Micuţii Rahmaninov

Compoziţie la opt mânuţe...vai de urechile noastre!

Sub egida "Miercurea fără cuvinte"

Igiena celor trei dinţi.

Se face cu interes, pe ritmuri de Kings of Leon.
Poate aţi remarcat ţinuta lui Matei. Nu ne pregăteam să ieşim la plimbare, ci ne-am adaptat la atmosfera de la noi din casă: 19 grade. Au cam tăiat căldura după ce ne-au venit nişte facturi de-a dreptul astronomice (fără exagerare) pe decembrie şi ianuarie...

Lăsaţi-mi spaţiul public!

Ieri pe la prânz, vâzănd cât de frumos ningea, mi-am înşfăcat copilul şi l-am cocoţat pe pervazul ferestrei (pe dinăuntru, bineînţeles),să admirăm împreună dansul fulgilor de nea. Eram fericiţi şi veseli şi ne uitam la oamenii zgribuliţi care se prelingeau pe stradă sub înghesuiala de confetti alb se se-nvărtea în aer.

Matei s-a plictisit destul de repede şi a dorit să îşi reia jocul pe covorul colorat, ticsit de jucării.

Eu însă, am continuat să admir spectacolul ierni şi m-am decis să-mi iau aparatul să imortalizez pentru voi ceea ce vedeam pe geam. Senzaţia de puritate şi armonie mi-a fost întreruptă brusc, când prin vizorul camerei, am văzut asta:



Să ne înţelegem. Era trei după-amiaza. În plin centrul capitalei. Ningea de rupea. Plin de lume şi maşini. Iar domnul din imagine făcea pipi.

Nu ştiu care sunt sentimentele voastre referitoare la străzile pe care vă plimbaţi zi de zi, dar eu, fire posesivă, consider că ele SUNT ALE MELE. Le cunosc. Le iubesc şi le urăsc câteodată, când sunt ticsite de maşini şi nu încap cu căruciorul. Dar nu pot să iau altfel decât personal când văd aşa ceva, mai ales în faţa casei mele.
Oare cum s-ar simţi dacă m-aş duce la el acasă şi aş face acelaşi lucru?

O să îmi spuneţi că exagerez, că poate a fost un caz special...Dar nu! Văd asta destul de des. În acelaşi loc. Probabil li se pare că e ok, dacă sunt acoperiţi din două laturi şi dacă miroase a toaletă. Nu. Nu e ok.

Dacă în alte ţări e suficient să arunci mucul de la ţigară pe jos, ca să primeşti amendă, la noi...

Ştiu, avem probleme serioase. E criză. Şomajul. Corupţia în justiţie. Deprecierea leului. Şi totuşi cred că contează felul în care ne raportăm la spaţiul în care trăim. Pe care îl împărţim. Şi dacă vrem să meargă bine lucrurile, ar trebui să începem să avem grijă de ceea ce avem în jurul nostru. Chiar cu lucruri mărunte.

Poate înseamnă ceva faptul că străzile noastre miros a wc-uri publice...
Să nu ne mai mirăm atâtâ că suntem trataţi ca nişte..., pe oriunde mergem în lumea asta!

Am spus-o.

Mai bine acuma.

O restanţă

Am primit o leapşă simpatică de la Bogdana, la care răspund cu întârziere. Ea sună cam aşa:

SUNT: special like anybody else

AS VREA: să am o curte maaare, cu multă verdeaţă

PASTREZ: aproape oamenii adevăraţi

MI-AS FI DORIT: sa apuce Matei sa o cunoasca pe buni de a Cluj

NU IMI PLACE: viteza şi stressul din viaţa noastră

MA TEM: să spun exact ceea ce gândesc

AUD: o voce care îmi spune că există o mie de motive ca să fiu mulţumită de viaţa mea

IMI PARE RAU: că timpul trece aşa de repede

IMI PLAC: adevărurile spuse cu voce tare

NU SUNT: altfel decât par

DANSEZ: cu zâmbetul pe buze

NICIODATA: nu îmi compar copilul cu alţii

RAR: sunt mulţumită de mine

PLANG: de parcă tocmai se sfărşeşte lumea

NU SUNT INTOTDEAUNA: pe fază

NU IMI PLACE DE MINE: când îi rănesc pe cei dragi fără să vreau

SUNT CONFUZA: când trebuie să vorbesc despre mine

AM NEVOIE: de oameni în jurul meu

AR TREBUI: să mă apuc să calc muntele de haine care mă aşteapta în linişte în mijlocul sufrageriei


Având în vedere că nu sunt prea la curent cu evoluţia blogurilor, deci nu ştiu exact cine a mai răspuns la ea, o dau mai departe totuşi lui Adra_bell, Andreei şi lui Ruxel...

Şi later edit, am mai pescuit o leapşă de la capreleirinucăi.Aşa că am deschis cel mai recent folder cu poze, am numărat 5 şi a şasea poză o punem aici:



Nu e tocmai o expresie prietenoasă, dar dacă aşa a ieşit la numărătoare...
Leapşa asta o dăm mai departe Mălinei, lui Bogdana şi lui Bogdana.

De când nu ne-am mai văzut...

Matei a fost dublu-sărbătorit de ziua lui, în cele două oraşe.

În total, s-au sumarizat un număr de PATRU torturi, pe care le-a gustat pe toate. Cât despre cadouri, suntem îngropaţi la propriu de jucării noi.

Iar el tot cu cablurile şi ştecherele...Mai nou, cu mopul şi aspiratorul!

Am tăiat şi moţul, am făcut şi joaca cu tăviţa...Să nu se supere nimeni pe mine, dar mi se cam par nişte prostii şi chiar nu cred că înseamnă ceva alegerea lui pentru viitorul strălucit. În fine.

La venerabila vârstă de un an şi o săptămână, flăcăul are doar doi dinţi-jumate.
Toţi jos.
Dar muşcă rău. Şi roade tot. Se descurcă de minune cu grisine, coji de pâine, biscuiţi.
Că tot veni vorba de mâncare, avem doua veşti.

L-am înţarcat. Mâncăm acelaşi fel de mâncare. În sensul că nu îi mai gătesc separat. Şi nu prea refuză nimic.

A mâncat cu entuzism: măsline.
salată de vinete(fără maioneză).
pastă de brânză cu ceapă.
andive.
litchi.
Şi încă ceva. Merge singur. Pe distanţe destul de lungi. Fără frică. Ca un răţoi ţanţoş.
...Cam astea ar fi...

Mai jos aveţi ilustrarea parţială şi aleatorie a celor spuse mai sus.

Despre ea

Mă suna dis-de-dimineaţă ca să afle cum am dormit.
O sunam apoi la prânz să o întreb cum se fac găluştele pentru supa de mazăre.
Mă suna apoi seara din nou, să îi povestesc ce vrăji a mai făcut nepoţelul ei.

Număram zilele, aşteptând să treacă odată cele două săptămâni ce desparţeau de obicei vizitele ei la noi. Era în stare se vină de la Cluj cu trenul pe timp de zi, doar ca să ajungă cu jumătate de oră înainte de a se culca Matei.
Era expertă în "Mişcă vântul frunzele", vocal şi coregrafie.
Voia să conducă doar ea căruciorul.
Iubea să facă cumpărături de la Mega Image.
Îi plăcea la nebunie să meargă în Obor. Să vorbească cu lumea de acolo.

Era cea mai fericită bunică din lume.

Nu a mai apucat să îl vadă pe Matei făcând primii paşi şi nici să îl aplaude când a suflat în prima lumânare. Ştiu că e în continuare alături de noi, dar îmi lipsesc îmbrăţişările ei.

Cumva, am crezut parcă întotdeauna ca nu va pleca niciodată de lângă noi.

Şi aş vrea să vă rog ceva : Să preţuiţi ceea ce aveţi şi să mulţumiţi mereu pentru ce-aţi primit de la Dumnezeu.

Mulţumesc tuturor pentru condoleanţe, pentru că sunteţi alături de mine.

Vă voi ţine în continuare cu peripeţiile lui Matei cel mic, care a crescut un pic şi are deja un anişor.

life without

Mateicelmic a luat o pauză de scris în ultimele săptămani.
Din păcate, s-a întâmplat ceva. Oricât de bine l-am fi intuit ca rezultat, oricât de tare ne-am fi ţinut, nu am putut să-i facem faţă.

Mama Ralucăi, bunica lui Matei, nu mai e cu noi.

E greu să accepţi ca cineva atât de apropiat şi drag poate să dispară, pur şi simplu. Rămâi cu un ghem de amintiri, poze pe care ţi-e imposibil să le priveşti fără să ţi se înceţoşeze privirea, încrederea că ne vom revedea, cândva cumva.

E greu, dar vom trece peste. Şi din februarie vom reîncepe să scriem despre lucruri colorate şi luminoase din lumea lui Matei.

Rodi... te vom avea mereu în gânduri.