joi, 28 octombrie 2010

Încă o premieră

Prima lui petrecere oficială la grădi, cea de Halloween bineînțeles, nu a fost chiar un succes. Pentru noi adică. Pentru Matei.

Dar îl înțeleg întru-totul: loc mare, foarte mare; o mulțime de necunoscuți îmbrăcați mai mult decât dubios; tati-vampir; într-o sală se dansa, în una se cânta; dovleci în flăcări; copii îmbrăcați dubios; saltea de țup-țup; masă de biliard; educatoarele de la grădi îmbrăcate dubios...voi ați înțelege ceva din toate astea?

La anul va fi sigur mai bine, suntem convinși.

Acum, din punctul de vedere al nostru, al adulților, petrecerea în sine a avut multe lucruri bune: mi-a plăcut mult faptul că toată lumea a luat treaba cu costumatul foarte în serios: conți, super-eroi, gheișe, pirați, chiar și întreaga Adams Family.

Din costumul de Mickey (destul de drăguț) ales special fără nici un nasture, Matei a vrut să poarte doar urechile, preț de cinci minute. Atât.

Onoarea familiei a fost salvată însă de tati, care s-a simțit foarte bine în ipostaza de vampir...

LE Mai multe poze aici.









marți, 26 octombrie 2010

Blogosfera noastră de mămici

Când m-am hotărât să îmi urmez visele și să-mi deschid studioul știam că nu va fi ușor. Mă gândeam că vor fi și momente grele, dar ce nu bănuiam e faptul că voi întâlni numai oameni faini. Fără excepție. Și fără exagerare.

Ultimele două vizite au fost și ele speciale: două mămici deja cunoscute în blogosferă, fiecare cu comoara ei. E vorba de autoarea blogului "Adelle" și a magazinului on-line a cărui mare fan sunt și eu "HipHip" și de mămica Degețicii, Maria- cea care se pregătește pentru o maare schimbare, pe care ne-am dori-o multe dintre noi probabil:)

Nu pot să vă spun cum a săltat inima în mine când am citit feed-back-ul în urma vizitei la mine aici!

Nu pot decât să vă mulțumesc pentru faptul că v-ați gândit să treceți pe la mine, să ne cunoaștem personal.

duminică, 24 octombrie 2010

La jumătate de drum

Știu că încă nu e nimic spectaculos, dar așa arată situația la 20 de săptămâni:



Și bineînțeles, nu se poate să facem poze fără Matei.



Mulțumiri lui tati, fotograf de soi!

miercuri, 20 octombrie 2010

Help wanted

Părerea mea despre Halloween mi-am expus-o deja aici,dar iată că, exact după un an am fost convocată, cu tot cu mască, la petrecerea de Halloween de la grădiniță, de la care nu vreau să lipsesc.

Așa că apelez la voi, mame experimentate în ale costumatului să mă ajutați și pe mine cu un sfat. De unde să găsesc și eu costume pentru toată familia? Vă spun sincer că mă simt puțin intimidată de pozele doamnei Badran de la petrecerea de anul trecut...Adică e treabă serioasă, nu joacă:)

Bun, dacă tot sunt la capitolul ăsta(sfaturi de la alții), mai am o dilemă, de data asta vestimentară: De unde pot să achiziționez și eu o pereche de cizme de cauciuc mișto pentru Matei? Blogger îmi spune că nu pot atașa imagini deocamdată, căci altfel v-aș arăta cam la ce mă gândesc...

luni, 18 octombrie 2010

Dedicație

Special pentru Bogdana, câteva din momentele favorite din ultimul sezon de So You Think You Can Dance, emisiunea care a ridicat totul la un așa nivel, încât nu mă mai pot uita nicicum la "Dansând pentru tine", oricât de mult mi-ar plăcea dansul.

Un bun mod de a începe o săptămână ploioasă...





miercuri, 13 octombrie 2010

Niște imagini nemuritoare

Promiteam aici fotografii de la un botez la care Matei a fost maimultdecâtcuminte...








Și au continuat la masa de după sub atenta supraveghere a bunicului de la Cluj...



Cred că voi ocoli discuțiile despre copiii cuminți care răspund la comenzi până undeva după trei ani.

marți, 12 octombrie 2010

Următorul pas

Mateicelmic e un picuț mai mare! Merge la grădi de o săptămână, la program mediu. Adică până la două, cu tot cu masă de prânz și se pare că îi place.

Pot spune că e succes total, chiar dacă încă nu posedă limbajul necesar ca să îmi povestească în detaliu cu ce își umple cele cinci ore zilnice. Așa că trebuie să mă mulțumesc cu ceea ce îmi spune educatoarea lui cea tânără și simpatică.

Ieri, ca o excepție, l-am lăsat să și doarmă acolo și am aflat cu uimire că a fost primul care a adormit. Deci ne gândim și la varianta unui program lung pe viitor.

Nu pot să spun că am acum prea mult timp liber, pentru că sunt nevoită să fac eu acum ce făcea tanti care mă ajuta la curățenie. Am renunțat la ea cu ocazia restructurării bugetului... că doar e grădi particulară. Dar nu mă plâng deloc, vă jur!

Mulțumiri Andreei și lui Gabi pentru recomandare!

vineri, 8 octombrie 2010

Știți să tricotați?

Am găsit ieri pe net(via facebook evident), un site(mai bine spus O IDEE) care mi-a plăcut la nebunie. E vorba de tricotatul urban, cel mai inofensiv grafitti din lume.

Să vă arăt despre ce e vorba:



Ei tricotează "hăinuțe" pentru mai multe, iar efectul mi se pare fabulos.

Mă gândeam că mi-ar plăcea să trăiesc într-un loc unde așa ceva ar fi posibil și unde nu ar dispărea totul până adoua zi, fie pentru că cel care l-ar lua ar avea pur și simplu nevoie de ață(cazul fericit), fie pur și simplu pentru că așa e la noi, se distruge tot ce e frumos.

Și nu, nu mi se pare deloc inutil, nu mi se pare o muncă irosită.

Later edit: am găsit o definiție aici și mai multe imagini aici. Cool.

marți, 5 octombrie 2010

Semne și vise

Cu două zile înainte să aflu că sunt însărcinată m-a sunat prietena mea cea mai bună din Cluj( ne vedem rar acum, doar de câteva ori pe an) ca să îmi spună m-a visat cu doi copii, Matei și o fetiță cu codițe. Peste două zile ea a fost prima persoană care a aflat marea veste. Abia aștept să o sun să îi spun că și a doua parte a visului ei s-a îndeplinit:)

Ștefan și el, de cu două luni înainte să aflăm că vom fi mai mulți la întreținere, a tot visat și el o fetiță.

Eu în schimb nu am visat nimic, așa că nu mi-am dorit nimic în special, fetiță sau băiețel, eram la fel de bucuroasă cu ideea. Și asta pentru că cred în soartă. E atât de surpinzătoare, mi-a oferit atâtea lucruri mișto tocmai pentru că am lăsat-o să se manifeste în voie și nu am încercat să îmi scriu singură viitorul...

Am vrut totuși ca visul prietenei mele să se împlinească, pentru că îmi place să cred în semne, premoniții și vise, mi se pare că fără ele viața noastră ar fi cam seacă...

ps Bineînțeles, vom avea confirmarea sută la sută la morfologia de peste o lună:)

vineri, 1 octombrie 2010

Recomandare de week-end

Știu sigur că vă plac bijuteriile. Unele le preferați pe cele din argint, altele sunteți dependente de târguri de hand-made unde găsiți de toate pentru toate gusturile.

Târgul de bijuterii Autor, ajuns deja la a 4-a ediție, are loc mâine și poimâine la Sala Dalles. Chiar dacă trebuie să plătiți o taxă de intrare(10 lei), eu zic că merită să dați o tură pe acolo. Sunt lucruri puțin mai altfel, calitatea(deci și prețurile) e mai ridicată decât la târgurile tradiționale de hand-made sufocate deja de broșe și cercei din FIMO(plastelina care se coace în cuptor).

Vă mărturisesc că am un motiv ascuns pentru care vă spun de Autor: prietenele mele de care v-am mai povestit, cele care mi-au dăruit păpușa cea frumoasă vor fi și ele acolo, cu niște coliere și broșe cum nu ați mai văzut.

Daisypath Happy Birthday tickers
Lilypie Kids Birthday tickers

LinkWithin

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin