O Pisică, Două Întâlniri

 Azi am văzut-o din nou. Eram în Cismigiu și, când m-am oprit pentru a-mi trage sufletul, am observat-o cum se furișa printre alei. O pisică alb-negru, extrem de concentrată pe ceea ce făcea, ca un mic ninja urban. Pășea cu grijă, fiecare mișcare parcă gândită dinainte, dar, în același timp, se mișca grațios, aproape fără să lase vreun semn că ar fi prezentă. Nu am vrut să o deranjez, așa că m-am așezat pe vine, doar pentru a o observa. Era acolo pentru un singur lucru: vânătoare. Un porumbel ciugulea lângă un copac, prea adâncit în mâncare ca să-și dea seama că pericolul era aproape. Pisica a avut o fărâmă de răbdare și, într-un final, și-a făcut mișcarea. Din păcate pentru ea, porumbelul s-a ridicat în zbor chiar înainte de atac. Pisica a privit câteva secunde, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, apoi a continuat să-și urmeze drumul, ca și cum nici măcar nu ar fi avut vreo intenție. Ce mi-a rămas în minte a fost calmul ei absolut. Nu părea să fie vreo reacție sau vreo frustrare. A fost doar un gest natural, ca o alegere de viață. Am uitat-o repede, până când, o oră mai târziu, am dat peste ea din nou. De data aceasta, era în fața unui magazin pe Victoriei. Părea că aștepta ceva sau pe cineva. Sau poate aștepta doar momentul potrivit să se strecoare pe lângă prima persoană care ar fi vrut să intre în magazin. 

În acel moment, am avut un sentiment ciudat, o senzație de déjà-vu. A fost ca în Matrix, când Morpheus spune că un déjà-vu înseamnă o modificare în cod. Am început să mă întreb: oare de ce simțim uneori că lucrurile se repetă? Oare chiar se repetă? Sau e doar mintea noastră care caută sens în haos?

Am început să mă întreb dacă nu cumva realitatea noastră este, în esență, o colecție de momente care se suprapun, se amestecă, și pe care mintea noastră le ordonează în moduri pe care nu le înțelegem pe deplin.

Desigur, știu că pisicile alb-negru sunt comune, dar oare asta schimbă în vreun fel semnificația acestui deja-vu? Cum mi-ar putea cineva demonstra că nu este aceeași pisică? Și dacă ar fi, ce ar însemna asta? Nu cumva, în fond, totul se reduce la sensurile pe care le punem noi în fiecare întâlnire, în fiecare detaliu aparent nesemnificativ? Dacă nu ar fi aceleași pisici, atunci poate că nici nu contează. Poate că, în loc să căutăm răspunsuri clare, trebuie să învățăm să trăim cu misterul și cu fragmentele de realitate care ne fascinează, chiar și atunci când nu le înțelegem complet. Așa că poate răspunsul nu este în a ști cu certitudine dacă este aceeași pisică sau nu. Poate că adevărata magie stă în faptul că, uneori, realitatea nu este ceea ce vedem, ci ceea ce simțim. Iar acele momente efemere de „repetare” sunt doar amintiri care ne reamintesc că, în lumea asta, nu totul trebuie să aibă o explicație. Uneori, este suficient să te lași purtat de senzația că totul este conectat.

Săptămâna alăptării

Nu cred că mai e vreun mister pentru nimeni care intră aici faptul că sunt o susținătoare înfocată a alăptării.
În perioada 1-7 august sărbătorim a douăzecea aniversare a ei.

Dau paste mesajului ANNA( Asociația pentru Naștere Naturală și Alăptare - http://www.

nasterenaturala.ro/)

"Aflată deja la a patra manifestare în România, Săptămâna Internațională a Alăptării va fi marcată prin organizarea unor evenimente care se adresează părinților, cadrelor medicale si tuturor celor interesați.  

Asociația pentru Naștere Naturală și Alăptare, IBFAN România și La Leche League România vor organiza în București următoarele evenimente:

O conferință pentru părinți si cadrele medicale care activează în domeniul perinatal – speakerii acestui eveniment sunt specialiști (medici pediatri, moașe, psihologi, consultanți și consilieri în alăptare). În cadrul acestei conferințe vor fi discutate subiecte ca: alăptarea în sarcină, alăptarea copilului adoptat, alăptarea în tandem, alăptarea peste doi ani, alăptarea prematurilor, diferențe între laptele matern și laptele praf, importanța colostrului și a alăptării în maternitate în primele zile, necesitatea rooming-in-ului).

Conferința va avea loc în data de 2 august, orele 17-20 la sala de conferințe Codecs, la adresa din Str. Agricultori nr. 37-39, Sector 2, București. 

Împreună cu partenerii evenimentului, se va organiza o tombolă cu premii substanțiale. 

Tot în cadrul acestui eveniment se va prezenta în premieră un interviu acordat în exclusivitate Asociației pentru Naștere Naturală și Alăptare cu reputatul medic pediatru Dr. Jack Newman. Actrița Florentina Țilea, care ni se va alătura în cadrul evenimentului, ne va împărtăși despre experiența alăptatului.

Curs de formare a personalului medical în alăptare – se adresează cadrelor medicale care își doresc să parcurgă și să-și însușească informații noi despre lactație, de la consultanți în lactație acreditați internațional, medici pediatri, psihologi.

Marș de protest și de awareness pentru instituirea rooming-in-ului în toate maternitățile din București – „NU separării copilului de mamă în maternitate!” desfăşurat în data de 6 august între orele 9:00 – 11:00, pe traseul Piaţa Victoriei – Piata Universităţii. 

La acest marş sunt aşteptate 100 de persoane care vor milita paşnic pentru drepturile copiilor şi ale mamelor cu pancarde cu mesaje sugestive. 

În continuarea marşului de protest, conducerii Spitalelor Elias, “Panait Sârbu” şi Malaxa (singurele maternităţi din Bucureşti în care nu există posibilitatea rooming-in-ului) le vor fi transmise materiale informaţionale despre importanţa şi beneficiile neseparării copilului de mamă şi o strategie elaborată de conducerea ANNA privind implementarea acestor practici în maternităţile respective.

De asemenea, sub umbrela Săptămânii Internaţionale a Alăptării, partenerii ANNA vor organiza și în alte oraşe din ţară (Cluj-Napoca, Braşov, Iaşi, Baia Mare, Timişoara, Alba Iulia) acțiuni și evenimente cu scopul conștientizării importanţei alăptării.

Vă invităm să fiți partener media la această manifestare și vă rugăm să ne sprijiniți promovând acțiunile noastre prin mijloacele de care dispuneţi.

Vă invităm să participați la evenimentele noastre – la conferința adresată părinților și cadrelor medicale, cât și la marșul de protest. 

Vă stăm la dispoziție cu detalii legate de evenimente; de asemenea, găsiți mai multe informații aici: http://www.

nastecumsimti.org/servicii-2/
saptamana-internationala-a-alaptarii-nastere-naturala/. 

Pagina va fi actualizată constant cu informații referitoare la evenimente, locul desfășurării acestora și speakeri."

Din nou, Talcioc!

Pe scurt, așa -

Ce: Talcioc Urban
Unde: Lente&Cafea
Când: 23 iunie, de pe la ora 12
De ce: Help pentru micul Ștefan, suferind de sindromul Apert
stefansiapert.wordpress.com

Cum: talciocărim, iar toate fondurile strânse merg la Ștefan.

See you there! Dacă mai aveți întrebări, nu ezitați să mi le puneți! Sau, vă mai uitați și aici.

Event cu scop nobil foarte fain. Garantez.

La teveu

http://totuldespremame.ro/video/afaceri-de-acasa-partea-1

Mi-am dorit mult sa ajung și eu la TV. nu pentru faimă sau să mă vadă vecinu, nici măcar pentru că mă consider deținătoarea secretelor absolute în vreo privință, ci pentru simplu motiv că îmi era groază, mă speria groaznic ideea. Așa că am vrut să mă auto-depășesc. Am luat-o ca pe o provocare și a devenit brusc, ceva obligatoriu de făcut.

Vă mărturisesc că mi-a plăcut să merg. Și să vorbesc în fața camerelor.

Nu știu dacă toți pățesc la fel, dar, când m-am văzut, am avut senzația (tâmpită de altfel) că sunt mai mișto de fapt decât pe sticlă...
Nu am idee care e impresia pe care am lăsat-o altora, dar vă spun sincer că m-am simțit bine acolo.

Ieșiri pavelești

Sau mai bine spus, ieșiri ale mamei lui, care cam duce lipsă de socializare în off-line. Ne-am văzut acolo cu niște doamne dragi destul de scumpe la vedere și ne-a plăcut foarte.

A fost un eveniment organizat de Klorane Bebe într-un loc frumos de tot: ceainăria Bernschutz.






Credit foto - Ovidiu Micsik. Frumoase poze.

Proudly Presenting...

Asta ca să o citez pe Corina, una din piesele de bază în organizarea acestui frumos flash-mob la care am participat:)

A fost în mall, a fost vineri seara, am dansat salsa. Promitem că altădată o să o facem și mai lată:)



Chiar dacă nu suntem f vizibili, garantez că am fost și noi acolo și ne-a plăcut la nebunie! :)

Ziua lui Spiderman

În fiecare duminică, după ce mergem la Doamne-Doamne, obișnuim să rămânem cu prietenii noștri la un ceai/ciocolată caldă prin centrul vechi. Duminica asta am mers într-un loc frumos, family friendly, unde copiii noștri au primit un tratament special, fără vreun motiv anume, altul decât că ne-am hotărât să le trecem pragul.

Cât despre Spiderman, pot să vă spun că-l știe doar din auzite și de pe ghetuțele lui, dar că, atunci când a fost pus să își aleagă un model, asta a vrut. Și da, mâine Spiderman-ul meu va împlini trei ani...zău dacă îmi vine să cred cum trece timpul ăsta...La mulți ani, copil frumos, bucuria mea zilnică!

Întâlnire de gradul... patru... sau cinci?

Probabil că toți o știți pe Delia, stăpâna Talciocului Urban. Apropo, nu uitați nici că sâmbătă e Talcioc la Verde! Știți probabil și că așteaptă și ea un băiețel. Ceea ce probabil că nu știți e că suntem amândouă fix la fel de însărcinate, pregătite pentru un peștișor de martie fiecare.

Prilejul întâlnirii noastre a fost unul cât se poate de frumos, la țol festiv, în singura-unica rochie mai de Doamne-ajută pe care o am(mă rog, o aveam, căci de o săptămână nu mai încap în ea, fiind într-o perpetuă expansiune).

Eram ca două mingiuțe vesele pe acolo și bineînțeles că nu am stat prea mult pe gânduri când l-am văzut pe Alexandru Tomescu la pozat cu alte doamne distinse. Am spus că ocazie ca asta nu se mai găsește, mai bine zis așa o combinație: două burți egale și un talent așa de rar. Cum spunea și Delia, poate se ia:)

Iar în timp ce noi îl hărțuiam pe artist, soțul personal era și el hărțuit de o blondă și-o brunetă...Sau era invers?



credit foto Dedi

O zi de luni aparte

În general nu îmi place ziua de luni, cred că e cea mai nesuferită zi a săptămânii... Și parcă e un fapt constatat statistic, se pare că toată lumea simte la fel.

De data asta însă mi-a ieșit minunat, total neașteptat. Și asta pentru că am primit niște invitații la un concert special, cu 40 de minute înainte ca el să înceapă.

Nici nu știți cât de greu îmi este să povestesc aici cum m-am simțit la Misia. După ce am pierdut-o pe Mariza din motive de boală mi-am promis că voi ajunge neapărat la compatrioata ei, poate mai puțin cunoscută aici.

Am ajuns în ultimul moment la Operă, taman înainte de a se stinge luminile în sală, îmbrăcată deloc festiv. Și mi-a părut rău, pentru că locul, motivul, spectacolul ar fi meritat să-mi pun cea mai bună rochie și să-mi las toate gândurile și grijile auxiliare acasă.

Nu pot să spun decât că m-a lovit atât de puternic încât la primele melodii m-am luptat din greu cu lacrimile. Nu, nu erau lacrimi de tristețe, chiar dacă fado e o muzică tristă, de jale și dor. Erau lacrimi speciale, care mă năpădesc ori de câte ori dau peste ceva care rezonează perfect cu resorturile mele cele mai profunde... au fost cărți, locuri, filme și povești total diferite care le-au declanșat. Erau "lacrimi de recunoaștere", așa m-am hotărât să le numesc.

Deși nu mă așteptam, concertul de aseară, care a durat cam două ore, nu a fost doar de fado. A doua lui parte a fost o colecție de cântece care i-au dat "lacrimi de recunoaștere" Misiei, colecția ei personală de dor.
Au fost reinterpretări după Nine Inch Nails (Hurt), Joy Division (Love Will Tear Us Apart), un cântăreț de flamenco, Dalida (Pour ne pas vivre seul), un cântec napolitan... Misia culege aceleași sentimente ca și fado și parcă ne spune că, deși există nenumărate genuri muzicale, în final, există un singur cântec universal.

Am ieșit de acolo atât de impresionată, încât i-am spus lui Ștefan la plecare că a fost printre cele mai bune experiențe muzicale pe care le-am trăit.

A! Și să nu uit: locul a contat enorm, nu pot să îmi imaginez concertul ăsta desfășurându-se la Sala Palatului...Am citit că și concertul Marizei a fost superb, dar mă gândesc că și ei i s-a fi potrivit mai bine o sală ca cea de la Operă.

Mi-aș dori să se țină acolo cât mai multe evenimente, nu cred că aș rata vreunul.


Și acum, imaginați-vă cum a sunat asta:

A venit Craciunul!

Cum? E încă noiembrie? Ei bine, se pare că lucrurile stau puțin altfel la Sun Plaza, mall-ul din Berceni care a intrat în cartea recordurilor pentru o monstruoasă instalație de lumini de Crăciun (vreo 450 000 de becuri).

Nu aș fi știut nimic de acest record deloc eco dacă nu aș fi decis să îmi însoțesc perechea la film ieri seara.

Am ajuns acolo total nepregătită pentru ce mă aștepta acolo: pe lângă sutele de luminițe pâlpâitoare, elfi, nenumărați brazi de Crăciun, colinde, era o masă de oameni extaziată, care forfotea peste tot și se poza la brazi.

Credeam că m-am obișnuit cu faptul că această sărbătoare a fost deja pervertită de consumerismul excesiv și că a devenit doar un prilej de shopping, dar parcă să aud deja colinde este puțin cam mult...

Nu știu dacă am mai spus aici, dar am o mică fobie de mulțimi, de aglomerații. Aseară a fost nevoie de circa cinci minute până să mi se facă rău...singura mea salvare a fost să mă refugiez în sala de cinema.

A, nu v-am spus despre ce film e vorba...E penultima parte de Harry Potter, care mi se părut cam plictisitoare dealtfel, deși am citit că e extrem de fidelă cărții. Spun asta cu mențiunea că nu sunt neapărat un fan al fenomenului, chiar dacă am văzut toate filmele precedente. Presupun că el se prezintă cu totul altfel pentru împătimiții seriei care probabil că își amintesc mult mai bine decât mine detaliile acțiunii...E clar, dacă nu sunteți bine familiarizați cu povestea Harry Potter nu prea aveți ce căuta la film, pentru că riscați să nu înțelegeți mare lucru. Este un film pentru fani.

Voiam însă să fac o mică precizare utilă poate mămicilor care consideră acesta un film de dus copiii.
Eu cred că seria s-a îndepărtat deja de mult de momentul în care putea fi considerată a fi ceva pentru copii. Dacă deja filmele 4 și 5 începuseră să fie puțin înfricoșătoare, iar seria 6 era deja creepy, filmul 7 se apropie mult de genul horror prin suficiente scene destul de întunecate.

Eu una nu mi-aș duce nicicum copilul la așa film până nu ar împlini măcar 12 ani decât dacă aș vrea să-l sperii zdravăn.
Nu are rost să spun că au fost în sală câțiva copilași puțin mai mari decât Matei...

Recomandare de week-end

Știu sigur că vă plac bijuteriile. Unele le preferați pe cele din argint, altele sunteți dependente de târguri de hand-made unde găsiți de toate pentru toate gusturile.

Târgul de bijuterii Autor, ajuns deja la a 4-a ediție, are loc mâine și poimâine la Sala Dalles. Chiar dacă trebuie să plătiți o taxă de intrare(10 lei), eu zic că merită să dați o tură pe acolo. Sunt lucruri puțin mai altfel, calitatea(deci și prețurile) e mai ridicată decât la târgurile tradiționale de hand-made sufocate deja de broșe și cercei din FIMO(plastelina care se coace în cuptor).

Vă mărturisesc că am un motiv ascuns pentru care vă spun de Autor: prietenele mele de care v-am mai povestit, cele care mi-au dăruit păpușa cea frumoasă vor fi și ele acolo, cu niște coliere și broșe cum nu ați mai văzut.

Am stins lumina în grup

După ce anul trecut am stins luminile în doi, acum am hotărât să o facem în grup, în locul cel mai eco friendly din câte știm, la Verde Cafe.

Și evident că am descoperit că nu am fost singurii care s-au gândit așa, drept urmare ne-am întâlnit acolo cu prieteni dragi din blogosferă. Am stat mai mult de întuneric decât la lumina lumânărilor, pentru că ăștia micii sărbătoreau Ziua Pământului așa cum se cuvine, suflând în lumânări.

Vă spun sincer, chiar cred în acțiunea asta. Nu pentru că, vezi Doamne, s-ar face nu știu ce ecomonie într-o oră. Nu. O văd mai mult ca pe un semnal de alarmă tras, un răspuns la apel de solidarizare când este nevoie. Cred mult în gesturile astea mici, individuale, care singure nu înseamnă nimic, dar care, adunate, pot mișca ceva. Chiar dacă numai un centimetru.

Și mai cred în puterea exemplului. Sunt mulți cei care nu își petrec nici măcar cinci minute pe an gândindu-se la starea de sănătare a planetei. Așa că dacă ar face lucrul ăsta timp de o oră, ar fi cu adevărat o realizare.

Închei, acordându-i credit foto lui Dedi, pe acordurile unei melodii frumoase, care ar răspunde la leapșa Sabinei referitoare la cum primăvara mea:

Înapoi la rădăcini

Da, ne-am întors în parcurile noastre de suflet - Icoanei și Ioanid și am probat noul obiectiv mult-visat.

După postarea precedentă pe care îmi vine non-stop să o șterg, am simțit nevoia să aduc un aer proaspăt, de primăvară și pe blogul ăsta.

Curat murdar

Nu e o nălucă, e chiar un lucrător de la ROSAL, care azi noapte pe la două îmi spăla strada!

Da, sunt gropi și e mizerie multă în orașul ăsta, dar se mai întâmplă și lucruri din astea și nu ar fi corect din partea mea să nu le aduc la cunoștința publicului.

Un clujean nu vine niciodată singur

Lucian mi-a spus că va veni la târg la MȚR cu mărțișoare încă din ianuarie și m-am bucurat. Pentru că știu ce poate și am fost sigură că va veni cu ceva... altfel.

Iar când am auzit că vin mai mulți din Cluj, toți foști colegi de la Arte, m-am bucurat mai mult.

Au venit în gașcă, cu tot felul de chestii mișto, pentru toate gusturile și buzunarele! Îi găsiți până duminică la Muzeul Țăranului la târg, unde vă recomand să mergeți dacă vreți să scăpați de kitch și de mărțișoare de serie și dacă vreți ca gestul vostru de-a dărui să însemne într-adevăr ceva!

Și iată câteva mostre:

Luci - gravură pe foiță de aur, hârtie manuală





Elena- mărțișoare-bijuterii din argint





Delia cu animalele din ceramică pictată



Dacă vreți mai multe, vă recomand cu căldură să mergeți la fața locului!

Hai să ne "talciocărim"

Sâmbăta asta, începând cu ora unu(adică 13) până seara, la Verde Cafe, începe ediția a treia a Talciocul Urban - De prin casă adunate.

Așa cum frumos spune comunicatul de presă, "ne adunăm să schimbăm între noi lucruri dragi, să vindem haine, accesorii, obiecte casnice şi să gătim ca la mama acasă.
...În strada Ruxandra 15, talciocăreala este deja la ea acasă, iar ediţiile anterioare au demonstrat că ne e dor de talciocul de altadată. Ne e dor să cotrobăim în lucruşoarele de suflet ale altora şi să ne găsim CD-uri şi cărţi vechi dar bune, să ne cumpărăm accesorii la preţuri mici, să socializăm cu prieteni dragi în timp ce facem schimb de obiecte la care ţinem. Încurajăm şi vizitatorii să vină cu cele adunate de prin casă, pe care să le schimbe ori să le târguiască pe loc."

Și câteva imagini de la ediția trecută:




Noi vom fi cu siguranță acolo. Haideți și voi!

AIR curat

Joi am fost să respiram aer curat, aer franțuzesc la Sala Polivalentă. Și ne-a plăcut. Mult.

Nici măcar nu ne-a deranjat foarte tare întârzierea de aproape două ore. Și nici chiar locația, care este printre cele mai nasoale, din punctul meu de vedere.

Singurul meu regret este că lumea a început să se încălzească abia către sfarșit, deși înțeleg cumva că mulți consideră muzica aia mai mult de ascultat decât de zbânțâit.

Ei bine...eu nu! Și m-am comportat ca atare, împreună cu Zmeura, ca două mămici responsabile ce suntem.





Credit foto, Mălina.

Avatarurile unei după-amieze reușite

Principiul pentru care declar că îmi place un film este legat de felul în care mă cucerește și mă face să intru în poveste, să empatizez cu personajele. Ei bine, astăzi am mai descoperit un mod: te târăște LA PROPRIU în lumea lui.

V-ați prins desigur că vorbesc despre Avatar-ul pe care l-ați văzut toți. Am reușit într-un final să îl vedem și noi la IMAX și mi-a plăcut mult.

Am mers acolo mânată evident de curiozitate dar plină de prejudecăți... în general nu mă extaziez la filmele unde partea de efecte speciale e mai lăudată decât povestea.

De data asta mă declar învinsă. IMAX-ul ăsta chiar e o invenție grozavă... Da, da, știu că cinematografele 3D sunt de o grămadă de vreme, însă pentru mine a fost o premieră.

Ce mi-a plăcut cel mai mult și mai mult? Să zbor cu creaturile alea ca niște dinozauri! Mă obsedează zborul de multă vreme, de când am zburat cu parapanta și apoi nu m-au mai lăsat ai mei. E cea mai mișto senzație prin care am trecut... și mi s-a părut atât de normal, încât nu mi-a produs nici un fel de frică.

Am căutat-o apoi peste tot, am găsit-o în vise și acum. În cinematograf.

La final, vă spun că abia aștept "Alice în țara minunilor" a lui Tim Burton, care sper să fie la fel de dementă ca celelalte filme ale lui! Adică nebunie în IMAX... ce ți-ai putea dori mai mult?

De data asta, iarna chiar a învins!

Pentru că suntem mari amatori de quest-uri iar peisajul hibernal de afară ni s-a părut cadrul perfect pentru a părăsi bârlogul, am purces de dimineață cu cățel și purcel câtre MȚR și expoziția cu indicii.

Pe drum într-acolo, înotând prin nămeți, cu obrajii biciuiți de viscol, am avut o senzație clară cum că iarna asta a câștigat bătălia cu plugurile și cu lopețile de zăpadă (nu că ar fi prea greu la noi...). Și mi-a plăcut, aș îndrăzni să o spun cu puțin sadism :).

Dar să revin la expoziție și la muzeu. Spun cu rușine că, deși am mâncat nenumărate platouașe și am băut o grămadă de sucuri de mere la terasă, nu am intrat niciodată să văd muzeul. Și rău am făcut, pentru că e de văzut. Mi-a plăcut mult felul în care se inserează pe negândite aproape de tine. Reușește cumva să evadeze din tiparul clasic de muzeu, cu exponate încătușate sub vitrine. Am simțit pasiunea cu care au fost amenajate toate sălile, cu scrisuri și povești și am intrat în atmosferă.

Iar ideea Siminei cu indiciile ne-a prins total și ne-a făcut să vedem totul cu mult mai mare atenție, așa cum probabil că și-a dorit să o facem.

Și trebuie să vă mai spun ceva: cu această ocazie s-a încheiat pauza mea de muzee. Făcusem o supradoză acum câțiva ani, când am văzut Parisul, Berlinul, Bruxelles-ul la foc continuu și ajunsesem să nu mă mai impresioneze nimic...m-am trezit în fața unui tablou de Schiele fără nici un fel de reacție. Și atunci am spus stop. Asta în 2006.

Iar pentru că am găsit vreo opt indicii, ne-am ales cu un premiu:

O altă restanță

Se pare că mi-au rămas tot felul de treburi nerezolvate de anul trecut. Iar ca să încep ceva nou, simt nevoia să fac tot ceea ce nu am reușit în ultimul timp.

Așa că, iată cum am văzut eu Talciocul Urban de la Verde. Sincer abia aștept continuarea.







Și încă câteva, aici.