O zi frumoasă

Pentru că avem multe de recuperat la capitolul ieşirilor şi pentru că a fost aşa o zi frumoasă, am înşfăcat copilul şi aparatul foto şi am petrecut prima parte a zilei outdoor.
Am găsit totul aşa cum l-am lăsat înainte de arestul forţat la domiciliu, doar că şi-a cam schimbat culoarea:

Îl iubim pe Thomas

O dovadă grăitoare a faptului că a crescut e felul în care reacţionează la vederea camerei de filmat. Dacă până nu demult îi ignora prezenţa, acum se cam intimidează...să însemne asta că trebuie să tăiem actoria de pe lista cu posibilele-viitoare-cariere?

După cele două săptămâni de febră/muci/tuse, tati a simţit nevoia să îi cumpere ceva frumos.
Aşa că a apărut însuşi Thomas, care ştie să facă şi baloane.

Super-jucărie, o recomand cu căldură! Succes garantat.

Mixed Feelings

Când ajungi într-un loc unde ţi-ai dorit să mergi, dar ai abandonat apoi ideea când ai auzit cât costă biletul, ai mari şanse să fii plăcut impresionată.

Totuşi, nu cred că ăsta este singurul motiv pentru care am decretat concertul de ieri seară un succes.

Mai degrabă aş da vina pe felul ei total nepretenţios, cald şi omenesc de a ne vorbi. Bucuria ei de a cânta, de a fi înconjurată de o sală plină ochi de oameni care se lasă pe mâna ei, fără reţinere.

A fost ca şi cum aş fi mers în vizită la un vechi prieten şi ne-am fi uitat împreună la albumul cu poze din liceu. Mi-a lipsit doar un pahar de vin roşu în mână.

Am ieşit de acolo cu zâmbetul pe buze şi cu bateriile complet încărcate.

Bine, bine, dar unde e partea cu mixed feelings, vă întrebaţi poate.

Păi ea apare fix în momentul în care am ajuns acasă şi am deschis teve-ul. Mare greşeală...

Ştefan, îţi mulţumesc.

Un sfat părintesc

Ieri, după aproape o lună de stat cu cojoacele sub plapumă şi de spălat la lighean, au venit cu CONTORUL...acum spăl vasele chiar dacă nu sunt murdare, doar de plăcerea apei calde de pe ţeavă.

După ce procesul de instalare a luat sfârşit iar domnii de la distrigaz s-au răspândit pe la casele lor, sau poate pe la alţii care îi aşteptau mai ceva decât pe Moş Gerilă, domnu Gheo, responsabil cu lucrarea noastră, cel care ne-a tras ţevile prin casă, a ţinut să îl ia deoparte pe soţ şi să îi ofere un sfat părintesc:

"Ascultă la mine, Ştefane, pentru că îmi eşti simpatic, îţi dau un sfat.

Şi eu eram ca tine. Alergam toată ziua, lucram de îmi săreau capacele...

Şi am ajuns la concluzia că nu e bine, aşa te îmbolnăveşti...încearcă să îţi găseşti un loc unde să nu faci nimic toată ziua, doar să stai şi să primeşti şpagă"!!!!!!

Eu nu v-aş crede dacă mi-aţi povesti întâmplarea asta, pe cuvânt.
Am fost mereu tentată să spun că nu există oameni reali, aparent de bună credinţă, care gândesc aşa...

Altfel de hrană

Cred că e definitoriu pentru oricare dintre noi felul cum arată spaţiul în care am ales să trăim, indiferent că e o ditamai vila cu grădină sau o simplă garsonieră confort trei.

Constat în ultima vreme, o grijă tot mai crescută în ceea ce priveşte mâncarea noastră cea de toate zilele (să fie cât mai naturală, cultivată sau crescută în medii cât mai "bio"). E un lucru cât se poate de lăudabil, dar nu e suficient. Nu. La fel, dacă nu chiar şi mai importantă este hrana pe care o oferim sufletului nostru. Şi ma gândesc aici la muzica cu care ne înconjurăm; la cărţile pe care le citim; la locurile pe care le frecventăm. Câte spectacole aţi văzut în ultima vreme? Dar concerte?

Mergând mai departe cu raţionamentul ăsta, am ajuns la concluzia că e vital să ne înconjurăm de oameni frumoşi. E un raport direct proporţional între calitatea celor din jurul nostru şi creşterea personală. Dar să ne înţelegem: nu spun că dacă începem să ne învârtim printre conferenţiari sau alte somităţi vom deveni automat mai buni.

Spun doar că apariţia unor personaje speciale în cercul nostru intim e un semnal al unei oarecare creşteri personale. E vorba de existenţa comunicării, care apare numai dacă vă găsiţi pe aceeaşi lungime de undă.

Dar ce vreau eu să spun de fapt aici? Vreau să vă îndemn să vă cultivaţi cu grijă relaţiile speciale pe care le aveţi, să ţineţi cu dinţii de ele, să nu lăsaţi timpul prea puţin, distanţa, sau mai ştiu eu ce, să se interpună între voi...

Apropo de oamenii speciali la care ţin mult, vă invit mâine la un vernisaj la MNAC.

Cât despre păpuşile lor, promit să scriu un post dedicat, e incredibil ce fac fetele astea.

Scrat Rullz!

E unul din personajele mele preferate ever!

Cu dedicaţie pentru toţi Mateii mari sau mici din blogosferă:

Status si...lucruri mărunte

E a patra zi şi Matei a mai avut încă febră, mică ce e drept. Lucrurile merg spre bine, asta e clar. Pentru că am intrat în a patra zi de boală, am decis că e momentul unui control. Iar pentru că doctoriţa noastră e ocupată astăzi la o rupere de turtă, am decis să mergem la Centrul Medical Unirea, sectorul pentru copii.

Ideea de a intra într-un spital de stat, plin de copii bolnavi, am respins-o din start. Totuşi şi aici, ne-am intersectat pe hol cu un băieţel care tuşea rău sărăcuţul...iar mama lui mi-a oferit o replică de pus la revistă, care m-a dat pe spate: "Mergeţi de aici, doamnă, copilul meu tuşeşte rău, deşi dacă sunteţi aici, înseamnă că şi el(Matei) e bolnav"!

Mda, e bolnav, dar asta nu înseamnă că ne dorim şi alte boli sau alte virusuri...

După ce a constatat că nu are nimic nici la plămâni şi nici otită sau altceva, doar roşu în gât, doamna doctor ne-a chemat şi mâine la recoltat sânge şi pp pentru nişte analize, aşa, de siguranţă.

Mi-a plăcut mult de ea, mai ales pentru că avea aceeaşi părere proastă ca mine vis-a-vis de antibiotice...în plus, mi-a spus că faptul că M. face aşa febre mari(a mai făcut o dată 40 din cauza unui canin) e un semn bun, înseamnă că are un super/sistem imunitar.

Eu simt că e pe drumul cel bun...sper să terminăm odată cu bolile astea, că nu ne place deloc! :)
Bogdana, să ştii că m-am gândit mult la voi zilele astea...

Şi la final, un filmuleţ de bine-dispunere dintr-un univers mărunt:

Cu pantofiorii în mână

După cum când se lasă liniştea în casă nu e un semn deloc bun, la fel şi cu blogul ăsta. Când e linişte, e cam de rău...de ieri de pe la prânz, Matei a oscilat între următoarele cifre: 38 cu 2 şi 39 cu 6, cu noi recorduri personale, în toiul nopţii: 40 cu 6. În rest, nimic: nici tuse, nici muci, nici roşu-n gât, doar moleşeală în momentele peste 39.

Mister total...eu bănuiesc din nou vreo măseluţă, deşi ar cam exagera.

Am început şi eu să fâlfâi acum puţin, pentru că l-am culcat fără febră.

Nu am apucat să vă povestesc încă despre ticul lui. Când e obosit, când se plictiseşte sau e concentrat, Matei îşi răsuceşte părul. Îmi aduce aminte de un coleg de liceu, care avea exact acelaşi tic...sunt curioasă dacă şi-l va păstra atât de mult şi el.

În seara asta, Matei nu a vrut să îşi lase tenişii din mănuţe. A adormit cu ei în braţe, fără să îşi mai răsucească părul. Înseamnă că avea un motiv foarte important pentru gestul lui. Oare a fost felul lui de a-i spune febrei să-şi ia tălpăşiţa?

Vă rog să ne ţineţi pumnii, să trecem cu bine noaptea asta!

Tizul preferat

S-a născut ieri! Îi urăm bun-venit şi aşteptăm cu nerăbdare să crească puţin ca să îl putem scoate la joacă.

Felicitări Bee şi Răzvan , Mateicelsimaimic e norocos ca a nimerit la voi in familie! :)

Undeva la prima oră

Micul dejun e sfânt pentru noi, toată gaşca se înghesuie în bucătărie în fiecare dimineaţă, pentru a se implica la prepararea lui. Nu vreţi să ştiţi cât ne este de ajutor Matei...la rostogolirea paharelor de iaurt (încă nedesfăcute) pe jos, la verificarea temperaturii din congelator, la inventarul oalelor şi a farfuriilor din dulap şi asta în fiecare zi.

Mărturisesc că, până nu iau cel puţin şase înghiţituri de cafeaua mea cu lapte cotidiană, nu reuşesc să mă trezesc. Pot să mă spăl cu apă rece, pot să ies afară în frig, degeaba. Am nevoie de cafea!

Era puţin după ora nouă, îmi savuram licoarea magică, îndesată în capotul meu pufos de casă, foarte atentă la o discuţie de la radio.

Au trecut câteva minute bune până să îmi dau seama că sunt singură la masă, că nu încearcă nimeni să îmi răstoarne bolul cu cereale. Băieţii dispăruseră misterios. Mi-am făcut repede calculele: e linişte – semn rău, sunt împreună – semn bun, aşa că am dat mai tare radioul şi m-am afundat şi mai adânc în halatul meu. Câteva minute doar pentru mine şi cafeaua mea...ce bine.

Apoi mi-am amintit brusc de o întâlnire pe care o anunţase Ştefan la nouă jumate şi la care nu vedeam cum va ajunge...aşa că mi s-a aprins un beculeţ. M-am reconectat la realitatea înconjurătoare, de data asta cu simţurile mai ascuţite (efectul cafelei), uşor îngrijorată.

M-am liniştit instant, odată cu apariţia juniorului în uşa de la bucătărie, care m-a luat de mână şi m-a tras înspre dormitor. Cumva vinovată pentru momentele mele de reverie, l-am urmat ascultătoare.

Abia atunci au răzbătut până la mine niste bufnituri înfundate. M-am repezit către dormitor, unde...am aflat şi sursa zgomotelor. Era Ştefan, închis pe balcon, zgribulit, aproape desculţ, cu mătura în mână!

Explicaţia am primit-o abia seara, când nervii s-au destins şi am putut să râdem împreună de toată tărăşenia.

Dintr-un avânt aparent inexplicabil, al meu soţ gospodar hotărâse că îndepărtarea mizeriei de pe balcon provocate de instalarea centralei nu necesită amânare. Aşa că, la nouă dimineaţa, a înşfăcat mătura şi a ieşit pe balcon, urmat îndeaproape de Matei,care abia aşteaptă o incursiune în zonele astea rar accesibile.

Ghinionul a făcut ca, în loc să deschidă uşa de la balcon, să tragă în jos de mâner, Mateicelmic l-a blocat pe tati. Degeaba a bătut cu putere în geam după mami, ea era în alte sfere...

A încercat apoi să îl convingă pe M. să vină după mine. Prima încercare a fost nereuşită: copilul a apărut, după o absenţă dătătoare de speranţe...cu făraşul în mână!.. “Sigur de asta are nevoie tati, de asta îmi face semnele alea disperate!”

S-a mirat puţin când a văzut că tati nu e mulţumit la vederea făraşului...aşa că a plecat în căutarea lui mami, să vină şi ea să îl ajute pe tati la curăţenia asta de dimineaţă.

Zi end

Primul prieten

Tocmai când mă plângeam că pe lista jucăriilor preferate sunt incluse doar obiecte cu minim patru roţi, Matei a început să petreacă din ce în ce mai mult timp în compania lui Ursi! Bineînţeles că îl avea de ceva vreme, dar îl ignora cu eleganţă...

Aşa că, date fiind circumstanţele, l-am declarat PRIMUL prieten de pluş!

Din nou, roz şi albastru

Chiar când mă gândeam că nu vă mai place de mine de când am scris rău de Halloween şi eram sigură că nu voi mai primi nici o leapşă în viitorul apropiat, doamna Sultana mă trece pe listă la una la care m-a săltat toată lumea:)

Aşa că i-am luat exemplul, am deschis un folder din multe altele şi am găsit o imagine blue şi alta pink. Am ales special un folder fără poze cu progenitura, aşa, să mai variem puţin peisajul.

O dau mai departe, în caz că nu au primit-o deja, Degeţicăi, Zmeurei şi lui Bee, dacă mai apucă, înainte de fericitul eveniment.

the blue one


the pink one



LE: Mda, e un răspuns cam metaforic, dar sper să te mulţumească, Bogdana:))

La un pahar de vorbă

Încercam să îi explic cum stă treaba cu căciulile astea...Oricum, mai ţineţi minte întâlnirea mea cu Mateicelperfect, cum vă spuneam eu că mănâncă frumos, la masa din bucătărie, pe scaun de om mare?

Mai nou şi Mateicelmic face la fel, deşi nu ştiu exact cărui aliniament de stele trebuie să îi mulţumesc şi nici câte zile va mai dura minunea.

Mai trebuie să îl învăţ să spună "portocaliu" şi gata, e bun de pus în ramă!

Nu vrea şi basta!

Aştept cu nerăbdare ziua în care vom putea purta o discuţie bazată pe argumente.

Să îi explic pe îndelete cum stă treaba cu virozele, cu răcelile, cu statul în casă, cu termometrul în fund. Şi dacă nici argumentele astea nu ar mai funcţiona, aş recurge la altele la care poate ar fi mai sensibil...I-aş spune că îi stă bine, că toţi băieţeii au aşa ceva, că mi-ar plăcea şi mie să am una, să nu mai îmi îngheţe sufletul în mine.

Ei bine, comunicarea noastră nu e atât de avansată, sau poate nu folosesc argumentele corecte. Cert este că, de fiecare dată, fără excepţie, se lasă cu scandal şi jale mare. Cred că se simte profund jignit când nu îi respect dorinţa şi devine de-a dreptul sălbatic în acţiunea de îndepărtare a accesoriului nedorit.

Săptămana trecută, când deja apăruseră copiii cu căciuliţe şi glugă peste, legaţi fedeleş cu fular, o percepeam ca o mare exagerare şi mă gândeam, cumva cu groază, la ce-i aşteaptă pe micuţi când va veni cu adevărat frigul.

Nu exista persoană care să treacă pe lângă noi şi care să nu îmi arunce o privire dezaprobatoare, ca unei mame total iresponsabile, care îşi ţine copilul FĂRĂ CĂCIULĂ, la cinşpe grade, sau câte erau atunci.
Cum aş fi putut să le explic că el nu e obişnuit cu capul acoperit, că avem o mare problemă la capitolul ăsta.

De câteva zile însă, gluma s-a îngroşat serios, frigul a venit de-adevăratelea. E cancer afară, chiar şi pentru urechile noastre.

Am mare nevoie de ajutor. Spune-ţi-mi vă rog, cum să procedez, nu pot să stau toată iarna în casă! Ce-i drept, dacă o pun cu forţa, după jumătate de oră de scandal se consolează şi se resemnează, dar parcă nu aş vrea să îl supun zilnic la asta...ca să nu mai vorbim de nervii mei, şi-aşa destul de întinşi, în ultima vreme.

Dovleci şi inimioare

Pentru că o gândesc mulţi, sunt sigură, dar se feresc să o verbalizeze, mă încumet eu să o zic: Urăsc Halloween-ul. Nu chiar aşa de mult ca St. Valentine, cu inimioarele ei penibile.
Ambele nu mi se par altceva decât nişte importuri total nejustificate de la prietenii noştri, americanii. Şi muuult, muuult marketing.

Simţiţi că avem nevoie de noi sărbători, de noi prilejuri de a cumpăra obiecte total nefolositoare? De ce nu ne costumăm pentru noaptea sfântului Andrei? Sau de ce să nu le dăruim măcar un pupic iubiţilor cu ocazia Dragobetelui? Dacă astea vi se par deplasate, atunci care e treaba cu Halloween-ul ăsta?

Aştept cu nerăbdare ziua în care vom sărbători şi noi sărbătoarea aia cu curcanul. Nu cred că e satât de îndepărtată cum vi se pare acum.

Da ştiu, nu aveţi ce face, dacă la grădiniţă se doresc dovleci sculptaţi şi costume de vampiri, nu puteţi să vă extrageţi, e pentru fericirea copilului...Sunt sigură că asta mă aşteaptă şi pe mine, dar lăsaţi-mă puţin măcar acum, să protestez, să-ncerc să zgândăresc puţin spoiala asta consumeristă cu care ne vopsesc ăştia valorile..

Iubita mea prietenă, ai dreptate, sunt puţine lucruri legate de vremurile astea de plastic şi nylon care să îmi placă. Ştiu, sunt cam cârcotaşă, dar încerc să amân cât pot de tare momentul când îmi voi face o poză lipită într-o inimioară, împreună cu alesul meu.

Later edit: Tocmai am intrat pe blogul unei prietene din Cluj şi mi-am adus aminte de o sărbătoare dragă pe care o avem noi, în Ardeal. Nu aţi vrea mai bine să o sărbătorim şi aici, în locul Halloween-ului?



Dovleci făcuţi de Ştefan, după o reţetă specială, cu miere şi nucă. O bunătate!

Bunii şi răii

E o viziune simplistă, copilărească poate, dar cumva, eu cred că e nevoie de un echilibru suprem, care să facă să funcţioneze mecanismul imens al lumii ăsteia. La câtă răutate, minciună, egoism, înşelătorie s-au adunat acum în jurul nostru, mă mir că nu se duce naibii totul, zău.

Dar îmi aduc aminte că există câţiva oameni, puţin ce-i drept, care înclină muuult balanţa şi ne ajută să nu o luăm cu totul pe ulei...Îmi veţi spune că, aşa cum sunt ei, excepţionali de buni, la fel sunt alţii, excepţional de răi. Sigur, aveţi dreptate, atâta doar că ăştia buni atârnă mult mai greu la cântar. Părerea mea.

Ei bine, m-am întristat foarte, când am aflat acu câteva zile, că unul din aştia buni-buni, a murit, la optzeci de ani, ce-i drept. Mă îngrijorează însă situaţia balanţei noastre...

"Eu sunt sigur că merg în Rai. Cineva poate să spună că sunt mândru. Dar nu pentru faptele mele cred că merg în Rai, ci pentru bunătatea lui Dumnezeu. Nu se poate să fi făcut Dumnezeu Raiul ca să-l ţină gol. Trebuie să ne potrivim cu Raiul, să ne placă în Rai şi să ne silim să-l câştigăm, şi-l vom câştiga."
Teofil Părăianu

Un om simplu dar nu simplist, luminos şi mucalit, care reuşea întotdeauna să ajungă la sufletul ascultătorilor săi, părintele Părăianu îmi amintea cumva de monahul Zosima din fraţii Karamazov. Mă bucur că l-am auzit live de câteva ori.