marți, 15 februarie 2011

... sst, se citește!


Ai spune că e nevoie să știi măcar alfabetul ca să te poți apuca de citit o carte. Chiar dacă știe doar vreo patru sau cinci litere( doar dacă sunt de tipar), Matei citește!

Da, îl suspectez că o știe pe dinafară, a pus pe toată lumea să i-o citească. Cărticica lui preferată - "Vrei să fii prietenul meu?"(Eric Carle) face parte din categoria cărților care te cuceresc la prima vedere. E ilustrată superb și are dimensiunile ideale pentru a fi răsfoită de mânuțele unui băiețel de nici trei ani.
E adorabil când îl vezi cum o răsfoiește pagină cu pagină(e cartonată) și o povestește pe limba lui, dar cu intonația cu care i-am citit-o eu.

Nu știu cum sunt alți copii la vârsta lui, dar Matei deși nu are încă răbdare să asculte povești, iubește cărțile. Avem o grămadă și îmi aduce mereu câte una să i-o citesc chiar dacă după primele fraze nu mă mai urmărește. Se uită în schimb minute în șir la desenele din ele, așa că cea mai bună metodă de a-i citi o carte este de a descrie imaginile, de a simplifica într-atât povestea încât să i-o pot spune pe baza imaginilor.

Îl surprind câteodată stând cuminte la el în cameră pe covor și studiind(ăsta e cuvântul potrivit) câte o carte.
Din acest motiv sunt mereu în căutare de cărți frumos ilustrate. Din cauza asta m-am îndrăgostit de editura Cartea Copiilor. Dacă iau ceva de la ei merg la sigur. Cărțile lor, pe lângă că îndeplinesc această primă cerință, sunt niște investiții cu bătaie lungă. Coperțile lor ascund niște povești frumoase, pe care sunt sigură că Matei le va asculta cu plăcere odată ce va mai crește puțin. Deocamdată doar se uită la imagini, dar sunt sigură că reține ceva și din rezumatul poveștii pe care i-l fac eu pornind de la imagini.

Ultimele două cărți scoase de ei care au intrat în moștenirea pentru mai târziu, când va avea răbdare la citit mai mult de cinci minute, sunt absolut superbe! Una am descoperit chiar că e tradusă chiar de Ada . E vorba despre "Basmele pădurii", o carte cu mesaj eco, ce conţine şapte poveşti despre copaci, unii mai cunoscuţi şi alţii mai puţin cunoscuţi, totul ilustrat într-un mare fel. E genul de carte pe care îmi doresc ca puiul meu să o citească/iubească. Până una alta, ea ne-a cucerit total pe noi ăștia mari.

Pe cea de-a doua - "Balul florilor" o putem "citi" deja, pentru că e suficient de scurtă și pentru că e populată cu personaje mult iubite( domnișoara morcov și domnul conopidă) de ronțăitorul meu mare iubitor de legume. Nu are rost să vă explic cât e de frumos ilustrată!


Un comentariu:

Alina spunea...

Raluca, ma bucur foarte mult ca ai scris despre aceaste carti.Ma inspira si pe mine in a achizitiona cateva pentru bebelusul ce va sa vie.
Felicitari pentru minunea pe care ai adus-o pe lume -Matei si pentru fratiorul lui :)

Daisypath Happy Birthday tickers
Lilypie Kids Birthday tickers

LinkWithin

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin