Încă un dublu început

Așa cum va fi mereu de acum în colo, astăzi e o zi cu două începuturi, câte unu pentru fiecare fecior. Unul a început a doua jumătate din primul lui an de viață(adică a împlinit 6 luni, asta dacă m-am exprimat prea încâlcit) și celălalt a început o grădiniță nouă, de data asta una de stat, cu vreo 30 de copii în grupă.

Așa cum mă așteptam, ambele începuturi, adunate, mi-au provocat CEVA. Și la ceva-ul ăsta parcă nu mă așteptam nici măcar aseară când m-am dus la culcare ușor emoționată pentru Matei. Ei bine, de dimineață am văzut viața plină de optimism. Mi-am văzut copiii mari, unul stând aproape în funduleț și privind totul cu o privire curioasă extrem de atent și vioi, iar celălalt încercând să negocieze dibaci ce anume va primi cadou cu ocazia acestui început. Nu că i-aș fi pomenit eu ceva legat de vreo recompensă, dar cred că a simțit el că e loc de vreun cadouaș acolo, cât de mic.

Am ajuns la grădi l-am descălțat și a dispărut, de parcă mai fusese acolo de multe ori.Mi s-a părut atât de mare printre piticii de trei ani care nu mai gustaseră din savoarea grădiniței și plângeau disperați după mămicile plecate cu inima strânsă, încât am avut un impuls să vorbesc cu cineva să îl mute la o grupă mai mare, de teamă să nu se plictisească. M-a calmat Ștefan, amintindu-mi că are doar trei ani și șapte luni, nu e chiar atât de mare cum îl văd eu.

Cert e că am plecat liniștită că puiul meu se va descurca, se va adapta rapid. Sper din tot sufletul să nu o dau în bară cu presupunerile mele.

Bun. Să vă spun ceva și de mezin. vă spun că l-am cântărit/măsurat ieri și are 9 kile 100 și 76 de centimetri. Mă bucur că a luat-o mai încet cu kilogramele, nu s-a mai îngrășat în ritmul amețitor al primelor luni. Însă e mare! Mi se pare foarte lung și extrem de greu de manevrat, în sensul că se foiește și sucește înnebunitor de mult. După zece minute cu el în brațe, mă simt ca și cum aș fi făcut o oră de sală combinată cu aerobic. Mă dor toate, brațe, abdomen, spate.

Cum vă spunem, am început și diversificarea încet-încet. Iar nu am chef să scriu despre asta, tot ce vă spun e că seamănă cu Matei și mănâncă orice îi dau. În cantități mici, fără să îl prostesc în vreun fel ca să deschidă gura. E bine, spun eu, chiar nu vreau să fac un stres din mâncare.

Nu mă pot lăuda cu felul în care doarme nopțile. Sau zilele. În continuare se trezește destul de des noaptea, iar ziua... maxim o jumătate de oră o dată. E un copil dificil? Nu! Chiar nu îmi vine să spun asta! E doar un copil care consideră că timpul e prea prețios încât să îl irosească dormind.:)

E clar, copilul cu cel mai cuceritor zâmbet din câți am văzut!

O zi specială

E primul an când am simțit cu-adevărat că am trecut bariera în tabăra sărbătoritelor. Dacă până acum, statutul ăsta de femeie era cumva bun pentru altele, mai împlinite și realizate, eu percepându-mă încă în tabăra cea făcătoare de cadouri, nu primitoare, anul acesta, datorită unei serbări total neașteptate la grădiniță, lucrurile s-a schimbat.

Bine, ele erau așa de ceva ani, doar că eu nu le vedeam cum trebuie.

Ieri m-am surprins în postura de mamă/cloșcă mândră de puiul ei, nu pentru că făcea ceva deosebit, nu pentru că îmi dădea nu știu ce cadou sau că îmi cânta un cântec tematic, ci pentru simplul fapt că îl vedeam acolo, pe scăunel, alături de colegii lui de grupă.

Mi-am dat seama acum că, deși mergem la grădiniță de câteva luni bune, nu am scris aici aproape nimic legat de subiect și îmi pare rău.

Îmi pare rău pentru că nu v-am împărtășit încă nimic din experiența asta care s-a dovedit a fi una mai mult decât pozitivă, din toate punctele mele de vedere. Copilului îi place, e iubit, e stimulat spre multe lucruri noi.

Să mă-nțelegeți: nu spun acum că a devenit mic geniu, care să știe deja să scrie și să citească, sau care vorbește engleză și știe să numere de la 10 la 1. Chiar nu-mi doresc nimic din toate astea. mă surprind mereu că mi se încrețește fruntea și mi se ridică o sprânceană când aud mămici lăudându-se cu tot felul de performanțe din astea mult peste vârsta copilului. Nu spun că nu ar fi în stare, după cum cred că ați văzut și voi, generațiile care se nasc acum sunt speciale, sunt altfel decât eram noi la vârsta lor.

Spun doar că e mai bine dacă ne canalizăm puțin energiile în alte direcții, dacă încercăm să le modelăm caracterul, să-i facem să fie generoși, altruiști, cu sufletul deschis, curajoși. Astea da! Astea da realizări, mult mai importante și mai folositoare a la long.

Cât despre celelalte, cu bastonașele, cifrele, coloratul în contur, nici o grijă - le prind din zbor și știu să îți arate singuri ce anume le place, asta atâta timp cât rămân la nivel de joacă.

Ziceam că scriu de grădiniță, dar văd că am luat-o puțin pe arătură...ce să-i faci? Sunt poate prea gravidă pentru-a urmări conștiincioasă un subiect:)










Tot creditul foto merge la Andreea, mult mai pe fază decât mine!(eh, ea știa la ce să se aștepte, doar a mai trecut prin asta:)