Și eu despre "Marți după Crăciun"

L-am ratat la TIFF și mi-a părut grozav de rău, mai ales când am auzit cât de mult a plăcut unor oameni a căror părere o iau întotdeauna în serios. L-am văzut acum cu o prietenă la mall, Ștefan nu îl ratase la Cluj. Dacă reușești să faci abstracție de comentariile "inteligente" ale colegilor de vizionare care au aterizat la film probabil din greșeală, la mall s-a văzut și s-a auzit bine.

Și despre ce e vorba'n fabulă? Nimic nou, în schimb totul spus, jucat și filmat al naibii de bine, fără cusur aș spune. Nu se întâmplă, de fapt, prea multe. Un bărbat are o amantă. Soția o cunoaște la un moment dat, fără să știe că e amanta. După aceasta întâlnire, bărbatul se hotărăște și îi spune soției că e îndrăgostit. De altcineva.

Filmul începe direct, chiar deranjant de direct, în relaţia păcătoasă: frontal, cu cei doi goi, expuși într-o lumină aproape albă după o partidă de amor, aproape invadându-ne spațiul vital. Este una dintre acele scene din cinema care te face să te simți în plus. Atunci începi să bănuiești ce vrea regizorul să facă cu tine ca spectator, că vrea să te implice în poveste până în punctul în care o vei lua personal și că vei ajunge să vezi sub lupă o situație deloc confortabilă.

Din momentul mărturisirii adulterului și până mult după ce am ieșit din sală, am avut senzația că mă strânge cineva de gât. A fost ceva atât de real încât nu cred că ai cum să nu o iei personal. Nu situația în sine, ci povestea. Nimic nu te ajută să iei vreo parte. Nu e o împărțeală între buni, corecți și răi, toți au partea lor de vină și circumstanțele lor atenuante; sunt pur și simplu trei oameni decenţi, perfect normali care se găsesc într-o situaţie dificilă, fără nicio șansă de happy-end.

Reacția soției la aflarea veștii e monumentală, Mirela Oprișor e genială aici, prin felul în care reușește să treacă prin registre şi intensităţi emoţionale diferite: de la o uşoară indignare la şoc, trecând prin furie şi revoltă, ca totul să culmineze cu un plâns care te țintuiește de scaun. Chiar dacă se spun unele replici extrem de dure, datorită probabil greutății lor, reușesc cumva să nu fie obscene.

Este povestea știută a unui triunghi conjugal, dar fără istericalele pe care ești obișnuit să le vezi atunci când se atinge acest subiect.... Nu se moralizează şi nu se pun ștampile. Bărbatul trădător nu e chiar un ticălos, amanta e chiar drăguță și de treabă iar femeia trădată nu e călcată în picioare.

"Altfel, însă, să ne înţelegem: eu nu fac filme pentru toată lumea. Cine vrea să se ducă la cinema doar ca să îşi spele creierii şi să se relaxeze după o zi grea de muncă, să nu vină la filmul meu! Mi-am propus şi ar trebui ca „Marţi, după Crăciun” să fie măcar un film incomod. Nu de relaxare!
" (Radu Muntean) ...și zău dacă nu e așa.

Pure Joy

Uitasem de pozele astea și mi-a făcut mare plăcere să le găsesc. E Matei și verișoara lui mai mare, prinși într-o partidă grozavă de țup-țup.

Căsuța visurilor mele(v-am spus de ea până acum?) va fi prevăzută neapărat cu o platformă de țup-țup pentru toți copiii...

We Did It Too

Am făcut curățenie, la fel ca mulți alții(se spune că 80 de mii, dar probabil că nu au fost chiar atâția), sub umbrela Let's Do It Romania. Ne-am adunat vreo 15 - echipajul de MaiMultVerde, ne-am luat în primire zona unde mai erau și alții(Moara Vlăsiei) dar gunoaie erau pentru toți și am strâns vreo 250 de saci. Fără exagerare.Fără grabă.

Așa cum spun cei de la "Think Outside The Box", România e prea curată pentru noi..." Da, am fost niste fraieri care s-au dus sa culeaga gunoaiele de pe marginea drumului. Ar trebui sa stim ca totul se depune la loc. De ce am curata dupa altii? Orice am face, nu are nici un efect. Asa ca am pierdut o zi intreaga facand nimic, cand puteam la fel de bine sa stam acasa, sa comentam si sa nu facem nimic. Nu ar fi fost mai bine?

Am fost niste idioti pentru ca nu vrem sa intelegem ca educatia si cultura sunt cheia succesului. Tot ce trebuie sa facem e sa identificam copacul pe care creste cultura, daca n-a fost inca taiat, sau sa asteptam sa apara de undeva educatia, sa ne invete cum sa ne purtam. Dar in loc sa cautam cultura sau sa asteptam interventia educativa divina, noi ne-am gandit sa facem ceva, stiind ca asta nu e Solutia. "... Da suntem niște fraieri idealiști, care cred că se mai poate schimba ceva chiar și aici, pe aceste frumoase plaiuri mioritice.










Mai multe imagini aici.

Tot săptămâna asta, am mai participat la o acțiune pentru idealiști. Pentru că a fost Ziua mondială fără mașini, am fost la "Marșul mobilității" și am fost pomeniți la gazetă:

Nimic nou

Atât pentru astăzi.

Destul.

Pe coclauri

Am ratat din nou talciocul și îmi pare foarte rău...Și nu pentru că aș fi avut ceva de vândut sau de cumpărat, dar mi-aș fi dorit mult să mă întâlnesc cu lume. Oameni care îmi sunt dragi dar cu care mă văd rar, nu știu exact din ce cauză.

Ca și în cazul ultimelor două ediții, am fost plecați din București, de data asta la Timișoara. Unde am fost nași, pentru prima oară și unde ne-am simțit grozav cu toții. În special Matei, care a fost înnebunit după o mătușă de-a lui de opt anișori.

Iar faptul că faptul că voia mereu să fie în preajma lui bebe-Sonia-proaspăt botezată mi-a dat speranțe că și noul membru al familiei noastre va fi primit cu entuziasm. Da da, nu îmi fac iluzii prea mari legate de acest subiect de care mă documentez din greu și întreb cum a fost și pe la alții.

Mi-ar plăcea mult să vă arăt și câteva poze din timpul botezului cu Mateicelcuminte, să vă bine-dispun așa de dimineață cu imagini nemuritoare cu el băgându-și mâinile până la cot în vasul cu apă de botez sau cu el întins pe covor sub altar.

Și o mică mostră a faptului că uitarea e contagioasă. Faptul că eu sunt uitucă a căpătat dimensiuni îngrijorătoare de când cu noua condiție; dar faptul că Ștefan a uitat hainele de botez călcate și pregătite acasă e de-a dreptul alarmant...Așa că primul lucru pe care l-am făcut odată ajunși în Timișoara a fost o raită la mall, să ne încropim niște ținute cât de cât adecvate momentului. Important e că nu am lăsat acest "mic" incident să ne strice buna dispoziție care a guvernat apoi tot week-end-ul.

Gabarit depășit

De fiecare dată când ne pregătim să ieșim din casă Matei și-a făcut un obicei în a-mi îndesa vreo două mașinuțe în geantă. Pentru că știe că nu îmi place să car multe jucării, alege mereu două mașinuțe/machetuțe mici, în funcție de preferințele zilei.

De data asta a fost nevoie doar să ne audă vorbind că urmează să ieșim cu bicicletele la primbare, că ne-a pregătit tiptil încărcătura...ne-am amuzat împreună când am descoperit realizarea.

They Got Talent

Din câte știu din 2010 vom avea și noi acest show la PRO...sunt curioasă ce va ieși, deși mă gândesc la tot ce e mai rău.

Mai mult și mai puțin roz

De la început vă atenționez că mai jos nu e vorba de sexul copilului.

Partea frumoasă: Marți am fost la control și l-am văzut pe bebe pentru prima dată. Cu mâini și piciorușe, cu șira spinării. Data trecută era doar o pată întunecată deci nu se pune.
M-a impresionat atât de mult, mi s-a părut ceva incredibil, de parcă nu aș fi trecut prin asta încă o dată. Dar am trăit momentul ca și cum ar fi fost prima dată, poate și mai intens. Oricum, nu mă gândeam că a doua oară va fi doar o reluare, presimțeam că o voi trăi de la început, nu ca pe-o completare.

Și-acum partea mai puțin roz a postării, pe care nu sunt sigură că ar trebui să o scriu: Am uneori momente când mă simt toantă. Când simt că nimic din ce aș putea spune aici nu ar valora mare lucru. Așa că tac și citesc pe la alții. Și nu odată dau peste texte care tratează mai mult sau mai puțin subiectele despre care aș fi vrut să scriu eu, dar nu am făcut-o. Așa că tac și citesc. Și mă ascund de oricine ar putea să mă judece, pentru că simt că acum nu pot sa fac față.

De asemenea, am clipe(dese în ultimul timp) când nu îmi simt vârsta. La prima vedere ar părea un lucru bun, mă simt copil. Problema e că odată cu asta crește senzația de neajutorare și nevoia de sprijin, senzația nasoală că singură nu mă descurc. Mi se pare al naibii de ciudat că am deja un copil care va merge la grădi și un altul pe drum.

Se spune prin cărți că semestrul doi e unul al stărilor de fericire... atunci de ce?

Din fericire, toate apăsările astea le am în timpul meu liber, când Matei doarme iar eu sunt implicată probabil în vreo activitate care presupune rutină și care îmi lasă mintea să zburde liberă.

Mda, sper să îmi revin odată, nimănui nu-i plac oamenii posaci și nici să citească prea multe nemulțumiri.

...

Și am impresia că totul e legat de ce se-ntâmplă în țara asta, care simt că nu mă mai vrea aici... E prima dată când am vorbit cu Ștefan despre plecare, la modul cel mai serios, chiar dacă acum nu e deloc momentul.

Am recitit și declar sincer că e cel mai dezlânat text pe care l-am scris aici, bat câmpii cu nerușinare. Oare pot spune că hormonii sunt de vină?

Micul studio nu doarme

Cu toate evenimentele recente și cu canicula de care m-am tot plâns, nu am mai spus aici ce vizite am mai avut la micul studio. Devine din ce în ce mai distractiv cum un fotograf cu burtă face poze la alte burtici și pitici. Eh, burtica abia acum intră în peisaj, ce-i drept...

Să luăm pe rând oaspeții de seamă: Răzvan și Bee ai fost extrem de inspirați când s-au gândit să le facă un cadou mișto părinților - proaspeți bunici de ziua lor. Urmarea a fost shooting-ul cu cei mai mulți participanți pe care i-am avut la noi în studio. Și cu ocazia asta am descoperit că micul meu studio poate fi extrem de încăpător.





Mai țineți minte când povesteam cum îmi doresc și niște vizite feminine? Ei bine, lucrurile s-amu mai echilibrat, odată cu venirea lui Maia și-a lui Leia, două fetițe fix de vârsta lui Matei:





Nu pot să nu vă povestesc și de Mara, care tocmai și-a serbat ziua de naștere împreună cu sora ei proaspăt botezată, Miruna:





Și la final vă mai invit odată cu drag la noi!

Ceapa, scutecele și burtica

Bineînțeles că nu există nici o altă legătură între cele trei lucruri înafară de faptul că m-am gândit eu să scriu despre ele în aceeași postare:)

1. Mateicelmic mănâncă de toate, are puține lucruri pe care le refuză. E pofticios, vrea să guste orice vede, dar nu mănâncă neapărat mult. E foarte categoric cu asta: când s-a săturat, that's it! nici o linguriță în plus și respect asta. Tocmai pentru că știu cum e să fii pofticios, i-am dat să guste cam orice: scoici, calamari, anchois, rucola. Și îi plac toate, spre mirarea mea.

Cel mai mult și mai mult iubește însă...ceapa! O mănâncă și goală, ca pe un măr, la orice oră din zi o vede prin bucătărie, adică ori de câte ori mă pregătesc eu să o folosesc la vreun fel de mâncare. E de neoprit. Știam că e sănătoasă, dar nu aveam idee că e atât de indicată:

"Virtuțile sale tonice, terapeutice și antiinfecțioase, fac din ceapa un aliment foarte cunoscut încă din cele mai vechi timpuri. Se recomandă ca factor de sănătate și longevitate"...E bun la atâte lucruri, că eu nici nu am avut răbdare să le parcurg cu atenție pe toate: "este stimulent al sistemului nervos, hepatic, renal, puternic diuretic, expectorant, vermifug, hipoglicemiant, dizolvant și eliminator al ureei și al clorurilor, antiseptic și antiinfecțios, antalgic (calmează durerea), antireumatic etc. - se comportă exact ca un antibiotic, față de culturile de stafilococi; este antihelmintic (combate viermii intestinali), vermifug; - antisclerogen, antitrombotic; - curativ al pielii și al sistemului pilos; - antitusiv, emolient și rezolutiv; - sedativ, calmant, hipnotic ușor etc. Indicații: Se recomandă pentru: - astenie, retenție de apă și clorosodică (edeme cardiace și renale, pleurezie, ascita, oligurie, afecțiuni respiratorii, guturai, bronsită, astm, laringită, varice, tromboflebită, arterioscleroză, parazitoze intestinale, îmbatranire precoce, impotentă sexuală, boli reumatice, gripă, diabet zaharat, obezitate, viermi intestinali, surmenaj fizic și intelectual, astenie, prostatită, infecții intestinale și urinare, insomnii, litiază urică, gută etc."

2. Citind prin blogosferă, mă bate serios gândul ca la al doilea să trec pe refolosibile. Chiar nu mă sperie nici spălatul, singura grijă e legată de confortul copilului. Mi se par foarte mari, oarecum incomode. Studiez problema. I-am cris chiar un mail Adellei să o rog să ne vedem pe tema asta.

3. Sunt fascinată de-a dreptul de viteza cu care îmi crește burta acum. La prima sarcină s-a văzut muult mai târziu, deși eram la fel de slabă ca acum. Inițial, mă gândeam că de vină e pofta mea de mâncare, mai mare decât îmi aduc aminte în cazul lui Matei. M-a liniștit Bogdana, când am citit că și în cazul ei(slabă ca mine) s-a văzut de prin săptămâna a 7-a. Chiar dacă am cam aceleași simptome ca prima dată( adică nu am mai nimic, nu grețuri, nu pofte, chef nebun de somn), starea mea e complet alta. Acum știu la ce să mă aștept, nașterea în sine nu mă sperie deloc, o privesc ca pe un moment chiar frumos. Voi scrie încă o dată despre cum a fost prima oară din perspectiva celor aproape trei ani cât au trecut de atunci. Nu am uitat nimic, din contră.

Bumbofobie

Studiind lista fobiilor de la A la Z am descoperit că există câteva de-a dreptul interesante, gen: teama de cărți, albume, biblioteci - bibliofobie; frica de culori - cromofobie; frica de clovni - coulrofobie și unele și mai ciudate: frica de iubire - filofobie, sau frica de duminica - heliofobie.

Oricât am căutat, nu am găsit nimic despre noua fobie a lui Matei: cea de nasturi. Nu numai că nu suportă, la modul că face o criză de urlete și smulgeri de haine la el, dar începe să plângă și dacă mă vede pe mine cu vreun nasture la bluză, să nu mai vorbim de cămăși. Așa că am inventat un termen: bumbofobie

Am o colecție chiar simpatică de cămăși pentru el, dar care este complet inaccesibilă momentan. Eu sper din toată inima să fie ceva trecător, ținând cont de faptul că a apărut relativ recent(de câteva luni). Oricum, dacă persistă, ne putem lua adio la orice job corporate pentru el, nu că asta ar fi neapărat ceva rău...