UnAlta

Cumva, în sfârșit am găsit rostul pozelor de mai sus. Le pun cu gândul la Sabina și a ei :"Lăsați-vă copii să greșească", cu urmatoarea legendă:

1.e supărat, să știe toată lumea!

2.hmm...parcă e mai bun cel de la noi din parc....

3.și apoi...a mâncat-o

4. și 5. vorbesc de la sine

Da, știu că Sabina mergea puțin mai adânc în articol, dar e comment-ul pe care vreau eu sa îl las:)

Best Friends

Din ciclul M&M, la Verde Cafe:




Credit foto, Joujou. Mulțumim!

Behind Windows

Poca e din Oradea, ne-am cunoscut în Cluj, chiar am stat împreună o perioadă, iar apoi drumurile noastre s-au îndepărtat puțin: ea e la Roma, iar eu la București - avantaj ea!

Pentru că ne era dor să facem ceva împreună, ne-am hotărât să inițiem un mic proiect pe facebook, extrem de simpatic. Ideea îi aparține, dar apoi am dezvoltat-o împreună, plănuim să facem și un blog/site, cât de curând.

Am rugat-o să îmi trimită câteva cuvinte în care să explice puțin despre ce este vorba:

"Misiunea “toate geamurile curate” o lăsăm unor națiuni mai control-oriented. Misiunea ”toate ferestrele deschise” poate fi ușor adoptată, cu o simplă răsucire de zăvor.

Ceea ce se deschide în față e imaginea pe care o vedem probabil cel mai des, dacă nu cumva suntem narcisiști și atunci trebuie cautat un site cu oglinzi. E “punctul nostru de vedere” concret din momentul respectiv.

Aproape toți prietenii mei mi-au mărturisit la un moment dat ca le face plăcere să se uite înăuntru în casele oamenilor dacă văd o fereastră deschisă. Și mie. Să ajungi însă înăuntru în toate casele, în toate clădirile, în toate satele și în toți zgârie-norii, și să vezi lumea din atâtea unghiuri, e un picuț mai greu.

Așa că da, să se deschidă cât mai multe ferestre. Să vedem ce vede un manager din Sidney, un făcător de cașcaval din Elveția, un cântăreț din Saint Louis, o fată de bani gata din North Carolina și un trapezist din Ancona. Pe trapezist îl contactez eu :)

Apoi facem o hartă și le plasăm frumos pe ea, astfel încât să vedem lumea mai puțin strălucitoare decât pe site-uri turistice și mai puțin repetitivă decât pe site-uri de design interior. Și ca să avem un motiv în plus să purtăm cu noi aparatul foto și telefoanele noastre performante și să nu facem numai poze acasă la prieteni cu salata boef și șnițele în decor sau în cluburi cu fete cu bucle multiple și gloss în risipă, poze care mie una mi se par toate la fel. Mai bine lăsăm toate astea și mergem frumos la geam, să mai bifăm o clădire pe hartă."
"
Dacă v-am stârnit interesul și vreți să ne împărtășiți ceea ce se vede de la voi de pe fereastră, sau pur și simplu sunteți curioși să vedeți cum arată lumea de la noi, o puteți face aici.








Dacă sunteți curioși să aflați de unde sunt imaginile, accesați link-ul de mai sus:)

Dansez pentru mine

Cred că așa ar trebui să se traducă în română emisiunea de la americani "Dancing With The Stars", rudă îndepărtată cu "Dansez pentru tine".

Acolo premisele sunt altele :sunt vreo zece perechi formate din vedete ce dansează cu dansatori profesioniști pentru a câștiga trofeul.

"Doar atât?" mă veți întreba. Și unde sunt banii? Și lacrimile? Și suferința?

Ei bine, se pare că la ei lucrurile stau puțin altfel: nu e nevoie de Misery Fest pentru audiență. Ei fac dansul să fie eroul principal, iar oamenii se simt inspirați dacă îi văd pe alții că încearcă să își depășească limitele, chiar și cu riscul de a se face de râs. Ca și la noi, sunt sportivi, actori, politicieni, care se aruncă în vâltoarea dansului, dar o fac într-un mare fel!

Da, cred că de asta îmi place atât de mult emisiunea: pentru că e inspirațonală, te face să îțí dorești să crești.

Făcând pereche cu dansatori profesioniști, automat nivelul e mult mai sus iar spectacolul e superb.

Nu știu exact dacă am mai spus aici, dar eu am o părere infectă despre americani, mi se pare că majoritatea sunt desprinși din filmul Idiocracy inculți și superficiali. Cu toate astea să dănm Cezarului ce e al lui - când e vorba de show, de spectacol, nu îi întrece nimeni. Starurile lor își merită statulul: au șarm și au o siguranță la care se vede că au lucrat intens. Au ajuns unde sunt nu din întâmplare și nici într-un caz nu pentru că au avut "șansa" la un moment dat să se combine cu cine trebuie.

V-aș povesti și de juriu și de prezentatori, dar cred că cel mai bine e să vă invit să vedeți câteva dinn cele mai bune dansuri din sezonul care e acum în desfășurare. O veți vedea pe Pamela, Pe tipa de la Pussicat Dolls și pe slăbiciunea mea, Campionul Olimpic la patinaj, Evan Lysacek:

Boys boys boys

Poate pentru că sunt mamă de băiat sau poate pentru că s-au nascut mai mulți ei decât ele în ultima vreme, am avut într-o proporție majoritară, doar oaspeți de sex masculin la "micul studio". Toți unul și unul, m-au făcut să îmi pară rău că nu am și o fetiță care ar fi putut să-și umple un prim caiet de bal foaarte promițator.

Ultimul care ne-a călcat pragul, a fost David, o minune blondă cu ochii mai albaștri decât vă puteți imagina:







Acum aștept și fetițele, îmi doresc mult să inițiez o bază de date pe cinste pentru Mateicelmic!

"Te bucuri?"

Mi s-a întâmplat de câteva ori, chiar dacă nu multe, să întâlnesc persoane care să ne știe din spațiul ăsta virtual și care să îmi declare pe lângă simpatia lor și faptul că sunt o inspirație pentru ei.

Bineînțeles că mă bucur și că îmi crește sufletul. Dincolo de ego-masajul care îmi face bine întotdeauna, faptul că provoc inspirație mi se pare de-a dreptul grozav, chiar dacă puțin derutant la prima vedere...

Adică, am stat să mă gândesc puțin la ceea ce scriu eu aici: este povestea noastră, spusă subiectiv, pe bucăți mici, fără sfaturi de puericultură, fără rețete. Și cu multe multe imagini. Da, chiar dacă datele problemei coincid cu cele ale multor altora, continui să o spun din ce în ce mai sincer.

Sunt și câteva postări destul de plângăcioase, mohorâte, dar după cum probabil ați văzut, nu mă opresc mult acolo, în stările alea cu atmosferă rarefiată. Poate că ar fi mai ok pe "aspectul general" să țin sub covor micile mizerii, dar nu o fac pentru că mi se pare că, odată recunoscute, ele îmi agresează retina și mă forțează să fac ceva în ceea ce le privește. Un lucru bun, constructiv aș spune.

Revin la partea inspirațională: da, vreau să se știe că îmi asum riscuri, că fac ceva în direcția viselor mele. Poate nu destul, bineînțeles că nu sunt perfect mulțumită, dar e bine. E CEVA. Vă spun sincer, nimic nu mă bucură mai mult decât să întâlnesc oameni curajoși. Care să aibă curaj să spună și apoi să FACĂ.

Și încă ceva. Nu e suficient să apreciezi, să admiri un lucru pe care îl consideri frumos. E doar o treabă făcută pe jumătate. E bine că ai avut ochii suficient de deschiși încât să vezi acel lucru! Dar acum vine partea cu împărtășirea. Dacă nu spui mai departe, dacă nu îi ajuți și pe ceilalți să vadă ce ai văzut tu, înseamnă că ești mult prea egoist.

Îmi aduc aminte de prietenul meu cel mai bun din copilărie (când erau la grădi)de care eram nedespărțită. Avea o chestie extrem de mișto, dar care la momentul acela era destul de exasperantă uneori. Mereu mă întreba "Te bucuri?", în contexte de genul: vestea unei excursii, o jucărie nouă primită de el, sau chiar vestea că avem supă de mazăre la prânz.
Era ca și cum el nu se putea bucura pe deplin decât dacă eu îi împărtășeam entuziasmul.

Revin puțin la treaba cu scrisul pe blog: chiar am tras de urechi nu demult pe cineva care are blog și talent la scris, că nu o face mai des. Da, mă bucur că vă văd o dată pe lună și că citesc cam tot atât de des o chestie scrisă mișto, cu umor și tot ce trebuie! Dar nu e destul, fraților! Știu cum e, ai momente când nu îți vine să scrii nimic de lene, sau pentru că nu vezi rostul și crezi că alții o fac mult mai bine decât tine. Probabil că ai dreptate, dar NU CONTEAZĂ ASTA. Nu e un concurs, o faci doar pentru tine.

Ei bine, să vă spun eu care sunt motivele MELE pentru care e mai mult decât util să scriu aici. O fac pentru că îmi pun rotițele în mișcare, într-o direcție puțin alta decât cea în care se învârt din necesitate și pun pe hârtie câteodată niște gânduri care, dacă nu le-aș da o formă, m-ar roade poate mărunt pe dinăuntru, făcându-mi numai rău. Da, vorbesc aici de angoase și frici. E ca un fel de exorcizare.
- a ajuns pe alocuri ca un fel de rutină...o fac cât pot de des, în speranța în care la un moment dat voi ajunge și să o fac bine.

Of Doamne, ar mai fi o grămadă de lucruri de spus, dar pentru că nu îmi plac articolele lungi, mă voi opri aici în speranța că va folosi cuiva și numai două rânduri din ce am spus mai sus.

Fericirea este contagioasă.

Am fost extrem de inspirată când am inventat acest text pentru voucherul cadou pe care mi l-a comandat el pentru ziua ei :"Pentru că ești mai luminoasă ca oricând...te invităm cu drag în studioul noastru pentru o sedință foto specială ". Și chiar așa a fost întâlnirea noastră, una magică. Iar Alina e contagios de luminoasă.

La întrebarea mea referitoare la tricourile pe care au ales să le poarte, am primit răspunsul mai târziu când am citit, aproape pe nerăsuflate, al doilea număr din DOR.

Cum? Nu știți? A apărut "Decât o revistă", ediția a doua.

Și acolo am citit povestea lor de dragoste care m-a emoționat rău și care mi-a întărit convingerea că vreau să îi includ în cercul meu de prieteni speciali.

Să știți că nu scriu asta în scopuri publicitare, nici pentru Micul Studio și nici pentru DOR, deși amândouă îmi sunt foarte dragi.

Nu, o fac pentru că sunt atât de încântată de felul cum viața îmi scoate în cale oameni mișto pe bandă rulantă de când am pornit să îmi urmez visele cu studioul meu mic. Vă jur, nu aș fi câștigat niciodată atâta, nici măcar dacă aș fi fost în top ten-ul femeilor de succes din România (nu, nu de câștiguri materiale vorbesc aici).

Abia aștept să văd ce alte povești frumoase îmi va scoate în cale micul meu studio!

Sunt ei, Alina și Paul:

Special pentru bunicul

care m-a sunat dis-de-dimineață să mă roage să pun ceva poze cu mateicelmic pentru că îi e taretare dor. Autorul e nimeni altul decât Dedi, căruia îi mulțumesc mult. Sunt grozave!

Nefericirea creează dependență

Chiar dacă nu cred că toți scoțienii sunt zgârciți și toate oltencele sunt fierbinți, tind să spun că românii sunt dependenți de tragedii și de mizerii, pe care le caută parcă peste tot și care le sunt oferite din belșug prin toate canalele media. Le găsesc la televizor și ziare(a se citi tabloide), dar cel mai trist mi se pare faptul că le întâlnesc la toți cei din jur.
E ca și cum lumea s-ar feri să împărtășească lucrurile bune, pozitive care li se întâmplă de- un fel de teamă de oprobiu public, de-o condamnare de genul ”cum îți permiți să-ți fie bine, când nouă ne merge atât de greu, ești de-a dreptul indecent cu fericirea ta!”.

Restul, aici.

Later edit - mi-ar placea să îmi împărtășiți ce ați mai făcut frumos în ultima vreme!

Avem de toate

Tot în Cluj, un magazin alimentar pe bază de hanamontana și îngerași, la prețuri rezonabile!

Pe sărite

Din nou am dormit pe tren...încep să mă satur, trebuie să găsim un alt mijloc de ajuns la Cluj...

A fost tihnit, fără excese și plin de oameni dragi. Un Paște cu adevărat fericit!

A! Și să nu uit: am primit un cadou grozav de la Harem6. Mulțumesc, fetelor.

Nu cred în şansă

Ne-au furat încă o dată căruciorul, acum din faţa uşii, de pe palier, unde stătea în pană de câteva luni. Îmi place să cred că din milă nu ni l-au luat şi pe cel parcat lângă uşa liftului, la parter. La fel ca prima dată, l-am descoperit după câteva zile. Acum era locuit de un puradel, scos la cerşit în faţa unui mare magazin alimentar.

În aceeaşi săptămână, am pierdut o sumă importantă de bani, mi-au căzut pur şi simplu din buzunar. Aţi fi tentaţi să spuneţi că sunt ghinionistă rău.
Ieri după-masă am mai păţit una, s-a dărâmat ditamai comoda din sufragerie, la câţiva milimetri de copilul meu. Nici nu mă pot gândi cât de aproape de o nenorocire am fost. De data asta, e rândul meu să mă consider al naibii de norocoasă.

Iniţial, cînd m-am gândit la cum aş putea povesti toate astea, am fost tentată să intru într-o dezbatere inutilă despre eficienţa organelor de ordine, despre frica de a le cere ajutorul în cazul unui banal furt de cărucior, nu pentru că nu ar fi reuşit să îl recupereze, ci pentru că nu m-ar fi apărat nicicum de eventuala răzbunare a hoţilor. Poate şi pentru că suntem în Săptămâna Mare, mi s-a părut mai util să vorbesc despre o aritmetică absurdă poate şi total nedemonstrată.

Restul, pe Pandora, aici.