Ahem, sa ma reculeg. Asadar, in sfarsit am pus mana pe o bicicleta!
Este incredibil, ultimul experiment pe doua roti dateaza de acum... 8 ani?!? imi aduc aminte de bicicleta de familie: un Balkan mov care in ciuda culorii care nu ma facea prea mandru, era echivalentul nemotorizat al unui Harley... sa lata, spatar capitonat, coarne elaborate, culmea stabilitatii si a tehnicii bulgaresti. Ma rog, probabil ca iesise de pe o linie de asamblare vecina cu alta de borcane cu gogosari, dar si-a facut treaba foarte bine.
Cum se zice, au trecut anii, bicicleta a adormit pe veci sub patul lui taica-miu, iar eu am imbratisat stiinta rolelor. Pana cand... pana azi, cand am primit (nu divulg inca prin ce mijloace) una bucata bicicleta de oras marca Cicloteque.
Simt ca mi-am redescoperit un vechi prieten din copilarie, la care mesteream cu orele sa-i pun o pacanitoare (din paharele de plastic) sau sa-i impletesc sarma colorata intre spitze (I know, ce kitschy suna acum).
E bine ca are si un cos in fatza ghidonului, pot sa-mi transport si boarfele de colo-colo, cu riscuri ceva mai mici decat in spate.
Pana si stimabila co-autoare de blog e incantata, atat de incantata incat m-a dat jos si a dat o tura in jurul parculetzului unde-si face programul de dimineata cu Matei. Amandoi ne-am minunat de cat de vie si nevatamata a returnat bicla. Ma rog, pe limba ei de origine, s-ar zice bitza sau tzoacla.
Oh well, off I go now... Adica am incalecat pe-o sa... si-am inchis postul asa!
Un comentariu:
Sa o calariti sanatosi! Si sa ii puneti si o sa mica pentru Matei cel mic, cand mai creste un pic, of course
Trimiteți un comentariu