"Cât are?"

Mă fascinează felul în care se interacţionează în parcuri. Şi nu mă refer aici la modul în care îşi schimbă copiii jucăriile între ei, ci la noi, mămicile. Mi-ar plăcea să fie aşa de simplu şi în alte circumstanţe, să iniţiezi o discuţie cu o persoană total necunoscută. Totul porneşte în general de la veşnica întrebare: "Cât are?". O dată ce se află răspunsul, conversaţia se dezvoltă cu lejeritate. Şi zburdă veselă prin toate domeniile puericulturii: nutriţie (capitolul cel mai de interes în general), somn, relaţii în familie, dentiţie, haine...
Am ajuns astfel să ştiu obiceiurile şi progresele unor bebeluşi pe ale căror mămici mărturisesc că nu ştiu cum le cheamă. Dar pe care mă bucur sincer când le revăd. Ceea ce nu îmi prea place în schimb e să vorbesc cu bonele. Hmm, cu cele care "zic din casă". Sau care fumează lângă copiii pe care se presupune că ar trebui să îi îngrijească. Mă rog, poate am avut eu ghinion să dau peste cele mai nefericite exemple. Cert este că misiunea asta cu găsitul unei bone în regulă (deşi la noi nu este şi cred că nici nu va fi cazul) mi se pare foaarte dificilă. Din punctul nostru de vedere, cred că vom implica mai degrabă bunicii în perioada urmatoare, cu toate că toţi patru sunt cât se poate de angrenaţi în câmpul muncii.

În continuare, sper să îmi îmbogăţesc cercul de cunoştinţe de cărucior. Totul pare mult mai uşor când ai cu cine să discuţi despre gingii inflamate, aventuri nocturne, sau micile minuni zilnice la firul covorului.

Poate ne vedem în parc!