Noutăţi de vară

Cum mare parte din familie e plecată în vacanţă la Oradea, cred că e ocazia bună pentru directorul clanului să mai posteze ceva pe blog. N-o să fiu nici foarte lung, nici foarte structurat... ce naiba, e vară, nimeni nu face asta acum :).
Asadar, câteva veşti despre cei mici, lipsite momentan de poze. Micuţul Pavel este tot mai flexibil, drept pentru care stă mai toata ziua cu picioruşele în gură. That’s right... cu ciorapi sau fără, nu contează, omuleţul îşi verifică non-stop tălpicile şi degeţelele alea grase...

Însă vestea cea mai importantă este că la scurtă vreme după ce familia a aterizat la Oradea, a apărut şi prima durere de dinţi. Dupa o zi de urlete şi salivat in exces, şi-au făcut apariţia şi responsabilii: doi dinţişori, unul lângă altul jos!



În tot acest timp, Matei cel mare aleargă non-stop prin curtea mătuşii, se joacă cu căţelul Bobby (orice asemănare cu personajul din serial e pur intâmplătoare) şi descoperă prin gradină ce s-a mai copt şi e bun de mâncat. Iar când îşi mai trage sufletul, mitraliază câteva întrebări care încep cu “De ce...”.

Cât despre mămică, stă prin preajmă pentru sancţionarea oricăror abateri disciplinare, face poze compromiţătoare şi printre picături mai reuşeşte să facă şi vizite de curtoazie la vechi cunoştinţe din oraş.

Vremea n-a fost cine ştie ce favorabilă pentru bălăceli, însă am impresia că au în plan şi nişte excursii pe la Băile Felix. Asta nu poate decât să fie de bine, Matei era cam certat cu apa la mare în Grecia anul trecut şi poate că va reveni la sentimente mai plăcute în bazinele cu apă caldă.

Cât despre mine, “vacanţa binemeritată” de care povestea Raluca mai deunăzi s-a concretizat momentan într-un weekend cu DB, Mirunele şi Dumi în zona Câmpulung-Lereşti – Iezer. Fiecare din băieţi cu o bicicletă (in cazul meu, închiriată) şi un Land-Rover alb (alintat cu drag de mine “Frigiderul”) cedat de o vecină binevoitoare a lui Dragoş, în care s-a ascultat aproape tot timpul Leonard Cohen (de-a dreptul şocant pentru statutul neaoş al unei astfel de maşini), am ajuns într-un mic colţ de rai, unde am facut cunostinţă cu adevăratul bike-treking. În cazul meu si al lui Dumi, mai mult gâfâind şi mergând pe lângă bicicletă... însă cu memorabile coborâri pe pante abrupte pline de bolovani sau de noroaie, cu pleosc-uri în izvoare şi ocazionale opriri pentru zmeură şi fragi.

A fost o evadare pe cinste, nu m-am mai simţit atât de sportiv şi de inconştient de multă vreme! Şi deja mă gândesc la cum să-i implic şi pe cei mici într-o ieşire pe munte, mai pe jos, mai pe biciclete, hai poate chiar şi cu cortul. Ar fi tare frumos să-i învăţ cum e cu Gradina Carpaţilor, şi in plus ne-am distra pe cinste. Probabil că trebuie să mai aşteptăm câţiva ani, însă abia aştept momentul.