Lucian mi-a spus că va veni la târg la MȚR cu mărțișoare încă din ianuarie și m-am bucurat. Pentru că știu ce poate și am fost sigură că va veni cu ceva... altfel.
Iar când am auzit că vin mai mulți din Cluj, toți foști colegi de la Arte, m-am bucurat mai mult.
Au venit în gașcă, cu tot felul de chestii mișto, pentru toate gusturile și buzunarele! Îi găsiți până duminică la Muzeul Țăranului la târg, unde vă recomand să mergeți dacă vreți să scăpați de kitch și de mărțișoare de serie și dacă vreți ca gestul vostru de-a dărui să însemne într-adevăr ceva!
Și iată câteva mostre:
Luci - gravură pe foiță de aur, hârtie manuală
Elena- mărțișoare-bijuterii din argint
Delia cu animalele din ceramică pictată
Dacă vreți mai multe, vă recomand cu căldură să mergeți la fața locului!
1. S-a întors Joujou, prietena mea pe care o invidiez cel mai mult la ora asta. A fost prin Asia vreo două luni, nici nu mai știu exact prin câte țări și a facut și curs de diving în Thailanda. Long story short, a văzut și făcut o tonă de chestii mișto. Ea a fost în majoritatea timpului SINGURĂ și s-a descurcat de minune.
M-am gândit că mi-ar plăcea și mie mult...dar că nu mai pot...cu Matei și alte obligații.
Și apoi m-a lovit! Se poate foarte bine și așa! Trebuie doar să ai curaj. E greașeala noastră majoră, că ni se pare a fi mega-dificil de călătorit cu un copil. Îmi povestea de un cuplu cool de australieni parcă, cu un copil de cinci luni după ei prin Thailanda, relaxați, fericiți, cu doar două ruxace.
Noi de ce nu putem fi așa? De ce avem probleme atât de mari la capitolul relaxare, în schimb stăm mult prea bine în ceea ce privește inerția?
Voi cum stați când vine vorba să plecați în deplasare cu copilul, chiar și la noi în țară?
Atenție. Nu vorbesc aici de mers în Turcia la all-inclusive...
Și-am primit una frumoasă de la Zmeura, la care mă grăbesc să răspund chiar dacă nu am timp delocdeloc. Vorbim aici de listă cu principiile de viață pe care, daca le urmez, dorm bine noaptea. Nu?
1. Să mulțumesc mereu.
2. Să nu fiu ipocrită.
3. Să îmi urmez visele.
4. Să zâmbesc mult.
5. Să mă joc.
6. Să țin aproape oamenii speciali.
7. Să nu uit despre ce e vorba în fabulă.
8. Să-i ajut pe alții să își urmeze visele.
9. Să am grijă de mine. (Egoist, nu?)
10. Să deschid bine ochii, urechile și sufletul.
Cumva, nu simt nevoia să le dezvolt, sper să nu vă supărați, însă vreau să văd ce zic ei, ea și ea, deși e lumea ocupată rău.
Nu știu alții cum sunt, dar noi, de când cu Olimpiada, ne culcăm tot pe la două noaptea... și ne place la nebunie. Pentru că țara noastră nu e foarte prezentă (eu mă mir că apărem și așa, la ce condiții de antrenament există pe plaiurile mioritice...), preferințele noastre se îndreaptă către alte zone. Din principiu NU ținem cu americanii, chiar dacă sunt al naibii de buni la anumite discipline. Nu ne place de Lindsey Vonn și nici de Bode Miller.
Cum spuneam, preferințele noastre se îndreaptă mai ales înspre Norvegia și ne bucurăm de fiecare dată când un ne-favorit, o surpriză, ia câte o medalie.
Vă spun sincer că e prima dată când mă uit cu atenție la sporturile astea de iarnă... Spun cu rușine că până acum nu prea făceam diferența între coborâre și slalom, nu știam ce înseamnă combinata., la fel cum nu sunt sigură nici până acum ce înseamnă ofsaid la fotbal.
Am descoperit tot felul de discipline mișto, cum ar fi snowboard cross sau half-pipe. În rest, dintre disciplinele care implică prezența schiurilor, le prefer pe cele care implică viteza, nu neapărat rezistența. Cât despre patinaj, chiar am o problemă cu băieții care fac patinaj artistic...
Dacă nu știați, tocmai am aflat că Valea Prahovei va fi gazda Festivalului Olimpic pentru Tineret din 2013 - un fel de Olimpiadă de iarnă de tineret! Eu mă bucur mult, pentru că presimt că va fi ca un fel de "Sibiu - Capitala europeană", deci numai de bine.
"Brașovul va găzdui, prin patinoarul olimpic din cartierul Tractorul, probele de patinaj și de hochei. Până acum, investițiile făcute în acest obiectiv au fost suportate doar de bugetul local. Primăria speră și în sprijin guvernamental pentru a face față cu succes acestei adevarate provocări, mai ales ca toata investiția din viitorul patinoar olimpic se ridică la 9 milioane de euro. Predealul va găzdui probele de schi fond și schi alpin, Râșnovul pe cele de sărituri, Sinaia pe cele de snowboard, iar Bușteniul pe cele de biatlon. Satul olimpic va fi amenajat la Predeal, în vreme ce oficialii vor fi cazați la Brașov. (Mariana Sebeni)"
Sâmbăta asta, începând cu ora unu(adică 13) până seara, la Verde Cafe, începe ediția a treia a Talciocul Urban - De prin casă adunate.
Așa cum frumos spune comunicatul de presă, "ne adunăm să schimbăm între noi lucruri dragi, să vindem haine, accesorii, obiecte casnice şi să gătim ca la mama acasă. ...În strada Ruxandra 15, talciocăreala este deja la ea acasă, iar ediţiile anterioare au demonstrat că ne e dor de talciocul de altadată. Ne e dor să cotrobăim în lucruşoarele de suflet ale altora şi să ne găsim CD-uri şi cărţi vechi dar bune, să ne cumpărăm accesorii la preţuri mici, să socializăm cu prieteni dragi în timp ce facem schimb de obiecte la care ţinem. Încurajăm şi vizitatorii să vină cu cele adunate de prin casă, pe care să le schimbe ori să le târguiască pe loc."
Dacă nu mi-aș fi luat umbrelă, probabil că nu mi s-ar fi întâmplat. Problema era că trebuia să o am, pentru că altfel mi-aș fi udat fotografiile, prea mari ca să le pun în geantă.
Așa că am comis-o tocma azi când aveam mare nevoie de mâna dreaptă, că doar urma să am un shooting...și am căzut fix în fața lui "dorel" și a colegului, care au început să râdă ca niște dobitoci, chiar dacă era clar că e nasol de tot...Mărturisesc că pentru o secundă, mi-am dorit să se dărâme scara pe care era cocoțat.
Mă voi duce să îmi fac o radiografie, să văd cât e de grav.
Am scris toate astea doar ca să vă avertizez că e nașpa rău pe afară, să nu vă gândiți cumva la o plimbare cu copilul...
Joi am fost să respiram aer curat, aer franțuzesc la Sala Polivalentă. Și ne-a plăcut. Mult.
Nici măcar nu ne-a deranjat foarte tare întârzierea de aproape două ore. Și nici chiar locația, care este printre cele mai nasoale, din punctul meu de vedere.
Singurul meu regret este că lumea a început să se încălzească abia către sfarșit, deși înțeleg cumva că mulți consideră muzica aia mai mult de ascultat decât de zbânțâit.
Ei bine...eu nu! Și m-am comportat ca atare, împreună cu Zmeura, ca două mămici responsabile ce suntem.
Principiul pentru care declar că îmi place un film este legat de felul în care mă cucerește și mă face să intru în poveste, să empatizez cu personajele. Ei bine, astăzi am mai descoperit un mod: te târăște LA PROPRIU în lumea lui.
V-ați prins desigur că vorbesc despre Avatar-ul pe care l-ați văzut toți. Am reușit într-un final să îl vedem și noi la IMAX și mi-a plăcut mult.
Am mers acolo mânată evident de curiozitate dar plină de prejudecăți... în general nu mă extaziez la filmele unde partea de efecte speciale e mai lăudată decât povestea.
De data asta mă declar învinsă. IMAX-ul ăsta chiar e o invenție grozavă... Da, da, știu că cinematografele 3D sunt de o grămadă de vreme, însă pentru mine a fost o premieră.
Ce mi-a plăcut cel mai mult și mai mult? Să zbor cu creaturile alea ca niște dinozauri! Mă obsedează zborul de multă vreme, de când am zburat cu parapanta și apoi nu m-au mai lăsat ai mei. E cea mai mișto senzație prin care am trecut... și mi s-a părut atât de normal, încât nu mi-a produs nici un fel de frică.
Am căutat-o apoi peste tot, am găsit-o în vise și acum. În cinematograf.
La final, vă spun că abia aștept "Alice în țara minunilor" a lui Tim Burton, care sper să fie la fel de dementă ca celelalte filme ale lui! Adică nebunie în IMAX... ce ți-ai putea dori mai mult?
E așa cum mi l-am dorit: curat și minimalist. Mai sunt câteva lucruri de făcut, dar se vor ajusta din mers. Abia aștept să îmbogățesc galeria cu noi secțiuni și imagini.
Carmen, îți mulțumesc mult pentru ajutor.
Later edit: Dacă vă place de noi, nu ezitați să puneți link-ul și la voi pe blog și spuneți-mi și mie. Mulțumiri dinainte.
Pentru că suntem mari amatori de quest-uri iar peisajul hibernal de afară ni s-a părut cadrul perfect pentru a părăsi bârlogul, am purces de dimineață cu cățel și purcel câtre MȚR și expoziția cu indicii.
Pe drum într-acolo, înotând prin nămeți, cu obrajii biciuiți de viscol, am avut o senzație clară cum că iarna asta a câștigat bătălia cu plugurile și cu lopețile de zăpadă (nu că ar fi prea greu la noi...). Și mi-a plăcut, aș îndrăzni să o spun cu puțin sadism :).
Dar să revin la expoziție și la muzeu. Spun cu rușine că, deși am mâncat nenumărate platouașe și am băut o grămadă de sucuri de mere la terasă, nu am intrat niciodată să văd muzeul. Și rău am făcut, pentru că e de văzut. Mi-a plăcut mult felul în care se inserează pe negândite aproape de tine. Reușește cumva să evadeze din tiparul clasic de muzeu, cu exponate încătușate sub vitrine. Am simțit pasiunea cu care au fost amenajate toate sălile, cu scrisuri și povești și am intrat în atmosferă.
Iar ideea Siminei cu indiciile ne-a prins total și ne-a făcut să vedem totul cu mult mai mare atenție, așa cum probabil că și-a dorit să o facem.
Și trebuie să vă mai spun ceva: cu această ocazie s-a încheiat pauza mea de muzee. Făcusem o supradoză acum câțiva ani, când am văzut Parisul, Berlinul, Bruxelles-ul la foc continuu și ajunsesem să nu mă mai impresioneze nimic...m-am trezit în fața unui tablou de Schiele fără nici un fel de reacție. Și atunci am spus stop. Asta în 2006.
Iar pentru că am găsit vreo opt indicii, ne-am ales cu un premiu:
Sunt sigură că ați auzit povestea lui Ion Bârlădeanu, sau poate ați văzut documentarul lui Alexandru Nanău de pe HBO, "Lumea văzută de Ion B.".
În caz contrar, un rezumat: Ion B a evitat din răsputeri de mai bine de treizeci de ani să devină un "cetățean onorabil". A plecat de acasă dintr-un sat din fundul lumii și a început să facă tot soiul de munci necalificate. Ajuns în București este pe rând gropar, tăietor la gater, paznic și muncitor la Casa Poporului. După 89 ajunge să trăiască din nimic ocupându-se de selectarea gunoiului într-o curte de bloc de pe strada Moșilor unde își petrece timpul decupând din reviste, întreținându-se cu femeia de serviciu, însoțit de-o sticlă de alcool ieftin.
Lucrările lui Ion Bârlădeanu au fost descoperite de un galerist în urmă cu doi ani, acolo în ghena unde locuia, iar acum el a ajuns să expună la Fred Gallery din Londra, alături de mari artiști care au marcat istoria artei.
Citez de pe pagina lui de Facebook:". Fără să aibă habar de vreun curent artistic, autorul de la marginea societății și-a urmărit doar pasiunea. Hobby-ul său e un război personal cu lumea reală. Nu are nimic dintr-un discurs artistic estetizant, ci este extrem de critic la adresa “adevărului” oficial."
În cazul în care nu ați apucat încă să vedeți filmul, va rog frumos să o faceți. E incredibil, iar personajul e fenomenal. E autentic în genialitatea lui, iar scena finală când îl vedem cum se bucură de bicicleta lui pe care și-a dorit-o întreaga viață, mi se pare definitorie pentru el, un om la 60 de ani, care deși vinde lucrări de mii de euro, își găsește fericirea într-un fleac, total în-afara granițelor succesului personal.
Sunt convinsă că el nu-și conștientizează genialitatea. Și ar fi bine să rămână așa, să nu lase sistemul să îl înhațe în tentaculele lui înșelătoare!
