Pe ăsta mic l-am tuns că transpira infernal. Nu e ceva work of art, dar, pentru prima dată, eu zic că merge.
Iar am tăcut aici, dar e de la primăvară... Adică, se lasă cu multe ieșiri prin parcuri. Timpul, ăla puțin care e, acum a ajuns infim. Casa zboară, începând cu bucătăria, dar cred ca nu se miră nimeni. Mai știți proiectul ăla cu gătitul zilnic? Ehehe... acu nu am mai făcut nimic de mai mult de o săptămână... să îmi fie rușine, știu.
Acu să vă zic și io o chestie. Mă calcă pe nervi expresia "Fiecare mamă e bună pentru copilul ei". Adică cum? Adică am voie să le fac orice, să îi cresc oricum, sigur totul e perfect dacă vine de la mine... Ce bullshit mai e și ăsta? Aaaa, credeți în datorii karmice, în suferințe și polițe de plătit din altă viață? Așa vă gândiți când ziceți asta? Nu, probabil că nu... Eu zic altceva: E o expresie toxică, ce poate naște monștrii. Asta cu mămicia e o treabă complicată, e de ascultat, de răbdat, de îmbunătățit, de ajustat. Nu e ceva atât de simplu cum zic unii.
Vorbesc din filmul meu, atât vă spun. L-am crescut de Matei într-un fel, altfel. Cu pamperși. Cu program. Fără Manduca. Fără BLW. Pe Pavel invers din mai multe motive: e și el diferit ca fire, dar sunt și eu mai informată, că am ciulit urechile. Acuma nu voi zice că regret felul în care l-am născut/crescut pe Matei, pentru că, slavă Domnului, nu am făcut CIO cu el, l-am luat în brațe și i-am oferit multă multă iubire, ori de câte ori am simțit că are nevoie de mine. Dar cum ar fi fost să nu fac ajustările pe care le-am făcut cu Pavel (alăptat la cerere, co-sleeping, mult babywearing), doar dintr-o stupidă dorință de egalitate, înțelegeți voi ce zic. Adică să fie pentru amândoi la fel. Acuma cârcotașii mă vor întreba, probabil, dacă mă simt o mamă mai bună acum.
Off, ce tâmpenie. Zic "tâmpenie" pentru că nu despre asta e vorba. Nu concurăm aici la niciun concurs de mame bune sau mai puțin bune. Cel puțin, eu nu m-am înscris nicăieri. Fac tot ce fac, așa cum cred că e mai bine pentru puii mei și pentru noi adulții. Aha, va zice cârcotașul - deci ești egoistă, îți pasă și de tine. Normal că intru și eu în socoteli; o mamă nefericită e mai toxică decât orice, zic.
E grea ecuația, al naibii de grea: copilul mare plus copilul mic plus doi adulți egal armonie. Deci e cea mai grea ecuație ever. Io mă străduiesc, ajustez, ratez, șterg și o iau de la capăt. Așa ca să pun totul într-o imagine, e ca și cum ar trebui să construiesc un turn din cuburi de lemn... mi se răstoarnă frecvent, nu am găsit încă secretul echilibrului... în ultimele zile stric totul când adorm, lovită, la ora zece, lângă Pavel.
Hai, fug. S-a trezit. Putere multă vă doresc.
