luni, 30 mai 2011

Unele altele

Recomandarea zilei, mai bine spus a lunii: acum două săptămâni am făcut prima comandă la Coșul de legume.

Eram curioasă foc ce gust poate avea rucola autohtonă, noi fiind mare fani rucola-de-supermarket, că de alta nu am găsit pe la piață.

Și am fost fidelizați total. E genială rucola de grădină! Ca să nu mai spun cum e salata crescută în bătaia vântului. Altă culoare(e tot verde, dar altă nuanță, evident:)), alt gust. Și credeți-mă, abia aștept roșiile!... și dovleceii...și mazărea... și fasolea verde!

Da, sunt puțin mai scumpe decât la piață, dar vă spun sincer, chiar merită. Nu poți să te aprovizionezi exclusiv de la ei, nu au toate sortimentele, dar să îți completezi mesele cu ceva sigur natural/organic/bio, merită.

Bun, astea sunt unele. Altele se referă la faptul că ne așteaptă o mare aventură: o excursie la Cluj cu trenul, cu doi copii și nicinuvreausămăgândesc câte bagaje:) Asta pentru că e acea perioadă cinefilă a anului, deși pentru mine va fi doar aerul de festival. Că despre vizionat filme nu prea poate fi vorba. Vă spun sincer, chiar mi-ar face bine o petrecere așa cum numai la TIFF poți vedea...

Și încă una: uriașul-Pavel e la fel de vorbăreț ca și ceilalți membri ai familiei - gângurește atât de melodios că mi se umple sufletul de încântare, poate voi reuși cumva să îl și filmez ca să vă arăt și vouă!




Și Ștefan, așa cum era când ne-am cunoscut:)

miercuri, 25 mai 2011

Alte poze bebelușești

Astăzi am avut o revelație: Pavel a crescut în așa rimt amețitor, încât am cam ratat vârsta aia când poți să faci poze bebelușești adorabile, a la Anne Geddes. Bine, adevărul e că din alea nu puteam face never, doar Pavel s-a născut cu patru kile...

Am zis totuși să mă adaptez și să încerc și eu ceva, în limita posibilităților. Se poate mai bine, dar ne vom mulțumi cu atât deocamdată:)

ps - Mulțumiri lui Pavel, pentru că a fost atât de cooperant


luni, 23 mai 2011

Cel mai cool






Nu-i așa că e cel mai cool accesoriu? Și e universal, merge la fel de bine la tătici ca și la mămici. Da, vorbesc aici de copil purtat evident. :)

Iar pozele astea sunt de acum o săptămână. De atunci, am mai renunțat la textilă. Acum, ținuta în marsupiu e body cu mânecă scurtă și scutec. Atât. Suficient.

Oh, să vedeți ce mândră sunt când văd cum întorc fetele capul după soțul meu cel cool! :)

Și pentru cunoscători, în prima poză tati făcea Geocaching :)

miercuri, 18 mai 2011

Ca un leu în cușcă




Remarcați vă rog caninii exemplarului...






Și acum că v-ați dat seama, săriturile la "Țup Țup" din parc sunt de mare angajament, probabil singura variantă reală dacă vrem să consumăm chiar toată energia:)

marți, 17 mai 2011

De două luni, în cifre



Deși are puțin mai mult de două luni, abia astăzi am fost la control/vaccin. Și chiar nu mă pot abține să nu vă împărtășesc motivul pentru care mi-a crescut inima în mine!

Pavel e ca Făt Frumos, a luat 2 kile 150 în luna asta și 6 cm în lungime. Deci are 7 kile 150 și 63 cm lungime. Și totul cu lapte fără E-uri, produs de o mamă pe alocuri isterică (da, astăzi am început prost ziua).

vineri, 13 mai 2011

F!$# blogger!

Dintr-un motiv care îmi scapă, platforma blogger care găzbuiește acest colțișor de gânduri virtual, a dat un mare rateu... Timp de vreo două zile, niciun blog nu a mers, nu s-a putut posta, nici comenta.

Mai mult, ultimele comentarii care s-au făcut la ultima postare au dispărut pur și simplu. Și îmi pare chiar rău. E cred cea mai dragă postare a mea de aici...și chiar voiam să știu ce părere aveți.

Ca sa nu le pierd, le-am luat din casuta de mail si le-am pus eu la comentarii.

Îmi cer scuze, în numele lor.

marți, 10 mai 2011

Postare lungă mult amânată sau cum a venit pe lume Pavel



Povestea nașterii lui Pavel așteaptă să fie scrisă/spusă demult. Nu aș spune că a stat cuminte pentru că mă tot bâzâie de ceva vreme să o pun de hârtie.

Am tot amânat din motive evidente: nu pot sta liniștită la calculator mai mult de câteva minute. Însă m-am hotărât: pornesc acum și voi scrie încet, câte puțin, până va fi gata.

Începutul îl știți deja. A fost o zi cu multe emoții, mai multe decât m-aș fi gândit...doar știam ce mă așteaptă, nu? De când m-am întors de la spital după ce tocmai îl refuzasem politicos pe Dragoș (doctorul) pe motiv că îmi las copilul să aleagă el momentul să ne vedem, au început contracțiile: destul de neregulate, apoi regulate, nedureroase și dureroase, apoi din nou neregulate, chiar absente.

Nu mai înțelegeam nimic. mi-am petrecut întreaga zi cu ceasul în mână, fără să mă hotărăsc dacă voi naște sau nu în ziua aceea. Pe la zece seara, am sunat totuși la spital să întreb dacă nu ar fi o idee bună să merg până acolo să vedem care e situația. Eram derutată pentru că auzisem/citisem că a doua oară totul e mai clar, odată pornite contracțiile trebuie fugit la spital, ca dilatația merge mult mai repede. Sfatul a fost să iau un No-Spa și să văd ce se întâmplă: se opresc complet sau devin regulate-dureroase?

Ei bine, au devenit parțial regulate la zece minute și destul de dureroase. Dar eu tot nu mă înduram să merg la spital. Am hotărât că aștept filalul emisiunii (erau preselecțiile la Românii au talent) și plecăm apoi.

Pe Matei îl lăsasem în grija bunicii încă de la prânz pentru orice eventualitate, așa că eram liniștiți acolo.

Am ajuns la spital (Cantacuzino) la 11.30 pm cu dilatație 5, contracții regulate, moralul excelent și emoții ca prima oară. Emoții nu atât vis-a-vis de nașterea în sine, ci vis-a-vis de întâlnirea cu Pavel.

Așa. Voi divaga puțin acum.

Am auzit și aud mereu discuții legate de maternitățile din București, mai ales cele de stat, cât de oribile sunt și ce servicii de cacao oferă ele. Deja când auzea lumea că voi naște la Cantacuzino, mă privea cu milă și cu ușor regret. Nașterea mea era parcă predestinată să fie o experiență negativă, în niște condiții deplorabile, cu oameni( a se citi asistente) răuvoitori.

Sunt sigură că așa și este în majoritatea cazurilor, mai ales dacă pornești de la așa niște premise sumbre. Condițiile însă mi s-au părut a fi bune, spitalul curat, iar tot ce mă interesa era să am copilul cu mine în salon. nu îmi păsa deloc cum sunt asistentele, nici în timpul nașterii și nici după. Aveam încredere totală în doctor și asta conta.

Chiar nu am fost dispusă să investesc 2000 de euro cât costă la privat pentru a avea niște condiții mai grozave care mi-ar fi garantat apoi o experiență fericită. Adică ce aș fi primit în plus? : un personal amabil care mi-ar fi spus vorbe dulci și mi-ar fi schimbat așternutul de trei ori pe zi? Cam scump...mai ales atunci când știi că de fapt de tine depinde cum va fi această zi pentru tine. Cum spuneam: aveam încredere totală în Dragoș, iar rolul lui în povestea nașterii era capital.

Revin la poveste. Am urcat în sala de nașteri și mi-am continuat liniștită contracțiile într-un pat lângă alte două femei. Totul mergea bine, eu așteptam să devină foarte dureroase, așa cum știam din prima. Începeam să-mi fac chiar speranțe că de data asta va fi mai puțin dureros, doar eram la a doua naștere, nu?
Ei bine... total greșit! Când la dilatație 7 doctorul mi-a rupt apa, ele au devenit așa cum îmi aminteam! Al naibii de dureroase. Și când spun asta, vorbesc foaarte serios.

Și la fel ca prima oară, mărturisesc public că am țipat la fiecare contracție în ultimele 40 de min. Am făcut-o pentru că nu puteam altfel. Asistenta șefă de la naștere încerca să mă convingă că e rușine să țipi, că le deranjez pe celelalte. I-am spus pe șleau că selfăstim-ul meu e zero în momentele alea și că îmi pare rău dacă deranjez, dar nici măcar nu am de gând să mă abțin, țipatul mă ajută mult.

A văzut că nu are cu cine vorbi și m-a lăsat în pace. Mi s-a părut chiar că era ușor amuzată, nu cred că mai primise astfel de replici prea des. Am mai auzit-o apoi să se plângea unei alte asistente cât de nasoală e noaptea respectivă, că așa tărăboi demult nu a mai avut. Ei bine, pe mine nu mă interesa: era momentul meu să nasc iar eu consider că orice femeie e îndreptățită să fie cât se poate de egoistă în clipele alea.

Și credeți-mă pe cuvânt, nu de răutate era vorba, ci de un ditamai copilul de 4 kile ce dorea să se nască:)

Ei bine, în continuare lucrurile sunt puțin blurate, știu doar că am simțit că dacă nu merg pe masa de naștere o voi face acolo în pat. Am născut din două contracții, la fel ca prima dată. Și l-am văzut. Mi s-a părut atunci că seamănă perfect cu Matei. Acum mă gândesc că toți sunt la fel în primele clipe, proaspăt născuți, nespălați încă și cu semnele efortului pe care l-au depus să vină pe lume. Da, știu că nu e așa, dar altfel nu îmi explic de ce mi s-a părut că seamănă cu fratele lui.

Au fost fix aceleași emoții, aceleași lacrimi în colțul ochilor, aceeași senzație că s-a petrecut un miracol, că EU sunt autoarea lui. De departe cel mai fantastic sentiment din lume. Vă spun sincer că îi compătimesc pe bărbați că nu au parte de el...

Toată durerea, tot zgomotul s-a stins ca prin magie, iar eu am redevenit o ființă rațională, responsabilă și politicoasă. În timp ce Dragoș îmi făcea epiziotomia am avut chiar o conversație extrem de plăcută. Am vorbit despre copii, despre mica mea afacere, am râs chiar de personalul de acolo (rămăsesem doar noi doi în sală), puțin sărit, care consideră că nici un copilaș nu poate lua scor apgar 10, asta e nota pentru profesori.

Despre șederea mea în maternitate vă spun doar câteva lucruri. Vă spun că l-am avut cu mine în salon și că l-am alăptat exclusiv. Vă spun că am reușit chiar să le conving și pe celelalte două fete din salon că o pot face și că pot să renunțe și ele la completările pe care le aduceau binevoitoarele asistente.

Și vă mai spun ceva: nu am dat nicio șpagă pe acolo, nu pentru că nu aș fi avut pregătiți bani, ci pentru că nu știu și urăsc să fac asta. Am văzut însă cum una din fetele din salon își lua bani cu ea și dacă mergea până la baie. Eu le mulțumeam frumos ori de câte ori mă ajuta careva și le ofeream chiar o îmbrățișare caldă. Nu știu dacă credeau că sunt nebună, dar chiar nu mă interesa, mă gândesc chiar că le cădea bine și o asemenea recunoștință. Am vrut să îi dau 50 de lei doctoriței de la neo-nato înainte să plec, dar de data asta ea a fost cea care m-a refuzat.

Și niște prețioase concluzii personale: e la fel de dureros și a doua oară, diferența e într-adevăr că durează mai puțin, dar e poate mai intens. Până la urmă, ca și orice altă experiență de viață, felul în care va fi nașterea depinde în cea mai mare parte de tine. Indiferent câți bani dai, poți trăi ceva frumos sau ceva nasol.

Eu nu am așteptat de la ceilalți să mă facă să mă simt bine, iar dacă s-au purtat urât le-am ignorat pur și simplu.

O spun încă o dată: atitudinea contează. Și așteptările pe care le ai. Iar dacă ai așteptări mari de la ceilalți, vei putea fi ușor dezamăgit.

Da, am văzut asistente cu privire răutăcioasă, am văzut asistente dornice de șpagă, dar le-am ignorat și le-am oferit ceva ce se așteptau mai puțin: un zâmbet și o îmbrățișare, că doar asta aveam din belșug. Noul copil îmi umpluse stocurile până la refuz.

Se poate naște și la stat și să fie bine. Am spus-o.

Eh, a avut răbdare cineva să citească așa mult? :)


ps Răspund la orice întrebare legată de subiect. Îndrăzniți.

luni, 9 mai 2011

Ajutăm și noi

Presupun că ați aflat deja de acțiunea Bogdanei de a strânge bani pentru Bibi. Ea a scos la vânzare diverse obiecte, care mai de care mai frumoase.

După ce m-am gândit puțin cu ce pot să contribui și eu cumva, m-am hotărât să ofer o sedință foto la micul meu studio. Fie ea de 250, fie de 400 de ron, după cum vrea solicitantul, donez banii în contul lui Bibi.

Dacă vă gândeați că vreți să ne vedem, acum e momentul, veți împușca doi iepuri dintr-o lovitură: shooting plus ajutor. Eu zic că e un pachet frumos!

sâmbătă, 7 mai 2011

Jack Jack



Îl știți pe Jack Jack? Pe zi ce trece, Pavel se apropie tot mai mult de look-ul lui. Adică își pierde pletele și i se formează un moț tare simpatic.

Și încă o asemănare: e incredibil de bine dispus, e dornic să te răsplătească cu un zâmbet in fiecare clipă. Eu așa ceva nu am prea văzut, sincer!

vineri, 6 mai 2011

De văzut și împărtășit

Gianna Jessen, supraviețuitoare a avortului



M-a zguduit și mi-a mișcat fiecare fibră...

Nici prima oară, nici la cea-a de-a doua sarcină nu am făcut triplul testul. Și nu pentru că îmi era frică să aflu, ci pentru că l-am considerat inutil. Nu ar fi putut nimic să mă facă să avortez. Am comparat mereu triplul testul cu felul în care cumperi pepenii roșii la piață. Le faci un cep și vezi cum sunt pe dinăuntru, iar dacă nu sunt suficient de buni, îi dai înapoi. Ei bine, eu nu am putut să fac lucrul ăsta când a fost vorba de propriul copil. Mi i-am asumat pe amândoi cu ochii închiși și am îmbrățișat voia Celui de Sus. Eram sigură că vor fi primi ceva minunat. Și așa a fost. Mulțumesc în fiecare zi pentru asta.

joi, 5 mai 2011

Ele știu întotdeauna mai bine!

Azi am chef de scris aici. Să vedem dacă voi avea și condiții... vă mărturisesc că încă nu m-am obișnuit să fiu foarte creativă în scris cu bbPavel atârnat de mine.

Așa că bag viteză.

Ieri. Aveam de făcut un drum important, l-am atârnat pe Pavel în wrap și am sărit în primul tramvai. M-am precipitat puțin, trebuia să aștept până adoarme copilul, doar știam că nu îî place să stăm pe loc, treji fiind. Din păcate chiar mă grăbeam...

În tramvai, destul de mare aglomerație, doar ploua afară. Mi-am găsit totuși o poziție confortabilă în picioare (pe scaun nu îi place defel) și am început să răspund la întrebări: Cât are? Doarme noaptea? etc. Lucrurile mergeau bine, lumea era fermecată de căpșorul cu căciuliță roșie care se ițea din wrap, eu eram fericită.

Lucrurile au luat însă o altă întorsătură, pe care o anticipasem de altfel. Copilul s-a plictisit de atâta stat pe loc în spațiu închis și a început să urle ca din gură de șarpe. Bineînțeles, fix atunci și tramvaiul s-a blocat în trafic.

Toată mulțimea de admiratoare pe care o aveam, s-a transformat brusc în mulțime de inchizitoare: "Sărăcuțul, nu stă bine." Și au continuat: "nu e bine pentru coloana lui", "e prea strans", "nu se poate mișca", "doar de la 6 luni poate fi purtat așa"... sau chiar suspectau că-i nehrănit și tot continuau. Eu nu ma prea supăr pe lumea plină de sfaturi aiurea, știu ca sunt folcloriste și propovăduiesc niște îndemne băbești, vechi sau deplasate. Le ignor cu seninătate, nu încerc să le schimb, știu că e imposibil.

Dar acum a fost prea de tot. M-a apucat o agorafobie groaznică, acolo în tramvai. Îmi venea să urlu: "Chiar nu mă interesează ce gândiți, nu sunt o puștoaică inconștientă pe care a lăsat-o grea colegul de bancă!" Pentru că așa mi se adresau.

Eu tot nu înțeleg de ce oare trebuie să arăți obosită și răpusă de îndatoriri ca să te ia lumea în serios, să te trateze cu minimum de respect/considerație. Dacă ești mamă și încă la puterea a doua, trebuie musai să fii distrusă și complet neatrăgătoare? Hai mai lăsați-mă, vă promit că mă voi strădui mereu să vă arăt fața luminoasă a maternității!

Bineînțeles, am terminat de scris tot cu copilul atașat de mine, dar am văzut că se poate:)

marți, 3 mai 2011

Scutecim textil

Scutecitul textil mi-a făcut cu ochiul demult. Pot să spun că auzisem mai multe avantaje decât aveam nevoie. Iubesc orice nu e risipă, nu se aruncă la gunoi. Deci aspectul eco, faza cu poluarea, faptul că fac un bine planetei.

Ok, știu că asta nu funcționează ca argument suprem la toată lumea. Vă gândiți poate că , raportat la numărul total/global de scutece aruncate, ale voastre sunt puține, nu fac mare diferență. Sau că pur și simplu, nu e momentul să fiți eco, aveți lucruri mai importante de făcut. Dacă mă întrebați pe mine, ăsta e cea mai greșita atitudine, dar să merg mai departe.

Sunt economicoase! Bineînțeles, pe termen lung. Adică investești inițial și apoi nu mai ai bătăi de cap. Vei mai dori probabil tu să îți mai iei una alta, dar ele nu îmbătrânesc, chiar cresc odată cu copilul.

Și ultimul argument care contează pentru mine e faptul că sunt mult mai sănătoase pentru el. Materiale organice, care respiră - fără funduleț învelit în celofan, fără geluri dubioase/cancerigene chiar în interior.

Am spus ultimul? Ei, am uitat de faptul că sunt frumoase! arată atât de simpatici ăștia mici în ele. Mă temeam că vor fi prea mari și că-l ma incomoda... nici vorbă! Trebuie doar să găsești mărimea potrivită( sunt reglabile, cum spuneam) și să înveți să le pui corect.

Bun, gata cu generalitățile, pe astea le-ați mai auzit probabil. Să vă spun la concret.

Deși am vrut să încep din prima zi, am făcut-o doar acum, la o lună jumătate, cu ajutorul Cristinei, bineînțeles. Și am început simplu, aș spune.

Cu 14 prefolduri din bumbac și doi chiloței de protecție. Atât. Investiție totală, în jur de 4 milioane. Și mă descurc de minune, cu condiția să spăl în fiecare zi.

Ooo, veți spune! Ce de efort! Păi să vedem: îmi ia 2 minute să pornesc mașina și încă 5 să le pun la uscat. Deci 7, hai să zicem 10 minute în total! Halal efort, cred că e un preț pe care îl pot plăti. Cât despre detergent și balsam, ei bine le spăl cu nuci, bicarbonat și oțet. Stați. Am greșit. Mai adăugați vreo 2 minute, pentru că inițial le pun la program de prespălare, ca să plece orice kaki de pe ele.

Le schimb cam la 3 ore, chiar 4 noaptea. Și e în regulă - nu dau pe dinafară, nu se irită.

De păstrat le păstrez deocamdată după folosire într-un sac de gunoi. Nu miroase, pentru că pun ulei esențial de tea tree și vă jur că nu se simte că am așa ceva în baie.

Mai sunt o mulțime de modele și variante de scutece, care mai de care mai frumoase, dar mie deocamdată îmi ajunge ce am, cele mai simple.

Promit să vă țin la curent cu povestea asta în care cred cu adevărat.

Și v-am spus că sunt adorabili în ele? Vedeți cu ochii voștri.


Cu sau fără chiloțel de protecție, se folosește cu, dar am făcut poză și fără, din considerente estetice :)


luni, 2 mai 2011

It Runs In The Family

Ca orice mamă cu hormonii explodați și eu mă umflu în pene când văd ce talent ascuns zace în fiu'mio cel mare:)

Deși încă mai e nevoie să dau explicații, operele lui de artă sunt din ce în ce mai inteligibile.

Vedeți și voi, 100 la 100 creațiile lui!



- vapor (verde) pe mare, cu un soare cu raze punctiforme deasupra



- mere în soare

Se înțelege, da?:)

LinkWithin

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin