Prima leapşă

În premieră mondială, Matei a primit o leapşă de la Zmeura. După o scurtă introspecţie, s-ar descrie într-un cuvânt, cam aşa:

Yourself: delighted
Your Hair: under construction
Your Mother: devoted
Your Father: strong
Your Favorite Item:tzonky bonky
Your Dream Last Night: adventurous family trip
Your Favorite Drink: MILK
Your Dream Car: edible
The Room You Are In: my blue one
Your Fear: being taken in dark places
What You Want To Be In Ten Years: Mateicelmare
Who You Hung Out With Last Night: my mother
What You’re Not: grumpy
Muffins: bananas
One of Your Wish List Items: a toy-mobile phone (mum, everybody has one!)
Time:short
The Last Thing You Did: being breastfed
What You Are Wearing: diaper
Your Favorite Weather: sunny
Your Favorite Book: The Owl and The Pussycat
The Last Thing You Ate: milky milk
Your Life: amazing
Your Mood: ecstatic
Your Best Friend: Luca
What Are You Thinking About Right Now: milk milk
What Are You Doing At The Moment: eating my violet elephant
Your Summer: shiny shiny!
Your Relationship Status: open to suggestions
What Is On Your TV: Stargate SG1 (my dad…hm)
What Is The Weather Like: rainy
When Was The Last Time You Laughed: two miliseconds ago

O trimitem mai departe către toţi piticii a căror mămici se mai rătăcesc pe aici. Lui Vlad, Rayan şi lui Philip, Evei...

Frustrări rutiere

Mica noastră familie este una neposesoare a unui animal cu patru roţi. Adică a unui autovehicul. În posesia noastră se găsesc în schimb două obiecte înzestrate cu roţi: bicicleta cicloteque pe care o încalecă în fiecare dimineaţă tati şi căruciorul cu trei roţi purtător de băiat-gogoaşă-Matei-cel-mic. Ei bine, despre dorinţa mea de împingătoare de cărucior de a include în familia sporturilor extreme, alături de paraşutism sau kyte-boarding vreau să vorbesc aici. Ştiu că nu este posibil să se facă piste speciale pentru cărucioare. Nici măcar în preajma marilor parcuri. Nu le-a prea ieşit nici treaba cu pistele de biciclete. Dar nu mi se pare normal să fiu nevoită să ocolesc aproape 100 de metri o amărâtă de trecere de pietori, din cauză că locul e blindat cu maşini parcate atât de aproape încât nici cu copilul în braţe nu aş fi reuşit să mă strecor printre ele. Ca să nu mai spun de grămada de străduţe atât de încărcate încât singura modalitate de parcurgere sa lor, chiar şi pentru amărâţii de pietoni, e pe carosabil, în pas alergător, ca nu cumva să se dea drumul la maşinile care aşteaptă cu motoarele turate la semafor, în capul străzii. Nu vreau să-i menţionez aici nici pe şoferii grăbiţi care se fac că nu mă observă pe trecerile de pietoni şi trec vâjâind prin faţa căruciorului. Culmea culmilor a fost şoferul care tocmai venea la frumosul lui Audi A6(sau ce o fi fost, că nu mă pricep)parcat 85% pe trotuar şi care m-a surprins în flagrant, încercând să mă strecor prin faţa lui, cu caruciorul ridicat pe roata din faţă, printr-o manevră de care sunt chiar mândră. S-a postat în faţa mea şi ridicând o spânceană, mi-a sugerat că data viitoare ar fi mai indicat să încerc ocolirea prin exterior, adică prin mijlocul străzii.
Mă simt astfel întru totul îndreptăţită să cer autorităţilor un spor de pericol la alocaţia de preşcolar, măcar până când se face dovada mersului pe două picioruţe a tinerilor participanţi la trafic. Şi ca să vadă că ne pregătim pentru acel memorabil moment, prezint aici prima pereche de pantofiori din piele, lucraţi manual, intraţi în posesia lui Matei.

Obsesie de toamnă

Mărturisesc că mă fascinează Duffy, galeza cu aer de anii '60. Felul în care se mişcă, felul în care arată sunt cu siguranţă din acelaşi film cu vocea, cu ceea ce cântă. Demult nu am mai văzut o cântăreaţă care să îmi inspire atâta coerenţă.

La joacă pe covor

Recunosc, au fost momente când mi-am dorit să se termine cu căldura, dar parcă e prea drastică schimbarea! Nu vreau să vorbesc de faptul că ne-a cam prins în funduleţul gol. Adică fără garderobă de sezon. Asta se va rezolva probabil cât de curând. Problema no.1 o reprezintă faptul că nu prea ne descurcăm cu ploaia asta prelungită care ne ţine în casă. Nu zic, inventăm tot soiul de jocuri, dar până la urmă ne cam săturăm de toate...Aşteptăm cu drag sugestii de activităţi bebeluşeşti care se pot desfăşura între patru pereţi!

Schimbareplimbare

Ştire de ultimă săptămână! Echipa de împingători de cărucior Bradea şi-a schimbat locul de promenadă, a renunţat la varianta redusă de la Popa Soare şi bate de două ori pe zi un drum mai lung şi pe alocuri anevoios înspre Parcul Ioanid/Grădina Icoanei. Sunt foarte încântată de noua locaţie, chiar dacă nu prea cunosc încă lume acolo...Dar nu îmi fac probleme, e plin de mămici/bone/bunici, aşa că sunt sigură că lucrurile se vor schimba în scurt timp. Îmi propun totuşi să merg în continuare măcar o dată pe săptămână pe la Popa Soare, să mai vedem ce mai fac Luca, Toma, Andra, Sophie, Upi, Maia, Ian, Iannis...

În imagine e Matei cu Luca, primul lui prieten, acum o lună.

O mie şi una de feţe-feţe

De fapt sunt doar şase, dar cred că adunate fac o imagine destul de bună a ceea ce înseamnă să fii bebeluş cuminte care mănâncă tooot şi să ai şapte luni deja împlinite.Ei, acum să nu vă imaginaţi că băieţelul nostru nu are momenţelele lui. Le are, dar nu facem mare caz, încercăm să i le respectăm şi să le descifrăm.

E doar începutul vieţii noastre în trei şi ne place la nebunie!

de rasul lumii

Dragi cititori si parinti, fara prea multe motive si explicatii, luati-l de manutza pe copilul vostru interior si duceti-l sa vada filmul anului. Wall-E.



Si va mai rog sa ajungeti la timp, altfel veti rata filmuletul de deschidere. Totusi, in caz ca v-ati eternizat la coada la popcorn, please enjoy it in glorious YouTube style:

Multumesc

Nu am cuvinte sa spun cat de mult ma bucura faptul ca Stefan e un tatic asa de dedicat. Iubesc la nebunie felul in care zambeste Matei cand il vede, felul in care rade cand se joaca ei doi, expresia de incantare maxima care apare in momentul in care tati il pune pe umeri si el e deasupra tuturor, cu manutele incurcate in bogata lui podoaba capilara. Ce mai, e asa cum trebuie sa fie. Matei e un baietel norocos ca are un tatic care ii poate oferi atatea.

Cat despre mine, nu pot sa spun decat ca simt nevoia sa multumesc lui Dumnezeu pentru toate darurile minunate pe care mi le-a dat in ultimul an.

2 rotzi si 72 spitze

I'm so excited, I just can't hide it...
Ahem, sa ma reculeg. Asadar, in sfarsit am pus mana pe o bicicleta!
Este incredibil, ultimul experiment pe doua roti dateaza de acum... 8 ani?!? imi aduc aminte de bicicleta de familie: un Balkan mov care in ciuda culorii care nu ma facea prea mandru, era echivalentul nemotorizat al unui Harley... sa lata, spatar capitonat, coarne elaborate, culmea stabilitatii si a tehnicii bulgaresti. Ma rog, probabil ca iesise de pe o linie de asamblare vecina cu alta de borcane cu gogosari, dar si-a facut treaba foarte bine.

Cum se zice, au trecut anii, bicicleta a adormit pe veci sub patul lui taica-miu, iar eu am imbratisat stiinta rolelor. Pana cand... pana azi, cand am primit (nu divulg inca prin ce mijloace) una bucata bicicleta de oras marca Cicloteque.

Simt ca mi-am redescoperit un vechi prieten din copilarie, la care mesteream cu orele sa-i pun o pacanitoare (din paharele de plastic) sau sa-i impletesc sarma colorata intre spitze (I know, ce kitschy suna acum).

E bine ca are si un cos in fatza ghidonului, pot sa-mi transport si boarfele de colo-colo, cu riscuri ceva mai mici decat in spate.
Pana si stimabila co-autoare de blog e incantata, atat de incantata incat m-a dat jos si a dat o tura in jurul parculetzului unde-si face programul de dimineata cu Matei. Amandoi ne-am minunat de cat de vie si nevatamata a returnat bicla. Ma rog, pe limba ei de origine, s-ar zice bitza sau tzoacla.

Oh well, off I go now... Adica am incalecat pe-o sa... si-am inchis postul asa!