E ultima plantare din toamna asta iar eu mă bucur. Nu mai vreau week-end-uri singură. Mă tot gândesc la soțiile alea de marinari și nu pricep defel cum rezistă.
În fine. Sunt ruptă în paișpe de oboseală, tocmai mi-a adormit și prințul moștenitor. Ar trebui să sar direct în pat, dar parcă nu mi se pare corect față de mine să închei așa ziua, fără măcar acolo cinci minute ale mele cu mine.
Mi-am adus aminte de o treabă din copilărie. O treabă pe care ne învățaseră la cateheză (da, am făcut așa ceva la greco-catolici deși sunt botezată cât se poate de ortodox). Ne-au învățat ca în fiecare seară, când ne punem în pat, să ne analizăm ziua care tocmai s-a scurs. Să îi dăm un rewind și să vedem exact care sunt vârfurile, care sunt chestiile care ies din peisaj. Să ne oprim asupra lor și să vedem ce se poate face cu ele.
Mi se pare un exercițiu extrem de util și de dătător de vise frumoase, iar eu țin foarte mult la calitatea somnului meu, indiferent cât e el de fragmentat și de înghesuit.
Astăzi m-am văzut cu niște fete frumoase. Îmi venea să nu mai plec de la Sala Dalles. Am stat vreo patru ceasuri. Îmi dau seama că iubesc să stau cu oameni la care le place sincer de noi.
Aveam niște ingrediente faine pentru bucătărit, făcusem piața de dimineață, dar evident că nu am ajuns acolo(în bucatărie). Poate mâine.
Uneori, Pavel mi se pare atât de special, încât rămân fără respirație. De Matei nu vă mai zic - cu el descopăr niște nuanțe noi fix acolo unde credeam că le știu deja de toate.
Un comentariu:
sunt minunati amandoi iar Pavel e un mare cuceritor. S-a dat la mine toata dupa amiaza iar eu am acceptat toate avansurile din secunda 1. Femeie slaba de inger :)))))
va pup tareeeeee.
Trimiteți un comentariu