Tot despre doule...

Puțină statistică, pentru început: rata cezarienelor scade cu 50%... travaliile 25% mai scurte... cu 60% mai puține cereri de anestezie epidurală... 40% mai puțină occitocină sintetică folosită... cu 30% mai puține cereri pentru analgezice... cu 40% mai puține nașteri cu ajutorul forcepsului.

Știu, e statistică, știu, vă gândiți că mai e loc destul și pentru happy-end-uri, dar... nu ați prefera să crească șansele ca ele să se întâmple cu ATÂT de mult?

Cunosc atâtea cazuri de mame care, după prima naștere traumatizantă, care nu a ieșit deloc așa cum și-au imaginat, să își dorească măcar încă una, care să le vindece rănile primei experiențe, care să schimbe cumva întreaga lor percepție asupra acelui moment unic!

Vreau să mă credeți pe cuvânt: Nu trebuie să fie așa! Se poate să vă iasă din prima. Știu, e sistemul, sunt doctorii, sunt asistentele cele dornice de bani în buzunar pentru fiecare gest pe care îl fac, care sunt acre chiar dacă le dai atenția bine-cunoscută. Cu siguranță ați auzit de cazuri nefericite când asistentele se cațără pe gravidă și împinge copilul cu cotul ca să iasă mai repede, de doctori care grăbesc inutil pacientele, de multe intervenții medicale de rutină care se fac cumva din obișnuință cred sau pentru a elibera un pat mai repede și pentru a bifa cu satisfacție încă o naștere.

Ai auzit sute de povești incredibil de asemănătoare, pe care speri să le eviți, alegând poate o maternitate privată, la care vei plăti o căruță de bani. Bani strânși abia abia, cu multe sacrificii poate, dar pe care îi dai mai ales pentru o doză de umanitate, de respect, de empatie.

Ce fac eu aici? Nu fac altceva decât să vă spun că există o rotiță, de care poate nu știați, o rotiță simplă... care poate face ca întregul mecanism, atât de bine pus la punct dealtfel, să poată să funcționeze perfect.

...Să aducem pacea

Voi fi acolo, lângă tine mereu. Îți voi spune că e bine, că e normal ce ți se intamplă și o voi face... nu neapărat prin vorbe. Dacă vei dori însă, îți voi oferi toate informațiile de care ai nevoie, într-o manieră cât mai ușor de înțeles, cât mai obiectivă. Puterea de a lua decizii va rămâne însă la tine, pentru că....ea e cea care face diferența. Voi fi acolo ca să îți protejez nașterea. Voi fi acolo ca să te țin de mână dacă vrei, ca să îți mângâi părul. Voi fi acolo să îți ofer exact suportul de care ai nevoie în acele momente atât de speciale. Știu că ți se pare de la sine înțeles că nașterea ta va fi una specială. Îți spun însă de acum că pentru doctori ești doar o alta gravidă, că nu ești cu nimic altfel decât celelalte. Diferența de percepție e uriașă, simți? Și încă ceva: știu că experiența nașterii ți-o vei aminti toată viața... indiferent cum va fi ea: o poveste cu lacrimi și umilințe sau una de învingătoare. Și ce voi face eu aici? Voi lupta pentru ca ea să fie una așa cum ți-ai dorit-o, o voi apăra pentru tine.

Ce nu voi fi eu însă: nu voi fi moașă, nu am nicio competență medicală. Nu îți voi monitoriza bebelușul, nu îți voi măsura dilataţia. Îmi voi da seama când travaliul progresează după stările tale, îți voi putea spune când ar trebui să mergem la spital, dar locul meu va fi mereu lângă tine, nu în fața ta.

Păi și tatăl? Cum rămâne cu el? Nu vin ca să îi iau locul, nu asta vreau, nici nu-aș putea. Voi fi acolo pentru amândoi, ea și el. Indiferent cât e de informat, tăticului îi va fi tare greu să asiste calm la un travaliu, să nu se sperie, să nu dea drumul la adrenalina cea atât de molipsitoare. În loc de asta, îl voi folosi ca pe cel mai mare aliat în protejarea nașterii tale.

Și știi că rolul unei doula nu se termină odată cu nașterea? Știi că voi fi acolo și după, te voi ajuta cu alăptarea, voi fi lângă tine, fără să te judec, poate doar să te-ascult, ajutorul emoțional atât de binevenit dar neplănuit, pentru că știu că îți imaginezi că totul va fi extraordinar odată ce va apărea mult-așteptatul bebe.    

În loc de încheiere, niște vorbe: "Fear closes doors and trust opens them." Ce cuvinte puternice ne-a spus Liliana Lammers! Si tot ea ..: "Not so much about what we do but about why doulas, why labouring women need doulas in a country where  there are midwives? It is simple; a Spanish grandmother told me a few years ago: ‘When in labour we need a person who gives us PEACE’"

Între 22 şi 28 Martie, se sărbătoreşte World Doula Week. Diana Mateescu m-a provocat, iar eu am zis:)

cu Liliana Lammers, cea mai minunată doula ever:)

AP și la grădi!

Schimbări de tot soiul: de statut, de status, la ei și la mine.În sfârșit nu mai mint când spun că unul are cinci și altul doi, chiar așa e. Cumva, pentru că am făcut așa o pauză mare de la scris aici, acum o fac cu gâlme, convinsă că nu voi reuși să transmit ceea ce vreau. În fine. Încerc.
Sunt multe multe lucruri care se leagă așa frumos în viața mea... doula - Pavel - grădinița - Concept Continuum - alăptare - Lamaze - familie - AP - comunitate... multe și greu de împărtășit.
Sa detaliem putin măcar o parte din această înșiruire, că altfel nu are nicio noimă. Cu grădinița e Pavel, care din decembrie deja merge conștiincios în fiecare zi. E o grădi frumoasă, un loc cald cu oameni așișderea. Chiar dacă e micuț, cred că cel mai mic de acolo, nu am niciun dubiu că e în regulă cu el. Și aici vine poate paradoxul (pentru unii care nu au înțeleles cum stă treaba cu AP-ul, adică cu attachement parenting-ul). Cred că, pe lângă niște caracteristici genetice ale lui( deci faza cu așa e felul lui), Pavel stă acolo și a îmbrățișat atât de ușor această schimbare de ritm tocmai pentru că l-am crescut cât de AP am știut - faptul că l-am alăptat la cerere (încă o fac), faptul că am încercat mereu să îi răspund nevoilor de a fi aproape, de a fi cu mine mereu, oriunde, oricând, faptul că l-am respectat și l-am tratat mereu ca pe un egal, chiar și faptul că am co-sleep-uit (încă o facem), toate astea l-au făcut cred să aibă încredere că poate să zboare, că cuibul lui nu pleacă nicăieri, că locul lui e la fel de cald iar laptele lui e la fel de mult și de bun.
Încă din prima zi a uimit pe toată lumea... la masă. Mănâncă super-bine, chiar cu supliment adeseori, mănâncă singur, cu lingura și furculița de om mare. Paf! A căzut și mitul cum că ăștia alăptați sunt mofturoși și sclifosiți când vine vorba de mâncare.
Păi și cu laptele? El e pentru acasă, e tot la cerere și cere destul de des. Dacă însă nu sunt, no problem, se poate și fără.
Să vă zic și de întoarcerea de la grădi: să face în fix două feluri - purtat în spinarea mea atunci când mă grăbesc și pe jos, cu opriri muuulte, la fiecare mașină, fiecare cățel sau pisică, fiecare baltă. Cum aș putea să le explic binevoitorilor care se găsesc să îi spună să se dea jos din spinare că e mare cum că așa purtat e mai ușor pentru mine nu pentru el? Nu cred că ar pricepe...

Gata. Atât pentru acum. Vă las cu un citat dintr-un articol despre cartea mea preferată, Conceptul Continuum - "Sugarii ai căror necesităţi sunt îndeplinite conform conceptului “continuu” din perioada timpurie de sugar mic (ţinut în braţe) cresc cu o mai mare stimă de sine şi vor fi mai independenţi ca şi cei a căror plâns rămâne fără răspuns pentru că părinţilor le e frică să nu-i răsfeţe sau să nu devină prea dependenţi."