După pauza forţată

Aşa cum spunea co-sponsorul acestui mic blog, am fost privaţi de internet pentru destul de multişor timp...Avem tot soiul de noutăţi acum că am atins venerabila vârstă de şase luni şi aproape doua săptămâni. O jumătate de an, ce mai! Pentru că tot suntem în toiul olimpiadei, să consemnăm datele noastre "tehnice" în momentul de faţă: 73 cm lungime şi 8 kile jumătate. Iar vestea cea mare e că am început de o lună deja, marea diversificare. Adică păpăm tot soiul de bunătăţi cu mare entuziasm. Încă de la început. Fructe dimineaţa, legume la prânz şi cereale, brânzică, iaurt - seara. Bineînţeles, cu mici completări de lapte de la mama-Fulga.
Viaţa la 6 luni trecute deja, e o mare distracţie. Stăm destul de bine în funduleţ, ne răsucim ca un tirbuşon de pe spate pe burtică şi înapoi, avem jucării preferate pe care le roadem cu aceeaşi încântare de fiecare dată, suntem extem de comunicativi în bebeluşească, dormim în cele mai neaşteptate poziţii inclusiv pe burtică, am lăsat-o mai moale cu trezitul noaptea. Ce mai, suntem oameni mari! Şi totul devine din ce în ce mai fascinant.
Acestea fiind spuse, promitem să repunem în funcţiune acest blog mateesc cu postări mai dese pentru eventualii curioşi în evoluţia "gogoaşei atomice".

and now relax

Mereu mi-au placut avioanele de hartie. Cu sau fara legatura, o melodie care ma binedispune la orice ora. M.I.A. (adica Mathangi "Maya" Arulpragasam) - fata de revolutionar tamil, nascuta in M. Britanie, traieste in Brooklyn, NY.

Sa vad cum fac s-o bag in playlistu' de nunta...

pauza fortata

... de net. Baietii nostri priceputi de la net ne-au lasat in afara circuitului informational mondial, alintat cu drag Internet. As mentiona si routerul ars de o supra-sarcina din timpul unei furtuni acum vreo 2 saptamani, dar sanu devin prea tehnic, stric deja stilul acestui gingas blog.

Asa ca-mi fac datoria de sotz si cap al familiei si contribui cu un post de la servici.

Si nu cu orice fel de problema, ci cu una care ne-a chinuit toata vara. Hmm, cum sa rezum? Scutere, exces de decibeli, cocalari. Bineinteles, noaptea.

In ultimele doua seri am avut o dilema morala, insa Raluca m-a silit sa-mi aman concluziile. Dilema era daca sa dau cu oua, rosii, cartofi sau pungi cu apa, respectiv cu lumina aprinsa sau stinsa? (For the record, in ambele seri m-am oprit la oua, sunt cu siguranta preferatele mele)

Dupa cum se stie, programul nostru de seara este cu mici variatii acesta:
- ora 20.00 plimbare in 3 + carucior prin zona Lipscani, la fantani la Universitate sau in Cismigiu... cam asta e raza de actiune ,avand in vedere timpul limitat, pentru ca...
- ora 21.45 FIX - Matei incepe sa dea semne de nevrozare, trebuie sa ajungem urgent acasa, pentru ca urmeaza...
- ora 22:00 - baia lui Matei, ungerea cu diverse chestiuni frumos mirositoare, reimpachetarea cu scutec, imbracarea (cu plansete, de obicei) si
- 22:15 - mancarea de seara, prin amablitatea lu' mami, care dureaza pana pe la 23:30 sa zicem, cand Matei doarme bustean.

Si iata cum de la aceasta ora incepe adevarata distractie... Cam in fiecare seara numar 3-4 scutere care dau ture odata la 5-10 minute, la care avem ocazional bonusuri gen masini tunate si motociclete.
Nu am cum sa explic in cuvinte senzatia pe care o avem cand il auzim urland pe Matei, pe jumatate treaz, dupa ce unul dintre baetzi si-a facut rondul. Pentru situatii de genul asta eu cred ca s-a inventat harponul sau mitralierele Gatling de care pomenea mai demult un stimabil blogger.

Acum, aud pe la stiri si citesc in ziare ca Primaria vrea sa faca ceva in privinta asta, mai precis o hotarare de interzicere a motocicletelor si scuterelor noaptea.
Bineinteles, totul s-a transformat intr-un razboi intre cei pro si contra. Oricat de "neconstitutional" si "discriminatoriu" ar parea insa, l-as invita pe oricare dintre stimabilii care protesteaza, sa stea intr-o seara cu Matei si sa-l linisteasca cand vreun confrate de-al lui isi face numarul.

Gata, m-am mai racorit nitel.

când numărătoarea inversă a luat sfârşit!

Ţinând cont de faptul că acest blog se învârte în jurul lui Matei, m-am gîndit să spun şi eu câte ceva despre Naştere; care s-a petrecut în cazul nostru la Giuleşti, sub îndrumarea dr Dragoş Dobriţoiu, despre care, numai de bine.

Trebuia să fie Celus Tarpan, el fiind medicul meu, dar Matei a decis să îşi facă apariţia exact în săptămâna în care Celus a fost plecat din ţară. El era pregătit să vină să ne cunoaştem de vreo două săptămâni, dar eu am refuzat o naştere provocată. L-am lăsat să hotărască el momentul întâlnirii. A fost primul lui act de voinţă.
Am născut normal, fără epidurală, un băiat de nota zece, ce cântărea 3 kile 900 şi avea 56 de cm lungime.

Poate pentru că erau aşa de intense primele senzaţii de mămică, dar chiar nu mi s-a părut aşa rău în maternitate.

În urma articolelor de pe net, mă aşteptam la ceva îngrozitor, după principiul că nimeni nu se uită la tine dacă nu dai bani. Ei bine, trebuie să mărturisesc că nu ştiu să dau şpagă şi îmi e mai degrabă ruşine de ruşinea celui care pretinde bani pentru a se purta omeneşte cu tine. Aşa că nu am dat şi nu am avut de suferit din cauza asta.

Am plecat din maternitate după două zile, cu amintiri plăcute. Am cunoscut oameni interesanţi acolo, fiecare cu povestea lui, mai veselă sau mai tristă.
Am cunoscut o femeie extraordinară atunci, cu care m-am şi împrietenit, mai luminoasă decât majoritatea fetelor pe care le ştiu, deşi cu un destin mai greu. Monica e paralizată de la brâu în jos şi aştepta răbdătoare externarea după cea de-a treia cezariană, în urma căreia a nascut-o pe Ilinca, o fetiţă frumuşică, cât un ghemotoc.

Am uitat să spun că am fost cazată într-un salon de 10 lăuze (asta e termenul pentru proaspetele mămici).


Nu vreau să spun că a fost uşor, travaliul meu a durat şapte ore, cu contracţii din minut în minut în ultimele două. doar că avea dreptate mama când îmi spunea că acele dureri se uită foarte repede şi parcă dispar ca prin minune când auzi primul lui ţipăt.


Nu ştiu dacă a fost mai simplu decât la altele, nu vreau să mă compar cu nimeni, sunt convinsă ca fiecare naştere e unică, fiecare dintre noi o trăim altfel.

Îmi amintesc de ea ca de ceva magic şi nu aş ezita nici o clipă să mai trec o dată prin această experienţă capitală de viaţă.

proba de microfon

testing...
suna destul de previzibil ca titlu pentru un prim post, dar in lipsa de idei intr-o zi calda si lipicioasa...

Asadar, iata ca si tata lu' Matei isi face debutul pe blogul familial.
N-ar fi prea multe de zis, atat doar ca n-am inca exercitiu in scrisul gandurilor pe ecran. Poate ca pofta vine mancand? Ma duc sa-mi iau o furculitza.

Căldură mare...

E abia începutul lui iulie şi deja nu mai ştim ce să facem cu vremea asta.La fel ca mie, lui Matei se pare că nu îi place deloc căldura. Pentru că nu putem ieşi afară decât după şapte seara, trebuie să inventez în permanenţă noi şi noi modalităţi de petrecere a timpului de detenţie la domiciliu, într-un mod cât de cât plăcut pentru el. Secretul este diversitatea, schimbarea. Aşa că ne mixăm locaţiile destul de des.Lucru posibil datorită scoicii pentru maşină, care ne permite repoziţionarea pe rând, câte un pic în fiecare cameră, însoţiţi evident de pisi, care se tolăneşte alături de noi, pe unde apucă. Între jocurile preferate, se numără binecunoscutul "cucu-bau", care provoacă hohote de râs pentru circa 5 minute, apoi de-a avionul, survolând patul şi canapeaua vecină. Urmează apoi o partidă de rostogolit prin pat, combinată cu un moment total narcisistic de admirat in oglinda din baie.Mai departe, lucrurile se dezvoltă de fiecare dată altfel. Partea bună e că dacă e sătul şi odihnit, Matei mă şi asistă cuminte la diverse treburi casnice, la bucătărie. Încet încet trece ziua şi apare şi tati, iar lucrurile devin mai simple şi mami mai poate să se relaxeze şi ea puţin.
Aşteptăm totuşi cu nerăbdare luna septembrie, când se va mai domoli cu caniculele astea şi vom putea să ne reluăm plimbările noastre lungi cu căruciorul prin zonă.

ps. mâine mergem din nou căteva zile la cluj, am întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului. Chiar nu simt că am îmbătrânit, parcă ieri chiuleam de la ore ca să mergem în Music Pub.

in tari vecine

Am fost impreuna cu nasii, in prima vacanta a lui Matei,la bulgari. La balchik. Si ne-am intors foarte incantati, tristi ca a fost atat de scurt.
piticul s-a comportat excelent, a fost foarte interesat de tot si de toate. Pentru ca l-am dus peste tot, am fost si la Nesebar, unde Orasul Vechi este o bijuterie, facand abstractie de hoardele de turisti si de standurile cu kitchuri. Bineinteles ca nu puteam rata gradina botanica si castelul reginei Maria de la balchik, desi am fost tentata sa spun pas din cauza caldurii deloc prietenoase pentru vizitari turistice. Castelul nu m-a prea impresionat, poate pentru ca cardurile de rusi care se inghesuiau peste tot luasera tot aerul disponibil, in schimb gradina botanica e o bijuterie, cocheta si eleganta.
Un mare plus al sejurului nostru a fost mancarea delicioasa pe care am mancat-o in fiecare zi la alt` stabiliment. O gramada de chestii cu profil marin (peste, scoici, calamar) delicios preparate si precedate de fiecare data de un tarator. Asta e o supa rece, asemanatoare cu tzaziki-ul grecesc, poate putin mai saraca in usturoi, dar tot cu castraveti rasi in iaurt. e un must pentru cei care ajung acolo.
si matei se poate lauda ca a avut parte de mese copioase cam peste tot. a fost alimentat pe plaja, in masina, la restaurant, pe marginea piscinei, in gradina botanica... sa speram ca nu am deranjat pe nimeni.
bineinteles ca puiul nostru a facut baita atat in mare, unde s-a cam speriat de valuri, cat si in piscina hotelului, unde se pare ca i-a placut mult. la soare nu l-a tinut deloc, dar in aerul de mare a tras nisate somnicuri pe cinste. nasii lui au fost la inaltime cu smotocitul finutului lor, spre incantarea reciproca.
una peste alta, expeditia noastra a fost de un real succes, am impresionat intreg litoralul bulgaresc datorita varstei noastre fragede si a mutritelor simpatice afisate. cu siguranta o vom repeta. important e ca am spart gheata si am vazut ca nu e asa complicat sa pleci cu copilul in vacanta.