Se afișează postările cu eticheta unAlta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta unAlta. Afișați toate postările

luni, 13 ianuarie 2020

Cu ochii larg deschişi, 365 de zile din an.

O idee desprinsă din Regulile de viaţă ale lui J Peterson este că există o dependenţa a vederii noastre de ţintă( implicit de valoare). Asta se întamplă pentru că mare parte din vederea noastră este cu rezoluţie mică, doar ceea ce considerăm cu adevărat important e perceput la rezoluţie înaltă. Acolo unde apare repetiţia, rutina, tindem să nu folosim lentila aceea bună, cu rezoluţie înaltă. Daca avem zilnic acelaşi drum, tindem să vedem aceleaşi lucruri, probabil cele pe care le-am înregistrat prima oară când am inventariat locul. Sunt slabe şanse ca mai apoi să se adauge detalii, chiar dacă vorbim de noutăţi din realitatea imediată. Noi nu le vedem.

Tot anul trecut am facut proiectul pe Instagram cu câte o poză pe zi, 365 de zile din an. Şi pentru că mare marte din viaţa mea se petrece pe aceleasi trasee bătătorite, m-am găsit destul de rapid pusă în poziţia în care, fie îmi alegeam alte drumuri, fie (şi asta necesita un grad deloc ignorabil de efort) priveam realitatea cu alţi ochi şi aşa mi se dezvăluiau într-o nouă lumină. Erau pur si simplu imagini obţinute utilizând lentile diferite.

Si aici apare surpriza! Ce să vezi? Schimbând lentila pentru a înregistra realitatea imediată, ea rămânea aşa şi când mă uitam în interiorul meu. Acţiunile mele, felul în care judecam lucrurile, totul era schimbat. Soluţii noi la probleme vechi, ramase mult timp aparent fără răspuns, îşi găseau brusc rezolvarea. Vă spun însă: nu e deloc uşor! E ca şi cum ţi-ai pune niste ochelari noi, mintea ta protestează, îi este greu, strigă după rutina cea călduţă şi atât de bine ştiută.

Vă propun ceva pentru gimnastica minţii: schimbaţi o obisnuinţă, o rutină şi observaţi ce se întamplă cu mintea voastră. Încercaţi de exemplu să vă treziţi cu jumătate de oră mai repede, sau să plecaţi de acasă cu o jumătate de oră mai repede - peisajul urban  va fi altul, va garantez. Sau alegeti să ajungeţi acolo unde trebuie să fiţi altfel decat de obicei. Mergeţi la servici cu maşina personală? Încercaţi mâine să o lăsaţi acasă şi să luaţi mijloacele de transport în comun. Se va schimba lentila, veti vedea lucrurile altfel! Dacă nu reuşiţi asta într-o singură zi, vă sfătuiesc să nu renunţaţi, căci poate, chiar daca aţi schimbat drumul nu aţi reuşit să schimbaţi şi lentila :)


marți, 2 iulie 2013

Unele bagaje

... sau pietre de moară, cam despre ele e vorba. Știți mailul ăla lung pe care trebuia să îl scrii dar nu ai chef, mai bine nu răspunzi la telefon când te sună să te întrebe dacă mai te interesează? Știi măseaua aia care te tot doare câte un pic de ceva vreme, dar care se liniștește după vreo două calmante? Dar sertarul ăla în care trebuiau să fie doar articole de lenjerie, dar care a devenit surprinzător de greu de închis și eclectic în componența lui? Vouă nu vi s-au adunat în cămară borcane de care nu vă atingeți de ceva ani pentru că nu mai știți ce conțin?

E un feeling pe care îl caut aici, de fapt nu îl caut, eu îl știu exact, dar încerc să vă fac să îl găsiți și voi. Și nu pentru că sunt sadică(el nu e deloc unul plăcut), ci pentru că vreau să vă fac să înțelegeți starea de maximă ușurătate și împlinire, pe care am trăit-o azi, când după 13 ANI, mi-am refăcut carnetul de conducere. Da, am avut și eu odată carnet, însă mi-a fost  furat cu ocazia primei mele vizite în capitală, o vizită fulgerătoare, ce a durat doar câteva ore.

Degeaba mi-am zis atunci că nu mai pun piciorul în București, destinul avea alte planuri cu mine.
Bine, nu are rost să mă întrebați ce vreau exact să fac cu el (cu carnetul adică), e posibil ca rolul lui în viața mea să se fi încheiat aici:)


miercuri, 14 noiembrie 2012

Despre feelinguri

Că evenimentele prin care am trecut în ultimele luni și-au lăsat urme adânci în mine, cred că e de la sine înțeles. Eu vreau să le accept, să nu îmi bag suferințele, angoasele, tristețile sub covor. Vreau să repar ce e de reparat, să vindec ce se poate, să le întorc înspre bine pe unele. Muncă multă îmi propun, dar nu e vreme de pierdut! Avem viața asta atât de frumoasă de trăit, încât ... e păcat.

Îmi trebuie oameni frumoși, solari, luminoși în jur, nu ca să le fur energie, ci ca să mă contagiez cu binele.
Da, asta e una din revelațiile pe care le-am avut (din nou):) Mda, știu, revelațiile vin o singură dată, însă mă folosesc de cuvântul ăsta pentru că se potrivește, am avut-o la un alt nivel cumva, am simțit-o visceral, am vânat-o la mine și la cei ai mei apropiați.

Vorbesc aici de faptul că sentimentele sunt contagioase. Fie ele bune sau rele, fie că ne dăm seama sau nu, ele se agață, le preluăm. Dacă, în cazul copiilor, ele se oglindesc în forma lor brută, imediat, fiind ușor de identificat momentul și locul contagierii, la noi adulții, lucrurile sunt mai complicate, ele se camuflează, necesită parcă timp de coacere, își schimbă forma și ajung de multe ori să ne deruteze.

Cumva, totul a pornit de la Odent, care ne-a explicat cât de contagioasă e adrenalina și cât de mult rău face ea oriunde în preajma unei femei în travaliu. Să nu mă înțelegeți greșit, adrenalina nu e un hormon "rău" așa la modul absolut, e însă antagonic occitocinei, principalul hormon responsabil cu contracțiile, deci cu nașterea.

Iar am ajuns la Odent:) Să mă scuzați, dar e încă atât de prezent în gândurile/planurile mele de viitor...

Mergând cu raționamentul mai departe, mi-am dat seama cât de greu e să trăiești frumos într-un oraș precum Bucureștiul. E greu, pentru că se agață de tine toată energia din jur, tot stressul, toată încrâncenarea, toată tristețea și nefericirea celorlalți. Da, poți să te protejezi, dar e al naibii de obositor să fii nevoit să faci mereu asta. Chiar nu poți lăsa deloc garda jos... Și vii apoi la copiii tăi curați cu toate astea, vii și nu mai știi să le dai ce ai fi vrut să le dai, să primești ce ai fi vrut să primești.
Și ajungi să îi rănești pe ei și așa să te rănești și pe tine.

Un sfat, că trebuie să închid: de câte ori veniți de afară, dezbrăcați-vă de hainele de stradă, lăsați-vă pantofii la intrare, spălați-vă pe mâini și pe față și... închideți puțin ochii, măcar cinci minute. Așa, ca un fel de reset al gândurilor. Și încă o recomandare: nu continuați acasă treburile de la serviciu, vă faceți rău vouă și celorlalți. Cum? Nu puteți? Încercați măcar, sau faceți-o în cunoștință de cauză, luând în calcul consecințele acțiunilor voastre...

luni, 21 mai 2012

Comoara

Am mai învățat un lucru de la copilul meu minunat(ăla mare). De fapt, nu e ca și cum el mi-a arătat, mai bine spus - el m-a inspirat să descopăr încă o gaură de la macaroană.

Există momente (suficiente, aș adăuga... poate prea multe) când îmi sare țandăra pe Matei-cel-poznaș-frate-de alt-poznaș. Și îl cert. Și îi spun că nu îmi place. Că vreau să se oprească din tropăit, că doarme Pavel. Și altele.
Nu se pune problema că nu înțeleg de unde vin majoritatea acțiunilor lui și care este rostul lor. Nu. Pricep, dar am neuronul terminat. Nu mai vrea scandal. Iar el vede că m-a supărat, vede că sunt exasperată. Și îi pare rău. Îi pare mai rău decât aș vrea eu să îi pară. Intuiesc disperarea lui și atunci îi spun cuvintele magice. Îi spun că da, sunt supărată, dar îl rog să nu uite faptul că îl iubesc. Îl iubesc și când face lucruri frumoase și impresionante, dar îl iubesc la fel și atunci când face tâmpenii.

Îi spun asta. Des. Oricât de des. I-o spun și fără motiv. I-o spun pentru că vreau să-i intre bine în cap că are parte de iubire necondiționată din partea mea, iubire pe care nu trebuie să o câștige sau să o merite. Iubire care este și atât. La fel de mare, la fel de caldă. E acolo și nu are cum să se piardă.

Așa. Și care e gaura? Păi am avut grandioasa revelație că lucrurile stau exact la fel și cu omul de lângă noi.Omul cu care te cerți din te-miri ce motiv, omul pe care te superi și cu care te cenzurezi mai puțin decât cu copilul. Pentru că... e mare. E omul pe care te spijini când ai nevoie, e omul căruia îi verși seara toate frustrările și supărările adunate, toate chestiile negative, toți nervișorii tăi. Bineînțeles că tu îl iubești.Bineînțeles că  toate supărările tale nu au legătură cu această iubire. Care ESTE și nu se împuținează.
Bineînțeles că nu îi spui, de frică să nu te ia la mișto."Cum adică? Mă cerți că nu fac destul, dar îmi spui că mă iubești oricum?".

Ei bine da. Mi-am dat seama că fix de asta e nevoie. E nevoie să ne verbalizăm nu numai frustrările și supărările, ci și sentimentele pozitive, alea pe care considerăm (habar nu am de ce) că sunt subînțelese. Mi-am dat seama că nu sunt. Chiar deloc.
....Și totuși, nu pricep...de ce oare ne e jenă să spunem "te iubesc", chiar și cu ușa închisă și cu perdelele trase?
Sau nu e jenă? Dar ce e?  

Sau sunt doar eu? Noi?


luni, 7 mai 2012

Luni. Sau marți.

 Se trezește, se dă jos din pat și își începe activitățile de dimineață: scoate hainele din coșul de haine murdare; scoate scutecele din pachetul cumpărat pentru munte( din alea clasice); sus în pat, să mai bea puțin lapte; jos la bântuit prin casă. A găsit un pahar lăsat pe jos în living... Încerc să îmi amintesc dacă e gol...după sunet, nu pare gol... sigur e apă, nu are ce să fie... se usucă, nu m-a convins să mă dau jos din pat. A ajuns la bucătărie... zdrăngăne ceva la mașina de spălat... vine supărat.... nu s-a trezit nimeni, cu toate eforturile lui. Se urcă IARĂȘI în pat. De data asta, îl atacă pe Matei. A reușit. M-a convins. Mă trezesc. Arunc un ochi la ceas - e șapte și cinci. Îl pun în cadă. a făcut și kk.

E bine măcar că nu mă trezesc noaptea. Deloc. Datorită co-sleeping-ului. Altfel aș fi varză. Așa mai merge. Încă o zi. Încă o săptămână. Mă rog să nu fie o vară din aia nașpa, cu canicule.

Ura! A prins pisica musca aia enervantă, care bâzâia de o oră.

Aș vrea... aș vrea o casă de vacanță în Portugalia. Una albă cu albastru, aproape de o plajă.

Nu-am zis nimic în postarea asta... voiam de fapt să vă povestesc cum am ajuns eu să mă abțin să dau sfaturi legate de puericultură. Lasă, poate o să scriu. Miercuri sau joi.

Vă pup. Mersi Dedi(Ta-su) de poză. Îmi place.

joi, 12 aprilie 2012

Curat

Nu, nu am fugit, am lipsit cam multișor de aici, știu, dar sunt în șantier. Pe dinăuntru, adică. Sau oare a fost vorba doar de astenia de sezon? Hmm... nu mai știu precis. Cert e că au fost multe. Treburi. Revelații. Curațenii. Mai puțin din alea la concret, că am casa vraiște.

Am găsit mai deunăzi o idee foarte bine pusă în cuvinte, pe care am avut-o și eu obsesiv aș spune, zilele astea. "Părinţii nu se nasc, se fac! Doar cei dispuşi să înveţe ajung să îşi depăşească limitările şi să crească alături de copilul/copiii lor.
Cercetează-te! Când nu eşti gata să îţi vezi limitările, să îţi recunoşti greşelile ai pierdut deja în lupta de a fi cel mai bun părinte pentru copilul tău. Apleacă-te până în străfundul fiinţei tale şi vezi care îţi sunt motivaţiile. De ce încerci să îl determini pe copilul tău să facă tumbe sau să cânte la pian… S-ar putea ca nevoile şi experienţele tale să pună poveri prea mari pe umerii copiilor tăi.
"

Sunt într-o fază în care simt nevoia acut să scot mizeriile de sub covor și să deschid larg geamurile. E de bine, asta cu siguranță.

Și să vă spun cu ce am început. Cu un curs. Un curs minunat. Vă recomand cu drag, Otilia e grozavă, iar cursul a fost... cum să zic... plin de revelații, mai ales pentru un copil singur la părinți așa ca mine:) Vreau să muncesc mult la capitolul ăsta, e mare nevoie, pentru ei amândoi. E o zonă foarte sensibilă și depind foarte multe de felul cum gestionăm noi, adulții, toată situația. Pentru că nu e destul să luăm cuțitul și să tăiem totul în două bucăți egale, crezând că așa am mulțumit pe toată lumea.

Gata, s-a trezit.

Mai vin să zic, că am o grămadă.

luni, 19 martie 2012

All They Need Is Love!


Vreau să îi contrazic pe toți cel care spun că nu au bani pentru încă în copil. Și care văd copilul ca pe o gaură neagră în buget. Vin să vă spun că se poate și altfel. Vin să vă spun că eu lunar, nu cheltui aproape nimic pentru Pavel. Aproape nimic, pentru că nu vreau să pun la socoteală sticla de jumătate cu apă plată, pe care mi-o cumpăr mie, când merg cu el în parc. Sau perechea de jambiere, pe care o iau pentru că sunt frumoase, nu pentru că am neapărat nevoie de ele.

Să detaliez puțin afirmațiile mele scandaloase. În general, responsabili pentru gaura din buget sunt scutecele și laptele praf. După cum știți, la mine astea nu există. Am investit în scutecele refolosibile cam trei milioane jumate la început și ...atât. Cum rămâne cu factura de curent electric folosit de mașina de spălat? Păi ea ar fi fost aproape la fel, cu ele pun în plus o simplă prespălare, după care înghesui alte rufe(albe sau colorate), peste. Mai mult sau mai scump detergent? Nope: mă înțeleg de minune cu nucile de săpun, care costă vreo 50 de lei pentru juma de an. Balsam? Nu folosesc, e-nlocuit cu oțet.

Mai departe: hainele sunt reportate de la Matei, la fel și jucăriile. De-un an de zile de când e cu noi, i-am luat cred un set de patru body-uri. Atât.

Ce să vă mai spun? De mâncare? Aici amu crescut puțin cheltuielile: dar nu pentru că îi cumpărăm lui în special delicatesuri bio, ci pentru că am schimbat puțin ceea ce consumăm noi toți. Vă amintiți probabil din articolele despre diversificare, vă spuneam că pisoiul nu acceptă niciun fel de pasate sau alte invenții pentru bebeluși. Nu. El vrea la fel ca noi și asta primește. În continuare, laptele meu e baza, restul mâncării e tratată cu multă voioșie, tratament care o face să ajungă nu o dată, lipită pe pereții înconjurători.

Și încă câteva mici amănunte: cremă de fund nu folosim, tot datorită scutecelor, nu am avut probleme cu eritemul. Șervețele umede? Nu folosesc deloc. Apa e soluția. Îl spăl direct. Am spus pas și la alte device-uri, gen premergător sau sterilizator. Nici nu mai știu exact ce se mai folosește, sincer.

Igiena personală: vă mărturisesc că atât de celebra băiță zilnică... la noi nu e chiar zilnică. Și-atunci când e, folosim o loțiune de spălat pentru corp și păr, luată de la DM, aceeași cu care îl spălăm și pe Matei. Cremuțe și alte uleiuri? Nu avem? Păi nu. Chiar și dermatita atopică din primele luni am tratat-o homeopatic.

So, zero costuri, satisfacție garantată:)

Probabil că acum vreți să știți ce fac eu cu indemnizația pe care mi-o dă statul. Nu fac nimic, pentru că ea nu există. Între cei doi copii nu m-am întors sa niciun servici, fiind deja însărcinată, deci am rămas puțin pe dinafară. Dar nu ne plângem: a fost alegerea noastră, pe care nu o regretăm defel.

Departe de mine dorința să mă laud cu ce am scris mai sus. Vreau doar să vă împărtășesc experiența noastră, pentru că ne deranjează valul de reclame agresive care vor să convingă eventualii viitori părinți că un bebeluș are neapărată nevoie de tot soiul de obiecte ca să crească sănătos și fericit. Wrong!

Da, puteți să spuneți că sunt extremistă, nu trebuie să faceți ca mine, alegeți o cale de mijloc și tot ați redus puțin amprenta de carbon a copilului vostru:) Cât despre sănătate, asta nu vă mai zic acum...

vineri, 18 noiembrie 2011

Home Alone

E ultima plantare din toamna asta iar eu mă bucur. Nu mai vreau week-end-uri singură. Mă tot gândesc la soțiile alea de marinari și nu pricep defel cum rezistă.

În fine. Sunt ruptă în paișpe de oboseală, tocmai mi-a adormit și prințul moștenitor. Ar trebui să sar direct în pat, dar parcă nu mi se pare corect față de mine să închei așa ziua, fără măcar acolo cinci minute ale mele cu mine.

Mi-am adus aminte de o treabă din copilărie. O treabă pe care ne învățaseră la cateheză (da, am făcut așa ceva la greco-catolici deși sunt botezată cât se poate de ortodox). Ne-au învățat ca în fiecare seară, când ne punem în pat, să ne analizăm ziua care tocmai s-a scurs. Să îi dăm un rewind și să vedem exact care sunt vârfurile, care sunt chestiile care ies din peisaj. Să ne oprim asupra lor și să vedem ce se poate face cu ele.

Mi se pare un exercițiu extrem de util și de dătător de vise frumoase, iar eu țin foarte mult la calitatea somnului meu, indiferent cât e el de fragmentat și de înghesuit.

Astăzi m-am văzut cu niște fete frumoase. Îmi venea să nu mai plec de la Sala Dalles. Am stat vreo patru ceasuri. Îmi dau seama că iubesc să stau cu oameni la care le place sincer de noi.

Aveam niște ingrediente faine pentru bucătărit, făcusem piața de dimineață, dar evident că nu am ajuns acolo(în bucatărie). Poate mâine.

Uneori, Pavel mi se pare atât de special, încât rămân fără respirație. De Matei nu vă mai zic - cu el descopăr niște nuanțe noi fix acolo unde credeam că le știu deja de toate.

luni, 14 noiembrie 2011

Încă un mini-prag

Sâmbătă, cu ocazia Talciocului, a trecut și Pavel pragul de opt spre nouă luni. Nici nu mi-aș fi dat seama, dacă nu îmi spunea altcineva (o triplu-mamă frumoasă cu care am fost colegă de naștere:))

Lunile zboară, distanța dintre cei doi prinți din dotare pare că se micșiorează pe zi ce trece. Asta pentru că Pavel insistă din răsputeri să fie exact ca fratele mare. Se ridică în picioare mereu, în doi timpi ți trei mișcări, chiar merge de-a lungul patului, îl surprind rămas așa, ținându-se doar cu o mână.

Mega-expresiv, foarte vesel, foarte guraliv, ne umple casa și viețile 24 din 24 de ore, fără drept de apel

Creștem împreună, ne simțim indestructibili în cuibul nostru de vibrații bune și mulțumim în fiecare clipă pentru cadourile astea minunate pe care ni le-a făcut destinul.




din nou, credit foto - talentatul Dedi

luni, 29 august 2011

Complicată treabă


Așa nu îmi plac întoarcerile acasă.. cu bagaje de despachetat, poze de descărcat, copii de re-acomodat. Încă nu am găsit soluția unei reveniri line, fără bucățele rămase care nu se dau aduse și care mă cam dor... Știu că peste câteva zile va fi mai bine, nici nu cred că ar trebui să spun ceva azi, nicăieri, nici în virtual nici în real. Dar e 22:32, și nu am fost foarte silențioasă pe ziua de azi. Ups.

Am descărcat juma de poze, nici nu știu ce să vă aleg...






vineri, 29 iulie 2011

Marea migrare

...va începe vinerea viitoare, când mama își va lua zborul împreuna cu puii către Oradea. Ok, nu e așa mare distanța, but still...doi copii + bagaje + cărucior (am nevoie ca să stea în el prin curte/casă). Încă nu am exact imaginea situației, nici nu prea vreau să o am, sigur va fi puțin dificilă această trambalare. Dar eu zic că merită, mai ales că de luni grădi intră în vacanță, așa că am neapărată nevoie de extra-help, încă nu pot să mă ocup de amândoi în același timp.

Am planuri mari, de mers la băi, de Matei bronzat, de eu bronzată :) și de muulte muuulte fructe și legume consumate direct din grădină! Nu pot să spun că fug din calea caniculei, pentru că și acolo e cald, dar parcă e mai ușor de suportat dacă ai curte și fântână.

Partea dificilă va fi lipsa tăticului din dotare, care rămâne acasă, dar care plănuiește la rândul lui o mică destrăbălare binemeritată - aș spune. Mă bucur că măcar el va reuși să vadă Interpol, pe care eu îi iubesc mult.

Când mă voi întoarce, plănuiesc să încep și diversificarea lui Pavel( probabil un fel de auto-diversificare). Va fi înainte de șase luni, dar el deja dă semne că vrea să testeze și alte chestii de mâncare, așa că nu văd niciun rău să o pornim mai repede, pe la cinci luni jumate.

Din păcate, există mari șanse ca blogul să intre și el în vacanță cât timp voi fi plecată. Adică de vinerea viitoare până la sfârșitul lui august.

A! Încă ceva - tocmai am constatat că blogul meu a împlinit trei ani de ceva vreme, pe la începutul lui iunie. Chiar nu îmi vine să cred că am fost în stare să mă țin de treaba asta atâta vreme și să nu mă plictisesc deloc. Și asta datorită vouă, datorită multelor beneficii pe care mi le-a adus. Datorită oamenilor faini pe care i-am cunoscut prin intermediul lui. A crescut(mă refer la trafic) dar nu prea mult, exact așa cum îmi doresc, să rămână un colțișor virtual nu prea umblat, în care să am senzația că cunosc pe toată lumea care îmi calcă pragul :)

Termin tot cu niște imagini cu puii, știți că nu mă pot abține :)


miercuri, 6 iulie 2011

Adunare generală


Pentru că ieri am primit o săpuneală total meritată pentru că nu mă hrănesc suficient, astăzi am purces cu Pavel în Manduca-cea-frumoasă la piață, de unde mi-am luat multe multe, dar în cantități mici: morcovi, dovlecei, roșii, ceapă, un ardei, plus cireșe și zmeură pentru desert. Cumpărături haotice, că altfel nu știu, fără să am un plan clar de utilizare.

Când le-am văzut pe toate, m-a lovit brusc inspirația, mai ales cum Pavel și-a manifestat clar dorința de a părăsi cât mai rapid bucătăria.

Așa că am făcut...adunare generală: ceapă, usturoi, ardei, dovlecei, morcovi, toate au fost învârtite cu ulei de măsline în wok și aruncate într-un castron. Am stors puțină lămâie peste, am tăiat și o roșie, niște pătrunjel...și parcă mai trebuia ceva. Niște cușcuș. Bineînțeles că nu aveam din ăla bun care se umflă rapid, așa că am fiert niște cușcuș-paste, bune și ele.

Rezultatul - delicios. Vă recomand, mai ales dacă aveți chef/timp de gătit la fel ca mine.

Ștefan, am mâncat tot castronul, dar dacă vrei, facem altul când vii.

marți, 5 iulie 2011

Lucrurile mele frumoase

Am primit și eu acum ceva vreme leapșa cu lucruri frumoase(materiale, nu spirituale), care ma fac fericită.Vă spun că din start, m-am simțit complexată de răspunsurile pe care le-am citit la alții: parfumuri cu nume exotice, haine și accesorii de firmă și câte și mai câte. Așa că am tăcut mâlc și m-am făcut că plouă, dar văd că nu am putut trece mai departe:)

Voi răspunde, așa cum mi-a ieșit la socoteală, după mari sforțări. Țin să spun de la început că aproape toate obiectele ce vor apărea mai jos sunt cadouri de la oameni dragi, foarte dragi, care chiar mă cunosc, mai bine zis îmi cunosc gusturile.

Pe primul loc...bicicleta mea. Cea mai frumoasă și mai colorată. Sufăr tare că nu am cum să o folosesc în perioada asta cu Pavel atașat mereu de mine.O mai țineți minte?



2 și 3. Jucăriile mele lomografice de om mare:




Pe locul 4, așez tonele mele de sacoșe de pânză,care au înlocuit încet încet, gențile și poșetele.Mi se par atât de practice și de frumoase, asortate la fix cu stilul meu actual.



Pe locul 5, voi pune cerceii: cu văcuțe, cu cireșe, de argint, poate unicați, îi iubesc pe toți și nu pot să aleg unii mai iubiți ca alții.



Pe 6 e o păpușă verde, care nu face nimic, e doar frumoasă:



Pentru locul 7, voi trișa un pic - voi spune cutia cu poze din vacanțe și mă voi gândi la toate amintirile frumoase pe care mi se trezesc ele:)

Următorul loc primește un obiect nou-intrat în posesia mea, dar de care m-am îndrăgostit instant: Manduca Jardin Nuit - e atât de frumoasă!



Pe 9 e fandacsia roșie pe care am purtat-o la petrecerea noastră de nuntă.



Pe ultimul loc, îmi vin în minte o listă întreagă de țoale dragi mie: șalvarii din mătase albaștri cu turul foarte lăsat; rochia mea albă cu dungi roșii, puțin cam scurtă; geaca mea maro de piele cea scurtă scurtă...mă opresc aici, mi-e greu să mai fac selecție, îmi iubesc prea multe haine, unele vechi de pe vremea liceului, dar încă purtabile, parcă mai la modă ca atunci:)

Bee, Delia, Bogdana, ce ziceți, vă băgați?

luni, 30 mai 2011

Unele altele

Recomandarea zilei, mai bine spus a lunii: acum două săptămâni am făcut prima comandă la Coșul de legume.

Eram curioasă foc ce gust poate avea rucola autohtonă, noi fiind mare fani rucola-de-supermarket, că de alta nu am găsit pe la piață.

Și am fost fidelizați total. E genială rucola de grădină! Ca să nu mai spun cum e salata crescută în bătaia vântului. Altă culoare(e tot verde, dar altă nuanță, evident:)), alt gust. Și credeți-mă, abia aștept roșiile!... și dovleceii...și mazărea... și fasolea verde!

Da, sunt puțin mai scumpe decât la piață, dar vă spun sincer, chiar merită. Nu poți să te aprovizionezi exclusiv de la ei, nu au toate sortimentele, dar să îți completezi mesele cu ceva sigur natural/organic/bio, merită.

Bun, astea sunt unele. Altele se referă la faptul că ne așteaptă o mare aventură: o excursie la Cluj cu trenul, cu doi copii și nicinuvreausămăgândesc câte bagaje:) Asta pentru că e acea perioadă cinefilă a anului, deși pentru mine va fi doar aerul de festival. Că despre vizionat filme nu prea poate fi vorba. Vă spun sincer, chiar mi-ar face bine o petrecere așa cum numai la TIFF poți vedea...

Și încă una: uriașul-Pavel e la fel de vorbăreț ca și ceilalți membri ai familiei - gângurește atât de melodios că mi se umple sufletul de încântare, poate voi reuși cumva să îl și filmez ca să vă arăt și vouă!




Și Ștefan, așa cum era când ne-am cunoscut:)

marți, 15 februarie 2011

... sst, se citește!


Ai spune că e nevoie să știi măcar alfabetul ca să te poți apuca de citit o carte. Chiar dacă știe doar vreo patru sau cinci litere( doar dacă sunt de tipar), Matei citește!

Da, îl suspectez că o știe pe dinafară, a pus pe toată lumea să i-o citească. Cărticica lui preferată - "Vrei să fii prietenul meu?"(Eric Carle) face parte din categoria cărților care te cuceresc la prima vedere. E ilustrată superb și are dimensiunile ideale pentru a fi răsfoită de mânuțele unui băiețel de nici trei ani.
E adorabil când îl vezi cum o răsfoiește pagină cu pagină(e cartonată) și o povestește pe limba lui, dar cu intonația cu care i-am citit-o eu.

Nu știu cum sunt alți copii la vârsta lui, dar Matei deși nu are încă răbdare să asculte povești, iubește cărțile. Avem o grămadă și îmi aduce mereu câte una să i-o citesc chiar dacă după primele fraze nu mă mai urmărește. Se uită în schimb minute în șir la desenele din ele, așa că cea mai bună metodă de a-i citi o carte este de a descrie imaginile, de a simplifica într-atât povestea încât să i-o pot spune pe baza imaginilor.

Îl surprind câteodată stând cuminte la el în cameră pe covor și studiind(ăsta e cuvântul potrivit) câte o carte.
Din acest motiv sunt mereu în căutare de cărți frumos ilustrate. Din cauza asta m-am îndrăgostit de editura Cartea Copiilor. Dacă iau ceva de la ei merg la sigur. Cărțile lor, pe lângă că îndeplinesc această primă cerință, sunt niște investiții cu bătaie lungă. Coperțile lor ascund niște povești frumoase, pe care sunt sigură că Matei le va asculta cu plăcere odată ce va mai crește puțin. Deocamdată doar se uită la imagini, dar sunt sigură că reține ceva și din rezumatul poveștii pe care i-l fac eu pornind de la imagini.

Ultimele două cărți scoase de ei care au intrat în moștenirea pentru mai târziu, când va avea răbdare la citit mai mult de cinci minute, sunt absolut superbe! Una am descoperit chiar că e tradusă chiar de Ada . E vorba despre "Basmele pădurii", o carte cu mesaj eco, ce conţine şapte poveşti despre copaci, unii mai cunoscuţi şi alţii mai puţin cunoscuţi, totul ilustrat într-un mare fel. E genul de carte pe care îmi doresc ca puiul meu să o citească/iubească. Până una alta, ea ne-a cucerit total pe noi ăștia mari.

Pe cea de-a doua - "Balul florilor" o putem "citi" deja, pentru că e suficient de scurtă și pentru că e populată cu personaje mult iubite( domnișoara morcov și domnul conopidă) de ronțăitorul meu mare iubitor de legume. Nu are rost să vă explic cât e de frumos ilustrată!


joi, 27 ianuarie 2011

Aproape în fiecare zi



This is the culinary obsession of the month!

Muffins.

De toate felurile. Nu știu dacă ați băgat de seamă. dar lista mea de bloguri culinare a crescut considerabil. Asta deodată cu dorința mea de a afla lucruri noi în domeniu.

Muffins cu cocos. Muffins cu portocale. Muffins pannetone. Muffins de ciocolată(foto).
Și lista rămâne deschisă.

A devenit deja un obicei ca Matei să plece la grădi cu un muffin în mână și tati cu unul în buzunar.

Nu are rost să vă povestesc cât de mult îmi plac mie.

Sunt ușor de făcut și al naibii de bune. Recomand celor care nu au încă tavă specială și hârtiuțe colorate să își cumpere!

Așa. Și cu asta am eliminat și biscuiții și dulciurile de pe lista noastră de cumpărături (despre care mă tot pregătesc să vă scriu, pentru că a suferit niște schimbări drastice în ultimul timp, de când am descoperit săpunurile handmade și nucile de săpun).

Later edit: iată și linkurile cu muffins-urile testate:
- muffins cu portocale
- muffins cu cocos
-muffins de cioco(fără wisky)
- muffins panetonne - cele mai bune, zic eu

luni, 29 noiembrie 2010

A venit Craciunul!


Cum? E încă noiembrie? Ei bine, se pare că lucrurile stau puțin altfel la Sun Plaza, mall-ul din Berceni care a intrat în cartea recordurilor pentru o monstruoasă instalație de lumini de Crăciun (vreo 450 000 de becuri).

Nu aș fi știut nimic de acest record deloc eco dacă nu aș fi decis să îmi însoțesc perechea la film ieri seara.

Am ajuns acolo total nepregătită pentru ce mă aștepta acolo: pe lângă sutele de luminițe pâlpâitoare, elfi, nenumărați brazi de Crăciun, colinde, era o masă de oameni extaziată, care forfotea peste tot și se poza la brazi.

Credeam că m-am obișnuit cu faptul că această sărbătoare a fost deja pervertită de consumerismul excesiv și că a devenit doar un prilej de shopping, dar parcă să aud deja colinde este puțin cam mult...

Nu știu dacă am mai spus aici, dar am o mică fobie de mulțimi, de aglomerații. Aseară a fost nevoie de circa cinci minute până să mi se facă rău...singura mea salvare a fost să mă refugiez în sala de cinema.

A, nu v-am spus despre ce film e vorba...E penultima parte de Harry Potter, care mi se părut cam plictisitoare dealtfel, deși am citit că e extrem de fidelă cărții. Spun asta cu mențiunea că nu sunt neapărat un fan al fenomenului, chiar dacă am văzut toate filmele precedente. Presupun că el se prezintă cu totul altfel pentru împătimiții seriei care probabil că își amintesc mult mai bine decât mine detaliile acțiunii...E clar, dacă nu sunteți bine familiarizați cu povestea Harry Potter nu prea aveți ce căuta la film, pentru că riscați să nu înțelegeți mare lucru. Este un film pentru fani.

Voiam însă să fac o mică precizare utilă poate mămicilor care consideră acesta un film de dus copiii.
Eu cred că seria s-a îndepărtat deja de mult de momentul în care putea fi considerată a fi ceva pentru copii. Dacă deja filmele 4 și 5 începuseră să fie puțin înfricoșătoare, iar seria 6 era deja creepy, filmul 7 se apropie mult de genul horror prin suficiente scene destul de întunecate.

Eu una nu mi-aș duce nicicum copilul la așa film până nu ar împlini măcar 12 ani decât dacă aș vrea să-l sperii zdravăn.
Nu are rost să spun că au fost în sală câțiva copilași puțin mai mari decât Matei...

miercuri, 10 noiembrie 2010

Altfel

După ce mă lăudam acum câteva zile unei prietene în parc ce grozavi suntem că în o lună și ceva de grădi nu am agățat nicio răceală, de două zile stăm frumos la domiciliu(eu și M), fiecare cu tusea lui și ne ocupăm de lucrurile restante.

Au trecut vreo două săptămâni de când am avut parte de o experiență marca miculstudio, puțin mai altfel. Au fost patruzeci de copii, puțin mai măricei, dar la fel de spontani și de savuroși ca și cei mici, cu care eram eu obișnuită.

Ședința foto, care s-a întins pe două zile luungi, mi-a făcut mare plăcere, mi-a arătat că dacă vorbești limba lor și nu încerci să le impui nimic, copiii sunt sclipitor de frumoși la orice vârstă.

Mi-a fost greu să aleg din cele câteva sute de imagini doar câteva de pus și-aici...












Copiii sunt elevi la "Școala Micile Vedete"

luni, 20 septembrie 2010

Pe coclauri

Am ratat din nou talciocul și îmi pare foarte rău...Și nu pentru că aș fi avut ceva de vândut sau de cumpărat, dar mi-aș fi dorit mult să mă întâlnesc cu lume. Oameni care îmi sunt dragi dar cu care mă văd rar, nu știu exact din ce cauză.

Ca și în cazul ultimelor două ediții, am fost plecați din București, de data asta la Timișoara. Unde am fost nași, pentru prima oară și unde ne-am simțit grozav cu toții. În special Matei, care a fost înnebunit după o mătușă de-a lui de opt anișori.

Iar faptul că faptul că voia mereu să fie în preajma lui bebe-Sonia-proaspăt botezată mi-a dat speranțe că și noul membru al familiei noastre va fi primit cu entuziasm. Da da, nu îmi fac iluzii prea mari legate de acest subiect de care mă documentez din greu și întreb cum a fost și pe la alții.

Mi-ar plăcea mult să vă arăt și câteva poze din timpul botezului cu Mateicelcuminte, să vă bine-dispun așa de dimineață cu imagini nemuritoare cu el băgându-și mâinile până la cot în vasul cu apă de botez sau cu el întins pe covor sub altar.

Și o mică mostră a faptului că uitarea e contagioasă. Faptul că eu sunt uitucă a căpătat dimensiuni îngrijorătoare de când cu noua condiție; dar faptul că Ștefan a uitat hainele de botez călcate și pregătite acasă e de-a dreptul alarmant...Așa că primul lucru pe care l-am făcut odată ajunși în Timișoara a fost o raită la mall, să ne încropim niște ținute cât de cât adecvate momentului. Important e că nu am lăsat acest "mic" incident să ne strice buna dispoziție care a guvernat apoi tot week-end-ul.

vineri, 3 septembrie 2010

Ceapa, scutecele și burtica


Bineînțeles că nu există nici o altă legătură între cele trei lucruri înafară de faptul că m-am gândit eu să scriu despre ele în aceeași postare:)

1. Mateicelmic mănâncă de toate, are puține lucruri pe care le refuză. E pofticios, vrea să guste orice vede, dar nu mănâncă neapărat mult. E foarte categoric cu asta: când s-a săturat, that's it! nici o linguriță în plus și respect asta. Tocmai pentru că știu cum e să fii pofticios, i-am dat să guste cam orice: scoici, calamari, anchois, rucola. Și îi plac toate, spre mirarea mea.

Cel mai mult și mai mult iubește însă...ceapa! O mănâncă și goală, ca pe un măr, la orice oră din zi o vede prin bucătărie, adică ori de câte ori mă pregătesc eu să o folosesc la vreun fel de mâncare. E de neoprit. Știam că e sănătoasă, dar nu aveam idee că e atât de indicată:

"Virtuțile sale tonice, terapeutice și antiinfecțioase, fac din ceapa un aliment foarte cunoscut încă din cele mai vechi timpuri. Se recomandă ca factor de sănătate și longevitate"
...E bun la atâte lucruri, că eu nici nu am avut răbdare să le parcurg cu atenție pe toate: "este stimulent al sistemului nervos, hepatic, renal, puternic diuretic, expectorant, vermifug, hipoglicemiant, dizolvant și eliminator al ureei și al clorurilor, antiseptic și antiinfecțios, antalgic (calmează durerea), antireumatic etc. - se comportă exact ca un antibiotic, față de culturile de stafilococi; este antihelmintic (combate viermii intestinali), vermifug; - antisclerogen, antitrombotic; - curativ al pielii și al sistemului pilos; - antitusiv, emolient și rezolutiv; - sedativ, calmant, hipnotic ușor etc. Indicații: Se recomandă pentru: - astenie, retenție de apă și clorosodică (edeme cardiace și renale, pleurezie, ascita, oligurie, afecțiuni respiratorii, guturai, bronsită, astm, laringită, varice, tromboflebită, arterioscleroză, parazitoze intestinale, îmbatranire precoce, impotentă sexuală, boli reumatice, gripă, diabet zaharat, obezitate, viermi intestinali, surmenaj fizic și intelectual, astenie, prostatită, infecții intestinale și urinare, insomnii, litiază urică, gută etc."

2. Citind prin blogosferă, mă bate serios gândul ca la al doilea să trec pe refolosibile. Chiar nu mă sperie nici spălatul, singura grijă e legată de confortul copilului. Mi se par foarte mari, oarecum incomode. Studiez problema. I-am cris chiar un mail Adellei să o rog să ne vedem pe tema asta.

3. Sunt fascinată de-a dreptul de viteza cu care îmi crește burta acum. La prima sarcină s-a văzut muult mai târziu, deși eram la fel de slabă ca acum. Inițial, mă gândeam că de vină e pofta mea de mâncare, mai mare decât îmi aduc aminte în cazul lui Matei. M-a liniștit Bogdana, când am citit că și în cazul ei(slabă ca mine) s-a văzut de prin săptămâna a 7-a. Chiar dacă am cam aceleași simptome ca prima dată( adică nu am mai nimic, nu grețuri, nu pofte, chef nebun de somn), starea mea e complet alta. Acum știu la ce să mă aștept, nașterea în sine nu mă sperie deloc, o privesc ca pe un moment chiar frumos. Voi scrie încă o dată despre cum a fost prima oară din perspectiva celor aproape trei ani cât au trecut de atunci. Nu am uitat nimic, din contră.
Daisypath Happy Birthday tickers
Lilypie Kids Birthday tickers

LinkWithin

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin