Cât o mie de cuvinte

În timp ce alți copii la vârsta lui învață deja primele poezii, Mateicelmic se focusează pe limbajul non-verbal... Probabil că la școală nu-i va folosi foarte mult, dar îi va fi foarte util în relația cu celălalt sex.

Mai știe și alte scheme, dar cu sprâncenele ne dă gata de fiecare dată!

Nanny Knows Best

Mi-ar plăcea să găsesc o bonă care să-i citească poveşti. Una care să se joace cu el şi să-i vorbească normal, ca unei persoane, chiar dacă el nu poate încă să-i răspundă, altfel decât în gângureli şi în silabe repetate. Pentru că înţelege. Cam totul.

Mi-ar plăcea o bonă cumsecade care să îi arate, cu duhul blândeţii, unde a greşit, fără să îl ameninţe cu Bau-Bau-l, sau şi mai rău, cu sacul ţiganului.

Mi-ar plăcea o bonă care să-şi ţină promisiunile, care să nu îl amăgească pentru că e mic.

Vă jur că nu vreau una cu doctorate, tot ce îmi doresc e-un suflet cald, cu mult bun simţ şi cu răbdare, care să ne respecte pe-amândoi.
Ar fi oare, posibil aşa ceva? Vreau prea mult, oare?

În "lunga"-mi experienţă de parcuri şi grădini, am cunoscut o grămadă de bone, dar sincer n-am prea găsit vreuna cu care să îmi las copilul liniştită...
Voi aţi găsit? Există?

Oare murdărirea este bună?

Astăzi, în Ioanid:

" Hai mamă să plecăm de aici, mă enervează nisipul ăsta...uite, te-ai murdărit pe mânuţă!"

Erau vorbele unei mămici, adresate fiului ei de un anişor şi un pic, care încerca timid să ia în braţe o minge abandonată în mijlocul cămpului de luptă.

Mă uit în jurul meu, unde o duzină de pici, cu căciulile căzute pe-o ureche, scormonesc fericiţi cu lopăţelele, în căutarea unor comori, numai de ei ştiute. Mă uit după progenitura mea şi o surprind pornind de-a buşilea, printre forme şi găletuţe, înspre o destinaţie necunoscută.

Mă străfulgeră o întrebare: "Oare sunt o mamă inconştientă, că îmi las puiul să exploreze îndeaproape nisipul şi pietricelele?"