De câte ori nu ai așteptat cu nerăbdare să se întâmple ceva ca să fii fericit? De câte ori nu ți-ai justificat starea nasoală printr-o lipsă, afirmând sus și tare că, dacă acea lipsă s-ar rezolva, ai fii cât nu se poate de fericit?
Vă sună cunoscute fraze ca: "Dacă aș avea o casă/pe cineva care să mă iubească/un job mai bun etc aș fi fericit" sau de câte ori nu ai așteptat juma de an ca să mergi în vacanță o săptămână nu știu unde? Un alt exemplu și mai tâmpit îmi vine în minte: să aștepți efectiv să treacă un anotimp( majoritatea iarna) ca să îți fie bine. Nu e oare timp prețios irosit, aruncat pe fereastră?
E așa o păcăleală treaba asta cu așteptatul. De parcă am dispune de un capital nelimitat de minute și secunde. Știți bine că nu, deși majoritatea trăiește fără să țină cont de lucrul ăsta.
probabil vă gândiți că e o prostie ce spun eu aici, că pe lângă faptul că aștepți, mai faci o mulțime de alte lucruri simultan. Ce am constatat eu pe propria piele, e că așteptatul degradează clipa prezentă, indiferent dacă aștepți ceva bun sau ceva nasol.
Eu pățeam asta cu ultima zi de vacanță. condițiile erau identice: soare, apă, mâncare bună, peisaje superbe, dar eu nu mă mai bucuram de ele pentru că aveam clar momentul plecării non-stop în fața ochilor. Și uite ce risipă de frumusețe făceam!
Cât despre varianta cealaltă e și mai necâștigătoare: în momentul în care aștepți să se întâmple ceva care îți provoacă o mare plăcere, pornești involuntar de la premisa că toate clipele premergătoare sunt de calitatea a doua. Chiar dacă ți se întâmplă ceva mișto, tinzi să nu îi acorzi valoarea cuvenită, pentru că te gândești că ce aștepți tu e mult mai bun.
Mda, complicat de explicat ideea mea. Să mai dau un exemplu: ești într-o excursie și alegi din Lonely Planet să vizitezi o cetate aflată nu chiar în vecinătăți. Ajungi acolo și este o mare dezamăgire, locul e mult prea plin de turiști pentru gustul tău. Aveai așa mari speranțe de la el! Și nu a fost nimeni să te tragă de mânecă să vezi toate lucrurile fabuloase pe lângă care ai trecut ca să ajungi acolo...
Ce vreau eu să obțin cu toate pălăvrăgeala asta este un moment de reflecție din partea voastră. Sunt sigură că, dacă v-aș întreba ce așteptați, mi-ați putea spune vreo trei chestii într-o singură clipă. Ei bine, să știți că nu o fac... pentru că nu mi se pare important.
Titlul postării e inspirat de aici (deși am citit articolul după ce l-am scris eu pe al meu), chiar dacă ideile sunt puțin altele, mai bine zis - perspectiva diferă.
joi, 15 iulie 2010
luni, 12 iulie 2010
De week-end
Oare copiii pot staționa între 22 și 7?
Mi se pare însă de neprețuit să te plimbi desculț prin ploaie...
Aici numai comentarii răutăcioase îmi vin...
Și puțin Matei:
Călare pe Nelu, lângă de-de-de-de (Volkswagen).
Sleepin'style.
Mi se pare însă de neprețuit să te plimbi desculț prin ploaie...
Aici numai comentarii răutăcioase îmi vin...
Și puțin Matei:
Călare pe Nelu, lângă de-de-de-de (Volkswagen).
Sleepin'style.
miercuri, 7 iulie 2010
La cererea specială a lui
Ieri, în timp ce îmi pregăteam studioul pentru încă o ședință foto grozavă (despre care abia aștept să vă spun mai multe:)), a intrat Matei în scenă și s-a postat frumos, între reflectoare.
Mi-am dat seama atunci că are dreptate, că am fotografiat atâția bebeluși, dar că pe el nu l-am mai avut în fața obiectivului în studio.
Și iată rezultatul:
Mi-am dat seama atunci că are dreptate, că am fotografiat atâția bebeluși, dar că pe el nu l-am mai avut în fața obiectivului în studio.
Și iată rezultatul:
marți, 6 iulie 2010
Populară, dar nu-mi pasă!
pentru că o iubesc la nebunie. S-a lipit atât de tare de mine, încât sunt tentată să o ascult la nesfârșit... Nu o fac pentru că nu vreau să mă satur de ea.
Dacă aveți puțin timp și răbdare, iată și versurile:
A falling star fell from your heart and landed in my eyes
I screamed aloud, as it tore through them, and now it's left me blind
The stars, the moon, they have all been blown out
You left me in the dark
No dawn, no day, I'm always in this twilight
In the shadow of your heart
And in the dark, I can hear your heartbeat
I tried to find the sound
But then it stopped, and I was in the darkness,
So darkness I became
The stars, the moon, they have all been blown out
You left me in the dark
No dawn, no day, I'm always in this twilight
In the shadow of your heart
I took the stars from our eyes, and then I made a map
And knew that somehow I could find my way back
Then I heard your heart beating, you were in the darkness too
So I stayed in the darkness with you
The stars, the moon, they have all been blown out
You left me in the dark
No dawn, no day, I'm always in this twilight
In the shadow of your heart
The stars, the moon, they have all been blown out
You left me in the dark
No dawn, no day, I'm always in this twilight
In the shadow of your heart
luni, 5 iulie 2010
Subiect rușinos
Deși mi-am propus evitarea orcăror topic-uri "urât mirositoare" aici, am sincer nevoie să aud de la voi cum a decurs operațiunea no more dipers . Cred că e un bun moment pentru Matei acum - și ca vârstă și ca anotimp, fără să ignorăm aspectul economic al problemei, deloc de neglijat...
De câteva zile facem exerciții și stăm prin casă doar în chiloți, dar lucrurile nu par să meargă în direcția dorită, chiar nu vreau să intru în amănunte.
Am doar câteva întrebări: cât a durat, cum ați făcut-o, când?
De câteva zile facem exerciții și stăm prin casă doar în chiloți, dar lucrurile nu par să meargă în direcția dorită, chiar nu vreau să intru în amănunte.
Am doar câteva întrebări: cât a durat, cum ați făcut-o, când?
duminică, 4 iulie 2010
Colecții pentru cei mari
Nu știu câți dintre voi își mai amintesc gumele cu surprize Turbo, Final, BomBiBom și altele din vremea copilăriei din '80-'90. N-am făcut excepție și am colecționat în draci surprize, cu toată drama și pasiunea din jurul lor, cu schimburi de dubluri palpitante, la bloc, la școală, peste tot.
De la surprize, am trecut ușor către abțibilduri și mi-amintesc și acum cât mă chinuiam să înțeleg care e ironia la diversele personaje cu tentă horror din Garbage Pail Kids (deși am impresia că cea mai mare ironie era guma aia îngrozitoare care venea în pachet).
Ei bine, ce puteam face pentru a reînvia spiritul surprizelor și abțibildurilor, tinând cont și că suntem în plin Campionat Mondial? Să completam albumul Panini WC 2010! :)) Și vorbesc la plural pentru că nu a durat mai mult de 1 minut de studiu al albumului proaspăt achiziționat până ce Raluca mi s-a alăturat în aventură.
Zis și făcut, ne-am apucat de cumpărat și de desfăcut plicuri cu fotbaliști. Stiu că o să ziceți că am înnebunit, însa exista chiar și un mic ritual pe care Raluca l-a îmbrățișat. Întâi se caută dacă există dubluri, apoi începe lipitul în catalog, fie în ordinea țărilor, fie aleator, "pentru frumusețea jocului" :)).
Însă cea mai interesantă parte a proiectului noastru s-a desfășurat ieri. Ca orice colectionar de stickere, ajungi să ai și dubluri, înca destul de multe. Dar am aflat recent (thanks Dumi!) că ar exista un colț al colecționarilor, în fiecare sâmbăta de la ora 10 in Cismigiu, la chioșcul fanfarei, unde poți face schimburi.
Înarmat cu teancul de dubluri, m-am dus să vad minunea, însă ajuns acolo am rămas profund dezamăgit. Doi omuleți cu burtă și o tanti cu părul lung, îmbrăcați la uniformă, se pregăteau de un moment artistic în chioșc. Mă uit în stânga, în dreapta, nimic altceva decât copii cu mămicile lor, plus familiarul stand de vată de zahăr pe băț. E clar, colecționarii încă dorm la ora asta sau stau și fac schimburi pe net, ce să caute în parc? Plec amărât pe o alee spre pod, când ce văd eu pe o bancă în stânga? Frumos intercalați cu pensionarii cârcotași de serviciu, trei tipi pe la 25-30 ani, cu niște liste trase in Excel, căutau de zor unii în teancurile altora stickerele ce le lipseau. Și eu care căutam cu privirea ceva adolescenți... credeam că îndeletnicirea asta ține de juniori, nu de nostalgici ca mine :))
Cât am stat să-mi dau seama mai bine cum merg treburile și să mă bag în vorbă cu unul din "colegi", în peisaj au mai aparut un domn respectabil pe la 60 ani (căruia îi mai lipseau doar vreo 5 jucători până termina albumul!!) și încă vreo 10 tipi de vârsta mea, foarte serioși și riguroși: listă, pix, cutiuțe speciale cu dubluri. Mă simteam ca un amator, cu teancul meu subțirel și cu mâna-n buzunar :)). Totul a culminat cand un bătrânel a venit și el cu cei doi nepoței ai săi de 9-10 ani, care la vederea celor 10-15 hăndrălăi colecționari care schimbau cartonașe ca la bursa din New York mai aveau un pic și o luau la fugă!
M-am intors acasă fericit că am scapat de aproape toate dublurile și că Raluca are de lipit destui fotbaliști, printre care și pe nebunul uruguayan Abreu, cu al său penalty în scăriță.
Una peste alta, aventura noastra de întregire a colecției de fotbaliști continuă, vă ținem la curent dacă vom ajunge cu bine la final. Ce-i sigur e că mica nebunie readusă din copilărie ne-a făcut să ne simțim minunat. Poate că o să spuneți că am dat un pic în mintea copiilor sau mai rău, că ne pierdem vremea, dar stau și mă întreb: ce ar fi viața fără aceste mici pasiuni și plăceri vinovate?
Pentru că, parafrazând o reclamă celebră, un plic cu fotbaliști costă 2 lei, dar s-o văd pe Raluca comparând frezele lui Fabregas, Villa și Pique din echipa Spaniei sau făcând media înălțimii la olandezi - priceless!
De la surprize, am trecut ușor către abțibilduri și mi-amintesc și acum cât mă chinuiam să înțeleg care e ironia la diversele personaje cu tentă horror din Garbage Pail Kids (deși am impresia că cea mai mare ironie era guma aia îngrozitoare care venea în pachet).
Ei bine, ce puteam face pentru a reînvia spiritul surprizelor și abțibildurilor, tinând cont și că suntem în plin Campionat Mondial? Să completam albumul Panini WC 2010! :)) Și vorbesc la plural pentru că nu a durat mai mult de 1 minut de studiu al albumului proaspăt achiziționat până ce Raluca mi s-a alăturat în aventură.
Zis și făcut, ne-am apucat de cumpărat și de desfăcut plicuri cu fotbaliști. Stiu că o să ziceți că am înnebunit, însa exista chiar și un mic ritual pe care Raluca l-a îmbrățișat. Întâi se caută dacă există dubluri, apoi începe lipitul în catalog, fie în ordinea țărilor, fie aleator, "pentru frumusețea jocului" :)).
Însă cea mai interesantă parte a proiectului noastru s-a desfășurat ieri. Ca orice colectionar de stickere, ajungi să ai și dubluri, înca destul de multe. Dar am aflat recent (thanks Dumi!) că ar exista un colț al colecționarilor, în fiecare sâmbăta de la ora 10 in Cismigiu, la chioșcul fanfarei, unde poți face schimburi.
Înarmat cu teancul de dubluri, m-am dus să vad minunea, însă ajuns acolo am rămas profund dezamăgit. Doi omuleți cu burtă și o tanti cu părul lung, îmbrăcați la uniformă, se pregăteau de un moment artistic în chioșc. Mă uit în stânga, în dreapta, nimic altceva decât copii cu mămicile lor, plus familiarul stand de vată de zahăr pe băț. E clar, colecționarii încă dorm la ora asta sau stau și fac schimburi pe net, ce să caute în parc? Plec amărât pe o alee spre pod, când ce văd eu pe o bancă în stânga? Frumos intercalați cu pensionarii cârcotași de serviciu, trei tipi pe la 25-30 ani, cu niște liste trase in Excel, căutau de zor unii în teancurile altora stickerele ce le lipseau. Și eu care căutam cu privirea ceva adolescenți... credeam că îndeletnicirea asta ține de juniori, nu de nostalgici ca mine :))
Cât am stat să-mi dau seama mai bine cum merg treburile și să mă bag în vorbă cu unul din "colegi", în peisaj au mai aparut un domn respectabil pe la 60 ani (căruia îi mai lipseau doar vreo 5 jucători până termina albumul!!) și încă vreo 10 tipi de vârsta mea, foarte serioși și riguroși: listă, pix, cutiuțe speciale cu dubluri. Mă simteam ca un amator, cu teancul meu subțirel și cu mâna-n buzunar :)). Totul a culminat cand un bătrânel a venit și el cu cei doi nepoței ai săi de 9-10 ani, care la vederea celor 10-15 hăndrălăi colecționari care schimbau cartonașe ca la bursa din New York mai aveau un pic și o luau la fugă!
M-am intors acasă fericit că am scapat de aproape toate dublurile și că Raluca are de lipit destui fotbaliști, printre care și pe nebunul uruguayan Abreu, cu al său penalty în scăriță.
Una peste alta, aventura noastra de întregire a colecției de fotbaliști continuă, vă ținem la curent dacă vom ajunge cu bine la final. Ce-i sigur e că mica nebunie readusă din copilărie ne-a făcut să ne simțim minunat. Poate că o să spuneți că am dat un pic în mintea copiilor sau mai rău, că ne pierdem vremea, dar stau și mă întreb: ce ar fi viața fără aceste mici pasiuni și plăceri vinovate?
Pentru că, parafrazând o reclamă celebră, un plic cu fotbaliști costă 2 lei, dar s-o văd pe Raluca comparând frezele lui Fabregas, Villa și Pique din echipa Spaniei sau făcând media înălțimii la olandezi - priceless!
vineri, 2 iulie 2010
Ipostaze
Pozele făcute juma în Vamă, juma la 2 Mai spun totul despre cât de mult i-a plăcut lui Matei la mare, chiar dacă îi este frică de ea (nu a vrut să își bage nici măcar un picioruș în apă).
joi, 1 iulie 2010
De odihnă
Nu, nu am fost plecați în concediul oficial de odihnă, am făcut doar cinci zile de antrenamente pentru el, în 2 Mai. Superbă idee, superbe zile! Și nu, nu ne-a plouat decât foarte puțin - luni. O clasific printre cele mai bune inițiative pe anul ăsta.
Și s-a dormit mult...
outdoor:
indoor:
on the road:
Revin cu amănunte!
Și s-a dormit mult...
outdoor:
indoor:
on the road:
Revin cu amănunte!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
LinkWithin
