Un aspect asupra căruia s-au pus parcă de acord cam toate mămicile în zilele astea, în care ne orientăm tot mai mult spre soluții cât mai aproape de natură de creștere a puilor,(mă refer aici la scutece lavabile, co-sleeping, mult babywearing) este statutul suzetei. Se spune că suzeta nu e bună, e preferabil suptul degetului, chiar dacă nici ăsta nu e recomandabil.
Aici vă mărturisesc cu regret că părerea mea e alta. Eu nu văd suzeta ca pe un bau-bau. De stricat dinții, mi se pare că un deget în gură face mult mai mult rău. Chiar știu copii(acum adulți) care au rămas cu un prognatism urât din cauza "infamului deget"(citat din Bogdana).
Da, mă gândesc că se poate și fără niciuna...Dar vă mărturisesc aportul benefic pe care mi l-a adus acest mic obiect în casă - copilul mic urlă(deobicei de oboseală, că de foame nu prea poate fi vorba ținând cont de faptul că e hrănit o grămadă), eu nu am cum să îl iau în brațe fix în momentul ăla pentru că trebuie șă îl conving pe celălalt să își ia chiloții pe el, așa că îi dau suzeta și se liniștește puțin. Atâta cât că îl rezolv pe primul și să mă pot ocupa de el. Pam. Am mai salvat doi neuroni de-ai mei.
Să nu mai zic cât e de util dacă vreau să ies cu căruciorul până în parc(fac aproape 30 de minute până acolo). Fără suzetă, jumătate de distanță mi le petreceam în răcnete și în sunete de neuroni morți. Cam nasol..Unde mai pui că se uita lumea după mine ca după o mamă incapabilă să își aline copilul.
Cam astea sunt momente în care acel mic obiect de silicon îmi e foarte folositor.
Mă puteți acuza de egoism, că mă gândesc doar la neuronii mei, doar la mușchii mei de la spate(care au devenit ca ai unei sportive de performanță datorită multei-purtări a odraslei în diferite mijloace de atârnare). Îmi plec capul, vă dau dreptate, nu e bine, dar e util.
A fost iubire mare și în cazul lui Matei pentru suzetă, aka tzonki-bonki, aka tutu aka tutu-bebe. Abia acum, la 3 ani și aproape jumate am scăpat complet de ea. O mai folosea doar la adormit, nu se putea altfel cât timp erau sub același acoperiș. La grădi de exemplu însă se putea. Acolo nu a avut niciodată nevoie de ea. În schimb acasă, dacă o rătăcea cumva, era sfârșitul lumii, iar reprizele de căutare erau extrem de solicitante, credeți-mă. Ajungeam câteodată pe punctul unui colaps și eu și Ștefan.
Povestea s-ar fi încheiat probabil mai repede, dar eu am fost slabă. Mi se rupea sufletul când îi auzeam jalea și vedeam cum se perpelește, ori de câte ori am mai încercat să o facem pierdută.
Cumva, am așteptat momentul în care să simt că nu mai are atâta nevoie de ea.(Era consolarea lui, era bebelușia lui). Până la urmă ea s-a pierdut prin casă pe bune și am fost nevoiți să dormim fără câteva nopți, în care însă era nevoie de prezența unuia dintre noi la adormire. Adormire care dura câteodată foaarte mult.
erau și câteva lacrimi, dar parcă nu la fel de dramatic și de sfâsietor ca-n alte dăți.
Așa că a plecat de tot. Acum adoarme din nou singur, fără asistență, însă trebuie să lăsăm întredeschisă ușa de la cameră. Fair enough, zic eu.
Și ca un făcut, momentul de renunțare al unuia a coincis cu momentul de acceptare a celuilalt. Parcă s-a transmis, deși e vorba de exemplare diferite, bineînțeles.
9 comentarii:
Buna, (aveam mai demult un blog numit "Alia se alinta" daca iti mai aduci aminte :))
Sunt perfect de acord cu tine legat de suzeta. Adeptii degetului spun ca suzeta pica pe jos, dar la cei care merg de-a busilea in special Dumnezeu stie pe unde umbla degetutele alea. Eu nu am vrut suzeta initial, dar... am cedat :D
Eu nu am apucat sa ma intreb prea multe in legatura cu suzeta, pentru ca cel mic a scupat-o pe la trei luni si asta a fost, o azvarlea afara din gura, impingand-o cu limbuta. Acum are doi ani si ceva si ma gandesc cum e cu degetul asta, cand scapam de el si mai ales cum (il suge doar la somn, dar totusi). Din punctul asta de vedere cred ca mai usor cu suzeta :-).
Noi cred ca am avut noroc. Nici suzeta n-am avut (initial nu i-am dat si cind i-am dat-o, a scuipat-o) si nici degetul nu i-a placut. Deci chiar se poate si fara una si fara alta. :)
Da, se poate si fara si fara dar cand vrea si el, cand nu, e mai greu:)
Noi am avut suzeta la fete,la amandoua,si mi se pare mai usor un pic.Recunosc ca le-o ofeream numai dupa supt,inainte de culcare,afara niciodata......sau nici in casa,cand se jucau.La bebe nr 3 n-am reusit sa i-o dau,recunosc ca am cedat dupa doua luni in care am tot incercat,zadarnic.E ok si fara,doar ca sta mult la san(mai toata ziua,plus,cand il adorm seara,nu pot sa-l dezlipesc vreo 45 minute),se mai trezeste si noaptea de vreo trei ori.Are un an si patru luni,sper ca peste vreo doi trei ani sa doarma fara treziri.sper doar :) MARI
Eu am incercat de cateva ori, dar Eva urla si o impingea afara. Era f categorica, nu ma vroia decat pe mine. Am fost si suzeta, si deget. Sa vad in ce nasura o sa ma descurc si de data asta
E tricky povestea cu suzeta, si am vazut cum s-au finalizat ambele abordari, la nepoatele mele. Cea mare a fost prietena buna cu suzi pana pe la vreun an jumate, cand descoperise lucruri mai interesante de facut/gustat,iar renuntarea a fost una extrem de brusca si fireasca. S-a trezit intr-o dimineata si n-a mai infipt-o pe suzi in botic.
De cealalta parte, nepotica cea mica a fost "privata" de suzi, iar la 6 ani devenise deja drama familiala iubirea ei pentru cele doua degete de la mana dreapta, aratatorul si mijlociul:D s-a recurs la ardei iute, leucoplast, tot felul de nebunii...
Asa ca e clar cu dus intors si cu siguranta degetul e mai pacatos, periculos si inestetic, pe termen lung.
Eu am decis sa il las pe viitorul bebe sa "aleaga", pe sistemul "iat-o pe suzi, o vrei? bine...nu? nu insistam".
E greu de spus, dar cred ca important e ca fiecare mamica sa aleaga ce considera ca e mai sanatos pentru puiul ei si sa se adapteze din mers, right?
Eu am incercat sa ii dau lui D suzeta, insa pur si simplu nu i-a placut, nu stia ce sa faca cu ea, cum sa o tina in gura... Ulterior am citit mai multe si mi-am dat seama ca nu este un instrument prea grozav, asa ca m-am bucurat ca nu i-a placut. Poate totusi ar fi fost folositor in anumite momente pentru linistire, dar daca nu s-a putut...
si su sunt de parere ca suzeta face mai putin rau decat degetul. Maria a acceptat-o de la 3 saptamani si a folosit-o pana la 11 luni... nu a inlocuit-o cu degete si sper sa nu o faca mai tarziu. :)
Singura chichita era ca nu a acceptat niciodata suzeta din silicon; numai latex.
E foarte tare povestea cu predarea stafetei la suzeta in familia voastra! :)
Trimiteți un comentariu