vineri, 27 ianuarie 2012

Como agua para chocolate



M-am ținut, conștiincioasă ca niciodată, de proiectul meu cu 30 de zile în bucătărie. Încep să cred pe că au avut dreptate când au spus că un lucru repetat în fiecare zi devine obișnuință:)

îmi place din ce în ce mai mult - să caut rețete noi, să testez gusturi necunoscute, ingrediente și combinații la care nu m-aș fi încumetat altcândva. Dar cel mai fain e faptul că mă disciplinează.

Și vă mai mărturisesc un lucru - sunt o maaare pofticioasă. O gurmandă. Și țin mult și la aspectul a ceea ce mănânc.

Iar când gătitul ține de creativitate mai mult decât de necesitate, lucrurile pot să ia o direcție grozavă!

Am văzut prima oară filmul, apoi am citit cartea lui Laura Esquivel și am pus-o sus în topul preferințelor, pentru că a adus magia pe teritoriul bucătăriei. Am revăzut filmul(din 92') acum câteva zile pe Cinemax parcă. Bineînțeles că nu a mai fost ca prima oară, dar mi-am amintit povestea de care m-am îndrăgostit atunci. Și mi-am readus aminte cum nimic nu e întâmplător, nici măcar filmele peste care dai la tv. Iar brusc am simțit nevoia să-mi prelungesc puțin proiectul.



Un trailer de calitate nu am găsit, v-am spus că e bătrân filmul. Oricum, dacă aveți răbdarea să vedeți începutul ăsta, s-ar putea să vedeți și legătura cu bucătăria mea:)

miercuri, 25 ianuarie 2012

Trei ani

...se fac mâine de când a plecat, dar doare la fel de tare. Aceleași lacrimi oprite în colțul ochilor, același gol.

O mai visez, dar acum visele sunt ciudate. Sunt cu ea și Matei așa ca acum la patru ani, cu ea și cu Pavel pe care nu l-a întâlnit niciodată. Și când mă gândesc ce mult i-ar fi plăcut, ce mult l-ar fi iubit!

E atât de prezentă în ceea ce sunt și ce fac...
Mi-e atât de dor de ea, că îmi vine să urlu.
Mai zic o dată ce am spus și acum doi ani: apreciați-vă părinții și faceți tot posibilul să știe cât de mult îi iubiți și cât de importanți sunt pentru voi.



E prima oară în trei ani când mă încumet să mă uit la poze cu ea... aici eram la botezul lui Matei, e o poză în care el seamănă foarte tare cu Pavel, sau cel puțin așa mi se pare mie.

marți, 24 ianuarie 2012

E cuminte?

Am dat zilele trecute peste un articol care m-a uns la suflet. E vorba acolo(asta dacă nu aveți răbdare să îl parcurgeți, deși rău faceți) despre copiii ascultători. De fapt despre noi, adulții obsedați de control, care vrem ca puii noștrii să se comporte by the book(a se citi așa cum vrem noi), de la cele mai fragede vârste.

..."When and how you - the adult - want them to do something: eat well, pee in the potty, sleep well (that's the big one), behave well. The aim, it would seem, is to raise compliant children. Because, according to these books, obedient children = successful parents, disobedient = head hanging failures. But actually is an obedient child cause for concern or celebration? The more I thought about it, the more intrigued I became by this question. Telling someone their child is obedient is (usually) meant as a compliment. But an obedient adult? Not quite so attractive is it? We have other words for that, doormat being one of them."

Ei bine, vă mărturisesc ceva: eu NU vreau copii cuminți. Nu vreau copii care își doresc să îmi facă pe plac pentru că trăiesc cu impresia că numai așa îi voi iubi. Nu vreau copii care își înghit lacrimile și frustrările doar pentru că știu că nu îmi place să le ascult plânsetele. Nu vreau copii care să mănânce tot din farfurie. Nici măcar nu vreau copii care să coloreze respectând conturul.

Ei vreau copii curajoși. Copii la care să nu le fie frică de eșecuri. Copii care să fie într-o continuă explorare. Care să se ridice de jos, să își scuture palmele și să o ia de la început.

Se spune, pe bună dreptate, că sunt ca niște bureți, absorb totul. E atât de important ce văd în jur, mai ales la cei apropiați. Dar vreau să detaliez puțin aici: când se spune să fim niște modele pentru copiii noștri, deobicei lucrurile se opresc parcă la a ajuta bătrânii să treacă strada, a sta la masă până termină toți și alte exemple de bună purtare, în general la reguli impuse de societate. Credința mea e că lucrurile sunt de fapt mult mai adânci - mă gândesc la modul cum ne văd că îmbrățișăm viața cu provocările ei, energia cu care relaționăm cu semenii noștri. Compasiunea, toleranța, iubirea față de cel de lângă tine.

Eu cred că rău mai mare decât înverșunarea, suspiciunea, intoleranța noastră față de ceilalți nu face nimic și nimeni. Sună cumva SF -istic ce spun aici, mi-e și greu să-mi transpun gândurile pe hârtie.

Cert e că îmi doresc să trăiesc la fel de liber și armonios cum sper să o facă și ei peste ani. Vreau să râd mult, să cred mult și să inspir mult.

Am făcut puțin un ocol în jurul subiectului și am luat-o poate în altă direcție, dar pentru mine lucrurile se leagă.

marți, 17 ianuarie 2012

Gemelarii

S-au născut la două zile distanță și sunt la fel de simpatici și de iubiți.
Ni s-a părut încă de la început că seamănă, așa că s-au ales cu numele ăsta de scenă. Cine știe, poate peste câțiva ani își vor face și o trupă împreună:)

Deocamdată ei sunt Pavel a lui Bradea și Luca a lui Grigoroiu.




Ăsta clar e un filmuleț de văzut în gașcă peste câțiva ani!

vineri, 13 ianuarie 2012

Mărunte, mărunte


Ieri a împlinit zece luni.
A făcut și primii pași. Trei la număr. A fost uimit. Îi tot încearcă. Trei. Apoi se lasă.

De câteva săptămâni a și început să fie prieten cu mâncarea, mai ales supele și ciorbele. iubește fructele, ar putea ronțăi tot timpul mere.

Ca și restul familiei, adoră murăturile.

Pe lângă vechea pasiune pentru Matei, am văzut în ultimul timp cu crește o alta, pentru tatăl lui. Îl caută, îi sare în brațe, îl trage de păr. E tandru și galeș, un cuceritor. Sunt curioasă cum va crește.

Și eu și Ștefan suntem fascinați de el, stăm seara și îl contemplăm minute bune. Nu e chiar o contemplare silențioasă, ci una presărată cu șoapte despre ce a mai descoperit unul sau altul la el. Îl mângăiem cu vorbele noastre și ne culcușim de-o parte și de alta a lui. E atât de bine.

marți, 10 ianuarie 2012

Să ne complicăm puțin

După cum cred că simțiți cu toatele, viața în mother-of-two mode are o caracteristica ușor enervantă: nu prea mai lasă loc de altceva. nu tu momente de relax și meditație, de lecturi ușoare sau inteligente. Și nu pun la socoteală aici nici vreo dorință compulsivă de ordine la locul muncii sau ceva, nici nu îmi trece prin minte vreun idee de lamentare. Pur și simplu, it's a fact. Sunt parcă mereu pe fast-forward și simt că sunt lucruri frumoase cu care mă întâlnesc pe plan ideatic, dar pe lângă care trec prea repede.

Ieri însă, m-am împiedicat în asta:

Se zice acolo că unui om îi trebuie în medie o perioadă de 30 de zile pentru a forma un obicei. Și se oferă vreo 30 de provocări, nu mari, dar grele aș spune, care, făcute zilnic, pentru 30 de zile, se transformă în obiceiuri sănătoase.

Și toată ziua m-am învârtit în jurul articolului ca să aleg ceva fezabil în condiții de mother-of-two mode...

Am ales așa - 4. Learn and practice one new skill every day. - gata! mă apuc de portugheză!

10. Pay attention and enjoy your life as it happens. Asta încerc mereu, dar acum o voi face obligatoriu. Mă rog, voi încerca cel puțin:)

Și 24. Cook one brand new, healthy recipe every day. Cea mai grea pentru mine, dar la a cărei îndeplinire țin cel mai mult.

Cu mulțumiri pentru Nela, la ea am găsit acest articol/leapșă.

Ce ziceți? Se mai bagă cineva? Aici nu e cu nominalizări, fiecare face cum simte:)

luni, 9 ianuarie 2012

Un Sir











Dacă vă sună cunoscut numele lui dar nu știți de unde să-l luați, vă ajut eu:) De aici.

Pentru că îmi place atât de mult speech-ul lui, dar pentru că știu că e greu să convingi pe cineva să se uite la ceva lung de 18 minute, am re-scris câteva din lucrurile care mie îmi plac mult de tot.

"Întâlnesc tot felul de oameni care nu se bucură de ceea ce fac. Ei pur și simplu merg prin viața lor descurcându-se cu ea. Ei nu au o mare plăcere în ceea ce fac. Ei o îndură, în loc să se bucure de ceea ce fac și așteaptă să vină week-end-ul.

Este greu să inovezi, deoarece asta înseamnă să faci ceva ce oamenii nu pot face ușor, în majoritatea cazurilor. Înseamnă a contesta ceea ce oamenii nu pot face ușor, în majoritatea cazurilor. Înseamnă a contesta ceea ce este considerat indiscutabil, lucruri despre care noi credem că sunt evidente.

Marea problemă pentru reforma sau transformarea este tirania bunului simț - lucruri despre care oamenii gândesc

Cealaltă mare problemă este conformitatea. Am construit sistemele noastre educaționale pe modelul de fast-food...unde totul este standardizat. Și ne îngreunează spiritul și energia așa cum mâncarea de la fast-food ne golește corpurile fizice."



Please enjoy! I really did.

vineri, 6 ianuarie 2012

De început

De curiozitate, am citit ce am scris la începutul lui 2010 și m-a pufnit râsul pentru că mă văd într-o buclă și nu sunt sigură dacă e ceva bun faptul că gândesc mereu la fel perioada asta a anului. Evident, o mulțime de lucruri s-au schimbat, mai puțin discursul meu.

Bucket list-ul meu primit ca leapșă de la Raluca, a ieșit cu de toate pentru toți, nu chiar bucket list, chiar un to-do-list de anul nou pe alocuri:

1. curs finalizat cu brevet de scuba-diving, plus excurii acvatice fără număr
2. să mergem un an-doi cu camperul prin lume. Vă mai amintiți de ei?
3. să avem mulți prieteni în toată lumea cu care să facem schimb de case, timp de câteva luni. Ați văzut probabil The Holiday. Eu mă gândesc la o variantă extinsă, cu familia:)
4. casă cu șemineu, curte și cățel.
5. să învăț portugheza.
6. să merg în Argentina la Joujou și să învăț acolo să dansez tango.
7. să le ofer copiilor mei șansa unei educații altfel decât în sistemul găunos de stat.
8. să mă fac o doula pe bune. Aici trebuie/vreau să mă interesez puțin.
9. să învăț să schiez odată.
10. să cresc Micul Studio atât cât e nevoie
11. să putem pleca oricând, oriunde în lume. Să nu ne țină în loc banii și obligațiile legate de ei.
12. să văd U2 în concert.
13. să merg la niște festivaluri mari, gen Glastonbury, Somerset,
Primavera Sound Festival.
14. și la măcar un festival de film gen Berlin, Cannes, Sundance
15. să ajung în cealaltă emisferă.
16. să mă dau cu parapanta. Singură, fără instructor sau ceva.
17. să mergem la cursul de comunicare non-violentă, pe care îl consider extrem de util:).
18. să avem un pian în casă
19. să învăț să cos la mașină și să posed una mișto.
20. să am întotdeauna bani pe cardul de la H&M:)

Mă opresc aici, că văd că deja o iau razna:)))



Mai sus e un fel de tablou pe care l-am făcut în joacă și pe care am vrut de mult timp să îl pun aici, iar acum mi se pare că e momentul potrivit.

Aș vrea mult să îl transform într-o leapșă, deși nu îmi dau seama câtă lume are chef de bricolaj. La noi, tabloul stă frumos deasupra mesei din bucatărie.

Cum s-a născut el? Am luat un teanc de reviste(aveți cu toții, sunt sigură) și am rupt imagini care mi-au plăcut și care mi s-a părut că reflectă într-un fel viața și preocupările mele, trecutul, prezentul și viitorul meu.Nu am stat deloc să mă gândesc, toată treaba a fost spontana și a durat cam zece minute, un sfert de oră maxim.Le-am lipit apoi pe un A3. Mi-ar plăcea mult să văd ce ar ieși la Raluca, Bee, Adra_Bell, Bogdana, Bogdana, Moniq, Delia, Alex și evident, oricine ar mai avea chef de creații:)

LinkWithin

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin