joi, 9 august 2012

Trei-în-unu

Chiar fără nicio dificultate escaladează canapeaua și ajunge lângă mine. Apoi, la fel de sprinten, hopa sus! A ajuns în brațele mele. Mă gândesc că vrea din nou lapte. Nu fac nimic, aștept inițiativă din partea lui. Își continua escaladatul pe mine. Mi-a ajuns aproape în cap. Nu pricep. Parcă vrea să mă sufoce. Să mă înghită. Mă mușcă cu patimă de obraz și nas. Matei îl privește, parcă cu timiditate, din colțul camerei. Îi fac un gest subtil, o mini-invitație. O prinde din zbor și mă atacă și el cu viteza fulgerului. Mult mai delicat însă, se culcușește sub brațul meu. Stăm așa, îngrămădiți pe jumătate de canapea, trei suflete.
E un moment simplu de... cum să spun... de apartenență. Eu a lor și ei ai mei.
Sunt fericită.  E atât de simplu să îți deschizi brațele.

miercuri, 8 august 2012

Fără de noimă

Am împins încet cu piciorul ultimele trei bucăți de lego care mă împiedicau să ajung la birou. Am făcut-o încet nu pentru că mi-e frică să nu îl trezesc, el doarme tun, ci pentru că vreau să îmi menajez neuronul propriu, asaltat altfel permanent de tot soiul de sunetele provocate de cele două mici taifunuri din dotare.
Să mai spun că nu am spălat vasele? Sau că nu m-am pieptănat? Păi când să ai vreme de așa ceva, când ai de construit parcări sau de pescuit plastelină din acvariu?
E o combinație dubioasă, vă jur, între"vreau-să-fug-departe-să-stau" și "I-m-the luckiest-girl-in-the world".
La naiba! De ce nu sunt mai puternică, mai zen, mai înțeleaptă? De ce nu mă pot reseta, reinventa, reîmprospăta de câte ori vreau și când vreau?
Totul e fragmentat, iar asta nu îmi place. Ați văzut-o ieri pe Cătălina Ponor ce exerciții cursive a avut? Cum aluneca parcă dintr-o parte în alta a solului, cu o grație și o ușurătate fascinanta? Ei bine, asta îmi doresc și eu! Să leg clipele, să le trăiesc așa cursiv și armonios.
Ca să înțelegeți la ce mă refer: pentru ca să ajung aici cu amărâta asta de postare au trecut vreo trei ceasuri, cred, de nici nu mai știu exact ce voiam să spun. Așa că, de unde lejeritate, armonie, alunecare de condei?

Să vă spun totuși care e treaba: Pavel e genial, jur, face niște chestii de ne lasă mască. E curajos, curios, descurcăreț. Și are la energie... ne bagă pe toți sub masă. N-aș putea însă să spun că e atomic, că e agitat așa haotic. Nu. El e doar o bucurie pe picioare. O bucurie poznașă, crescută frumos de tot. Așa simt eu. Că l-am crescut bine. Liber. Cu spațiu mult.

Matei-înotătorul se face din ce în ce mai frumos. Se rafinează pe zi ce trece. Asta e impresia mea. E greu, al naibii de greu să fii frate mai mare, dar el se descurcă onorabil. Aș vrea să cred că nu suferă prea mult, Pavel e foarte acaparator de atenție.

Mă opresc acum, am stat destul aici. Am trebi. O mie.
Voi mai scrie din astea fără noimă, cel puțin asta îmi doresc. E de împărtășit. Doi e o cifră mult mai frumoasă decât credeam.



marți, 7 august 2012

Mult frumos

De fapt azi e ultima zi din Săptămâna Alaptării. S-a scris mult și frumos, așa că am decis să adun toate linkurile dragi laolaltă, așa ca să le am în caz de nevoie, dacă vreodată îmi va cere cineva ajutorul:)

Așa, fără nicio ordine: De la Mamițuni - aici "... Contrar celor scrise pe unele postere, alăptarea nu e un act. E un proces. Unul din cele mai naturale, desigur - dacă nu chiar cel mai - dar nu e act. 

Nu e un odată şi gata - sau un acum şi gata, masa asta şi gata, e o transformare totală. Transfigurare sublimă - sau, după caz, derută înspăimântătoare."
Paula aici "... E iarasi retrograd sa mai batem apa/ laptele praf in piua despre cat e de la fel sa dai biberon, liberator sa fii mama cu sfarcurile turgente si odraslele sanatoase tun cu stampila "lilupil unu" si "filumil doi" pe ele, odraslele."

Draga de Zoozie aici - "... Maternitatea nu chinuie și nu îndobitocește, nici nu îți epuizează mijloacele financiare. Maternitatea te reinventează și îți deschide perspective pe care nici nu le-ai visat.
Olandezul Zburător - aici. "...  Am trăit şi eu, la fel ca bunica, mătuşa şi verişoara mea, în primul an, bucuria râsului cu sânul în gură, a muşcăturilor jucăuşe, am sărutat cu drag picăturica de lapte care se scurgea din guriţă. "
Gabriela aici "... Poate ca da,nu e pentru oricine.Poate ca trebuie sa ti se si potriveasca.Poate ca trebuie sa te rupi cu totul de prejudecati si inhibitii legate de propriul corp.Poate pentru ca sunt eu asa hippie si as putea umbla toata viata cu pletele si sanii in vant si copiii agatati pe acolo fara sa ma sinchisesc de nimeni.Pentru ca nu ma prea intereseaza ce crede lumea (despre mine in general,nu doar despre sanii mei lasati).Pentru ca sunt convinsa ca alaptarea nu iti scade stima de sine si nu te face sa devii o vaca(in schimb mancarea proasta sau lipsa unei vieti outside the box ,da).Pentru ca sanii lasati si vergeturile sunt pentru mine “trofee de razboi” si am invatat sa le accept si sa traiesc cu ele."
Mariamirabela - aici "... Si ne intoarcem la inceputuri: nimic nu dureaza o vesnicie, iar alaptarea nu face exceptie. Faceti sa va fie draga, restul sunt motive. Pentru unele de a merge mai departe, pemtru altele de a se opri. Alaptarea este bucurie."
Degețica - aici "... Pe mine, alăptatul m-a făcut ceea ce sunt acum.
M-a întărit și m-a cizelat în același timp."
O poveste mai specială, cu un filmuleț de îți dau lacrimile aici "... Nu-ţi fie teamă de aparenta fragilitate a copilului sau copiilor tăi. Oferă-i bebeluşului tău dragostea ta, mirosul tău, vocea ta… ajută-l să simtă că-i eşti aproape, că lumea în care a venit e frumoasă, că lumea voastră va fi securizantă şi plină de afecţiune şi iubire! Oferă-i laptele tău… e darul cel mai de preţ pentru a-l ajuta sa crească şi să prindă puteri, alături de dragostea ta necondiţionată!"
Ta-su și a lui superbă comparație:) aici.
O postare superbă, a la MoniQ aici - "... Pentru că zicem despre ea că e grea atunci când disturbă un confort artificial construit in jurul unei patologice lipse de interacţiune."
Raluca - aici cu multe multe link-uri foarte utile "... Chiar ajungem sa credem ca atunci cand optam pentru formula, e alegerea noastra, nu a societatii consumeriste si misogine? Si ca avem dreptul de a face aceasta alegere, chiar daca e in detrimentul unei alte persoane?"
Mai e și Sakura aici sau aici, sau aici.

Povestea mea, a noastră, (îmi) promit să o scriu cât de curând... Deocamdată încerc să fac față onorabil năzdrăvăniilor lui Pavel. Hai, pa! Fug să salvez pisica. O paște o baie în acvariu.



sâmbătă, 28 iulie 2012

Săptămâna alăptării

Nu cred că mai e vreun mister pentru nimeni care intră aici faptul că sunt o susținătoare înfocată a alăptării.
În perioada 1-7 august sărbătorim a douăzecea aniversare a ei.


Dau paste mesajului ANNA( Asociația pentru Naștere Naturală și Alăptare - http://www.
nasterenaturala.ro/)

"Aflată deja la a patra manifestare în România, Săptămâna Internațională a Alăptării va fi marcată prin organizarea unor evenimente care se adresează părinților, cadrelor medicale si tuturor celor interesați.  
Asociația pentru Naștere Naturală și Alăptare, IBFAN România și La Leche League România vor organiza în București următoarele evenimente:

O conferință pentru părinți si cadrele medicale care activează în domeniul perinatal – speakerii acestui eveniment sunt specialiști (medici pediatri, moașe, psihologi, consultanți și consilieri în alăptare). În cadrul acestei conferințe vor fi discutate subiecte ca: alăptarea în sarcină, alăptarea copilului adoptat, alăptarea în tandem, alăptarea peste doi ani, alăptarea prematurilor, diferențe între laptele matern și laptele praf, importanța colostrului și a alăptării în maternitate în primele zile, necesitatea rooming-in-ului).

Conferința va avea loc în data de 2 august, orele 17-20 la sala de conferințe Codecs, la adresa din Str. Agricultori nr. 37-39, Sector 2, București. 

Împreună cu partenerii evenimentului, se va organiza o tombolă cu premii substanțiale. 

Tot în cadrul acestui eveniment se va prezenta în premieră un interviu acordat în exclusivitate Asociației pentru Naștere Naturală și Alăptare cu reputatul medic pediatru Dr. Jack Newman. Actrița Florentina Țilea, care ni se va alătura în cadrul evenimentului, ne va împărtăși despre experiența alăptatului.

Curs de formare a personalului medical în alăptare – se adresează cadrelor medicale care își doresc să parcurgă și să-și însușească informații noi despre lactație, de la consultanți în lactație acreditați internațional, medici pediatri, psihologi.

Marș de protest și de awareness pentru instituirea rooming-in-ului în toate maternitățile din București – „NU separării copilului de mamă în maternitate!” desfăşurat în data de 6 august între orele 9:00 – 11:00, pe traseul Piaţa Victoriei – Piata Universităţii. 

La acest marş sunt aşteptate 100 de persoane care vor milita paşnic pentru drepturile copiilor şi ale mamelor cu pancarde cu mesaje sugestive. 

În continuarea marşului de protest, conducerii Spitalelor Elias, “Panait Sârbu” şi Malaxa (singurele maternităţi din Bucureşti în care nu există posibilitatea rooming-in-ului) le vor fi transmise materiale informaţionale despre importanţa şi beneficiile neseparării copilului de mamă şi o strategie elaborată de conducerea ANNA privind implementarea acestor practici în maternităţile respective.

De asemenea, sub umbrela Săptămânii Internaţionale a Alăptării, partenerii ANNA vor organiza și în alte oraşe din ţară (Cluj-Napoca, Braşov, Iaşi, Baia Mare, Timişoara, Alba Iulia) acțiuni și evenimente cu scopul conștientizării importanţei alăptării.

Vă invităm să fiți partener media la această manifestare și vă rugăm să ne sprijiniți promovând acțiunile noastre prin mijloacele de care dispuneţi.
Vă invităm să participați la evenimentele noastre – la conferința adresată părinților și cadrelor medicale, cât și la marșul de protest. 

Vă stăm la dispoziție cu detalii legate de evenimente; de asemenea, găsiți mai multe informații aici: http://www.
nastecumsimti.org/servicii-2/
saptamana-internationala-a-alaptarii-nastere-naturala/. 
Pagina va fi actualizată constant cu informații referitoare la evenimente, locul desfășurării acestora și speakeri."

joi, 12 iulie 2012

Caniculă

 Liniște, prea multă liniște aici.

E neuronul meu, paralizat de canicula asta. Iarăși îmi doresc să plec din țară, în una nordică, fără călduri. Sau poate m-aș mulțumi cu o emigrare dincolo de Carpați. Hm.

Cum ce-am mai făcut? Am distrat copiii, că suntem cu ei acasă, fără de grădi. Fun, fun, fun.

Da, îmi spun din nou, sunt mai puternică decât aș fi crezut. Și mi-au murit lăudătorii.:)

Vești. Am intrat cu Matei, în perioada întrebărilor grele. Întrebări de tipul: "Cine l-a făcut pe Doamne Doamne? Moș Crăciun?".

Și încă una, zen style:

"Mami, nu știi că și moliile au mămici și tătici, care plâng după ele? Nu le mai omorî!"

Și stăm toată ziua în piscina de pe balcon, cu bălți pe parchet și haos maxim peste tot.




vineri, 22 iunie 2012

Sărumâna de masă!

... sau cum se hrănește el adică, la un an și vreo trei luni ale sale.

Voi începe cu laptele. Cu laptele meu. Că altul nu vede. E alăptat cu spor, mult încă, atât cât vrea și când vrea. Deja au început să apară întrebările pe temă dată, dar vă jur că nu mă supăr. Și nici nu mă rușinez sau ceva. Și chiar nu mint când spun că nu știu până când. Chiar nu intenționez să schimb ceva.

Nu vreți să știți cam cât timp am alocat alăptării pe plajă, când m-a prins în costum de baie:)Că v-am zis că am fost trei zile la mare, nu? Da sigur nu v-am zis cât de plină de bebeluși e plaja la 2Mai. Gene, nu alta. Parcă nu te lasă la plajă fără un urlător la purtător.

Așa, mă așteptam ca măcar acolo să văd mai mulți copii alăptați, fie ei cât de mici. Dar nu. Eu și Delia. În schimb am văzut multe multe biberoane. Cu lapte, ceai sau alte licori. Și am auzit multe orori de genul "nu o mai lăsa dragă cu mâinile în găletușa cu apă, că deseară face iarăși febră... " Deci îmi place să cred că le era rușine să alăpteze pe plajă. Că o făceau discret, atunci când nimeni nu se uita, departe de ochii curioșilor ca mine.

Să merg mai departe cu mesele lui Pavel. Parcă vă mai spusesem eu că e hrănit cam sută la sută BLW. Adică îl las să se descurce singur - cu linguriță/furculiță (de metal, de-ale noastre, alea de plastic nu-i plac defel). Sau direct cu mâna, deși preferă cu furculița. Dacă ar putea, chiar și apa ar lua-o tot cu furculița(aia înspăimântătoare, de metal).

Iar acum (de vreo lună) pot să spun că mănâncă. Adică am văzut chiar că îmi cere chestii.
Vă mărturisesc că am trecut printr-un moment de dubiu, că nu fac bine că îi stau atâta la dispoziție cu tzâtza, că nu va ajunge să mănânce și el ca oamenii. Noroc că mi-a trecut. Dubiul. Că am văzut că mă înșel. Că el are ritmurile lui, timpii lui, agenda lui. Una bună de tot. Poate puțin diferită de a mea, dar, cu siguranță, una mai bună.

Iubesc felul în care mănâncă, felul în care mânuiește instrumentele mai sus menționate. Da, se murdărește încă, dar se descurcă remarcabil.

Printre preferințele lui culinare se numără semințele de cânepă, castraveții cu tot cu coajă, ridichile, untul, merele, salata verde, germenii, nucile de orice fel, stafidele, somonul. Și dintre găteli: supele, orezul și pastele. Iubește ciorba de fasole boabe cu afumătură:)

Sunt atât de încântată că am ajuns aici fără nicio impunere, fără nicio zdroabă.
Cât despre el: adoră să mănânce - e joacă dar și lucru serios.

Deocamdată atât, mă duc să pregătesc ceva pentru prânz.



miercuri, 20 iunie 2012

Din nou, Talcioc!

Pe scurt, așa -

Ce: Talcioc Urban
Unde: Lente&Cafea
Când: 23 iunie, de pe la ora 12
De ce: Help pentru micul Ștefan, suferind de sindromul Apert
stefansiapert.wordpress.com

Cum: talciocărim, iar toate fondurile strânse merg la Ștefan.

See you there! Dacă mai aveți întrebări, nu ezitați să mi le puneți! Sau, vă mai uitați și aici.

Event cu scop nobil foarte fain. Garantez.
Daisypath Happy Birthday tickers
Lilypie Kids Birthday tickers

LinkWithin

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin