vineri, 31 octombrie 2008

Terapie de stradă



Ieri pe înserate în drumul spre casă (mai exact în zona pasajului de la Universitate), după o plimbare pe cinste, am avut o surpriză plăcută. Ne-am întâlnit cu nişte tineri simpatici care făceau un remake a acţiunii pe care o vedeţi în filmuleţ.

Recunosc că ştiam despre ce e vorba, aşa că nu m-am sfiit deloc să îi îmbrăţişez pe copii. Cu drag aş putea spune. Şi funcţionează! Deşi nu pot să spun că eram tristă sau deprimată. Oricum, am plecat mai departe cu sufletul plin şi zâmbetul pe buze.

La reacţiile celorlalţi trecători nu am stat prea mult să mă uit, dar erau în principal de reticenţă la contactul direct cu nişte necunoscuţi, fie ei tineri şi simpatici. Poate pentru că viaţa asta ne-a rănit aşa de tare, încât ne-am construim cazemate şi ne-am cocoţat în turnuri înalte în care să nu poată ajunge aproape nimeni..Păcat...

Dacă sunteţi curioşi să aflaţi mai multe despre tipul care a inventat "Free Hugs", puteţi intra aici..

Până una alta, vă îmbrăţisez cu drag şi vă sfătuiesc să oferiţi măcar zâmbete necunoscuţilor de pe stradă, vă garantez că vă veţi simţi un pic mai bine.

Un comentariu:

Andreea Badran spunea...

Foarte tare ideea. Marturisesc ca e prima oara cand vad si aud de ea. Super, super misto!

Daisypath Happy Birthday tickers
Lilypie Kids Birthday tickers

LinkWithin

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin