Unele altele în imagini

Pentru că tot am auzit la adio că vom avea azi 34 de grade, un fel de caniculă-de-mijloc-de-septembrie, am deschis folderul maaare cu poze din vara asta, ca să îmi amintesc ce bine a fost în deplasare.

Prima imagine necesită puțintică atenție: nu e imaginea unei dezordini, ci a unei construcții extrem de elaborate. Pe mine chiar m-a lăsat paf Matei cu structura lui. Nimic nu e la întâmplare, totul face parte dintr-un plan. Nici nu știu exact la ce să o încadrez, cu ce să o compar. Cert e că ea spune multe despre felul cum funcționează copilul ăsta. Din nou mi-e teamă de sistemul de învățământ(mă rog, de grădiniță) cel atot-nivelator, care va încerca probabil să îl învețe să construiască după regulile simetriei și ale banalului și va vedea probabil construcțiile de genul ăsta ca pe o mare dezordine...



Imagina no 2. Matei s-a împrietenit cu apa! Iupii! După ce, până acum, nici nu vroia să își bage piciorușul fin în spuma mării, spre tristețea noastră, acum lucrurile s-au schimbat: nu îl mai putem scoate din apă. În imaginea de mai jos, e la ștrand la Cluj, un ștrand cu apă rece-rece, care pe el nu îl deranja deloc, din contră. Nu vreți să știți ce bucuroasă am fost când la mare, a călărit valurile împreună cu tati, bineînțeles.



Pe această ultimă imagine am ezitat mult să o pun, îmi promisesem mai demult că nu voi face asta, nu voi pune poze cu copii mânjiți cu mâncare, chiar nu mi se par a fi o priveliște de admirat. Ei bine, nu m-am putut însă abține: Pavel s-a decorat cu un sfert de piersică, pe care a primit-o în mânuță, să o ronțăie el cum poate. Delir total.



Așa că nu e chiar atât de nasoală imaginea? E doar piersică...

Noutăţi de vară

Cum mare parte din familie e plecată în vacanţă la Oradea, cred că e ocazia bună pentru directorul clanului să mai posteze ceva pe blog. N-o să fiu nici foarte lung, nici foarte structurat... ce naiba, e vară, nimeni nu face asta acum :).
Asadar, câteva veşti despre cei mici, lipsite momentan de poze. Micuţul Pavel este tot mai flexibil, drept pentru care stă mai toata ziua cu picioruşele în gură. That’s right... cu ciorapi sau fără, nu contează, omuleţul îşi verifică non-stop tălpicile şi degeţelele alea grase...

Însă vestea cea mai importantă este că la scurtă vreme după ce familia a aterizat la Oradea, a apărut şi prima durere de dinţi. Dupa o zi de urlete şi salivat in exces, şi-au făcut apariţia şi responsabilii: doi dinţişori, unul lângă altul jos!



În tot acest timp, Matei cel mare aleargă non-stop prin curtea mătuşii, se joacă cu căţelul Bobby (orice asemănare cu personajul din serial e pur intâmplătoare) şi descoperă prin gradină ce s-a mai copt şi e bun de mâncat. Iar când îşi mai trage sufletul, mitraliază câteva întrebări care încep cu “De ce...”.

Cât despre mămică, stă prin preajmă pentru sancţionarea oricăror abateri disciplinare, face poze compromiţătoare şi printre picături mai reuşeşte să facă şi vizite de curtoazie la vechi cunoştinţe din oraş.

Vremea n-a fost cine ştie ce favorabilă pentru bălăceli, însă am impresia că au în plan şi nişte excursii pe la Băile Felix. Asta nu poate decât să fie de bine, Matei era cam certat cu apa la mare în Grecia anul trecut şi poate că va reveni la sentimente mai plăcute în bazinele cu apă caldă.

Cât despre mine, “vacanţa binemeritată” de care povestea Raluca mai deunăzi s-a concretizat momentan într-un weekend cu DB, Mirunele şi Dumi în zona Câmpulung-Lereşti – Iezer. Fiecare din băieţi cu o bicicletă (in cazul meu, închiriată) şi un Land-Rover alb (alintat cu drag de mine “Frigiderul”) cedat de o vecină binevoitoare a lui Dragoş, în care s-a ascultat aproape tot timpul Leonard Cohen (de-a dreptul şocant pentru statutul neaoş al unei astfel de maşini), am ajuns într-un mic colţ de rai, unde am facut cunostinţă cu adevăratul bike-treking. În cazul meu si al lui Dumi, mai mult gâfâind şi mergând pe lângă bicicletă... însă cu memorabile coborâri pe pante abrupte pline de bolovani sau de noroaie, cu pleosc-uri în izvoare şi ocazionale opriri pentru zmeură şi fragi.

A fost o evadare pe cinste, nu m-am mai simţit atât de sportiv şi de inconştient de multă vreme! Şi deja mă gândesc la cum să-i implic şi pe cei mici într-o ieşire pe munte, mai pe jos, mai pe biciclete, hai poate chiar şi cu cortul. Ar fi tare frumos să-i învăţ cum e cu Gradina Carpaţilor, şi in plus ne-am distra pe cinste. Probabil că trebuie să mai aşteptăm câţiva ani, însă abia aştept momentul.

Următorul pas

Mateicelmic e un picuț mai mare! Merge la grădi de o săptămână, la program mediu. Adică până la două, cu tot cu masă de prânz și se pare că îi place.

Pot spune că e succes total, chiar dacă încă nu posedă limbajul necesar ca să îmi povestească în detaliu cu ce își umple cele cinci ore zilnice. Așa că trebuie să mă mulțumesc cu ceea ce îmi spune educatoarea lui cea tânără și simpatică.

Ieri, ca o excepție, l-am lăsat să și doarmă acolo și am aflat cu uimire că a fost primul care a adormit. Deci ne gândim și la varianta unui program lung pe viitor.

Nu pot să spun că am acum prea mult timp liber, pentru că sunt nevoită să fac eu acum ce făcea tanti care mă ajuta la curățenie. Am renunțat la ea cu ocazia restructurării bugetului... că doar e grădi particulară. Dar nu mă plâng deloc, vă jur!

Mulțumiri Andreei și lui Gabi pentru recomandare!

Un "Tei" dar fără pupăză

A răsărit în vocabular, împreună cu "teiu". S-a alăturat lui "ma-ma" și "ta-ta" care sunt folosite într-o mulțime de situații și contexte și definesc aproape toate lucrurile înconjurătoare.

Dacă nu v-ați dat încă seama, el e "Tei". Câteodată spune asta dacă îl întrebi cum îl cheamă, dar folosește cuvântul mai ales dacă îl întrebi cine e într-o fotografie, unde apare deobicei alături de mami sau de tata.

Cât despre "teiu", aici e vorba de pasiunea lui cea mai cea. Trenurile. Chiar nici nu s-a plictisit să stea în el o noapte întreagă și încă osutădouăzecișicinci de minute întârziere..Am impresia că trebuie să îi mulțumesc lui Thomas pentru asta!

În altă ordine de idei, am fost la Cluj pentru mami, am vrut să fac circa omieosută de lucruri, dar am reușit doar jumătate...Să nu vă supărați, revenim la Cluj la sfârșitul lui februarie:)

Spicuiri sau momentul adevărului

Pozele de la prima ședință foto, care de fapt au fost două. Fără schimburi de toalete sau alte artificii, doar fun fun fun:))) Toată lumea s-a distrat grozav și nu s-a supărat nici pe Matei, care apărea în o grămadă de cadre, când nu te așteptai.

De când nu ne-am mai văzut...

Matei a fost dublu-sărbătorit de ziua lui, în cele două oraşe.

În total, s-au sumarizat un număr de PATRU torturi, pe care le-a gustat pe toate. Cât despre cadouri, suntem îngropaţi la propriu de jucării noi.

Iar el tot cu cablurile şi ştecherele...Mai nou, cu mopul şi aspiratorul!

Am tăiat şi moţul, am făcut şi joaca cu tăviţa...Să nu se supere nimeni pe mine, dar mi se cam par nişte prostii şi chiar nu cred că înseamnă ceva alegerea lui pentru viitorul strălucit. În fine.

La venerabila vârstă de un an şi o săptămână, flăcăul are doar doi dinţi-jumate.
Toţi jos.
Dar muşcă rău. Şi roade tot. Se descurcă de minune cu grisine, coji de pâine, biscuiţi.
Că tot veni vorba de mâncare, avem doua veşti.

L-am înţarcat. Mâncăm acelaşi fel de mâncare. În sensul că nu îi mai gătesc separat. Şi nu prea refuză nimic.

A mâncat cu entuzism: măsline.
salată de vinete(fără maioneză).
pastă de brânză cu ceapă.
andive.
litchi.
Şi încă ceva. Merge singur. Pe distanţe destul de lungi. Fără frică. Ca un răţoi ţanţoş.
...Cam astea ar fi...

Mai jos aveţi ilustrarea parţială şi aleatorie a celor spuse mai sus.

de rasul lumii

Dragi cititori si parinti, fara prea multe motive si explicatii, luati-l de manutza pe copilul vostru interior si duceti-l sa vada filmul anului. Wall-E.



Si va mai rog sa ajungeti la timp, altfel veti rata filmuletul de deschidere. Totusi, in caz ca v-ati eternizat la coada la popcorn, please enjoy it in glorious YouTube style:

2 rotzi si 72 spitze

I'm so excited, I just can't hide it...
Ahem, sa ma reculeg. Asadar, in sfarsit am pus mana pe o bicicleta!
Este incredibil, ultimul experiment pe doua roti dateaza de acum... 8 ani?!? imi aduc aminte de bicicleta de familie: un Balkan mov care in ciuda culorii care nu ma facea prea mandru, era echivalentul nemotorizat al unui Harley... sa lata, spatar capitonat, coarne elaborate, culmea stabilitatii si a tehnicii bulgaresti. Ma rog, probabil ca iesise de pe o linie de asamblare vecina cu alta de borcane cu gogosari, dar si-a facut treaba foarte bine.

Cum se zice, au trecut anii, bicicleta a adormit pe veci sub patul lui taica-miu, iar eu am imbratisat stiinta rolelor. Pana cand... pana azi, cand am primit (nu divulg inca prin ce mijloace) una bucata bicicleta de oras marca Cicloteque.

Simt ca mi-am redescoperit un vechi prieten din copilarie, la care mesteream cu orele sa-i pun o pacanitoare (din paharele de plastic) sau sa-i impletesc sarma colorata intre spitze (I know, ce kitschy suna acum).

E bine ca are si un cos in fatza ghidonului, pot sa-mi transport si boarfele de colo-colo, cu riscuri ceva mai mici decat in spate.
Pana si stimabila co-autoare de blog e incantata, atat de incantata incat m-a dat jos si a dat o tura in jurul parculetzului unde-si face programul de dimineata cu Matei. Amandoi ne-am minunat de cat de vie si nevatamata a returnat bicla. Ma rog, pe limba ei de origine, s-ar zice bitza sau tzoacla.

Oh well, off I go now... Adica am incalecat pe-o sa... si-am inchis postul asa!