Cu riscul de a plictisi, voi detalia puțin subiectul "murdar" al diversificării. La fel ca și în cazul dormitului și când e vorba de mâncat/mâncare, îmi vine să spun că singura regulă...e că nu sunt reguli. Vă veți gândi probabil că am luat-o pe ulei, că exagerez ca de obicei. Da, probabil că exagerez puțin - doar există atâtea și atâtea articole și tabele cu ordinea în care trebuie date alimentele, cu vârsta de la care ele pot fi introduse, cantități, nevoile copiilor, etc. Sunt informații utile, pe care e bine să le știm însă nimic nu ne poate pregăti cu adevărat pentru realitatea atât de personală a fiecărui copil.
Pentru că pe mine m-a pălit rău amnezia legat de acest subiect, m-am trezit că trebuie să îi dau de mâncare lui Pavel fără să mai țin minte nimic de la Matei, nimic mai mult decât faptul că nu am avut nicio problemă și că a mâncat orice i-am dat. Un pic cam vag, nu? Mda, așa mi s-a părut și mie, așa că m-am pus pe citit, am mers chiar și la un curs pe tema asta.
Înainte însă, am descoperit conceptul de "auto-diversificare" și am fost extrem de încântată. Mi s-a părut grozavă ideea de a merge pe instinctul copilului și pe ideea că ne auto-diversificăm nu atât ca să creștem în greutate sau să dormim legat noaptea, cât să ajungem la un an să mâncăm alături de familie, mâncarea comună.
Semne că alimentele vor fi bine primite am avut destule, Pavel chiuia ori de câte ori îi întindeam o bucățică de pepene sau de piersică și îl lăsam să le soarbă puțin. Mă gândeam că va fi ușor, poate mai ușor ca prima oară.
Cursul acela mi-a prins foarte bine, nu atât pentru că am învățat ce să îi dau de mâncare, ci pentru că mi-a confirmat niște gânduri pe care le-am avut, mai bine spus niște presimțiri legate de subiect. Nu intru în prea multe detalii, pot spune că cel mai important e să fi maleabilă și relaxată. Cumva, imaginea pe care o am eu în minte când mă gândesc la un copil care mânâncă are mai multe în comun cu ulița bunicilor decât cu laboratorul de biologie în care a lucrat mama mea în spital. It makes any sense?
Iar Pavel( of cât îl iubesc, ce minune mi-a dat Dumnezeu!) mi-a trântit(din nou) cea mai bună lecție. Pentru că, pe cât de mișto mi se părea mie treaba cu auto-diversificarea, pe atât de complicat și messy mi se părea. Iar pentru că viașîța mea domestică e oricum super-complicată, am zis că voi combina puțin treaba, îi voi da și fructe în mână, dar și pireuri combinate cu tot soiul de legume, păstrate la congelator cu etichiete, ca să nu trebuiască "să gătesc" în fiecare zi.
Însă planurile mele au eșuat lamentabil, Pavel trăgea niște răgnete care nu lăsau loc de interpretări, imediat după primele trei lingurițe din "delicioasele" amestecuri. Nici m[car fructe blenduite nu voia să vadă - deci pere, pepene, banane, piersici etc - le mânca sub formă de felii adevărate, dar când le combinam și le amestecam îmi dădea peste mână și se apuca de plâns.
Mă gândesc că altcineva în locul meu s-ar fi gândit că trebuie întârziată introducerea alimentelor, că probabil că nu e încă momentul. M-am gândit și eu așa, dar a trebuit urgent să îmi revizuiesc părerea când l-am văzut cum salivează la mâncarea noastră. Și nu numai că saliva, dar se arăta profund jignit că lui nu îi dau nimic. Era o mare problemă, ținând cont că el a participat pasiv la mesele noastre, încă de la începutul vieții lui. Chiar nu aveam ce face, nu aveam unde să îl las nici când mâncam și nici când găteam.
Și am decis că e momentul să fiu curajoasă; i-am dat să guste o linguriță din supa noastră de fasole verde. Încântare maximă. I-am dat o păstaie în mână, a molfăit-o cu entuziasm. A doua zi, legume la wok cu condimente. Multe condimente. Pavel a primit și el, aceeași încântare.
Evident, cantitățile pe care le mănâncă el sunt mici, e vorba de câteva bucăți sau lingurițe. Ideea e că mâncarea are gust de mâncare gătită, cu ulei de măsline, cu chimen, curry, cardamon, piper. să nu uităm de ceapă și de usturoi, care ne plac la nebunie(nouă adulților + Matei). Așa că mesele lui seamănă deja foarte bine cu ale noastre, nu a trebuit să modific prea mult, noi oricum mâncăm destul de light, a trebuit doar să reduc drastic din cantitatea de sare pe care o cam puneam eu.
Fructele zilnice le mănâncă în continuare în stil propriu, cu mâna lui, ne-mixate, ne-combinate, cu multă mizerie în jur.
Singura noastră problemă e cu Matei, care nu suportă să îl vadă pe Pavel murdar-murdărindu-se cu mâncare. Începe să protesteze și să mă pună să îl șterg. Nu mă întrebați de unde a apărut asta, nu am idee.
În concluzie, metoda noastră e una complicată dar și simplă, e cu instinctul lui dar și al meu, e cu mâncat cu mâna(a lui sau a mea) fără linguriță, care mai mult ne încurcă.
Postarea asta nu se vrea o recomandare pentru nimeni, e doar povestea noastră, deși ar mai fi multe de spus.
Și un filmuleț cu deja celebra piersicuță. E printre puținele chestii care îmi permite și să fac altceva în timpul festinurilor pavelești...
15 comentarii:
stiu si eu teoriile - despre diversificarea traditionala, dar si despre blw. la examenul teoretic as lua nota 20 cu brio! la primul copil am luat-o din aproape, dupa carti - amblele "carti", pe rand; nu mai dezvolt, ideea e ca la prima experienta recunosc, pe nerasuflate, ca am inregistrat un esec. eram prea preocupata sa-i predau responsabilitatea de a se hrani si am sarit peste semnalele pe care mi le transmitea legat de ceea ce dorea ea, de fapt.. la al doilea am invatat ca cea mai curata autodiversificare e aceea pe care si-o doreste el; la nici 5 luni halpaia ditamai codrul de paine, apoi banana, apoi s-a milogit dupa ciorbele noastre, neaparat din linguri mari, apoi.. vedem ce mai urmeaza. constant a ramas doar in privinta fructelor si a halcilor de p`ept de pui; le serveste, fara exceptie, intregi si doar din mana lui.
sunt convinsa acum ca autodiversificarea cea mai cinstita este aceea pe care si-o doreste copilul, chiar daca asta inseamna si a-i servi cu lingura din portia "de oameni mari"
@gratioasa - nici nu stii ce bine imi cade sa mai citesc un comentariu din asta, semn ca nu sunt chiar pe aratura :)
m-am recunoscut in postul tau: primul a mancat intai pasat, apoi bucatele, cum scrie la carte, vorba aia. nimic spectaculos. dar cel mic, acum la 9 luni, mananca cu noi dupa cartile lui Jamie. cu ceva mai putina sare. cu multe condimente din gardina de pe balcon. si nu piureuri de fructe/legume, deloc. doar branza sau iaurt sunt acceptate ca lucruri pastoase. asadar, pofta buna!
Poveste identica si la noi. :)
Dupa chinul cu Maria, cu strictetea si piureurile si alimentele unul cate unul si toate regulile si nebunelile, la Anna si la Catrina am mers pe mana si poftele lor (pana la ora actuala, desi niciuna din ele trei nu e vreo mancacioasa, dimpotriva, Maria ramane, totusi, cea mai sclifosita si reticenta).
Si fix acelasi lucru si la noi - mancarea cu condimente (nu piperat, nu sarat, dar aromat) a fost cea care a avut mereu succes, clar!
PS Si Maria e la fel ca Matei - nu suporta sa vada murdareala de la mancare, nici pe ea, nici in jur! Celelalte doua insa ... jale, atata zic. Am mai povestit, eu dupa fiecare masa am program: aspirat si mopuit, altfel am avea casa toata o cocina (nu exagerez, ale mele-s si mobile si avem porcaria aia de open-plan-living, deci totul e transportat pretutindeni!).
Postul asta imi pica la fix. Alex e primul copil, are 6 luni si ne diversificam.. mai mult eu, decat el, pentru ca primeste cu mare placere fructele, dar legumele le uraste din tot sufletul.. racnete, cu lacrimi, cu privit in ochi de parca vrea sa-mi spuna "tu nu vezi, mama, ca nu-mi plaaaac!"
iar de luni incep serviciul :( nici nu stiu cu ce as putea sa-i inlocuiesc masa de legume, in asa fel incat sa se hraneasca totusi pana vin eu la ora 5..
@ Cristiana - la noi ideea e ca nu ii plac pasatele, fie ele din fructe sau legume. Mananca de toate - dovlecei, morcovi, fasole verde daca sunt luate din ceva mancare gatita.
cat despre cantitati, el nu mananca mult, suge in continuare de n-ori pe zi, laptele a ramas de baza. Si va mai ramane probabil, mult timp.. Ideea e ca pana la un an, rolul meselor cu alimente solide nu e unul de hranire ci mai mult unul de cunoastere si acceptare.
imi pare rau pentru voi ca esti nevoita deja sa te intorci la servici, mi se pare foarte repede - chiar nu ti-as putea da un sfat legat de mancare in cazul tau, cum spuneam, la noi tzitzi rules, ori de cate ori se doreste:)
alex mananca pasat, dar sa fie chiar pasta, altfel nu e bun si se ineaca :))
da, si la noi tzitza este cea mai iubita, zi si noapte :) si vreau sa ramana asa, chiar pe un program de birou de cca 8 ore pe zi
citit postul tau si comentariile celorlalte mamici m-am hotarat sa las la o parte ce mi-a recomandat pediatra si sa fac un salt.. acum am la fiert toate legumele pe care le-am gasit prin casa, plus un pic de carne de pui, plus la final si un strop de ulei de masline.. sa vedem, asa le doreste?
Cristiana, recomandarea cu testarea legumelor sa vezi daca nu e alergic e una buna - incearca sa o respecti. DAca vezi insa ca e in regula cu ele, eu zic ca le poti gati intr-o forma similara cu mancarea noastra. Eu care nu i-as da inca, insa de pus si ea in mancare cat sa isi lase gustul - da. Si oricum ati proceda, luati-o incet, cu cantitati mici, are toata viata inainte sa traga festinuri :)
ei bine, a functionat :) pentru prima data a mancat legume, cateva lingurite, dar a deschis gura in semn ca mai doreste. me happy!
pentru mine e important nu ca am gasit in sfarsit o combinatie de hrana, ci mai ales ca am scapat de incorsetarile "impuse" de medic si de persoane binevoitoare sin familie (stii si tu, ordine stricta de introducere a alimentelor etc.)
inca o data mi s-a demonstrat ca copilul stie cel mai bine, eu doar trebuie sa fiu atenta si ascultatoare :) sau, si mai sigur, sa o iau pe ghicite pana ma loveste revelatia dorintelor lui :))
(de alergii nu mi-e teama pentru ca practic doar carnea de pui a fost noua pentru ele)
Cristiana, ma bucur mult sa aud asta! eu iti recomand sa citesti despre BLW(baby lead weaning) sau autodiversificare mai pe romaneste. asta daca nu ai facut-o, bineinteles. eu zic ca iti va fi util, chiar daca iti iei doar lucrurile care vi se potrivesc.
cristiana asa-i, aci nu sunt reguli decat alea de bun simt, instinctive, pe care toate mamele le detinem in mod natural; adicatelea sa nu le dam prea ferbinte, prea rece, cantitati enorme sau cu ustensile impropriu igienizate sau din materiale si dimensiuni nepotrivite bebelusilor , etc. insa mi se pare f f f important sa nu se ajunga la plans in timpul mesei, ca apoi sa nu apara reactia aia de aversiune vis-a-vis de tot ce va fi asociat ulterior cu hrana. crede-ma, i`ve been there! plansul e semnalul ultim si cel mai expresiv al bblusului. nu-i place "terciul" meu? ok, il iau in brate, atunci amanam masa, eventual il agat de tzi, data viitoare schimbam si meniul - bine, asta doar in cazul in care inca n-ai curaj sa-i desfaci o banana coapta bine si sa-l lasi sa se descurce cu ea, by himself.
si eu privesc cu neincredere spre 'alergii' - pe prima am pazit-o atata si tot le-a avut; la al doiea nici n-am mai vrut sa stiu, ca atare nici el nu stie de alergii. de ce ti-e frica, zau ca nu scapi. :)
eu cred ca au ei, bebelusii, un fler extraordinar in toate lucrurile care ii privesc; de regula, daca li se permite chiar de la inceput, mai toti se arata foarte doritori sa tina fructele si legumele in mainile proprii si sa se autoalimenteze. iar daca au controlul, devin, de obicei, si mult mai interesati sa manance/sa guste decat daca li se cere sa fie pasivi si doar (sa astepte) sa primeasca. bine, aci trecem cu vederea peste decorurile nedorite de pe pereti si de-pe-te-miri-unde :) . iarasi cred ca e foarte natural sa doreasca intai sa cunoasca fiecare aliment singular - aci ma refer la piureul de fructe versus fructa intreaga, cokteilurile de arome sunt acceptate in mod firesc muuult mai tarziu..
astea-s observatiile mele generale, cu siguranta fiecare copil isi are tiparul propriu
Foarte de acord cu ce spui tu aici, cu un singur amendament la titlu: la voi nu e thehard way, la voi, daca-mi permiti, as zice ca e the easy way, la noi e hard, hard detot, pentru ca la doi ani, toti dintii și vreo 5 masele, copilul meu nu mananca decat pasate, de regula legume cu un pic de carne, fara fructe sau budinci sau alte dulciuri, fara sucuri sau ceaiuri, faa biscuiti, grisine si alte chestii de rontait, practic, el nu are curiozitati alimentare, manifesta doar refuzuri, bea in continuare foarte mult lapte cu cereale, sa-i tine de sat. So, unde-am gresit? Care-i problema de refuza macarea? De ce nu-i curios? De ce nu stie sa mestece si nu inghite? De ce se ineaca cu orice nu-i mancare blenderuita si semifluida? Are cineva raspuns? Ca eu disper. Mentionez ca fiziologic nu pare-a avea probleme cu deglutitia, mi s-a spus ca-s doar obiceiuri culinare proaste, deci eu am gresit si gresesc. Ok, dar unde?
Of Ema, as vrea sa stiu ce sa iti spun, ma gandesc ca va e tare greu asa...singurul sfat care imi trece acum prin cap e ca puterea exemplului face minuni. Sa il faceti sa stea cu voi la masa fara sa il fortati sa manance, chiar fara sa faceti un caz din asta.
Daca ne vede mancand, vrea doar sa se joace cu mancarea: da painea pe jos, bate cu lingura in farfuria cu ciorba sau face vraiste cu furculita prin orice altceva, dar nu da la gura. Daca-i dai in mana ceva de mancare, stie ce astepti de la el, se enerveaza si arunca. E clar ca e agasat. L-am fortat prea mult? Daca da, cum fac de-acum incolo? De ce nu are chef sa rontaie? Toti copiii fac asta, mai ales cand leies dinti/masele, el nu.
oo, ema, asa am un deja vu (cu nr 1) citindu-te..
uite niste lucruri la care nu trebuie sa raspunzi, decat tie;
-a plans (vreodata) in timpul mesei si tu i-ai insistat sa ramana in scaun sau chiar sa manance?
-la ce varsta i-ai oferit pt prima data bucati alimentare mari (fructe, legume, carne, paine, etc)?
-ai insistat vreodata sa accepte un aliment, pentru ca asa e (considerat) "normal" sau i-ai oferit in functie de preferintele lui?
-apopos, ce preferinte are el si ce anume te retine pe tine in a-i da curs, ori de cate ori pofteste el, preferintelor sale?
-crezi ca este esential sa rontaie (biscuiti, grisine, pufuleti si alte nimicuri de acest gen)? si, daca da, atunci de ce?
-crezi ca este imperios necesar ca un bebelus sa manance anumite feluri de mancare -sa zicem ciorbe- daca da, iarasi, de ce??
-in ce masura iti este utila sau nociva comparatia (pe care o faci in tine, pt tine) cu alti copii care se arata cu apetit ceva mai generos deact al copilului tau?
-crezi in obiceiuri alimentare corecte corelate intr-un orar strict de masa (spre ex: ore exacte, x mese pe zi + n gustari, sau o anumita ordine a alimentelor, etc ) sau ai aici o atitudine destul de lejera?
in functie de ce-ti raspunzi o sa-ti dai seama ca; probabil ai gresit, eventual si unde, dar si ca asta e partea cea mai putin esentiala acum decat sa va (re)gasiti o cale proprie. ce spune/ propune raluca mi se pare the only way pt voi acum; adica sa-l lasi doar pe el in fata cu mancarea si punct. si cat de des posibil, masa luata-n familie. nu-i acordati atentie speciala, indiferent ca n-a privit in farfurie nici macar o data. de murit de foame sigur, sigur n-o sa moara, decat ca are nevoie DE TIMP sa se scuture de ceea ce i-a deviat comportamentul alimentar si sa se regaseasca natural in fata foamei si poftelor culinare firesti pt varsta lui. stiu ca e greu sa-ti vezi copilul de 2 ani ca refuza ceva aparent vital. pt parinte e aproape ca si cum copilul si-ar refuza aerul, apa...
dar cu tact, cu muuult tact, se poate!
inca o cheste, una strans legata de a 2-a intrebare; cu cat mai devreme este incurajat la autoalimentatie, cu atat mai relaxat va accepta noi texturi, arome, etc. la noi, nr.1 abia dupa 2 ani a acceptat usor usor mancaruri cu bucati, in timp ce nr 2 n-a stiut niciodata de piureuri, ca atare mesteca si topea in gura diverse()comestibile chiar cu gingiile goale, inca de cand n-avea niciun dinte.
ps. nici eu nu desprindeam din postare de ce "the hard way", ca mie mi se pare mai degraba "the natural way" :)
Trimiteți un comentariu