După ordine

După ce a făcut "curăţenie" în dulap, a descoperit o pană la maşină.

Din ciclul: miercurea cu cuvinte puţine, căci nu putem chiar fără...

Blogo-dependenţa

Iupii!

În sfârşit am reuşit să mă conectez la realitatea virtuală...Nu am avut probleme cu internetul, ci doar a devenit cam complicat să găsesc timpul să o fac.
Simt că am scăpat chestii, îmi făcusem un obicei din a vedea zilnic ce mai fac ceilalţi pitici şi mamele lor. Aşa că am parcurs pe nerăsuflate post-urile despre diversificare, înţarcare, bio-food şi celelalte.

Şi m-am simţit un picuţ mai bine...
Hmmm.
Am ajuns oare dependentă de blog şi lumea lui?

Cam aşa arată.
Chiar dacă nu sunt eu aşa o mare comentatoare, să ştiţi că vă cam citesc.
Am căutat evident, o explicaţie la noua mea dependenţă, să o transform în ceva total benefic. Cam asta tindem să facem cu fiecare dintre ele.

Şi de ce nu ar fi?

Poate pentru că ar fi mai util dacă m-aş odihni în timpul ăsta...sau să mai fac o ciorbă, să mai calc o haină...

Şi iată scuza mea: dintotdeauna am fost extrem de sociabilă, cu cârduri de prietene, zeci de cafele şi discuţii. Am nevoie de lume, de prieteni, de poveşti.

Acum însă, universul meu s-a cam restrâns. Mărturisesc că nu mă mai simt în stare să port o conversaţie aleasă, despre subiecte generale. Ajung inevitabil la scutece, premergătoare, alăptat, febră...Şi mi-e teamă că devin plictisitoare pentru cei care nu se învârt în aceeaşi galaxie maternă.

Concluzia pe ziua de azi: am nevoie de voi şi de poveştile voastre, de părerile, de încurajarile voastre. Sunt dependentă de ele.

Special pentru Buni de la Cluj!

cu mesajul "Buni, te iubim mult!"

Un filmuleţ despre nimik anume, fără vreo mişcare spectaculoasă, pe melodia lui preferată...Afară ninge, iar noi ne târâm dintr-o cameră în alta, de la un morman de jucării la altul şi ne bucurăm unul de altul.

La trecut

Am primit o leapşă de la Ruxel care m-a distrat foarte. Şi m-am pus pe scormonit poze din tinereţe.

Şi iată cu ce vin:

poza 1 - pe balcon la Cj, cu păru luung
poza 2 - ansamblu doi cu poze artistice pe care nu mai ştiu cine şi cu ce ocazie le-am făcut
poza 3 - mai grasă, după festivitatea de absolvire a facultăţii
poza 4 - una din primele poze cu Ştefan, TIFF 2005



Le invit să scormonească în cutia cu amintiri pe Simina, Mălina, Alina şi cine se mai încumetă.

Adevărul e că...

Prietenul nostru Dragoş a specificat "Ştefan şi Raluca", asa că mă simt dator să contribui şi eu cu un răspuns adecvat la leapşa iniţiată. Nu de alta, dar se pare că am rămas ultimul de căruţă şi cam tot restul lumii şi-a făcut deja exorcizarea fricilor în public.

Lista mea cu frici, ediţia 2009, e un pic mai scurtă decât cea din 2008, dacă s-ar fi publicat şi atunci... Lipsesc (şi radiez de bucurie) două importante: sunt părinte şi mi-am schimbat un job odinioară minunat, cu unul nou-nouţ şi charmingly beautiful & challenging.

Pe listă au mai rămas câteva (şi cred că voi mai munci mult şi bine la sabotarea lor).
Aşadar, dacă nu mi-ar fi frică...

- aş avea mai multă încredere în mine
- aş da-o în bară şi aş învăţa că eşecul e o lecţie
- n-aş mai minţi
-(tot ca sinceritate) i-aş trata pe cei dragi şi cu adevăruri reci şi crude, în loc de clasica şi reconfortanta mângâiere pe cap
- as merge mai des la medic sa vad ce am si ce nu am, in loc sa-mi spun "ce-o fi, o fi"
- i-aş duce pe Raluca şi Matei în jurul lumii, în ritm de câte 2 ţări pe an (şi vom începe cu ceva tropical, apoi Islanda)
- aş scrie mai des despre ceea ce văd şi simt

Dau mai departe ştafeta către Mălina şi Mako, sunt curios de răspunsurile voastre.

Cum am petrecut şi frici

Voi cum aţi petrecut?
Noi în miros de oţet. Da, aţi auzit bine. Oţet, de la şosetuţele lui Matei. Ca să îi scadă febra.

39 cu 7.

De revelion.

Nu că am fi avut vreun plan. Dar nici aşa, zău...Şi ne-a ţinut aşa, fără vreun alt simptom de boală, până ieri pe înserate.Am sunat bineînţeles pediatra, la cumpăna între ani, nu ca să îi urăm alea alea, ci ca să o întrebăm ce să facem. Era la munte, la o cabană, fără semnal de vorbit, doar cu sms-uri. Bune şi alea.

Trei zile şi trei nopţi a permutat între 39 cu 5, 38 cu 7, 37 cu unu. Masurat electronic la poponeaţă, deci cu juma' de grad mai puţin... Dar totuşi, cam mult. Am chemat pe altcineva să îl asculte la plămâni, să-i verifice amigdalele, să vadă dacă nu îi apare vreun dinte pe care noi l-am ratat, deşi am folosit lupa... Un pic de roşu în gât şi o mică umflătură la gingie.

În rest nimic. Şi după trei zile şi trei nopţi, a trecut.

La fel cum a venit. Pâş pâş.

Poza e făcută după un somn de trei ore reparator...la final de boală.

Şi să răspund la întrebarea pusă de Dragoş, la care aveam o restanţă de anul trecut, dacă nu mi-ar fi frică, mi-aş căuta un job în domeniul meu, adică pe foto. Şi iată fricile: Că nu stau bine la capitolul dotări. Că nu e loc pentru mine, un no name, pe piaţă. Că am ratat startul, trebuia să o fac de mai demult. Că nu sunt suficient de bună...

Şi încă ceva. Dacă nu mi-ar fi frică, aş face un al doilea bb, chiar acum. Dar mi-e frică că nu aş face faţă situaţiei, că nu m-aş descurca cu doi mici urlători..Cel puţin nu încă. Să mai crească Matei puţin.

Recunosc, sunt plină de frici. Mai mari sau mai mici. Şi mă lupt cu ele. Poate că nu destul.