luni, 28 februarie 2011

Eve



Da, e vorba de personajul din desenul animat Wall - E, pe care Matei nu l-a prea văzut, dar îl știe din cartea de la Adevărul. Mare ne-a fost mirarea, sau mai bine zis distracția, când aseară după baie băiatul s-a încotoșmănat cu plapuma și a declarat fericit că este E-V-E...De unde i-a venit asta, nu am nici cea mai vagă idee. Sunt convinsă că, asemenea nouă și voi găsiți că asemănarea cu personajul e mai mult decât evidentă:)





Tot în același ton ludic, vă prezentăm câteva exemplare din colecția de miriapode care crește în fiecare zi. La fel, asemănarea mi se pare mai mult decât evidentă...studiați cu atenție problema - fiecare exemplar e dotat cu ochi, gură și piciorușe.


joi, 24 februarie 2011

Problema trusoului

Știu cu certitudine că ați primit fiecare dintre voi, gravide sau proaspete mame, o groază de indicații prețioase despre ce trebuie și ce nu trebuie să faci cu copilul în prima parte a vieții lui de la vecina curioasă din lift, de la mătuși bune sau zgipțuroaice sau colege și cumnate invidioase.

Cum că e bine să ții bebelușul înfășat căci astfel va avea picioare strâmbe, că bebelușii trebuie îmbrăcați gros și ținuți în camere hiper bine încălzite , că nu trebuie tăiat părul bebelușului până la împlinirea unui an și nici unghiile lui cu foarfeca tot până atunci ci trebuie trebuie roase de mama...

Mă opresc aici, sunt multe și absurde, nici nu merită să le menționez, poate dau idei:)

În aceeași categorie aș încadra și ultimul pe care l-am primit și care a fost ceva complet nou, cum că e total contraindicat să dai copilului nou-născut până la botez haine deja purtate de alt bebe, nici măcar de fratele lui. Nu am întrebat exact care ar fi consecințele unui asemenea fapt necugetat, mai ales că eu l-am îmbrăcat și pe Matei cu haine primite, încă din primele zile.

Nu știu dacă vă mai amintiți, dar eu în prima fază credeam că voi avea acum o fetiță. De îndată ce am corectat informația, m-am confruntat cu o groază de persoane îngrijorate că aș fi dezamăgită. Pentru că am hotărât să nu mă supăr pe nimeni, am luat mereu în glumă toate aceste discuții, iar principalul meu argument era că, măcar așa, voi putea folosi toate lucrușoarele de la Matei.

Ei bine, surpriză! Ca o gravidă care se respectă, uitasem total că eu, în primii doi ani, eram așa de încântată de hainele mici și simpatice de bebe, încât le-am dat mai departe la alți pitici, să se bucure și alții de ele. Așa că acum, când am scormonit după zestre, am constatat că e mult mai subțire decât mă gândeam. Și cine mă mai crede acum când spun că nu prea am lucruri pentru Pavel?

E clar că ne vom descurca cu mai puțin, acum cunoaștem rețeta, dar totuși mă va durea puțin la buzunar, mai ales că acum plănuiam o redistribuire a resurselor în alte direcții( scutece textile, multe produse bio). Proiectele astea le voi amâna puțin, promit să nu le abandonez, mărturisesc că problema scutecelor textile mă doare cel mai tare.

Vă spun aici, sincer, că nu cred în sfatul cu hainele folosite, iar dacă aveți un cărucior în stare bună deja folosit de care vreți să scăpați, suntem dispuși să îl achiziționăm noi (ce bine ne-ar prinde acum un talcioc urban pentru copii... ).

Bineînțeles, circuitul lucrușoarelor în natură va continua:)

vineri, 18 februarie 2011

Încă puțin

Aproape 37 de săptămâni, mai avem puțin.

Ieri am fost să mă întâlnesc pentru prima oară cu medicul cu care voi naște. Îl cheamă Dragoș și am stabilit să sărim peste formulele de politețe. Nu, nu e același cu medicul care mi-a monitorizat sarcina, în schimb e același cu cel care m-a ajutat să îl nasc pe Matei, deci ne cunoaștem destul de în amănunt:)Poveste lungă, inutil să vă spun.

Ne-am revăzut cu plăcere, i-am predat toată documentația adunată îl cele nouă luni, am verificat cum stau lucrurile: copil mare (3kg300 după părerea ecografului), vioi de nu se poate (nu vreți să știți cât îmi ia ca să adorm seara), col deschis, deci poate să vină oricând.

"Cum vrei să naști?" - m-a întrebat.

"The hard way" - i-am răspuns. Adică natural, fără peridurală. Nu l-a surprins răspunsul, dar mi-a spus că aude rar așa ceva, în general lumea vrea să fie cât mai nedureroasă treaba.

I-am mărturisit că eu nu o văd ca pe un act din curaj, din contră. Mă înspăimântă mai ales ideea de a nu avea control total asupra expulziei copilului, cât și acul înfipt între vertebre...În plus, pe Matei l-am născut fără și am văzut că se poate, chiar dacă a avut patru kile iar eu nu sunt prea mare nici prea lată.

Să dea Domnul să meargă totul așa cum trebuie iar eu să fiu la înălțimea situației. Să nu uit nici un moment că atunci nu va fi vorba de mine, de confortul meu, ci de el, de puiul meu care va veni pe lume.

Vă mărturisesc că e adevărat ce se spune, durerile nașterii se uită imediat, însă senzația de magie pe care o ai când îl auzi pentru prima oară nu se uită defel...

Văzând cât sunt de pregătite celelalte gravide bloggerițe (Ada, Delia), am decis că e cazul să mă agit și eu puțin, așa că am scotocit printre cutii după hainele de bebe pe care țineam minte că le mai am de la Matei. Nu are rost să vă spun că am descoperit că sunt mult mai puține decât știam, din cauză că am tot dat din ele, deși nu mai știu prea bine cui. Cumva ne vom descurca, nu îmi fac gânduri suplimentare.

V-am spus că o să-l cheme Pavel și că Matei îl caută în fiecare zi când vine de la grădi?

marți, 15 februarie 2011

... sst, se citește!


Ai spune că e nevoie să știi măcar alfabetul ca să te poți apuca de citit o carte. Chiar dacă știe doar vreo patru sau cinci litere( doar dacă sunt de tipar), Matei citește!

Da, îl suspectez că o știe pe dinafară, a pus pe toată lumea să i-o citească. Cărticica lui preferată - "Vrei să fii prietenul meu?"(Eric Carle) face parte din categoria cărților care te cuceresc la prima vedere. E ilustrată superb și are dimensiunile ideale pentru a fi răsfoită de mânuțele unui băiețel de nici trei ani.
E adorabil când îl vezi cum o răsfoiește pagină cu pagină(e cartonată) și o povestește pe limba lui, dar cu intonația cu care i-am citit-o eu.

Nu știu cum sunt alți copii la vârsta lui, dar Matei deși nu are încă răbdare să asculte povești, iubește cărțile. Avem o grămadă și îmi aduce mereu câte una să i-o citesc chiar dacă după primele fraze nu mă mai urmărește. Se uită în schimb minute în șir la desenele din ele, așa că cea mai bună metodă de a-i citi o carte este de a descrie imaginile, de a simplifica într-atât povestea încât să i-o pot spune pe baza imaginilor.

Îl surprind câteodată stând cuminte la el în cameră pe covor și studiind(ăsta e cuvântul potrivit) câte o carte.
Din acest motiv sunt mereu în căutare de cărți frumos ilustrate. Din cauza asta m-am îndrăgostit de editura Cartea Copiilor. Dacă iau ceva de la ei merg la sigur. Cărțile lor, pe lângă că îndeplinesc această primă cerință, sunt niște investiții cu bătaie lungă. Coperțile lor ascund niște povești frumoase, pe care sunt sigură că Matei le va asculta cu plăcere odată ce va mai crește puțin. Deocamdată doar se uită la imagini, dar sunt sigură că reține ceva și din rezumatul poveștii pe care i-l fac eu pornind de la imagini.

Ultimele două cărți scoase de ei care au intrat în moștenirea pentru mai târziu, când va avea răbdare la citit mai mult de cinci minute, sunt absolut superbe! Una am descoperit chiar că e tradusă chiar de Ada . E vorba despre "Basmele pădurii", o carte cu mesaj eco, ce conţine şapte poveşti despre copaci, unii mai cunoscuţi şi alţii mai puţin cunoscuţi, totul ilustrat într-un mare fel. E genul de carte pe care îmi doresc ca puiul meu să o citească/iubească. Până una alta, ea ne-a cucerit total pe noi ăștia mari.

Pe cea de-a doua - "Balul florilor" o putem "citi" deja, pentru că e suficient de scurtă și pentru că e populată cu personaje mult iubite( domnișoara morcov și domnul conopidă) de ronțăitorul meu mare iubitor de legume. Nu are rost să vă explic cât e de frumos ilustrată!


luni, 14 februarie 2011

Trei torturi

Atenţie! Aceasta nu e o postare culinară. E vorba doar de felul în care am sărbătorit noi cei trei ani pe care i-a împlinit Matei: ca în poveşti, trei zile şi trei nopţi.

Dar să revenim la torturi: tortul no. 1, un tort de 3.200 kg în formă de Mickey a fost devorat de toţi colegii de grădi, de la toate grupele. Am auzit că a fost delicios, cu ciocolată şi fructe de pădure. Nu l-am gustat, pentru că nu am fost acolo. Am decis să nu ne amestecăm în sărbătorirea de la grădi pentru că am simţit cumva că am fi fost nişte intruşi, nu neapărat pentru Matei, dar pentru ceilalţi copii. Am simţit că acolo e un alt univers unde nu e nevoie de participarea noastră. Şi se pare că am făcut bine: copiii s-au distrat, au dansat şi cântat, au ciocnit pahare cu şampanie.

Tortul no. 2, cu ananas, iaurt şi pişcoturi, făcut acasă, a fost mâncat la petrecerea făcută cu bunicii, naşii, unchii şi încă câţiva prieteni vechi de-a lui tati. L-am sărbătorit pe Matei cum se cuvine, cu mâncare gustoasă şi multă voie bună.

Tortul no. 3, cu biscuiţi, brânză şi bezea (din nou, home-made) a fost servit la cea de-a treia şi cea mai mare provocare pentru noi: douăzeci de musafiri, mari şi mici, plus Şerveţel cu trucurile lui. Pentru Matei (şi nu numai) a fost extraordinar, nu cred că dacă am fi procedat altfel ar fi ieşit la fel de fun pentru toată lumea. La fel ca şi mâncarea făcută în casă, petrecerile sunt cele mai gustoase dacă le organizezi cu mâinile tale :)

Mulţumim aici tuturor participanţilor la această desfăşurare de forţe pe trei planuri, care s-au bucurat alături de noi că băiatul nostru a mai crescut cu un an. A! Şi să nu uităm să mulţumim pentru cadourile frumoase pe care le-am primit! Vă aşteptăm şi la anu', când promitem să o facem şi mai lată.











miercuri, 9 februarie 2011

Ziua lui Spiderman


În fiecare duminică, după ce mergem la Doamne-Doamne, obișnuim să rămânem cu prietenii noștri la un ceai/ciocolată caldă prin centrul vechi. Duminica asta am mers într-un loc frumos, family friendly, unde copiii noștri au primit un tratament special, fără vreun motiv anume, altul decât că ne-am hotărât să le trecem pragul.

Cât despre Spiderman, pot să vă spun că-l știe doar din auzite și de pe ghetuțele lui, dar că, atunci când a fost pus să își aleagă un model, asta a vrut. Și da, mâine Spiderman-ul meu va împlini trei ani...zău dacă îmi vine să cred cum trece timpul ăsta...La mulți ani, copil frumos, bucuria mea zilnică!

Mici genii

Am găsit astăzi filmulețul ăsta și mi s-a părut imperativ să îl împărtășesc cu cât mai mulți părinți!

luni, 7 februarie 2011

Frumos

Am găsit aici un poem frumos, pe care imi permit sa il reproduc și la mine, pentru că sunt total de acord cu ceea ce spune. A venit ca un răspuns la postarea scandaloasă care a apărut săptămâna trecută pe un blog(chiar nu intenționez să dau vreun link) despre violență, ca metodă de educație...Chiar dacă l-ați mai citit, merită revăzut!

Copiii învață ceea ce trăiesc

Dacă trăiesc în critică şi cicăleală, copiii învaţă să condamne.
Dacă trăiesc în ostilitate, copiii învaţă să fie agresivi.
Dacă trăiesc în teamă, copiii învaţă să fie temători.
Dacă trăiesc înconjuraţi de milă, copiii învaţă să se autocompătimească.
Dacă trăiesc înconjuraţi de ridicol, copiii învaţă să fie timizi.
Dacă trăiesc în gelozie, copiii învaţă să simtă invidia.
Dacă trăiesc în ruşine, copiii învaţă să se simtă vinovaţi.
Dacă trăiesc în toleranţă, copiii învaţă răbdarea.
Dacă trăiesc în laudă, copiii învaţă preţuirea.
Dacă trăiesc în acceptare, copiii învaţă să iubească.
Dacă trăiesc în aprobare, copiii învaţă să se placă pe sine.
Dacă trăiesc înconjuraţi de recunoaştere, copiii învaţă că este bine să ai un ţel.
Dacă trăiesc împărţind cu ceilalţi, copiii învaţă să fie generoşi.
Dacă trăiesc în onestitate, copiii învaţă respectul pentru adevăr.
Dacă trăiesc în corectitudine, copiii învaţă să fie drepţi.
Dacă trăiesc în bunăvoinţă şi consideraţie, copiii învaţă respectul.
Dacă trăiesc în siguranţă, copiii învaţă să aibă încredere în ei şi în ceilalţi.
Dacă trăiesc în prietenie, copiii învaţă că e plăcut să trăieşti în lume.

Sursa: Dorothy Law Nolte , Copiii învață ceea ce trăiesc , Ed Humanitas

vineri, 4 februarie 2011

joi, 3 februarie 2011

Un an

Cu întârziere de câteva zile, vreau să urez "La mulți ani" micului meu studio foto.

Bineînțeles, ideea acestui studio nu ar fi putut fi pusă în practică fără sprijinul lui Ștefan, căruia îi mulțumesc pentru că a avut(și are în continuare) încredere în mine și în visele mele. Chiar nu știu dacă există o dovadă mai mare de iubire decât asta...

Tot cu ocazia asta, aș vrea să îi mulțumesc și lui Dragoș, pentru că mi-a dat și mie o leapșă acum doi ani, despre frici. Din răspunsul de atunci s-a născut încet încet, ideea.

Cert este că acest studio mi-a oferit realizarea profesională pe care și-o dorește fiecare, m-a ajutat să cresc enorm, m-a dat ocazia să cunosc niște oameni minunați, pe care mă bucur enorm că am putut să îi fac fericiți prin intermediul imaginilor. Simt în continuare că mai am multe de învățat, dar acum o fac știind că mi-am găsit direcția, iar sentimentul e grozav.

Răsfoiesc acum galeria studioului și mă bucur mult. Mă bucur când văd atâtea fețe dragi, oameni pe care i-am întâlnit doar o dată dar care au rămas cumva aproape de sufletul meu.

Iar la ceas aniversar, am avut pentru prima dată, familia personală sub lumina reflectoarelor Matei, Ștefan, bunica(Bi) și unchiul Călin(Ca) și Florina.




LinkWithin

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin