Record personal

...Cu care nu ne mândrim deloc...40 de grade azi noapte. Duş cu apă rece. Împachetări cu spirt şi apă rece. A scăzut aproape complet.

Şi din păcate, am trecut pe antibiotice, că se făcuse groasă treaba.

Uff!

Se pare că Matei punctează sărbătorile: de Revelion, rozeola infantis...acum, asta!

Bine că au trecut Paştile fără probleme...

Pauză de joacă

Omul fără stare, Action Man, Sfarmă Pietre e trist. Şi fără de puteri. Iar eu sunt topită. De milă. Şi grijă.

Pentru că a gustat prea multe pietre, Matei a făcut o frumoasă entero-colită, cu febră...

Repaus şi lichide. Puţine şi dese. Şi alte doftorii.

Ca urmarea acestui fapt, cuplul mami-Matei va lipsi azi din parc...şi poate şi mâine.

Parcul nostru

Pentru că ne petrecem acolo juma de existenţă, pentru că ne place la nebunie, pentru că ne-am făcut o grămadă de prieteni mari şi mici, declarăm parcul Ioanid - parcul NOSTRU!

În continuare, lăsăm imaginile să vorbească. E o selecţie cam mare, dar zic că merită.

Din nou, mami se joacă

Lomo-ul meu e argintiu şi seamănă cu Matei: e total imprevizibil.

Are şi reguli, obligatorii aş spune:

"Lomography has ten rules:

1. take your camera everywhere you go
2. use it any time - day or night
3. lomography is not an interference in your life, but part of it
4. try the shot from the hip
5. approach the objects of your lomographic desire as close as possible
6. don't think (William Firebrace)
7. be fast
8. you don't have to know beforehand what you captured on the film
9. afterwards either
10. don't worry about any rules"

L-am redescoperit cu bucurie, l-am pus la treabă şi iată rezultatele:

Întâmplări din jungla bunelor maniere

Faptele prezentate în continuare sunt cât se poate de reale şi mi s-au întâmplat toate mie, într-o singura zi!

1. Trec în fiecare zi, cel puţin de două ori, pe lângă acel magazin şi nu am văzut NICIODATĂ pe nimeni. Mă gândeam că probabil, e un paravan pentru un alt gen de afaceri...Că altfel, cum ar putea supravieţui un magazin de Teleshopping, ascuns la parterul unui bloc?

Pentru că am fost rugată să intru acolo şi să mă interesez de un aparat-minune de exerciţii abdominale cu nume complicat, m-am căţărat cu greu pe treapta de la intrare şi am deschis uşa de care era legată o ditamai talangă-vestitoare. Că deh...clientul-unic din luna în curs, trebuie întâmpinat cu braţele deschise, nu?

Din spatele unui birou extrem de înalt, apare o cucoană, care, după ce mă priveşte sictirit, pe deasupra ochelarilor, îmi spune:

"Vă rog să vă lăsaţi căruciorul CU copilul la intrare!"

Nedumerită, mă uit la ea, apoi la gresie, să vad dacă e proaspăt spălată (nu era), apoi la roţile căruciorului, să văd dacă sunt cu noroi(nu erau)...

Îmi trec o mie de replici prin cap, printre care " Copilul meu nu e un bagaj murdar, nu e un animal, pe care îl laşi la intrare, de teamă să nu facă pipi în magazin...etc".

În loc de toate astea, spun:

"În cazul ăsta, NOI vom pleca"

Vine şi replica, tot pe deasupra ochelarilor:

"Nicio problemă!"

2. În parc, se apropie de noi, un cuplu de foarte tineri porumbei, îmbrăţişaţi. Ea, romantic, îşi întoarce capul înspre el, în căutarea unei sărutări.

El, contrar aşteptărilor, îşi întoarce capul peste umăr şi...trage un scuipat sănătos !?!

Ea se face că nu observă.

HUH?

3. Un domn relativ bine îmbrăcat, oprit la colţ de stradă, pare extrem de concentrat şi nu observă că îmi blochează calea.

Îl rog frumos să îmi dea voie să trec...Şi atunci înţeleg de ce nu ne văzuse!

Era ocupat cu o...unghieră!

Îşi făcea manichiura! La aer curat!

Hristos a înviat!

..şi asta e cel mai important acum!


Matei şi mama vă doresc sărbători tihnite şi zile liniştite!

Mai multe nu spun, de teamă să nu devin clişeioasă :))

Ţop ţop ţop...a venit!

Dormea când a venit. L-am montat în linişte şi l-am introdus tiptil în cameră.

Când s-a trezit, extaz total.

Nici nu m-a lăsat să îl imbrac.

Oare când ne pierdem capacitatea de a ne bucura cu adevărat de un lucru, mai mare sau mai mic?

Un Stradivarius la metrou

Mă deranjează mitocănia de care mă izbesc peste tot. Mă incomodează praful. Mă agresează maşinile parcate pe trotuar. Am o grămadă de lucruri să le reproşez concitadinilor mei.

Dar astăzi i-am iertat. Pentru asta.

Coloana sonoră pentru lecturare:

Aşa mamă, aşa fiu

Şi în timpul ăsta...



Să nu spuneţi că sunt o mamă denaturată! Şi nici că am dat în mintea copiilor, pentru că nu cred că am părăsit vreodată locul ăla...

Credit foto: Andreea

Mulţumiri lui Alex pentru trotineta bestială şi pentru că a avut grijă de Matei!



Sper să mă mai laşi şi data viitoare...

Dorel dixit

Eu desculţă, pe balconul care dă în curtea interioară. El, două etaje mai sus...

"Vă rog frumos, nu mai spargeţi cu barosul, lăsaţi puţin bormaşina!...E ora prânzului, îmi doarme copilul."

"Vă înţeleg doamnă, dar ce vreţi să fac DACĂ NU DAU GĂURI?"

"...?!?...Nu ştiu...Dar e o regulă nescrisă, ţine de bun-simţ, să respectaţi orele de linişte..."

"Vă înţeleg doamnă, dar ştiţi,...şeful meu nu are bun-simţ!"

Despre românul şi bormaşina, aici.

18 bucăţi

Adică 9 perechi!

Cred că am exagerat puţin, dar nu m-am putut abţine...Explicaţia: Week-end-ul trecut am fost la Autor şi la Târgul de hand/made din Fabrica. Şi m-am cam destrăbălat...Dar sunt aşa de fericită cu achiziţiile mele!

Ar fi frumos să pun link-urile autorilor, dar nu prea am timp acum...Vă spun doar că rândul din mijloc - orizontal, e realizat în totalitate de IMADthis!, pe care o voi căuta şi la târgurile din week-end-ul ăsta, să îmi mai măresc puţin colecţia. Mi-a plăcut de ea.

Pick your favorite!

Din nou, aparenţele înşeală!

Ceea ce vedeţi în imagine NU este un copil care face la oliţă...E Matei care exersează pentru postul de prelucrător prin aşchiere!

Vă întrebaţi cum se procedează?

Simplu: se încalecă oliţa şi apoi se înaintează, prin împingere-raşchetare a parchetului şi prin zgâriere pe nervii şi aşa fragili, a persoanei care asistă...

Oare este modul lui subtil de a ne cere o maşină-împingătoare de plimbat prin casă?

Vă rugăm să scuzaţi deranjul din decor...

Ceci n'est pas une fille

...Ce să fac dacă băiatul meu nu suportă băscuţele sau alte pălării de soare, puţin mai masculine?
Insulta supremă: o bunică l-a făcut "puicuţă"?!? Adică..."chick"...

În pădurea cu-usturoi

La venerabila vârstă de 14 luni, Matei a participat pentru prima dată la o acţiune de plantare stejari pe terenurile patriei, al[turi de voluntarii MaiMultVerde, evident.
Mai precis, în pădurea Snagov care, datorită cantitaţilor impresionante de leurdă, a fost numită şi pădurea cu-usturoi.

Duhnea la fiecare pas. La propriu. Drept urmare, pe lângă plantare, a fost şi la cules! Căci ne-am întors acasă cu sarsanalele pline, lăsând o dâră mirositoare pe şosea.

Mai mult, lăsăm imaginile să vorbească!


Ne-am făcut intrarea în forţă!


Matei verifică terenul...


Munca înnobilează...


Coordonează voluntarii...


Pauză de masă: meniul zilei - sărăţele cu leurdă


Cum ar fi munca fără prieteni?

Alături de noi, au mai participat Măriuca cu mami şi tati şi mătuşa Ioana.

Dilemă

Mergeam ieri agale către Ioanid, cu gândurile aiurea. Matei în cărucior, ronţăia de zor un prospect, primit de la farmacie.

În dreptul ambasadei americane, trecem absenţi, pe lângă omul de la paza de colţ. Ştiţi cuşculiile cu pricina. Puncte de pază pentru obiectivele strategice.
Ceva mă trezeşte din reverie.

Era vocea omului de la pază.

"A....F...Eşti fazan!...A....R!"


Nedumerire totală. Mă uit mai atentă. Avea hands-free. Şi se juca fazan. Probabil cu un alt om de pază.

Şi aici dilema mea: Ce fel de abonament cu minute incluse avea oare, de îşi permitea să joace Fazan la telefon? Era oare un telefon de serviciu?

Mereu m-am gândit că trebuie să ai nervii de oţel pentru un asemenea job. Şi mintea mereu trează.

Pentru a putea lupta cu duşmanul numărul unu: Plictiseala.

Şi da, cred că telefonul era pe firmă. Primit de la patroni. Ca armă... De luptă împotriva plictisului.