Bineînţeles, arestul ăsta presupune întotdeauna o dezordine de zile mari, în care nu îţi mai găseşti nici măcar uşa de la cameră, ce să mai vorbim de periuţă de dinţi sau încarcătorul de la telefon...
Dar, pentru că tocmai am pus mâna pe o carte mişto, am decis că e momentul să fac ceva. Doar pentru mine. Aşa că mi-am croit o potecă îngustă printre jucăriile împăştiate peste tot şi mi-am făcut un colţ special, numai bun de citit:
Să nu vă faceţi iluzii. Colţul meu este ÎN camera lui Matei, asediat de jucării, dar nu contează. Sunt mulţumită. Iar pentru că am devorat cartea în două zile, cu o rapacitate care m-a uimit, vă rog frumos să-mi daţi alte motive literare să stau acolo...A! Cartea se numea "Umbra vântului"- Carlos Ruiz Zafon. Mi-a plăcut mult. Mai vreau.
ps. Răceala ne-a trecut cu totul.
4 comentarii:
aha! deci acolo te ascundeai :)
da, si marturisesc ca am facut o pauza de internet...inlocuit de lectura. Simteam ca imi mor toti neuronii.
Si eu am trait aceeasi experienta in Liban. Neavand net, am citit. Mult. Si m-am simtit extraordinar. Si parca dupa o saptamana nici nu mi-a mai lipsit netu', trecuse sevrajul.
Cred ca trebuie doar sa gasim echilibrul intre lucrurile astea...desi eu am tendinte ingrijoratoare de extremism.
Trimiteți un comentariu