De final

Mi-au plăcut mereu sfârșiturile de an, deși noaptea de revelion a fost mai-mereu sub așteptări. De fapt greșesc - așteptări nu mai am demult în privința ei.
Mi-au plăcut sfârșiturile de an tocmai pentru că ele sunt momentul ăla magic când șarpele își înghite coada. Când schimbăm trenul, când lăsăm bagajele și o luăm din loc mai ușori. Sau așa ar trebui să fie. Nu? Dacă mă gândesc, treaba asta se întâmplă, la dimensiuni minuscule, odată cu fiecare răsărit. Mi-ar plăcea mult să îmi amintesc mereu lucrul ăsta. Să mi-l amintesc seară de seară, când mă duc la culcare.

Că 2012 a fost un an greu de tot pentru mine, asta știți deja. Un an cu o mare pierdere. Un an care m-a apăsat, m-a lovit, a dat cu mine de pereți. Lunile astea din urmă au săpat destul de adânc în mine niște răni adânci. De când a murit tata încerc să mă adun, câte puțin în fiecare zi. Dar serile mă rup, vă spun. Serile, când mă întind să îl adorm pe Pavel, mai devreme decât vreau eu să adorm. Și stau cu ochii deschiși în beznă, așteptând să aud respirația regulata, prevestitoare de somn. Ei bine, atunci mă atacă. Atunci se îngrpmădesc toate gândurile pe care nu vreau să le gândesc. Se îngrămădesc toate, pentru că sunt sătule să stea închise în cufărul-cu-amintiri-dureroase, acolo unde le țin eu peste zi. Of. Și ies multe-multe, că mi-e și frică acum să le privesc, așa la lumina zilei.

Când îl culc pe Matei însă, mă vâr cu el sub plapumă și spunem rugăciunea. O rugăciune inventată de mine, cu care îl rugăm pe Doamne-Doamne să fie cu noi în fiecare clipă, să ne păzească de cel rău și să ne ajute să ne fie bine unul cu altul. Și apoi încă ceva: ceva ce începe cu "Doamne Doamne te rog mult să ai grijă de: ..." și continuă cu toți cei pe care îi purtăm în gând și suflet. E partea preferată a lui Matei, îi place să adauge oameni noi, prieteni mari și mici.

Mi-a plăcut atât de mult faptul că, chiar dacă a murit, Matei nu l-a scos pe bunicul de la Cluj din listă, ci doar a schimbat formularea "Ai grijă Doamne și de bunicul de la Cluj care a murit" Da, e un copil de cinci ani, dar știe instinctiv că moartea nu e un final, că bunicul mai are nevoie de ajutor și acum. Mie îmi dau lacrimile de fiecare dacă când îl aud.

Bun, acu gata cu tristețurile. Să zic și ce îmi doresc de la 2013, pe lângă sănătate la toți ai mei. Îmi doresc să fac pace cu mine, să mai omor din balauri, să mă înțeleg și să mă accept așa cum sunt. Și să mi se concretizeze acele planuri care îmi sunt cu adevărat de folos:)

Un an bun vă doresc.

Olimpice II

Pentru că m-am gândit că poate vreți și voi să preluați ideea noastră olimpică, am spus că nu ar strica să vă detaliez probele cursei de ieri (bineînțeles că s-a dorit un repeat).

• sărituri din piatră în piatră (carte în carte), pe toată lungimea sufrageriei
• am făcut un puzzle
• am făcut două ture pe vârfuri cu mâinile ridicate
• am căutat zece lego albe și zece roșii, cu care am construit un garaj
• am împins o mingiuță pe tot traseul de șine care împânzește camera de joacă
• am pus toți mighty beans-ii în picioare, într-un șir (nu e ușor deloc)
• ne-am dat de zece ori peste cap
• am desenat cinci Sori ( de la Soare adică)
• am cântat cântecelul cu elefanții și pânza de paianjen până la zece
• am făcut o tură cu o minge de ping-pong pe o lingură (de departe cea mai grea probă. Când o scăpa trebuia să o ia de la început)

Fun, fun, fun.

Jocul se poate duce și afară, unde probele pot fi muuult mai interesante, clar.

O zi frumoasă vă doresc!

Butoi cu pulbere

Cam asta este starea mea de spirit... sunt plină ochi... de frustrări, de nervi, de stări și gânduri ne-spuse, ne-urlate, ne-împărtășite! Îmi vine să plâng( și chiar o fac) din orice. Și copiii cu mine, evident. Sunt groaznică, oribilă. Mă urăsc și mă simt incompetentă și toxică pentru cei din jur.

Mă simt nasoală, de ne-iubit, de ne-nimic.

Partea cu adevărat tristă? Nu mai am resurse să mă adun. Pur și simplu. Am strâns prea mult din dinți și am mers mai departe. Acum simt că nu mai pot.

Păi cum? - o să mă întrebați. "Erai puternică, erai luminoasă." Da, eram. Dar acum am căzut. Rău. Și nimeni nu face nimic, pentru că nimeni nu e obișnuit ca eu să explodez în halul ăsta. Pentru că, nu-i așa? Nu am dreptul să o fac. Prea multe depind de mine.

Mai am puțin de tot și șterg și postarea asta, că nu folosește nimănui...

O mare dezamăgire

Mă simt din nou discriminată, mă simt trădată, dar de data asta aleg să spun. Măcar aici.

După cum știți, e greu să găsești un loc child-friendly în orașul ăsta. Se fumează cam peste tot, iar de câte ori când apari cu copilul care încă nu merge la grădi și nu și-a însușit bunele maniere ești privită puțin chiorâș. Nu neapărat pentru că a-i face vreun rău, ci doar pentru că ești.

Eram bucuroasă foarte de o descoperire destul de recentă la capitolul ăsta: Librăria Bastilia, deschisă în Romană. Ne plăcea mult acolo în mansarda lor luminoasă, aveam mult spațiu, era aproape goală de fiecare dată când mai organizam câte o întâlnire între mămici. Îmi plăcea și că, fiind la mansardă, de fiecare dată când mergeam la ei mai aruncam un ochi și la cărți sau la lucrușoarele expuse acolo. Ajunsesem deja să îmi stabilesc acolo cam toate întâlnirile.

Ați sesizat folosirea timpului trecut. Da?

De azi începând, acolo nu voi mai călca. Nici ca să beau un ceai, nici ca să îmi duc copilul la teatru, nici ca să cumpăr cărți sau alte cadouri. Și o spun cu regret, credeți-mă.

De ce?

Pentru că m-au jignit azi: ne-am dat întâlnire la ei câteva mămici(vreo șase) și fiecare a venit cu puiul din dotare. Am stat la o poveste, am băut un ceai, copiii s-au plimbat puțin pe acolo, cu pașii lor mai mult sau mai puțin siguri și am plecat.
Jignirea a venit după, când una din ultimele două prietene care au rămas la final, mi-a spus că li s-a pus în vedere, chiar de către doamna de la PR se pare, să nu mai venim cu copiii data viitoare când ne ducem pe acolo...

Trist. Și pur românesc. O atitudine total greșită, spun eu.

Haos

Bagajele le-am despachetat, însă copiii încă nu s-au acomodat. Mai precis Matei, care, după o lună în care a dormit cu mine, nu mai vrea să doarmă singur la el în pat. Așa că ne prinde și ora unu noaptea cu negocierile, care nu prea duc nicăieri. Epuizant, nu glumă. Iar runda următoare începe la prânz, când chiar nu am ce face. Aș spune că aștept data de 12 septembrie când va începe grădinița, dar nu e așa. Mă gândesc chiar cu groază la ea, pentru că e alta, una nouă, una de stat, cu n-șpe copii în grupă, cu educatoare pe care nu o știu, dar care e în mod sigur produsul sistemului... Alte acomodări.

E haos și cu Pavel, a început doar diversificarea, despre asta însă într-o postare separată. Deocamdată vă spun doar că e atât de înnebunit, încât cred că va învăța să meargă repede, pe la unșpe luni, numai să poată să ajungă singur la frigider ca să își ia ceva de mâncare.

Știu că nu ar trebui să nu zic nimic, dar e greu fără ajutor, sunt obosită mereu și mă doare spatele.

Lucrurile mele frumoase

Am primit și eu acum ceva vreme leapșa cu lucruri frumoase(materiale, nu spirituale), care ma fac fericită.Vă spun că din start, m-am simțit complexată de răspunsurile pe care le-am citit la alții: parfumuri cu nume exotice, haine și accesorii de firmă și câte și mai câte. Așa că am tăcut mâlc și m-am făcut că plouă, dar văd că nu am putut trece mai departe:)

Voi răspunde, așa cum mi-a ieșit la socoteală, după mari sforțări. Țin să spun de la început că aproape toate obiectele ce vor apărea mai jos sunt cadouri de la oameni dragi, foarte dragi, care chiar mă cunosc, mai bine zis îmi cunosc gusturile.

Pe primul loc...bicicleta mea. Cea mai frumoasă și mai colorată. Sufăr tare că nu am cum să o folosesc în perioada asta cu Pavel atașat mereu de mine.O mai țineți minte?



2 și 3. Jucăriile mele lomografice de om mare:




Pe locul 4, așez tonele mele de sacoșe de pânză,care au înlocuit încet încet, gențile și poșetele.Mi se par atât de practice și de frumoase, asortate la fix cu stilul meu actual.



Pe locul 5, voi pune cerceii: cu văcuțe, cu cireșe, de argint, poate unicați, îi iubesc pe toți și nu pot să aleg unii mai iubiți ca alții.



Pe 6 e o păpușă verde, care nu face nimic, e doar frumoasă:



Pentru locul 7, voi trișa un pic - voi spune cutia cu poze din vacanțe și mă voi gândi la toate amintirile frumoase pe care mi se trezesc ele:)

Următorul loc primește un obiect nou-intrat în posesia mea, dar de care m-am îndrăgostit instant: Manduca Jardin Nuit - e atât de frumoasă!



Pe 9 e fandacsia roșie pe care am purtat-o la petrecerea noastră de nuntă.



Pe ultimul loc, îmi vin în minte o listă întreagă de țoale dragi mie: șalvarii din mătase albaștri cu turul foarte lăsat; rochia mea albă cu dungi roșii, puțin cam scurtă; geaca mea maro de piele cea scurtă scurtă...mă opresc aici, mi-e greu să mai fac selecție, îmi iubesc prea multe haine, unele vechi de pe vremea liceului, dar încă purtabile, parcă mai la modă ca atunci:)

Bee, Delia, Bogdana, ce ziceți, vă băgați?

Din nou, despre extravaganță

De când am scris eu asta, lista de cumpărături a suferit câteva transformări drastice, de care suntem extrem de încântați. Nu aș putea spune neapărat că cheltuim mai puțin, ci că banii se duc în alte direcții.

Să vă explic: Nucile de săpun au fost un real succes, chiar dacă simt că încă nu le exploatez la maxim. datorită lor, a dispărut de pe listă detergentul de rufe, detergentul de spălat pe jos, lichidul pentru parchet.

Nu am făcut încă detergent de spălat vase, pentru că sunt extrem de mulțumită de soluția bio pe care o cumpăr de la Mega Image.

A dispărut și balsamul de rufe de pe listă, l-am înlocuit cu banalul oțet. Am descoperit și virtuțile bicarbonatului de sodiu, chiar dacă simt că nici pe el nu îl exploatez la maxim. E nevoie de timp ca să îți schimbi obiceiurile...

Bun... asta e una din direcții. Am mai renunțat și la șampon, balsam și gel de duș în favoarea săpunurilor handmade și a aceluiași oțet de mere. Le-am luat de pe Breslo, de la Jovis și de la Skinosphere. Divine toate, fără excepție. Voi mai încerca și altele, se pare că fiecare "săpunăreasă" are propriile secrete.

Cremele de față, de mâini, de corp pentru mine și Matei din comerț le-am înlocuit mai demult cu producțiile extrem de eficiente și de naturale pe care le face mătușa mea din plantele din grădina ei, pe bază de unt clarificat(GHEE). E grozav să ai pe cineva căruia să îi poți comanda exact cremele de care ai nevoie și să nu te gândești cu groază la ce ar putea conține! Cremă pentru elasticitatea pielii mele de gravidă, cremă anti-herpes, anti-sciatică, anti-varice, cremă pentru fund de bebe, pentru corp de bebe...Ce mai? O nebunie!

Bun. Acum să vă explic și de ce banii cheltuiți sunt aceiași. Ați spune că atâtea reduceri ar trebui să se simtă la buzunar. Ei bine ,banii economisiți au fost redirecționați: acum cumpărăm doar ouă bio, ulei presat la rece, brânzeturi, smântăne și altele doar din surse sigure. Și după cum știți, astea costă.

E încă work in progress, deși realizez că stilul ăsta de viață nu se potrivește la toată lumea, deși mi-ar plăcea mult.

Sabotaj!

Da, el e vinovatul - Mickey, noua pasiune a lui Matei.

Așa s-a gândit el să intervină în toiul shooting-ului meu și să îl convingă pe Max(invitatul zilei) să lase prostiile și să se uite cu el la un episod din Clubul lui Mickey - Misca Musca Mickey Mouse!

A fost foarte dezamăgit să descopere că prietenul lui nu îi împărtășește pasiunea și că nu știe să spună formula magică, oricât de mult a încercat el să-l învețe.

Începutul ăsta de an a fost unul fructuos pentru Micul meu studio, iar burtica mea nu m-a împiedicat deloc să îmi primesc oaspeții. Așa că, dacă vă întrebați, treaba merge în continuare, vă aștept cu drag să facem poze frumoase.

La momentul potrivit

Ieri am primit și eu un set de vase din email cu buline, speciale pentru bebe, Bebe Kit by Ves ca ale lui Toma, iar astăzi am citit aici despre Bisfenol A(BPA), substanță folosită pentru a produce plastic policarbonat. Nu cred că e o coincidență faptul că am dat de informațiile astea tocmai când mă pregăteam să vă povestesc ce încântată sunt de vasele astea din email, făcute la Sighișoara, foarte simpatice, perfecte pentru Matei.

Voiam să vă spun că nu îmi plac deloc vasele din plastic pentru copii, nici cum arată și nici cum se comportă în timp.

Am citit pe prospectul vaselor primite cum că "emailul, indiferent de temperatura la care se prepară alimentele, nu degajă particule chimice de nicun fel, iar că înafară de ceramică și sticlă, niciun alt material nu e atât de sigur pentru alimentație". Unde mai pui că "el nu permite bacteriilor să prolifereze, neputând fi atacat de fungi sau mucegai".

Cumva, pe mine castronașele primite m-au cucerit din prima prin aspectul lor. Apoi, când am citit toate lucrurile astea, mi s-au părut un cadou perfect. A două zi, când am dat de informațiile despre substanța de care am scris la început, mi s-a părut că trebuie să vă îndemn pe toți să reduceți, dacă nu puteți să eliminați total, prezența plasticului din bucătăria copiilor noștri, măcar până când nu va deveni obligatoriu pentru producători să specifice pe etichete ce substanțe sunt folosite în procesul de producție.

Dar să vă mai spun de Bisfenol A. Printre multele lui utilizări voi menționa și biberoanele pentru copii, sticlele de plastic, vesela pentru microunde. Iar dacă nu știați, chestia asta se “scurge” din aceste obiecte atunci când încep să se uzeze sau când sunt încălzite la microunde.

Chiar și în cantități infime, bisfenolul are niște efecte scary: produce disfuncții hormonale, deviații comportamentale, hiperactivitate și chiar agresiune, dificultăți de învățare. Este asociat cu obezitatea și diabetul și alte orori...
Chimicalele astea sunt prezente peste tot în jurul nostru - în cănițe, lingurițe, castronele, în paharele de plastic de unică folosință, în PET-urile pentru apa plată și băuturi carbogazoase.

Dacă vreți să câștigați un set, puteți încerca aici. Dar grăbiți-vă, mai sunt doar șase zile de concurs.

Vești proaspete

Încep această postare cu un gând bun și felicitări Siminei pentru noul Bădică, pe numele lui Toma. Aștept și eu cu nerăbdare poze și vești proaspete de acolo:)

Și în ograda mea s-au întâmplat ieri lucruri pe care vreau să vi le împărtășesc degrabă.

Vă spuneam nu demult, că în proporție de 90 la sută, bebe din burtică e fetiță. Ei bine, ieri am fost la morfologia fetală de semestrul doi și am aflat cu certitudine că va mai veni un băiețel:)Care e frumos și sănătos, la fel de zgubilitic ca Mateicelmic. Are 410gr și are data de livrare pe 11 martie, vârsta biometrică.

Voi scrie și aici răspunsurile la întrebările pe care le-am primit de când am aflat vestea: ...Nu, nu sunt dezamăgită, nu văd de ce aș fi. Cum spuneam, iubesc surprizele pe care mi le rezervă soarta!

...Nu, nu îmi voi da copilul la balet, numai dacă va ține el morțiș să facă asta.

...Nu, nu aveam încă un nume de fetiță și voi evita nume de genul Mădălin, Loredan, acum că știu sigur că e băiețel...

...Nu, nu cred că băiețeii sunt mai răi și mai greu de crescut.

La jumătate de drum

Știu că încă nu e nimic spectaculos, dar așa arată situația la 20 de săptămâni:



Și bineînțeles, nu se poate să facem poze fără Matei.



Mulțumiri lui tati, fotograf de soi!

Recomandare de week-end

Știu sigur că vă plac bijuteriile. Unele le preferați pe cele din argint, altele sunteți dependente de târguri de hand-made unde găsiți de toate pentru toate gusturile.

Târgul de bijuterii Autor, ajuns deja la a 4-a ediție, are loc mâine și poimâine la Sala Dalles. Chiar dacă trebuie să plătiți o taxă de intrare(10 lei), eu zic că merită să dați o tură pe acolo. Sunt lucruri puțin mai altfel, calitatea(deci și prețurile) e mai ridicată decât la târgurile tradiționale de hand-made sufocate deja de broșe și cercei din FIMO(plastelina care se coace în cuptor).

Vă mărturisesc că am un motiv ascuns pentru care vă spun de Autor: prietenele mele de care v-am mai povestit, cele care mi-au dăruit păpușa cea frumoasă vor fi și ele acolo, cu niște coliere și broșe cum nu ați mai văzut.

"Te bucuri?"

Mi s-a întâmplat de câteva ori, chiar dacă nu multe, să întâlnesc persoane care să ne știe din spațiul ăsta virtual și care să îmi declare pe lângă simpatia lor și faptul că sunt o inspirație pentru ei.

Bineînțeles că mă bucur și că îmi crește sufletul. Dincolo de ego-masajul care îmi face bine întotdeauna, faptul că provoc inspirație mi se pare de-a dreptul grozav, chiar dacă puțin derutant la prima vedere...

Adică, am stat să mă gândesc puțin la ceea ce scriu eu aici: este povestea noastră, spusă subiectiv, pe bucăți mici, fără sfaturi de puericultură, fără rețete. Și cu multe multe imagini. Da, chiar dacă datele problemei coincid cu cele ale multor altora, continui să o spun din ce în ce mai sincer.

Sunt și câteva postări destul de plângăcioase, mohorâte, dar după cum probabil ați văzut, nu mă opresc mult acolo, în stările alea cu atmosferă rarefiată. Poate că ar fi mai ok pe "aspectul general" să țin sub covor micile mizerii, dar nu o fac pentru că mi se pare că, odată recunoscute, ele îmi agresează retina și mă forțează să fac ceva în ceea ce le privește. Un lucru bun, constructiv aș spune.

Revin la partea inspirațională: da, vreau să se știe că îmi asum riscuri, că fac ceva în direcția viselor mele. Poate nu destul, bineînțeles că nu sunt perfect mulțumită, dar e bine. E CEVA. Vă spun sincer, nimic nu mă bucură mai mult decât să întâlnesc oameni curajoși. Care să aibă curaj să spună și apoi să FACĂ.

Și încă ceva. Nu e suficient să apreciezi, să admiri un lucru pe care îl consideri frumos. E doar o treabă făcută pe jumătate. E bine că ai avut ochii suficient de deschiși încât să vezi acel lucru! Dar acum vine partea cu împărtășirea. Dacă nu spui mai departe, dacă nu îi ajuți și pe ceilalți să vadă ce ai văzut tu, înseamnă că ești mult prea egoist.

Îmi aduc aminte de prietenul meu cel mai bun din copilărie (când erau la grădi)de care eram nedespărțită. Avea o chestie extrem de mișto, dar care la momentul acela era destul de exasperantă uneori. Mereu mă întreba "Te bucuri?", în contexte de genul: vestea unei excursii, o jucărie nouă primită de el, sau chiar vestea că avem supă de mazăre la prânz.
Era ca și cum el nu se putea bucura pe deplin decât dacă eu îi împărtășeam entuziasmul.

Revin puțin la treaba cu scrisul pe blog: chiar am tras de urechi nu demult pe cineva care are blog și talent la scris, că nu o face mai des. Da, mă bucur că vă văd o dată pe lună și că citesc cam tot atât de des o chestie scrisă mișto, cu umor și tot ce trebuie! Dar nu e destul, fraților! Știu cum e, ai momente când nu îți vine să scrii nimic de lene, sau pentru că nu vezi rostul și crezi că alții o fac mult mai bine decât tine. Probabil că ai dreptate, dar NU CONTEAZĂ ASTA. Nu e un concurs, o faci doar pentru tine.

Ei bine, să vă spun eu care sunt motivele MELE pentru care e mai mult decât util să scriu aici. O fac pentru că îmi pun rotițele în mișcare, într-o direcție puțin alta decât cea în care se învârt din necesitate și pun pe hârtie câteodată niște gânduri care, dacă nu le-aș da o formă, m-ar roade poate mărunt pe dinăuntru, făcându-mi numai rău. Da, vorbesc aici de angoase și frici. E ca un fel de exorcizare.
- a ajuns pe alocuri ca un fel de rutină...o fac cât pot de des, în speranța în care la un moment dat voi ajunge și să o fac bine.

Of Doamne, ar mai fi o grămadă de lucruri de spus, dar pentru că nu îmi plac articolele lungi, mă voi opri aici în speranța că va folosi cuiva și numai două rânduri din ce am spus mai sus.

Cât o mie de cuvinte

În timp ce alți copii la vârsta lui învață deja primele poezii, Mateicelmic se focusează pe limbajul non-verbal... Probabil că la școală nu-i va folosi foarte mult, dar îi va fi foarte util în relația cu celălalt sex.

Mai știe și alte scheme, dar cu sprâncenele ne dă gata de fiecare dată!

ofsaid în "Țara Fiordurilor"

Nu știu alții cum sunt, dar noi, de când cu Olimpiada, ne culcăm tot pe la două noaptea... și ne place la nebunie. Pentru că țara noastră nu e foarte prezentă (eu mă mir că apărem și așa, la ce condiții de antrenament există pe plaiurile mioritice...), preferințele noastre se îndreaptă către alte zone. Din principiu NU ținem cu americanii, chiar dacă sunt al naibii de buni la anumite discipline. Nu ne place de Lindsey Vonn și nici de Bode Miller.

Cum spuneam, preferințele noastre se îndreaptă mai ales înspre Norvegia și ne bucurăm de fiecare dată când un ne-favorit, o surpriză, ia câte o medalie.

Vă spun sincer că e prima dată când mă uit cu atenție la sporturile astea de iarnă... Spun cu rușine că până acum nu prea făceam diferența între coborâre și slalom, nu știam ce înseamnă combinata., la fel cum nu sunt sigură nici până acum ce înseamnă ofsaid la fotbal.

Am descoperit tot felul de discipline mișto, cum ar fi snowboard cross sau half-pipe.
În rest, dintre disciplinele care implică prezența schiurilor, le prefer pe cele care implică viteza, nu neapărat rezistența. Cât despre patinaj, chiar am o problemă cu băieții care fac patinaj artistic...

Dacă nu știați, tocmai am aflat că Valea Prahovei va fi gazda Festivalului Olimpic pentru Tineret din 2013 - un fel de Olimpiadă de iarnă de tineret! Eu mă bucur mult, pentru că presimt că va fi ca un fel de "Sibiu - Capitala europeană", deci numai de bine.

"Brașovul va găzdui, prin patinoarul olimpic din cartierul Tractorul, probele de patinaj și de hochei. Până acum, investițiile făcute în acest obiectiv au fost suportate doar de bugetul local. Primăria speră și în sprijin guvernamental pentru a face față cu succes acestei adevarate provocări, mai ales ca toata investiția din viitorul patinoar olimpic se ridică la 9 milioane de euro. Predealul va găzdui probele de schi fond și schi alpin, Râșnovul pe cele de sărituri, Sinaia pe cele de snowboard, iar Bușteniul pe cele de biatlon. Satul olimpic va fi amenajat la Predeal, în vreme ce oficialii vor fi cazați la Brașov. (Mariana Sebeni)"

Fast Forward (FF)

Se apropie cu pași repezi aniversarea. Doi ani, deja! Nu știu cum au trecut... În viteză, bineînțeles.
Este din nou, vremea marilor decizii. Din nou, este nevoie de curaj. Mult. Și de șansă.

Și asta pentru că vreau să o pornesc pe cont propriu, acum în zile de criză. Fără șefi. Fără rutină.

O fac în primul rând pentru mine, pentru că simt că-l supăr pe Șeful Mare dacă nu folosesc darurile pe care mi le-a dat. În plus, asta știu eu să fac cel mai bine. E cu patalama, cu facultate, cu master. Este mai mult decât o simplă pasiune, chiar dacă o consider o mare joacă.

Cu ajutorul lui Ștefan, lucrurile prind în sfârșit formă. "Micul Studio" își va deschide porțile în curând. E locul meu de joacă, în care vă voi primi pe toți cu drag, în special pe cei mici. Chiar dacă mai avem de lucru la detalii, suntem liniștiți pentru că stăm foarte bine la capitolul căldură și entuziasm.

Am doar o rugăminte: să îmi țineți pumnii, am mare nevoie!

Bineînțeles, Matei e ajutorul nostru principal.

Așa:

sau poate așa:

Un duh rău mă urmărește

Nu, nu mi se trântesc ușile noaptea și nu îmi scărție parchetul.

Nu, vorbesc aici de un duh al electronicelor și tehnicii.

Relația mea cu calculatoarele și imprimantele a fost una specială de la început. Momente de stupoare când eu spuneam "stânga" și ele făceau "dreapta" au existat mereu, dar am învățat încet încet să le accept. Deh, latura mea feminină împrăștie energii total neprielnice obiectele care funcționează pe bază de curent electric.

Lăsând gluma laoparte mărturisesc că de data asta am comis-o, bineînțeles, tot cu participarea duhului respectiv. Cel puțin așa îmi place mie să declar.

Vă rog să nu faceți ca mine. Să nu combinați niciodată momentele de melancolică visare cu manevrele tehnice. Puteți formata din greșeală, un hard extern de 500 de giga! Nu mi-am dat seama de pocinog imediat, a descoperit Ștefan că au dispărut informațiile cu pricina. L-a cuprins disperarea, mai ales că nu avea habar ce se întâmplase.

L-am găsit cu calculatorul desfăcut, încercând să remedieze ceva total necunoscut.

Atunci am înțeles că eu sunt autoarea. S-a dat imediat un război intens între a mărturisi sau nu implicarea mea în problemă...Mă și vedeam exilată pe balcon pentru următoarele trei nopți. Mi-am dat seama totodată că nu pot trăi cu musca asta pe căciulă. Că mă voi urî fiecare minuțel în care Ștefan se dă de ceasul morții să repare un hard care nu este stricat.

Așa că mi-am luat inima în dinți și am mărturisit. El a înțeles, iar eu am devenit brusc mai ușoară.

Și-am învățat încă o dată o lecție vitală, aș spune. Minciuna, chiar și prin omisiune, este extrem de toxică. Nu știu zău cum se descurcă politicienii ăștia ai nostri cu ea!