Vreau ca duşmanii mei să nu devină şi ai lor

Unul din defectele mele majore e că sunt inconsecventă, las un lucru imediat ce mă plictisesc de el. Urăsc rutina, monotonia. Bine, sunt convinsă că nu sunt mulţi care să le iubească pe astea două. Atâta doar că sunt oameni care au o rezistenţă mai mare la ele şi care pot să vadă puţin mai departe, dincolo de ele. Ei bine, eu nu din păcate. Şi văd fix acelaşi lucru şi la Matei.

Să exemplific puţin, ca să înţelegeţi; când eram în clasele primare, am vrut să merg la multe: la pian, la balet, la tenis. La primele două am mers doar de câteva ori şi apoi am spus stop. Am făcut asta pentru că nu era la fel cum mă gândeam că o să fie: mă gândeam că o să mă duc acolo şi în scurt, extrem de scurt timp, o să devin expertă.

Iar mama mi-a respectat mereu deciziile, asta poate şi pentru că eram foarte categorică (a se citi încăpăţânată), vocală, mereu cu toate cuvintele la mine. Nu vrea copilul, nu îi place, nu mai merge. Şi uite aşa am ajuns la arte, acolo mi-a plăcut să exersez, mi se părea depaarte de rutină şi chiar era, nu? Desenam/pictam de fiecare dată, dar era mereu altceva.

Eu zic că am avut noroc atunci. Am avut noroc pentru că mi-am găsit felia unde să performez fără să pun prea mult osul, fără să mă expun la ore de transpiraţie pentru un rezultat cât de cât acceptabil.

Stau acum să mă întreb dacă a fost bine aşa. Pentru că modelul mi-a intrat în sânge. Abandonez mereu când simt că mă paşte rutina, plictiseala. Problema e că acum, ''la bătrâneţe", nu mai îmi convine modelul ăsta. M-am apucat de înot acum câteva luni bune. Ajunsesem la 60 de bazine, dar... am început să mă plictisesc. Şi să merg tot mai rar. Acum sunt la reabilitare, acum mă duc indiferent de chef şi văd că partea grea e pănă ajung acolo. Odată intrată în apă, bazinele curg.

Vă spun doar că e greu, e greu să ieşi din nişte scheme vechi. E greu să înveţi răbdarea după ce ţi-a intrat în cap că tu eşti groaznic de inconsecventă.

Da, pare că tot ce am scris până acum este despre mine, dar de fapt este despre Matei. Despre Mateiul meu, care pare şi mai puţin dispus să pună osul dacă nu vede rezultate imediate. Este de fapt, despre tendinţa noastră de a ne băga copiii în schemele proprii.

Cum se face? Cum îl învăţ eu răbdarea, atâta timp cât mine mi-a lipsit cu desăvârşire? Sper din inimă că faptul că am ales Waldorful îmi/îi va fi de ajutor.