Ora douăzeci şi treizeci de minute. Trenul va pleca în câteva minute. A venit cu întârziere, trebuia deja să fi plecat. Ne înghesuim copil, cărucior şi alte sarsanale în compartimentul vagonului de dormit. În sfârşit, putem şi noi să ne relaxăm puţin...
Din bezna de peste linii, se apropie un necunoscut şi ne face semne grăbite să lăsăm jos geamul.
“Dumneavoastră sunteţi cei care au venit cu taxiul din Zorilor?”
Dăm afirmativ din cap, puţin cam suspicioşi, vizibil iritaţi de intruziune...
„V-aţi uitat asta la mine în maşină” spune el şi se ridică pe vârfuri, să ne dea pe fereastră, suzeta lui Matei!
„M-am gândit că aveţi nevoie de ea, la drum de noapte".
Îi face cu mâna lui Matei şi se îndepărtează grăbit.
Cred că nu are rost să vă spun că am rămas înmărmuriţi, de parca ne călcase trenul, uitându-ne la suzeta a cărei lipsă mărturisesc că nici nu o sesizasem...e la ordinea zilei ca ele să dispară misterios. Nu s-a mai întâmplat însă să şi apară...
Am stat apoi să ne gândim. Oare cum ne-a găsit? Doar în maşină nu am pomenit nimic de destinaţia noastră. Iar trenul era taman pe linia trei, primele două fiind şi ele ocupate de-alte trenuri, care se pregăteau şi ele să plece.
Da, am plecat de la Cluj cu zâmbetul pe buze şi cu convingerea întărită că acolo e ceva magic.
