Ieri, după aproape o lună de stat cu cojoacele sub plapumă şi de spălat la lighean, au venit cu CONTORUL...acum spăl vasele chiar dacă nu sunt murdare, doar de plăcerea apei calde de pe ţeavă.
După ce procesul de instalare a luat sfârşit iar domnii de la distrigaz s-au răspândit pe la casele lor, sau poate pe la alţii care îi aşteptau mai ceva decât pe Moş Gerilă, domnu Gheo, responsabil cu lucrarea noastră, cel care ne-a tras ţevile prin casă, a ţinut să îl ia deoparte pe soţ şi să îi ofere un sfat părintesc:
"Ascultă la mine, Ştefane, pentru că îmi eşti simpatic, îţi dau un sfat.
Şi eu eram ca tine. Alergam toată ziua, lucram de îmi săreau capacele...
Şi am ajuns la concluzia că nu e bine, aşa te îmbolnăveşti...încearcă să îţi găseşti un loc unde să nu faci nimic toată ziua, doar să stai şi să primeşti şpagă"!!!!!!
Eu nu v-aş crede dacă mi-aţi povesti întâmplarea asta, pe cuvânt.
Am fost mereu tentată să spun că nu există oameni reali, aparent de bună credinţă, care gândesc aşa...
joi, 19 noiembrie 2009
miercuri, 18 noiembrie 2009
Altfel de hrană
Cred că e definitoriu pentru oricare dintre noi felul cum arată spaţiul în care am ales să trăim, indiferent că e o ditamai vila cu grădină sau o simplă garsonieră confort trei.
Constat în ultima vreme, o grijă tot mai crescută în ceea ce priveşte mâncarea noastră cea de toate zilele (să fie cât mai naturală, cultivată sau crescută în medii cât mai "bio"). E un lucru cât se poate de lăudabil, dar nu e suficient. Nu. La fel, dacă nu chiar şi mai importantă este hrana pe care o oferim sufletului nostru. Şi ma gândesc aici la muzica cu care ne înconjurăm; la cărţile pe care le citim; la locurile pe care le frecventăm. Câte spectacole aţi văzut în ultima vreme? Dar concerte?
Mergând mai departe cu raţionamentul ăsta, am ajuns la concluzia că e vital să ne înconjurăm de oameni frumoşi. E un raport direct proporţional între calitatea celor din jurul nostru şi creşterea personală. Dar să ne înţelegem: nu spun că dacă începem să ne învârtim printre conferenţiari sau alte somităţi vom deveni automat mai buni.
Spun doar că apariţia unor personaje speciale în cercul nostru intim e un semnal al unei oarecare creşteri personale. E vorba de existenţa comunicării, care apare numai dacă vă găsiţi pe aceeaşi lungime de undă.
Dar ce vreau eu să spun de fapt aici? Vreau să vă îndemn să vă cultivaţi cu grijă relaţiile speciale pe care le aveţi, să ţineţi cu dinţii de ele, să nu lăsaţi timpul prea puţin, distanţa, sau mai ştiu eu ce, să se interpună între voi...
Apropo de oamenii speciali la care ţin mult, vă invit mâine la un vernisaj la MNAC.
Cât despre păpuşile lor, promit să scriu un post dedicat, e incredibil ce fac fetele astea.
Constat în ultima vreme, o grijă tot mai crescută în ceea ce priveşte mâncarea noastră cea de toate zilele (să fie cât mai naturală, cultivată sau crescută în medii cât mai "bio"). E un lucru cât se poate de lăudabil, dar nu e suficient. Nu. La fel, dacă nu chiar şi mai importantă este hrana pe care o oferim sufletului nostru. Şi ma gândesc aici la muzica cu care ne înconjurăm; la cărţile pe care le citim; la locurile pe care le frecventăm. Câte spectacole aţi văzut în ultima vreme? Dar concerte?
Mergând mai departe cu raţionamentul ăsta, am ajuns la concluzia că e vital să ne înconjurăm de oameni frumoşi. E un raport direct proporţional între calitatea celor din jurul nostru şi creşterea personală. Dar să ne înţelegem: nu spun că dacă începem să ne învârtim printre conferenţiari sau alte somităţi vom deveni automat mai buni.
Spun doar că apariţia unor personaje speciale în cercul nostru intim e un semnal al unei oarecare creşteri personale. E vorba de existenţa comunicării, care apare numai dacă vă găsiţi pe aceeaşi lungime de undă.
Dar ce vreau eu să spun de fapt aici? Vreau să vă îndemn să vă cultivaţi cu grijă relaţiile speciale pe care le aveţi, să ţineţi cu dinţii de ele, să nu lăsaţi timpul prea puţin, distanţa, sau mai ştiu eu ce, să se interpună între voi...
Apropo de oamenii speciali la care ţin mult, vă invit mâine la un vernisaj la MNAC.
Cât despre păpuşile lor, promit să scriu un post dedicat, e incredibil ce fac fetele astea.
luni, 16 noiembrie 2009
Scrat Rullz!
E unul din personajele mele preferate ever!
Cu dedicaţie pentru toţi Mateii mari sau mici din blogosferă:
Cu dedicaţie pentru toţi Mateii mari sau mici din blogosferă:
duminică, 15 noiembrie 2009
Status si...lucruri mărunte
E a patra zi şi Matei a mai avut încă febră, mică ce e drept. Lucrurile merg spre bine, asta e clar. Pentru că am intrat în a patra zi de boală, am decis că e momentul unui control. Iar pentru că doctoriţa noastră e ocupată astăzi la o rupere de turtă, am decis să mergem la Centrul Medical Unirea, sectorul pentru copii.
Ideea de a intra într-un spital de stat, plin de copii bolnavi, am respins-o din start. Totuşi şi aici, ne-am intersectat pe hol cu un băieţel care tuşea rău sărăcuţul...iar mama lui mi-a oferit o replică de pus la revistă, care m-a dat pe spate: "Mergeţi de aici, doamnă, copilul meu tuşeşte rău, deşi dacă sunteţi aici, înseamnă că şi el(Matei) e bolnav"!
Mda, e bolnav, dar asta nu înseamnă că ne dorim şi alte boli sau alte virusuri...
După ce a constatat că nu are nimic nici la plămâni şi nici otită sau altceva, doar roşu în gât, doamna doctor ne-a chemat şi mâine la recoltat sânge şi pp pentru nişte analize, aşa, de siguranţă.
Mi-a plăcut mult de ea, mai ales pentru că avea aceeaşi părere proastă ca mine vis-a-vis de antibiotice...în plus, mi-a spus că faptul că M. face aşa febre mari(a mai făcut o dată 40 din cauza unui canin) e un semn bun, înseamnă că are un super/sistem imunitar.
Eu simt că e pe drumul cel bun...sper să terminăm odată cu bolile astea, că nu ne place deloc! :)
Bogdana, să ştii că m-am gândit mult la voi zilele astea...
Şi la final, un filmuleţ de bine-dispunere dintr-un univers mărunt:
Ideea de a intra într-un spital de stat, plin de copii bolnavi, am respins-o din start. Totuşi şi aici, ne-am intersectat pe hol cu un băieţel care tuşea rău sărăcuţul...iar mama lui mi-a oferit o replică de pus la revistă, care m-a dat pe spate: "Mergeţi de aici, doamnă, copilul meu tuşeşte rău, deşi dacă sunteţi aici, înseamnă că şi el(Matei) e bolnav"!
Mda, e bolnav, dar asta nu înseamnă că ne dorim şi alte boli sau alte virusuri...
După ce a constatat că nu are nimic nici la plămâni şi nici otită sau altceva, doar roşu în gât, doamna doctor ne-a chemat şi mâine la recoltat sânge şi pp pentru nişte analize, aşa, de siguranţă.
Mi-a plăcut mult de ea, mai ales pentru că avea aceeaşi părere proastă ca mine vis-a-vis de antibiotice...în plus, mi-a spus că faptul că M. face aşa febre mari(a mai făcut o dată 40 din cauza unui canin) e un semn bun, înseamnă că are un super/sistem imunitar.
Eu simt că e pe drumul cel bun...sper să terminăm odată cu bolile astea, că nu ne place deloc! :)
Bogdana, să ştii că m-am gândit mult la voi zilele astea...
Şi la final, un filmuleţ de bine-dispunere dintr-un univers mărunt:
vineri, 13 noiembrie 2009
Cu pantofiorii în mână
După cum când se lasă liniştea în casă nu e un semn deloc bun, la fel şi cu blogul ăsta. Când e linişte, e cam de rău...de ieri de pe la prânz, Matei a oscilat între următoarele cifre: 38 cu 2 şi 39 cu 6, cu noi recorduri personale, în toiul nopţii: 40 cu 6. În rest, nimic: nici tuse, nici muci, nici roşu-n gât, doar moleşeală în momentele peste 39.
Mister total...eu bănuiesc din nou vreo măseluţă, deşi ar cam exagera.
Am început şi eu să fâlfâi acum puţin, pentru că l-am culcat fără febră.
Nu am apucat să vă povestesc încă despre ticul lui. Când e obosit, când se plictiseşte sau e concentrat, Matei îşi răsuceşte părul. Îmi aduce aminte de un coleg de liceu, care avea exact acelaşi tic...sunt curioasă dacă şi-l va păstra atât de mult şi el.
În seara asta, Matei nu a vrut să îşi lase tenişii din mănuţe. A adormit cu ei în braţe, fără să îşi mai răsucească părul. Înseamnă că avea un motiv foarte important pentru gestul lui. Oare a fost felul lui de a-i spune febrei să-şi ia tălpăşiţa?
Vă rog să ne ţineţi pumnii, să trecem cu bine noaptea asta!
Mister total...eu bănuiesc din nou vreo măseluţă, deşi ar cam exagera.
Am început şi eu să fâlfâi acum puţin, pentru că l-am culcat fără febră.
Nu am apucat să vă povestesc încă despre ticul lui. Când e obosit, când se plictiseşte sau e concentrat, Matei îşi răsuceşte părul. Îmi aduce aminte de un coleg de liceu, care avea exact acelaşi tic...sunt curioasă dacă şi-l va păstra atât de mult şi el.
În seara asta, Matei nu a vrut să îşi lase tenişii din mănuţe. A adormit cu ei în braţe, fără să îşi mai răsucească părul. Înseamnă că avea un motiv foarte important pentru gestul lui. Oare a fost felul lui de a-i spune febrei să-şi ia tălpăşiţa?
Vă rog să ne ţineţi pumnii, să trecem cu bine noaptea asta!
miercuri, 11 noiembrie 2009
Tizul preferat
S-a născut ieri! Îi urăm bun-venit şi aşteptăm cu nerăbdare să crească puţin ca să îl putem scoate la joacă.
Felicitări Bee şi Răzvan , Mateicelsimaimic e norocos ca a nimerit la voi in familie! :)
luni, 9 noiembrie 2009
Undeva la prima oră
Micul dejun e sfânt pentru noi, toată gaşca se înghesuie în bucătărie în fiecare dimineaţă, pentru a se implica la prepararea lui. Nu vreţi să ştiţi cât ne este de ajutor Matei...la rostogolirea paharelor de iaurt (încă nedesfăcute) pe jos, la verificarea temperaturii din congelator, la inventarul oalelor şi a farfuriilor din dulap şi asta în fiecare zi.
Mărturisesc că, până nu iau cel puţin şase înghiţituri de cafeaua mea cu lapte cotidiană, nu reuşesc să mă trezesc. Pot să mă spăl cu apă rece, pot să ies afară în frig, degeaba. Am nevoie de cafea!
Era puţin după ora nouă, îmi savuram licoarea magică, îndesată în capotul meu pufos de casă, foarte atentă la o discuţie de la radio.
Au trecut câteva minute bune până să îmi dau seama că sunt singură la masă, că nu încearcă nimeni să îmi răstoarne bolul cu cereale. Băieţii dispăruseră misterios. Mi-am făcut repede calculele: e linişte – semn rău, sunt împreună – semn bun, aşa că am dat mai tare radioul şi m-am afundat şi mai adânc în halatul meu. Câteva minute doar pentru mine şi cafeaua mea...ce bine.
Apoi mi-am amintit brusc de o întâlnire pe care o anunţase Ştefan la nouă jumate şi la care nu vedeam cum va ajunge...aşa că mi s-a aprins un beculeţ. M-am reconectat la realitatea înconjurătoare, de data asta cu simţurile mai ascuţite (efectul cafelei), uşor îngrijorată.
M-am liniştit instant, odată cu apariţia juniorului în uşa de la bucătărie, care m-a luat de mână şi m-a tras înspre dormitor. Cumva vinovată pentru momentele mele de reverie, l-am urmat ascultătoare.
Abia atunci au răzbătut până la mine niste bufnituri înfundate. M-am repezit către dormitor, unde...am aflat şi sursa zgomotelor. Era Ştefan, închis pe balcon, zgribulit, aproape desculţ, cu mătura în mână!
Explicaţia am primit-o abia seara, când nervii s-au destins şi am putut să râdem împreună de toată tărăşenia.
Dintr-un avânt aparent inexplicabil, al meu soţ gospodar hotărâse că îndepărtarea mizeriei de pe balcon provocate de instalarea centralei nu necesită amânare. Aşa că, la nouă dimineaţa, a înşfăcat mătura şi a ieşit pe balcon, urmat îndeaproape de Matei,care abia aşteaptă o incursiune în zonele astea rar accesibile.
Ghinionul a făcut ca, în loc să deschidă uşa de la balcon, să tragă în jos de mâner, Mateicelmic l-a blocat pe tati. Degeaba a bătut cu putere în geam după mami, ea era în alte sfere...
A încercat apoi să îl convingă pe M. să vină după mine. Prima încercare a fost nereuşită: copilul a apărut, după o absenţă dătătoare de speranţe...cu făraşul în mână!.. “Sigur de asta are nevoie tati, de asta îmi face semnele alea disperate!”
S-a mirat puţin când a văzut că tati nu e mulţumit la vederea făraşului...aşa că a plecat în căutarea lui mami, să vină şi ea să îl ajute pe tati la curăţenia asta de dimineaţă.
Zi end
Mărturisesc că, până nu iau cel puţin şase înghiţituri de cafeaua mea cu lapte cotidiană, nu reuşesc să mă trezesc. Pot să mă spăl cu apă rece, pot să ies afară în frig, degeaba. Am nevoie de cafea!
Era puţin după ora nouă, îmi savuram licoarea magică, îndesată în capotul meu pufos de casă, foarte atentă la o discuţie de la radio.
Au trecut câteva minute bune până să îmi dau seama că sunt singură la masă, că nu încearcă nimeni să îmi răstoarne bolul cu cereale. Băieţii dispăruseră misterios. Mi-am făcut repede calculele: e linişte – semn rău, sunt împreună – semn bun, aşa că am dat mai tare radioul şi m-am afundat şi mai adânc în halatul meu. Câteva minute doar pentru mine şi cafeaua mea...ce bine.
Apoi mi-am amintit brusc de o întâlnire pe care o anunţase Ştefan la nouă jumate şi la care nu vedeam cum va ajunge...aşa că mi s-a aprins un beculeţ. M-am reconectat la realitatea înconjurătoare, de data asta cu simţurile mai ascuţite (efectul cafelei), uşor îngrijorată.
M-am liniştit instant, odată cu apariţia juniorului în uşa de la bucătărie, care m-a luat de mână şi m-a tras înspre dormitor. Cumva vinovată pentru momentele mele de reverie, l-am urmat ascultătoare.
Abia atunci au răzbătut până la mine niste bufnituri înfundate. M-am repezit către dormitor, unde...am aflat şi sursa zgomotelor. Era Ştefan, închis pe balcon, zgribulit, aproape desculţ, cu mătura în mână!
Explicaţia am primit-o abia seara, când nervii s-au destins şi am putut să râdem împreună de toată tărăşenia.
Dintr-un avânt aparent inexplicabil, al meu soţ gospodar hotărâse că îndepărtarea mizeriei de pe balcon provocate de instalarea centralei nu necesită amânare. Aşa că, la nouă dimineaţa, a înşfăcat mătura şi a ieşit pe balcon, urmat îndeaproape de Matei,care abia aşteaptă o incursiune în zonele astea rar accesibile.
Ghinionul a făcut ca, în loc să deschidă uşa de la balcon, să tragă în jos de mâner, Mateicelmic l-a blocat pe tati. Degeaba a bătut cu putere în geam după mami, ea era în alte sfere...
A încercat apoi să îl convingă pe M. să vină după mine. Prima încercare a fost nereuşită: copilul a apărut, după o absenţă dătătoare de speranţe...cu făraşul în mână!.. “Sigur de asta are nevoie tati, de asta îmi face semnele alea disperate!”
S-a mirat puţin când a văzut că tati nu e mulţumit la vederea făraşului...aşa că a plecat în căutarea lui mami, să vină şi ea să îl ajute pe tati la curăţenia asta de dimineaţă.
Zi end
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
