Mateisme

Dacă până nu demult, doar eu și Ștefan dețineam cheia limbajului mateesc, restul lumii având nevoie de translator autorizat, de-a lungul acestei veri, copilul cel mare a ajuns să poarte conversații civilizate cu lumea întâlnită. Și nu vorbesc aici de lumea-cunoscută-întâlnită. Matei intră în vorbă cu absolut oricine, puțin îi pasă dacă îl cunoaște sau dacă se vor mai întâlni și altădată.

Întrebări de genul: "Unde mergi?" "Ce ai în plasă?" "Unde e copilul tău?" "Ce marcă de mașină ai?" sunt aruncate oricui, fără niciun fel de introducere. Și culmea, primește răspunsuri cât se poate de serioase, iar lumea nu pare deloc deranjată de această intruziune fără preaviz în intimitatea lor.

Și încă una: era o doamnă mai în vârstă, însă cochetă și aranjată tinerește, așa cum numai femeile care vor să își ascundă vârsta știu să se aranjeze. Matei, începe să îmi explice, fix în momentul în care ajunge în dreptul nostru - uite mami, fetița e cu bunica ei, o bunică foarte bătrână...

Mie mi se pare încântătoare curiozitatea asta combinată cu un tupeu/curaj neintenționat. Sunt lucruri care se vor pierde, știu, vor interveni convențiile sociale, regulile de purtare, dar deocamdată... e liber să spună ce vrea el.

Și încă un lucru: prima întrebare a zilei este, de cele mai multe ori: "Cu cine ne întâlnim azi?" - ca un animal social ce este:)