Mi-am luat pantofii cei roșii

Am făcut-o din nou! Am fugit! După un an extenuant, plin de treabă, de evenimente, de emoții așa cum nu am mai avut demult, am hotărât să ne mai luăm câte o pauză ca să ne tragem sufletul. A fost Istanbul la începutul iernii și acum... Paris.

Oricât de tare încerc să evit clișeele peste tot, trebuie să vă mărturisesc că m-am întors îndrăgostită! E atât de reconfortant să fii într-un loc unde Frumosul(da, ăla cu F mare) te așteaptă la fiecare colț de stradă. Știți mesajul "regarde le ciel" cu povestea lui? Zic și eu că e suficient să te uiți în sus ca să dai de frumos, trebuie doar să;i ridici ochii din pământ și să te uiți în jur - pe lângă faptul că orașul geme de clădiri frumoase , simți poveștile, simți întâlnirile și despărțirile în jur. Și oamenii.

O, da, de oamenii vreau neapărat să zic. Nu e că sunt cu toții frumoși. Nu. Nu toți. Doar că, așteptând să se facă verde la semafor( deși ei nu fac asta - nu prea așteaptă) sigur va apărea de după colț cineva care își va atrage atenția: fie o ea, extraordinar de înaltă, cu un palton lung lung, fie un el zgribulit în sacoul de stofă croit pe măsură, totuși prea subțire pentru ianuarie. I-am studiat la metrou: sunt încălțați frumos, cu pantofi de lac, cu ghete lustruite. Nu cu cizme groase, nu. Și am căutat o explicație: cred că ei prețuiesc mai mult esteticul decât utilul. Sau cel puțin așa i-am perceput eu.

Și am venit acasă cu o colectă impresionantă de amintiri prețioase. Da, am stat doar patru zile. A fost suficient ca să știu cu certitudine că aș putea să trăiesc acolo. Cred că mi-aș găsi ușor locul, m-ar amesteca bine printre ei.Știu, nu sunt tocmai cei mai simpatici când vine vorba de străini. Știu că există locuri mai puțin prietenoase. Poate chiar murdare. Știu că e îngrozitor de scump când vine vorba de chirii. Dar nu mă interesează asta. Pe bune. Balanța plusuri minusuri mă face să spun da, as putea.

La întrebarea dacă e posibil să faci depresie de dor de ceva ce ai gustat doar 3 zile, vă spun că da. Fix asta am pățit. Mi-a fost îngrozitor de greu să mă reîncadrez în tot ce înseamnă București să nu mă rănească pe retină zoaiele de pe jos, cizmele scâlciate pline de noroi și fețele posace din metrou.

Bineînțeles că sunt subiectivă, bineînțeles că sunt incorectă. Sunt intolerantă și cer mult de la ceilalți? Normal. Doar cer enorm și de la mine. E vorba de starea aia de bine pe care mi-a dat-o tot arașul ăla și pe care mi-o doresc. E greșit oare să vrei asta? E exagerat?

Voi reveni la subiect, așa îmi propun.

Ei 2

Din vacanță. Cadre, nu vorbe. De fapt și mici explicații, acolo:)

Așa comunica bicicleta din față ( Ștefan) cu bicicleta din spate (eu). Super-util. Am găsit și un filmuleț cu traseul pe care il faceam aici

După un traseu greu pe dealuri și prin pădure, am ajuns în Meșendorf și am eșuat la primul ABC pentru o înghețată.

La Bunești, ne pregăteam să mergem la Viscri

Viscri

Nu are rost sa vă spun unde. Nu?:)

În cort se doarme taaare bine.

Archita - singura pana. A mea.

La piscina din campingul de la Sighișoara

Daia - foarte amandonată biserica. Trist locul. Sentiment ciudat.

Daneș - o mini - fermă a animalelor. 

Mălâncrav - cel mai frumos loc

În curtea noastră personală de la Mălâncrav (am închiriat o casă cu totul - 160 de lei/zi)

La Copșa Mare

Tot acolo

La Richiș

În celălalt camping unde am stat, la Blăjel, un camping în care noi eram singurii români, în rest olandezi, nemți, polonezi:)

Cheia bisericii din Bazna

 Am adunat atâtea amintiri frumoase, încă sunt sub efectul lor. Pozele astea au menirea să vă facă să ne călcați pe urme:)

Altfel de vacanță

Se iau doi copii, trei biciclete, o valiză plină ochi și... multă energie. Așa am făcut noi anul ăsta: am închis ochii, am învârtit globul (mă rog, harta țării) am pus degetul și am plecat în explorare. Am plecat să vedem, să mirosim, să pipăim locuri neștiute, am plecat în căutarea imaginilor din visele copiilor noștri, imaginile cu palate fermecate, cu cavaleri, prințese, libelule uriașe și animale blânde.

Au fost două săptămâni pe îndelete, două săptămâni în care ne-am adăpostit în cele mai încântătoare locuri, când cu cortul când pe la alții, în care am mâncat mult "din brișcă", dar în care am descoperit și cele mai delicioase ciorbe românești. Ne-am împotmolit(total neprogramat) vreo două zile și în Sighișoara cea medievală cu al ei festival trezitor de amintiri studențești, am luat la rând satele ce-au fost odată pline ochi de sași, dar care astăzi cu greu mai își știu cântul.

Criț, Viscri, Apold, Daia, Mălâncrav, Biertan, Archita, Richiș, Alma Vii - locuri de poveste, unele complet uitate, altele știute doar ca și cântare de rapsod anonim... Sunt atâtea lucruri minunate, atâtea locuri nedreptățite de istoria dată copiilor în manuale prea seci, prea sumare, prea fără de culoare. Mi-am dus copiii de mână pe poteci știute doare de căprioare, le-am arătat cum își așteaptă puii de berze părințíi, i-am lăsat să se joace pe lespezi de piatră și să mănânce fructe căzute din copaci prea grei de rod.

A fost o vacanță cu un ritm propriu, ritm pe care l-am învățat ușor, pentru că era în ton cu bătăile inimilor noastre. Ne-am întors mai bogați, cu tolba plină și cu sertarele cu-amintiri ticsite până la refuz.

E inutil cred să vă spun că avem o țară minunată și că nu e neapărat nevoie să mergi mii de kilometrii ca să găsești FRUMOSUL, în forma lui extinsă, la minte, ochi și suflet.

În poarta bisericii de la Bazna

La Biertan în cetate - poate clișeios cadrul, însă mega-spectaculos locul

Vedeți  cât sunt de terasate dealurile? A fost zonă viticolă aici cândva...

Am auzit niște povești savuroase de la domnul din imagine, un sas adevărat, păstrătorul cheilor bisericii de la Richiș (lângă Biertan)

Aproape de Mălâncrav, la intrarea în Florești mai demult Felța, (în germană Felsendorf) , un sat sălbatic, din care sașii au dispărut în totalitate de prin '92

În cimitirul săsesc de la Alma Vii am descoperit că sașii trăiau fie prea puțin fie muuult de tot

Am întâlnir berze multe peste tot, dar nicăieri ca aici, unde în jurul unui tractor ce ara câmpul, am numărat 22 de bucăți, deloc speriate de uruitul vehicolului

La Șaeș, biserica și zidurile din jurul ei sânt în stare gravă, așteaptă nerăbdătoare să fie ingluse în programul de recondiționare a bisericilor, program ce a salvat, câți va kilometri mai jos de ea, biserica de la Apold

Pentru poze m-a ajutat instagramul, pe care l-am primit cu căldură în viața mea, întrebându-mă chiar cum am putut fără el până acum:) 

... sst, se citește!

Ai spune că e nevoie să știi măcar alfabetul ca să te poți apuca de citit o carte. Chiar dacă știe doar vreo patru sau cinci litere( doar dacă sunt de tipar), Matei citește!

Da, îl suspectez că o știe pe dinafară, a pus pe toată lumea să i-o citească. Cărticica lui preferată - "Vrei să fii prietenul meu?"(Eric Carle) face parte din categoria cărților care te cuceresc la prima vedere. E ilustrată superb și are dimensiunile ideale pentru a fi răsfoită de mânuțele unui băiețel de nici trei ani.
E adorabil când îl vezi cum o răsfoiește pagină cu pagină(e cartonată) și o povestește pe limba lui, dar cu intonația cu care i-am citit-o eu.

Nu știu cum sunt alți copii la vârsta lui, dar Matei deși nu are încă răbdare să asculte povești, iubește cărțile. Avem o grămadă și îmi aduce mereu câte una să i-o citesc chiar dacă după primele fraze nu mă mai urmărește. Se uită în schimb minute în șir la desenele din ele, așa că cea mai bună metodă de a-i citi o carte este de a descrie imaginile, de a simplifica într-atât povestea încât să i-o pot spune pe baza imaginilor.

Îl surprind câteodată stând cuminte la el în cameră pe covor și studiind(ăsta e cuvântul potrivit) câte o carte.
Din acest motiv sunt mereu în căutare de cărți frumos ilustrate. Din cauza asta m-am îndrăgostit de editura Cartea Copiilor. Dacă iau ceva de la ei merg la sigur. Cărțile lor, pe lângă că îndeplinesc această primă cerință, sunt niște investiții cu bătaie lungă. Coperțile lor ascund niște povești frumoase, pe care sunt sigură că Matei le va asculta cu plăcere odată ce va mai crește puțin. Deocamdată doar se uită la imagini, dar sunt sigură că reține ceva și din rezumatul poveștii pe care i-l fac eu pornind de la imagini.

Ultimele două cărți scoase de ei care au intrat în moștenirea pentru mai târziu, când va avea răbdare la citit mai mult de cinci minute, sunt absolut superbe! Una am descoperit chiar că e tradusă chiar de Ada . E vorba despre "Basmele pădurii", o carte cu mesaj eco, ce conţine şapte poveşti despre copaci, unii mai cunoscuţi şi alţii mai puţin cunoscuţi, totul ilustrat într-un mare fel. E genul de carte pe care îmi doresc ca puiul meu să o citească/iubească. Până una alta, ea ne-a cucerit total pe noi ăștia mari.

Pe cea de-a doua - "Balul florilor" o putem "citi" deja, pentru că e suficient de scurtă și pentru că e populată cu personaje mult iubite( domnișoara morcov și domnul conopidă) de ronțăitorul meu mare iubitor de legume. Nu are rost să vă explic cât e de frumos ilustrată!

Frumos

Am găsit aici un poem frumos, pe care imi permit sa il reproduc și la mine, pentru că sunt total de acord cu ceea ce spune. A venit ca un răspuns la postarea scandaloasă care a apărut săptămâna trecută pe un blog(chiar nu intenționez să dau vreun link) despre violență, ca metodă de educație...Chiar dacă l-ați mai citit, merită revăzut!

Copiii învață ceea ce trăiesc

Dacă trăiesc în critică şi cicăleală, copiii învaţă să condamne.
Dacă trăiesc în ostilitate, copiii învaţă să fie agresivi.
Dacă trăiesc în teamă, copiii învaţă să fie temători.
Dacă trăiesc înconjuraţi de milă, copiii învaţă să se autocompătimească.
Dacă trăiesc înconjuraţi de ridicol, copiii învaţă să fie timizi.
Dacă trăiesc în gelozie, copiii învaţă să simtă invidia.
Dacă trăiesc în ruşine, copiii învaţă să se simtă vinovaţi.
Dacă trăiesc în toleranţă, copiii învaţă răbdarea.
Dacă trăiesc în laudă, copiii învaţă preţuirea.
Dacă trăiesc în acceptare, copiii învaţă să iubească.
Dacă trăiesc în aprobare, copiii învaţă să se placă pe sine.
Dacă trăiesc înconjuraţi de recunoaştere, copiii învaţă că este bine să ai un ţel.
Dacă trăiesc împărţind cu ceilalţi, copiii învaţă să fie generoşi.
Dacă trăiesc în onestitate, copiii învaţă respectul pentru adevăr.
Dacă trăiesc în corectitudine, copiii învaţă să fie drepţi.
Dacă trăiesc în bunăvoinţă şi consideraţie, copiii învaţă respectul.
Dacă trăiesc în siguranţă, copiii învaţă să aibă încredere în ei şi în ceilalţi.
Dacă trăiesc în prietenie, copiii învaţă că e plăcut să trăieşti în lume.

Sursa: Dorothy Law Nolte , Copiii învață ceea ce trăiesc , Ed Humanitas

Iarna - de chiar de chiar

Am cam lipsit de aici dintr-un motiv foaarte bun: am jucat în deplasare. Pentru că am văzut că iarna asta se lasă cam mult aşteptată în Bucureşti (deşi am înţeles că a venit acum şi acolo), am plecat noi în căutarea ei şi am găsit-o în toată splendoarea, într-un loc drag mie - la Sibiu. Un loc superb, mai ales în decorul hibernal.

Pentru că aventurile noastre abia au început, vom reveni cu detalii. Până atunci, nişte imagini nemuritoare:

Știți să tricotați?

Am găsit ieri pe net(via facebook evident), un site(mai bine spus O IDEE) care mi-a plăcut la nebunie. E vorba de tricotatul urban, cel mai inofensiv grafitti din lume.

Să vă arăt despre ce e vorba:



Ei tricotează "hăinuțe" pentru mai multe, iar efectul mi se pare fabulos.

Mă gândeam că mi-ar plăcea să trăiesc într-un loc unde așa ceva ar fi posibil și unde nu ar dispărea totul până adoua zi, fie pentru că cel care l-ar lua ar avea pur și simplu nevoie de ață(cazul fericit), fie pur și simplu pentru că așa e la noi, se distruge tot ce e frumos.

Și nu, nu mi se pare deloc inutil, nu mi se pare o muncă irosită.

Later edit: am găsit o definiție aici și mai multe imagini aici. Cool.

De odihnă

Nu, nu am fost plecați în concediul oficial de odihnă, am făcut doar cinci zile de antrenamente pentru el, în 2 Mai. Superbă idee, superbe zile! Și nu, nu ne-a plouat decât foarte puțin - luni. O clasific printre cele mai bune inițiative pe anul ăsta.

Și s-a dormit mult...

outdoor:



indoor:



on the road:



Revin cu amănunte!