Sărbători fericite la toţi musafirii

Matei şi mama lui urează la toată lumea Sarbători fericite!
Ne cerem scuze că în perioada asta suntem cam ocupaţi cu cadourile şi nu prea avem timp să scriem prea multe...

Luptele greco-romane

Ca orice lupte care se respectă, ele se dau pe un covor. Ale noastre, pe covorul Ikea-colorat-în dungi, din camera lui Matei. Ele au loc de 4,5 ori pe zi, după nevoi. Aţi ghicit deja, vorbesc despre schimbatul scutecului, evident.
Au loc pe covor, pentru că:
1. Matei nu ar mai încăpea pe nici o masă de înfăşat
2. Pe fotoliu e prea periculos, se învârte şi întoarce cu o viteză incredibilă
3. La noi pe pat am risca o inundaţie plus problema învârtitului.
Aşa că a rămas covorul.
Ele se desfăşoară cam aşa: Intrăm în ring. Dobor copilul, îl pun rapid pe spate. Îi dau neapărat ceva de făcut, cât mai interesant.
Exemplu: cutia cu şerveţele umede. Dezmembrată. Încărcătorul de la telefon. Uscătorul de păr(scos din priză, evident). Un papuc de când era bebe. Cureaua mea de la pantaloni.Firul de la aplica de pe perete.
Încep operaţiunea dezbrăcat-scos scutec vechi-şters-pus cel nou-cremuit.Faptul că le-am legat eu, nu înseamnă că se succed aşa lin, din mai multe motive: exact când i-am desfăcut scutecul vechi, el îşi scapă din mânuţă pseudo-jucăria şi se răsuceşte/ridică în patru labe/observă ceva muuult mai interesant în jur.
Dacă încerc să îl dobor la loc, el se enervează şi opune rezistenţă, se zvârcoleşte ca un peşte. Rezultatul dezastruos. Îl las să se ridice în 4 labe, mă rog să nu se aşeze în funduleţ şi continui operaţiunea de curăţare în mişcare.
Ajungem la destinaţie, oricare ar fi ea, încerc să îi dau altă pseudo-jucărie şi să o iau de la capăt cu doborâtul copilului pentru închiderea finală.
La finalul luptelor mă trec toate apele, aşa că m-aş putea considera învinsă, deşi copilul e schimbat...
Oare la toată lumea e la fel?

Primul volan

Se pare că am evoluat în materie de gusturi pentru jucării. Am trecut de la cabluri şi mufe, la...coşul de gunoi de hârtie.

Cine se aseamănă...

Nu am putut niciodată să mă prind cu cine seamănă un copil...chiar dacă pentru mulţi e clar, eu nu am poate suficientă imaginaţie în a găsi similitudini între progenituri şi aparţinători. Nici măcar când e vorba de al meu.

Când a apărut Gogoaşa Atomică, m-au distrat părerile legate de acest "vital" subiect. Şi ele au fost foaarte împărţite, încă de la început. Unde mai pui faptul că lumea se şi răzgandea.

Matei a avut perioade în care, potrivit părerii generale, semăna cu mami, apoi altele, când semăna cu tati.

Nici măcar bunicii nu au reuşit să se hotărască, deşi au folosit şi materiale documentare - pozele noastre de când eram mici.

Ca să închidem acest subiect, să liniştim populaţia, am cerut parerea specialiştilor. Şi iată ce a ieşit!

MyHeritage: Family tree - Genealogy - Celebrity - Collage - Morph

Deci, Matei seamănă LA FEL cu mami, ca şi cu tati!

Ca să vezi...

Al vostru? Cu cine seamănă? Încercaţi şi voi instrumentul de măsură. E distractiv!

Un băiat de zece

La ceas aniversar:

Am 10 luni, 2 dinţi şi 81 de centimetri.

Mă mişc foarte bine în patru labe şi merg biped cât te ţine pe tine spatele.

Fac o grămadă de năzdrăvănii şi sunt curios nevoie mare.

Am pipăit şi gustat de toate: de la papucii de casă a lui tati, până la uşa de la maşina de spălat şi roate din faţă de la cărucior.

Nu îmi place să fiu schimbat şi îmbracat.

În rest, îmi place să fac cam de toate: să scutur, să rod, să rup.

Mai am puţin şi fac şi eu un anişor...Doamne, cum trece timpul ăsta!

Un minut

Imaginaţi-vă cam câte face într-o zi!

De Miculaş

Pentru că în noaptea asta vine Moşu', i-am pregătit şi lui Matei ghetuţele şi i le-am pus frumos, în geam. La cele zece luni ale sale, nu cred că va înţelege prea multe, deşi mă uimeşte în fiecare zi şi îmi arată că pricepe o grămadă de lucruri.

În plus, Moşu va fi cam încurcat să găsească cadouri specifice pentru un pitic cu doar doi dinţi şi care nu are încă voie să mănânce dulciuri. Să vedem cum o să se descurce.

Că tot veni vorba de magicele verbe "a da" - "a primi", vă mărturisesc că am constatat că Gogoaşa are mici probleme când vine vorba să dea din ce-i a lui.
Este extrem de posesiv cu obiectele (nu pot numi jucării mufele, cablurile, şireturile) cu care se joacă.

Sentimentul se accentuează evident când vine vorba de mâncare. De exemplu, azi, avea în fiecare mânuţă câte o bucată de pâine. Când l-a întrebat buni dacă îi dă şi ei, reacţia a fost cât se poate de grăitoare. Şi le-a îndesat pe amândouă cu o viteză incredibilă, în guriţă...

Am văzut şi în parc adevărate drame iscate pentru o amărâtă de lopăţică, sau un pufulete. Lacrimi şi durere la nisip.

Ştiu că generozitatea se învaţă, presupun că e nevoie de mult tact, mult exerciţiu.
Presimt că vom avea mult de lucru la capitolul ăsta, doar să mai creştem puţin.

Sunt curioasă, voi cum aţi procedat?



Later edit: A venit Moşu!

Şi se jură că nu fură

Şi astăzi e linişte...

Cu sau fără? Un post cam deraiat.

De când s-a născut, a trebuit să iau o groază de decizii, unele grele, altele mai puţin, în funcţie de importanţa lor.

M-am întâlnit cu: Să îi dau sau să nu îi dau completare, Să îl adorm în braţe sau să îl las să plângă până adoarme de disperare, Să îl mut la el în cameră sau să îl ţin cu noi, Să îl las să mai doarmă la noi în pat sau nu, Să îi fac baie în cadă sau în covată, Să îl diversific cu biberonul sau cu linguriţa...şi pot să o ţin tot aşa.

Pentru că eu cred pe bune că există acel lucru numit "instinct matern", m-am folosit cu brio de el. Şi sunt mulţumită de rezultat. Da, am citit şi bloguri, am vorbit cu alte mămici, bone, etc, dar am mers tot pe instinct. Ştiţi prea bine, nimeni nu deţine toate răspunsurile corecte, pentru că nu există aşa ceva. Ce funcţionează la mine, poate foarte bine să nu meargă deloc la tine şi viceversa.

Şi am luat deciziile fără să îmi fie teamă că greşesc. Voi vedea mai târziu dacă am procedat bine.

Îmi doresc să cresc un copil curajos, care să nu se poticnească în propriile lui eşecuri, care să îşi asume hotărârile pe care le ia. Ştiu, mai e până atunci...dar, nu vreau să îl cresc în puf, deşi toate avem tendinţa asta.

Un nene cu părul alb foarte drag mie, mi-a spus, când a aflat că sunt însărcinată: "Să nu cumva să îţi provoci naşterea. Dacă poţi, lasă-l să vină când vrea el. E primul lui act de voinţă."

L-am ascultat şi am fugit de cezariană sau alte planificări.

Văd că am deraiat de la ceea ce voiam să scriu aici...Subiectul propus ar fi trebuit să fie "Cu sau fără premergător". Voi scrie mâine despre asta.

Mereu în priză

>

stt...miercurea e linişte...

Postare portocalie

Ne-am bucurat că leapşa orange a ajuns în final şi la noi. mulţumim KIDRULZ.

iată ce spune Matei:

sunt rucsacul burduşit cu care mami a părăsit Clujul,
sunt cele 65 de babeţici înşirate pe sârmă,
sunt 426 de kilometri parcurşi de Buni-mică de două ori de lună ca să mă vadă,
sunt 67 de scări pe care le urcă-coboară mami de două ori pe zi cu căruciorul în spinare,
sunt tzonki-bonki-ul fără tortiţă,
sunt zâmbetele furate necunoscuţilor pe stradă,
sunt roata spartă de la cărucior de prea multă folosinţă,
sunt desenele pe care le voi face pe frumosul tapet cu flori din sufragerie,
sunt toate jucăriile pe care le ignor şi toate mufele pe care le rod,
sunt gândul lui tati şi zâmbetul lui mami,
sunt cea mai atomică gogoaşă, cel mai mare pofticios din cartier.

Dacă le place, o dăm mai departe Zmeurei, Crinuţei, lui Schmoo şi tuturor celor care nu au primit-o până acum.

The Ultimate Trendsetter

Pentru că ieri a fost o zi cu adevărat frumoasă, chiar dacă destul de friguroasă, am decis sa devansăm puţin plimbarea. Aşa că la ora 12 punct, echipaţi totuşi conform anotimpului în care ne aflăm( blugi, bocanci, căciulă rusească, geacă grosuţă), ne-am făcut apariţia cu entuziasm şi voie bună la groapa cu nisip din parcul Grădina Icoanei.

Grăbit să facă cunoştinţă cu o preafrumoasă domnişoară, Matei a făcut un pas greşit şi a nimerit într-un kk de cuţu! Da, eram la nisipar, într-un parc unde se presupune că e interzis accesul câinilor...S-ar fi putut într-adevăr să fie opera unui câine vagabond...În fine.

Pentru că nu am fost destul de vigilentă încât să observ instantaneu prezenţa "norocului" pe pantofior, el a ajuns evident atât pe reverul pantalonaşului, cât şi pe adidasul personal...Ei şi atunci m-a lovit. Mirosul.

Şi am trecut urgent la acţiune.

Descalţă copilul. Dă-i jos pantalonii. Pune-l în cărucior, aşa, în ştrampi. Du-te la apă. (pentru cei care nu cunosc parcul, prin el trece un firav râuşor total artificial). Spală în albie papuceii lui şi adidaşii tăi.

Pasul următor ar fi fost în mod normal, să mergem acasă, doar copilul rămăsese fără pantaloni. Ei bine, nu! Era prea frumos, dacă tot bătusem drumul, am decis să mai stăm.
Aşa că l-am încălţat la loc, i-am îndesat în cap căciula rusească, şi am rămas să ne plimbăm/jucăm în continuare.

Oare ce-or fi gândit celelalte mămici prezente când l-au văzut pe Matei în strampii lui portocalii cu roboţei, ghetuţe şi căciulă rusească?

Era o apariţie inedită, o pată de culoare pe alei.

Şi totuşi, mă întreb, de ce sunt atâţia oamenii cu câini în parc, atâta timp cât la marginea lui chiar EXISTĂ un loc special amenajat pentru ei?

Pinguini în iarbă

Ştiu, de data asta chiar a venit iarna. Pe noi ne cam încurcă. Acum că începusem să mergem (ţinuţi de mânuţe), să ne dăm pe tobogan, să călcăm pe iarbă...Dar am hotărât că nu ne dăm bătuţi!

Chiar dacă hainele groase ne cam incomodează, iar căciula ne enervează profund. Am constatat că totuşi se poate merge încă în parc, se poate dormi în cărucior, se poate chiar alăpta pe bancă.

Şi i-am promis că nu o să îi cumpăr costum de pinguin. Cred că ştiţi la ce mă refer. La costumele alea care permit doar vârfului nasului să iasă pe afară...

Sunt extrem de puţini copiii pe care îi mai întâlnim de afară. Iar dintre ei, 80 la sută s-au transformat brusc în pinguini...îţi dai seama dacă sunt fetiţe sau băieţei doua după culoarea echipamentului...zău aşa...la minus zece grade ce-or să facă?

Acum că am acoperit partea cu pinguinii, să vă explic de ce sunt în iarbă:
Săptămâna trecută, o femeie simplă ne îndemna să calcăm iarba! E vorba de o petiţie, pe care am semnat-o cu entuziasm. Vă invit să faceţi la fel, dacă vi se pare o idee bună. Aceeaşi poveste şi aici.

Pot să gust şi eu un pic?

stt...e miercuri...fără cuvinte

LMA, gogoaşă!

Se dă următoarea situaţie: e patru noaptea, somnul cel mai bun...Cu simţul specific mămicilor totuşi activat, simţi că eşti sfredelit cu privirea.

În somn încă, spui că aşa ceva nu se poate.

E linişte. E întuneric. Şi totuşi hotărăşti că merită să deschizi măcar un ochi. De control.

Şi dai de asta:


Evident, te pufneşte râsul. "Dormi liniştit, îi spui consortului, trezit de râsul tău. Matei ne veghează!"

La mulţi ani, puiule! Au trecut deja nouă luni...

Despre jucării şi alte lucruri mărunte

Să ne înţelegem de la început: Matei ARE jucării adevărate.

Atâta doar că preferă de departe jucăriile-nejucării. Şi procedeul e de fiecare dată acelaşi.
Le reperează. Trage un chiot. Porneşte năvalnic în patru labe înspre ele. Le prinde. Le gustă pe toate părţile. Le studiază. Chiar dacă le ştie deja. Vrea să vadă probabil dacă nu le-a crescut ceva nou bun de ros. Le scutură.

Apoi de la început. Le gustă...Le studiază...Chiuie...

Aşa se întâmplă cu obiectele mici. Din când în când observă şi câte un lucru mare. Pe care vrea să îl guste, gen: Roata de la cărucior. Încărcătorul de la laptop. Furtunul de la aspirator. Pantofii de casă a lui tati. Ei, aici e concurs de viteză sau de furişare cu mami. Care din fericire cam câştigă. Deşi s-a mai întâmplat şi contrariul...Deh..ne facem anticorpi...
Imagini-flagrant cu: tubul de cremă de fund. Încărcătorul de la telefon. O etichetă tăiată. Şnurul de la tzonki-bonki. O pungă-ambalaj.

Oare mai are rost să investim în jucării?







ps. Calitatea poznelor lasă de dorit...Sunt făcute cu telefonul. Să îmi fie ruşine.

Duminică pe butuci

Nu vă impacientaţi! Spun "pe butuci" la propriu, deşi căruciorul chiar dă semne grave de oboseală...
Presupun că şi voi v-aţi bucurat de o zi SUPERBĂ de toamnă, prin diversele parcuri la dispoziţie, care mai de care mai colorate. Noi la rândul nostru am explorat locuri noi. Matei a intrat încă o dată pe anul ăsta în contact DIRECT cu natura, a reuşit să guste din butuci, în pofida atenţiei mele sporite...
Şi am încheiat ziua glorios, cu participarea la primul chef bebeluşesc dintr-un şir probabil luung de evenimente simulare, că doar nu se poate ca aşchia să sară prea departe de trunchi( că tot e vorba de butuci aici). Măriuca a împlinit trei anişori, e deja o domnişoară!

"Hmm...oare mă vede tati dacă încerc să gust din butucii ăştia aşa de calzi şi apetisanţi?

"Chiar nu înţeleg de ce mama asta îmi strică toată distracţia...



















O să mă strecor aşa...că doar nu am învăţat să merg de-a buşilea degeaba!










Noroc cu tati că altfel nu ştiu cum puteam să ajung aşa departe!















Şi petrecerea









da da..ştiu...ţara (lumea) arde şi baba se piaptănă...Obama e preşedinte şi eu vorbesc de butuci.
ps. Acest post a sosit doar acum din motive tehnice( mi s-a stricat laptopul şi mi s-a reparat singur!)

Terapie de stradă

Ieri pe înserate în drumul spre casă (mai exact în zona pasajului de la Universitate), după o plimbare pe cinste, am avut o surpriză plăcută. Ne-am întâlnit cu nişte tineri simpatici care făceau un remake a acţiunii pe care o vedeţi în filmuleţ.

Recunosc că ştiam despre ce e vorba, aşa că nu m-am sfiit deloc să îi îmbrăţişez pe copii. Cu drag aş putea spune. Şi funcţionează! Deşi nu pot să spun că eram tristă sau deprimată. Oricum, am plecat mai departe cu sufletul plin şi zâmbetul pe buze.

La reacţiile celorlalţi trecători nu am stat prea mult să mă uit, dar erau în principal de reticenţă la contactul direct cu nişte necunoscuţi, fie ei tineri şi simpatici. Poate pentru că viaţa asta ne-a rănit aşa de tare, încât ne-am construim cazemate şi ne-am cocoţat în turnuri înalte în care să nu poată ajunge aproape nimeni..Păcat...

Dacă sunteţi curioşi să aflaţi mai multe despre tipul care a inventat "Free Hugs", puteţi intra aici..

Până una alta, vă îmbrăţisez cu drag şi vă sfătuiesc să oferiţi măcar zâmbete necunoscuţilor de pe stradă, vă garantez că vă veţi simţi un pic mai bine.

Matei a fost premiat

Am primit premiul de la Ruxel. Mulţumim!

Îl dăm şi noi mai departe la Mălina, Alina şi Adra_bell.

Corespondent special

Astăzi ne-am trezit foarte devreme pentru că băiatul nu a înţeles nicicum care e treaba cu schimbatul orei. Ca să nu adorm în timp ce Matei se juca pe covor la ora 6 dimineaţa, mi-am deschis şi eu laptopul să văd dacă s-a mai postat ceva pe blogurile pe care le urmăresc. Bineînţeles că în secunda doi a fost şi el prezent şi a început să mă escaladeze. M-a rugat insistent să îl las şi pe el să vă scrie ceva, promiţând solemn că apoi se culcă o juma de oră. În faţa acestui argument suprem am cedat bineinţeles şi i-am lăsat lui cuvântul. Iată ce vă transmite Matei:
"<uuuuuââââââ <şo
66Ţşl,
C c "

Acestea fiind spuse, ne luăm la revedere!

Ce să fie? Ce să fie?

Am urechi maari albastre, sunt verde, frumos mirositor...



Mă ascund în fiecare seară printre pliurile aşternuturilor lui mami şi ale lui tati...



Încerc să scap de faza cu pusul hăiniţelor...Oare de ce nu mă lasă să dorm doar cu blăniţa mea verde?



Sunt cel mai curajos animăluţ-rozător-de-cabluri-telecomenzi-reviste-tuburicucreme, chiar dacă nu am nici măcar un dinţişor!

Who Can Stop Me Dreamin'?

Sunt muulte evenimentele muzicale la care mi-ar placea să ajungem în toamna-iarna asta. adica eu şi coautorul, Matei nefiind deocamdată calificat pentru astfel de activităţi dotate cu un număr mult prea mare de decibeli...Mărturisesc că am prins gustul, cu evenimentul-Thievery, unde ne-am descătuşat într-un dans eliberator pe cinste (aşa cum se poate vedea şi în poznele de aici).Şi mai vreau!

Să le luam pe rând: Bucharest Masters of Jazz(23-26 oct)unde aş merge la Five Peace Band, duminică.
Roisin Murphy, pe 5 nov la Sala Polivalenta.
Nouvelle Vague, 22 nov la Sala Palatului.
Orchestra suedeza Koop, 23 nov, tot la Sala Palatului.
De Phazz live la TNB!pe 24 nov.
Tricky, Sala Palatului, 26 nov.
Anul viitor, Sting pe 10 feb şi Depeche pe 16 mai.

Ştiu, sunt cam multe pentru o mămică cuminte...Sper măcar la câteva să ajungem, ca la toate e cam dificil. Adică 22, 23, 24, 26 noiembrie, sună a maraton mai mult, pentru tineri fără de griji, decât pentru proaspeţi posesori de una bucată Gogoaşă Atomică.

La final vreau să spun că nu mă prea încântă faptul că majoritatea evenimentelor vor avea loc la Sala Palatului. Nu mi se pare deloc o locaţie care să te îmbie la dans şi la distracţie, dar asta e!

Lucruri mărunte

Ce este "Miercurea fara cuvinte"?
Miercurea, pe internet, bloggerii care participa la "Wordless Wednesday" ("miercurea fara cuvinte"), posteaza pe blogul lor o fotografie (de preferinta proprie, si nu luata de pe net) care nu are nevoie de explicatii. De aici si titlul "wordless". Se considera ca fotografia vorbeste de la sine, astfel incat nu mai e nevoie de o descriere. Desigur, daca cineva doreste sa adauge cateva cuvinte nu e nici o problema.

Călcatul rufelor în public

Mărturisesc cu ruşine că nu sunt o persoană foarte ordonată. Am desigur momentele mele când mă apucă ordinea şi curăţenia, iar atunci aranjatul lucrurilor devine chiar o chestie maniacală.

Când vine în schimb vorba despre lucruşoarele lui Matei, se schimbă treaba. Mi se pare că nimeni nu ştie mai bine decât mine să îi calce, să îi împăture, să îi aranjeze pulovăraşele şi pijămăluţele. Şi îmi place la nebunie. Dacă stau bine să mă gândesc, cred că are legătură cu joaca noastră cu păpuşile de când eram mici.

Pentru că pe Gogoaşa Albastră o schimb de cel puţin trei ori pe zi, acţiunile mai sus menţionate au devenit zilnice, măşina de spălat fiind aproape tot timpul în acţiune. Cât despre hainele noastre săracile, cam au de aşteptat până le vine rândul pe masa de călcat.

În imagine, e dressingul lui Matei după o partidă de călcat.

My Mood Today

Am descoperit melodia asta pe vremea când eram cu Matei în burtică, dar încă mai mergeam la birou. Am ascultat-o în neştire, am molipsit şi lumea de acolo cu ea(fetele, căci băieţii nu o apreciau deloc).

Mi-am amintit astăzi de ea şi v-o împărtăşesc ca pe o favorită de-a mea.

Melodia în varianta ei originală face parte din musicalul "Notre Dame de Paris".

Later edit: am uitat să spun că este vorba de Garou/Daniel Lavoie/Patrick Fiori, Cu accent pe Garou

Frigider şi încă una

Poza este pentru leapşa de la Andreea, iar oracolul e primit de la Adra_bell şi de la Mara. Frigiderul îl trimit către Zmeura şi prinţesă, iar oracolul chiar nu ştiu cui, a răspuns cam toata lumea. Mălina, te bagi?

Cit e ceasul? 11:43

Numele tau este? raluca

Porecla(nickname)? poreclă nu am avut niciodată, iar ca nick folosesc ralupucca

Ai tatuaje? nope

Culoarea ochilor? caprui

Locul in care te-ai nascut? cluj

Mincare favorita? libaneză

Ai fost vreodata in USA? nu şi nici măcar nu mă încântă ideea

Ai infasurat vreodata pe cineva cu hirtie igienica? da, într-o tabără, evident .

Ai iubit pe cineva atit de mult incit sa-ti vina sa plingi? da, sunt destul de lăcrimoasă

Ai fost implicat in vre-un accident de masina? din fericire, nu
Crutoane sau bacon? de parcă ar fi din aceeaşi familie... crutoane, cred

Zi favorita din saptamina? sâmbătă

Resturant favorit? ... nu mai îmi amintesc

Sport favorit sa te uiti la el? înot

Bautura favorita? ceai rece (nu Nestea and stuff)

Inghetata favorita? fistic şi cocos

Walt Disney sau Warner Bros? Warner

Restaurant fast food favorit? nu am, rar mănânc îngheţată de la macdo

Ce culoare are dormitorul vostru? verde, ca şi restul camerelor de adulţi

De cite ori ai copiat la vreun examen? copiam mai ales la teze în liceu

De la cine ai primit leapsha asta? Adra_bell şi Mara

In care magazin ai fi cheltuit toti bani de pe card? ikea

Ce faci de obicei cind te plictisesti? mă dau pe net

La ce ora mergi la culcare? pe la 12 noaptea, spre supărarea consortului, care ar vrea să ne uităm la film până la sfârşit

Cine o sa raspunda prima/primul la leapsa asta? chiar nu ştiu.

Citi dinte cei carora le trimiti leapsha nu-ti vor raspunde? ...

Care program tv nu pierzi niciodata ? CSI Miami, e fix după ce îl alăptez pe Matei de seară

Ultima persoana cu care ai luat masa la restaurant? Naşii lu’matei

Ce asculti in momentul asta? nimic, doarme copilul

Care e culoarea preferata? verde.

Mare sau lac? mare

Cate tatuaje ai? nam

Ai ramas vreodata fara benzina la masina? nu conduc, n-am masina.

Ce preferi pisica sau catel? pisica

Ce anotimp preferi,vara sau iarna? acum vara

Esti solo? acum?nu, sunt cu puiul adormit

Esti indragostita de cineva? da

Cit e ceasul? 15:01 (am fost la plimbare între timp)

A Girl And A Leaf

Ce este "Miercurea fara cuvinte"?
Miercurea, pe internet, bloggerii care participa la "Wordless Wednesday" ("miercurea fara cuvinte"), posteaza pe blogul lor o fotografie (de preferinta proprie, si nu luata de pe net) care nu are nevoie de explicatii. De aici si titlul "wordless". Se considera ca fotografia vorbeste de la sine, astfel incat nu mai e nevoie de o descriere. Desigur, daca cineva doreste sa adauge cateva cuvinte nu e nici o problema.

"Cât are?"

Mă fascinează felul în care se interacţionează în parcuri. Şi nu mă refer aici la modul în care îşi schimbă copiii jucăriile între ei, ci la noi, mămicile. Mi-ar plăcea să fie aşa de simplu şi în alte circumstanţe, să iniţiezi o discuţie cu o persoană total necunoscută. Totul porneşte în general de la veşnica întrebare: "Cât are?". O dată ce se află răspunsul, conversaţia se dezvoltă cu lejeritate. Şi zburdă veselă prin toate domeniile puericulturii: nutriţie (capitolul cel mai de interes în general), somn, relaţii în familie, dentiţie, haine...
Am ajuns astfel să ştiu obiceiurile şi progresele unor bebeluşi pe ale căror mămici mărturisesc că nu ştiu cum le cheamă. Dar pe care mă bucur sincer când le revăd. Ceea ce nu îmi prea place în schimb e să vorbesc cu bonele. Hmm, cu cele care "zic din casă". Sau care fumează lângă copiii pe care se presupune că ar trebui să îi îngrijească. Mă rog, poate am avut eu ghinion să dau peste cele mai nefericite exemple. Cert este că misiunea asta cu găsitul unei bone în regulă (deşi la noi nu este şi cred că nici nu va fi cazul) mi se pare foaarte dificilă. Din punctul nostru de vedere, cred că vom implica mai degrabă bunicii în perioada urmatoare, cu toate că toţi patru sunt cât se poate de angrenaţi în câmpul muncii.

În continuare, sper să îmi îmbogăţesc cercul de cunoştinţe de cărucior. Totul pare mult mai uşor când ai cu cine să discuţi despre gingii inflamate, aventuri nocturne, sau micile minuni zilnice la firul covorului.

Poate ne vedem în parc!

Fără cuvinte

Ce este "Miercurea fara cuvinte"?
Miercurea, pe internet, bloggerii care participa la "Wordless Wednesday" ("miercurea fara cuvinte"), posteaza pe blogul lor o fotografie (de preferinta proprie, si nu luata de pe net) care nu are nevoie de explicatii. De aici si titlul "wordless". Se considera ca fotografia vorbeste de la sine, astfel incat nu mai e nevoie de o descriere. Desigur, daca cineva doreste sa adauge cateva cuvinte nu e nici o problema.

Jurnal de sfârşit de săptămână

Offf, dar greu mai apuc şi eu să scriu câte ceva aici! Lucrurile s-au complicat un picuţ, gogoaşa are nevoie parcă de tot mai multă participare şi susţinere (la propriu, că vrea să stea în picioare). De asemenea, cam orice obiect cu care interacţionez eu, e CEL mai interesant şi trebuie neapărat să îl GUSTE şi el (suntem tot la faza când băgăm tot în gură).Aşa că e de preferat să îi captez atenţia cu o jucărie sau un obiect relativ curat şi fără colţuri prea ascuţite. Ieri spre exemplu s-a jucat 40 de minute cu un şnuruleţ colorat. L-a studiat cu atenţie, l-a mutat dintr-o mânuţă în alta, l-a gustat, i-a vorbit...Iar eu am stat fascinată şi m-am minunat de felul cum descoperă el lumea.

Voiam să povestesc aici de felul cum ne-am petrecut noi ziua de sâmbătă, o zi superbă dpdv meteorologic. De felul cum a făcut el ravagii printre inimile femeilor de serviciu de la Ateneu, cinci la număr, îmbrăcate toate în halate bleumarin-intens şi care s-au strâns în jurul nostru cu măturile lor şi şlapii lor multicolori, purtaţi evindent cu şosete flauşate.
Cum arata un astfel de peisaj? Iata în fotografiile surprinse de tati, cu telefonul.

alt=""id="BLOGGER_PHOTO_ID_5254422424385576322" />
Înainte am intrat la Humanitas, ocazie cu care mi s-a reconfirmat faptul că lui Matei îi place de pe acum în librării. Îl fascinează copertele colorate şi oamenii nemişcaţi, opriţi printre rânduri, care nu par deranjaţi de căruciorul cu băieţel care îi studiază cu ochii lui maari-maari. După episodul halatelor-albastre, următorul nostru obiectiv a fost Piaţa Amzei, unde am ajuns din păcate la finalul Târgului Ţaranului (de care uitasem, deşi citisem aici de el). Am mai găsit totuşi o bucată delicioasă de cârnaţ cu usturoi, pe care mamişitati l-au devorat aproape din mers. Plimbarea noastră s-a continuat şi încheiat apoi cu parcul Ioanid unde băiatul a dormit, rupt după o zi atât de frumoasă. Chiar îmi doresc ca aceste ieşiri de week-end cu familia să fie cât mai dese.

Închei aici acest post cam dezlânat şi vă doresc să aveţi o toamnă cât mai caldă şi mai luminoasă.

Cri cri cri

Ce este "Miercurea fara cuvinte"?
Miercurea, pe internet, bloggerii care participa la "Wordless Wednesday" ("miercurea fara cuvinte"), posteaza pe blogul lor o fotografie (de preferinta proprie, si nu luata de pe net) care nu are nevoie de explicatii. De aici si titlul "wordless". Se considera ca fotografia vorbeste de la sine, astfel incat nu mai e nevoie de o descriere. Desigur, daca cineva doreste sa adauge cateva cuvinte nu e nici o problema.

Prima leapşă

În premieră mondială, Matei a primit o leapşă de la Zmeura. După o scurtă introspecţie, s-ar descrie într-un cuvânt, cam aşa:

Yourself: delighted
Your Hair: under construction
Your Mother: devoted
Your Father: strong
Your Favorite Item:tzonky bonky
Your Dream Last Night: adventurous family trip
Your Favorite Drink: MILK
Your Dream Car: edible
The Room You Are In: my blue one
Your Fear: being taken in dark places
What You Want To Be In Ten Years: Mateicelmare
Who You Hung Out With Last Night: my mother
What You’re Not: grumpy
Muffins: bananas
One of Your Wish List Items: a toy-mobile phone (mum, everybody has one!)
Time:short
The Last Thing You Did: being breastfed
What You Are Wearing: diaper
Your Favorite Weather: sunny
Your Favorite Book: The Owl and The Pussycat
The Last Thing You Ate: milky milk
Your Life: amazing
Your Mood: ecstatic
Your Best Friend: Luca
What Are You Thinking About Right Now: milk milk
What Are You Doing At The Moment: eating my violet elephant
Your Summer: shiny shiny!
Your Relationship Status: open to suggestions
What Is On Your TV: Stargate SG1 (my dad…hm)
What Is The Weather Like: rainy
When Was The Last Time You Laughed: two miliseconds ago

O trimitem mai departe către toţi piticii a căror mămici se mai rătăcesc pe aici. Lui Vlad, Rayan şi lui Philip, Evei...

Frustrări rutiere

Mica noastră familie este una neposesoare a unui animal cu patru roţi. Adică a unui autovehicul. În posesia noastră se găsesc în schimb două obiecte înzestrate cu roţi: bicicleta cicloteque pe care o încalecă în fiecare dimineaţă tati şi căruciorul cu trei roţi purtător de băiat-gogoaşă-Matei-cel-mic. Ei bine, despre dorinţa mea de împingătoare de cărucior de a include în familia sporturilor extreme, alături de paraşutism sau kyte-boarding vreau să vorbesc aici. Ştiu că nu este posibil să se facă piste speciale pentru cărucioare. Nici măcar în preajma marilor parcuri. Nu le-a prea ieşit nici treaba cu pistele de biciclete. Dar nu mi se pare normal să fiu nevoită să ocolesc aproape 100 de metri o amărâtă de trecere de pietori, din cauză că locul e blindat cu maşini parcate atât de aproape încât nici cu copilul în braţe nu aş fi reuşit să mă strecor printre ele. Ca să nu mai spun de grămada de străduţe atât de încărcate încât singura modalitate de parcurgere sa lor, chiar şi pentru amărâţii de pietoni, e pe carosabil, în pas alergător, ca nu cumva să se dea drumul la maşinile care aşteaptă cu motoarele turate la semafor, în capul străzii. Nu vreau să-i menţionez aici nici pe şoferii grăbiţi care se fac că nu mă observă pe trecerile de pietoni şi trec vâjâind prin faţa căruciorului. Culmea culmilor a fost şoferul care tocmai venea la frumosul lui Audi A6(sau ce o fi fost, că nu mă pricep)parcat 85% pe trotuar şi care m-a surprins în flagrant, încercând să mă strecor prin faţa lui, cu caruciorul ridicat pe roata din faţă, printr-o manevră de care sunt chiar mândră. S-a postat în faţa mea şi ridicând o spânceană, mi-a sugerat că data viitoare ar fi mai indicat să încerc ocolirea prin exterior, adică prin mijlocul străzii.
Mă simt astfel întru totul îndreptăţită să cer autorităţilor un spor de pericol la alocaţia de preşcolar, măcar până când se face dovada mersului pe două picioruţe a tinerilor participanţi la trafic. Şi ca să vadă că ne pregătim pentru acel memorabil moment, prezint aici prima pereche de pantofiori din piele, lucraţi manual, intraţi în posesia lui Matei.

Obsesie de toamnă

Mărturisesc că mă fascinează Duffy, galeza cu aer de anii '60. Felul în care se mişcă, felul în care arată sunt cu siguranţă din acelaşi film cu vocea, cu ceea ce cântă. Demult nu am mai văzut o cântăreaţă care să îmi inspire atâta coerenţă.

La joacă pe covor

Recunosc, au fost momente când mi-am dorit să se termine cu căldura, dar parcă e prea drastică schimbarea! Nu vreau să vorbesc de faptul că ne-a cam prins în funduleţul gol. Adică fără garderobă de sezon. Asta se va rezolva probabil cât de curând. Problema no.1 o reprezintă faptul că nu prea ne descurcăm cu ploaia asta prelungită care ne ţine în casă. Nu zic, inventăm tot soiul de jocuri, dar până la urmă ne cam săturăm de toate...Aşteptăm cu drag sugestii de activităţi bebeluşeşti care se pot desfăşura între patru pereţi!

Schimbareplimbare

Ştire de ultimă săptămână! Echipa de împingători de cărucior Bradea şi-a schimbat locul de promenadă, a renunţat la varianta redusă de la Popa Soare şi bate de două ori pe zi un drum mai lung şi pe alocuri anevoios înspre Parcul Ioanid/Grădina Icoanei. Sunt foarte încântată de noua locaţie, chiar dacă nu prea cunosc încă lume acolo...Dar nu îmi fac probleme, e plin de mămici/bone/bunici, aşa că sunt sigură că lucrurile se vor schimba în scurt timp. Îmi propun totuşi să merg în continuare măcar o dată pe săptămână pe la Popa Soare, să mai vedem ce mai fac Luca, Toma, Andra, Sophie, Upi, Maia, Ian, Iannis...

În imagine e Matei cu Luca, primul lui prieten, acum o lună.

O mie şi una de feţe-feţe

De fapt sunt doar şase, dar cred că adunate fac o imagine destul de bună a ceea ce înseamnă să fii bebeluş cuminte care mănâncă tooot şi să ai şapte luni deja împlinite.Ei, acum să nu vă imaginaţi că băieţelul nostru nu are momenţelele lui. Le are, dar nu facem mare caz, încercăm să i le respectăm şi să le descifrăm.

E doar începutul vieţii noastre în trei şi ne place la nebunie!

de rasul lumii

Dragi cititori si parinti, fara prea multe motive si explicatii, luati-l de manutza pe copilul vostru interior si duceti-l sa vada filmul anului. Wall-E.



Si va mai rog sa ajungeti la timp, altfel veti rata filmuletul de deschidere. Totusi, in caz ca v-ati eternizat la coada la popcorn, please enjoy it in glorious YouTube style:

Multumesc

Nu am cuvinte sa spun cat de mult ma bucura faptul ca Stefan e un tatic asa de dedicat. Iubesc la nebunie felul in care zambeste Matei cand il vede, felul in care rade cand se joaca ei doi, expresia de incantare maxima care apare in momentul in care tati il pune pe umeri si el e deasupra tuturor, cu manutele incurcate in bogata lui podoaba capilara. Ce mai, e asa cum trebuie sa fie. Matei e un baietel norocos ca are un tatic care ii poate oferi atatea.

Cat despre mine, nu pot sa spun decat ca simt nevoia sa multumesc lui Dumnezeu pentru toate darurile minunate pe care mi le-a dat in ultimul an.

2 rotzi si 72 spitze

I'm so excited, I just can't hide it...
Ahem, sa ma reculeg. Asadar, in sfarsit am pus mana pe o bicicleta!
Este incredibil, ultimul experiment pe doua roti dateaza de acum... 8 ani?!? imi aduc aminte de bicicleta de familie: un Balkan mov care in ciuda culorii care nu ma facea prea mandru, era echivalentul nemotorizat al unui Harley... sa lata, spatar capitonat, coarne elaborate, culmea stabilitatii si a tehnicii bulgaresti. Ma rog, probabil ca iesise de pe o linie de asamblare vecina cu alta de borcane cu gogosari, dar si-a facut treaba foarte bine.

Cum se zice, au trecut anii, bicicleta a adormit pe veci sub patul lui taica-miu, iar eu am imbratisat stiinta rolelor. Pana cand... pana azi, cand am primit (nu divulg inca prin ce mijloace) una bucata bicicleta de oras marca Cicloteque.

Simt ca mi-am redescoperit un vechi prieten din copilarie, la care mesteream cu orele sa-i pun o pacanitoare (din paharele de plastic) sau sa-i impletesc sarma colorata intre spitze (I know, ce kitschy suna acum).

E bine ca are si un cos in fatza ghidonului, pot sa-mi transport si boarfele de colo-colo, cu riscuri ceva mai mici decat in spate.
Pana si stimabila co-autoare de blog e incantata, atat de incantata incat m-a dat jos si a dat o tura in jurul parculetzului unde-si face programul de dimineata cu Matei. Amandoi ne-am minunat de cat de vie si nevatamata a returnat bicla. Ma rog, pe limba ei de origine, s-ar zice bitza sau tzoacla.

Oh well, off I go now... Adica am incalecat pe-o sa... si-am inchis postul asa!

Ce vrăji a mai făcut băiatul

În imaginile de mai sus se pot observa chiar şi cu ochiul liber câteva din ultimele realizări ale lui Matei, care umplu de mândrie atât sufletul lui mami, cât şi pe al lui tati: auto-susţinerea biberonului cu ceai şi statul în funduleţ. Evident, băiatul mai are de lucru un picuţ la fiecare dintre ele, dar lucrurile merg în direcţia bună.Ceea ce nu am reuşit din păcate să surprind în imagini este coloana sonoră care acompaniază orice realizare, fie ea cât de mică.

ps. mulţumiri colegilor lui ştefan pentru prea-minunatul scaun de mâncat.