joi, 27 noiembrie 2008

Cu sau fără? Un post cam deraiat.


De când s-a născut, a trebuit să iau o groază de decizii, unele grele, altele mai puţin, în funcţie de importanţa lor.

M-am întâlnit cu: Să îi dau sau să nu îi dau completare, Să îl adorm în braţe sau să îl las să plângă până adoarme de disperare, Să îl mut la el în cameră sau să îl ţin cu noi, Să îl las să mai doarmă la noi în pat sau nu, Să îi fac baie în cadă sau în covată, Să îl diversific cu biberonul sau cu linguriţa...şi pot să o ţin tot aşa.

Pentru că eu cred pe bune că există acel lucru numit "instinct matern", m-am folosit cu brio de el. Şi sunt mulţumită de rezultat. Da, am citit şi bloguri, am vorbit cu alte mămici, bone, etc, dar am mers tot pe instinct. Ştiţi prea bine, nimeni nu deţine toate răspunsurile corecte, pentru că nu există aşa ceva. Ce funcţionează la mine, poate foarte bine să nu meargă deloc la tine şi viceversa.

Şi am luat deciziile fără să îmi fie teamă că greşesc. Voi vedea mai târziu dacă am procedat bine.

Îmi doresc să cresc un copil curajos, care să nu se poticnească în propriile lui eşecuri, care să îşi asume hotărârile pe care le ia. Ştiu, mai e până atunci...dar, nu vreau să îl cresc în puf, deşi toate avem tendinţa asta.

Un nene cu părul alb foarte drag mie, mi-a spus, când a aflat că sunt însărcinată: "Să nu cumva să îţi provoci naşterea. Dacă poţi, lasă-l să vină când vrea el. E primul lui act de voinţă."

L-am ascultat şi am fugit de cezariană sau alte planificări.

Văd că am deraiat de la ceea ce voiam să scriu aici...Subiectul propus ar fi trebuit să fie "Cu sau fără premergător". Voi scrie mâine despre asta.

miercuri, 26 noiembrie 2008

duminică, 23 noiembrie 2008

Postare portocalie

Ne-am bucurat că leapşa orange a ajuns în final şi la noi. mulţumim KIDRULZ.

iată ce spune Matei:

sunt rucsacul burduşit cu care mami a părăsit Clujul,
sunt cele 65 de babeţici înşirate pe sârmă,
sunt 426 de kilometri parcurşi de Buni-mică de două ori de lună ca să mă vadă,
sunt 67 de scări pe care le urcă-coboară mami de două ori pe zi cu căruciorul în spinare,
sunt tzonki-bonki-ul fără tortiţă,
sunt zâmbetele furate necunoscuţilor pe stradă,
sunt roata spartă de la cărucior de prea multă folosinţă,
sunt desenele pe care le voi face pe frumosul tapet cu flori din sufragerie,
sunt toate jucăriile pe care le ignor şi toate mufele pe care le rod,
sunt gândul lui tati şi zâmbetul lui mami,
sunt cea mai atomică gogoaşă, cel mai mare pofticios din cartier.

Dacă le place, o dăm mai departe Zmeurei, Crinuţei, lui Schmoo şi tuturor celor care nu au primit-o până acum.

joi, 20 noiembrie 2008

The Ultimate Trendsetter

Pentru că ieri a fost o zi cu adevărat frumoasă, chiar dacă destul de friguroasă, am decis sa devansăm puţin plimbarea. Aşa că la ora 12 punct, echipaţi totuşi conform anotimpului în care ne aflăm( blugi, bocanci, căciulă rusească, geacă grosuţă), ne-am făcut apariţia cu entuziasm şi voie bună la groapa cu nisip din parcul Grădina Icoanei.

Grăbit să facă cunoştinţă cu o preafrumoasă domnişoară, Matei a făcut un pas greşit şi a nimerit într-un kk de cuţu! Da, eram la nisipar, într-un parc unde se presupune că e interzis accesul câinilor...S-ar fi putut într-adevăr să fie opera unui câine vagabond...În fine.

Pentru că nu am fost destul de vigilentă încât să observ instantaneu prezenţa "norocului" pe pantofior, el a ajuns evident atât pe reverul pantalonaşului, cât şi pe adidasul personal...Ei şi atunci m-a lovit. Mirosul.

Şi am trecut urgent la acţiune.

Descalţă copilul. Dă-i jos pantalonii. Pune-l în cărucior, aşa, în ştrampi. Du-te la apă. (pentru cei care nu cunosc parcul, prin el trece un firav râuşor total artificial). Spală în albie papuceii lui şi adidaşii tăi.

Pasul următor ar fi fost în mod normal, să mergem acasă, doar copilul rămăsese fără pantaloni. Ei bine, nu! Era prea frumos, dacă tot bătusem drumul, am decis să mai stăm.
Aşa că l-am încălţat la loc, i-am îndesat în cap căciula rusească, şi am rămas să ne plimbăm/jucăm în continuare.

Oare ce-or fi gândit celelalte mămici prezente când l-au văzut pe Matei în strampii lui portocalii cu roboţei, ghetuţe şi căciulă rusească?

Era o apariţie inedită, o pată de culoare pe alei.

Şi totuşi, mă întreb, de ce sunt atâţia oamenii cu câini în parc, atâta timp cât la marginea lui chiar EXISTĂ un loc special amenajat pentru ei?

marți, 18 noiembrie 2008

Pinguini în iarbă


Ştiu, de data asta chiar a venit iarna. Pe noi ne cam încurcă. Acum că începusem să mergem (ţinuţi de mânuţe), să ne dăm pe tobogan, să călcăm pe iarbă...Dar am hotărât că nu ne dăm bătuţi!

Chiar dacă hainele groase ne cam incomodează, iar căciula ne enervează profund. Am constatat că totuşi se poate merge încă în parc, se poate dormi în cărucior, se poate chiar alăpta pe bancă.

Şi i-am promis că nu o să îi cumpăr costum de pinguin. Cred că ştiţi la ce mă refer. La costumele alea care permit doar vârfului nasului să iasă pe afară...

Sunt extrem de puţini copiii pe care îi mai întâlnim de afară. Iar dintre ei, 80 la sută s-au transformat brusc în pinguini...îţi dai seama dacă sunt fetiţe sau băieţei doua după culoarea echipamentului...zău aşa...la minus zece grade ce-or să facă?

Acum că am acoperit partea cu pinguinii, să vă explic de ce sunt în iarbă:
Săptămâna trecută, o femeie simplă ne îndemna să calcăm iarba! E vorba de o petiţie, pe care am semnat-o cu entuziasm. Vă invit să faceţi la fel, dacă vi se pare o idee bună. Aceeaşi poveste şi aici.

miercuri, 12 noiembrie 2008

luni, 10 noiembrie 2008

LMA, gogoaşă!

Se dă următoarea situaţie: e patru noaptea, somnul cel mai bun...Cu simţul specific mămicilor totuşi activat, simţi că eşti sfredelit cu privirea.

În somn încă, spui că aşa ceva nu se poate.

E linişte. E întuneric. Şi totuşi hotărăşti că merită să deschizi măcar un ochi. De control.

Şi dai de asta:


Evident, te pufneşte râsul. "Dormi liniştit, îi spui consortului, trezit de râsul tău. Matei ne veghează!"

La mulţi ani, puiule! Au trecut deja nouă luni...

vineri, 7 noiembrie 2008

Despre jucării şi alte lucruri mărunte


Să ne înţelegem de la început: Matei ARE jucării adevărate.

Atâta doar că preferă de departe jucăriile-nejucării. Şi procedeul e de fiecare dată acelaşi.
Le reperează. Trage un chiot. Porneşte năvalnic în patru labe înspre ele. Le prinde. Le gustă pe toate părţile. Le studiază. Chiar dacă le ştie deja. Vrea să vadă probabil dacă nu le-a crescut ceva nou bun de ros. Le scutură.

Apoi de la început. Le gustă...Le studiază...Chiuie...

Aşa se întâmplă cu obiectele mici. Din când în când observă şi câte un lucru mare. Pe care vrea să îl guste, gen: Roata de la cărucior. Încărcătorul de la laptop. Furtunul de la aspirator. Pantofii de casă a lui tati. Ei, aici e concurs de viteză sau de furişare cu mami. Care din fericire cam câştigă. Deşi s-a mai întâmplat şi contrariul...Deh..ne facem anticorpi...
Imagini-flagrant cu: tubul de cremă de fund. Încărcătorul de la telefon. O etichetă tăiată. Şnurul de la tzonki-bonki. O pungă-ambalaj.

Oare mai are rost să investim în jucării?







ps. Calitatea poznelor lasă de dorit...Sunt făcute cu telefonul. Să îmi fie ruşine.

miercuri, 5 noiembrie 2008

Duminică pe butuci

Nu vă impacientaţi! Spun "pe butuci" la propriu, deşi căruciorul chiar dă semne grave de oboseală...
Presupun că şi voi v-aţi bucurat de o zi SUPERBĂ de toamnă, prin diversele parcuri la dispoziţie, care mai de care mai colorate. Noi la rândul nostru am explorat locuri noi. Matei a intrat încă o dată pe anul ăsta în contact DIRECT cu natura, a reuşit să guste din butuci, în pofida atenţiei mele sporite...
Şi am încheiat ziua glorios, cu participarea la primul chef bebeluşesc dintr-un şir probabil luung de evenimente simulare, că doar nu se poate ca aşchia să sară prea departe de trunchi( că tot e vorba de butuci aici). Măriuca a împlinit trei anişori, e deja o domnişoară!

"Hmm...oare mă vede tati dacă încerc să gust din butucii ăştia aşa de calzi şi apetisanţi?

"Chiar nu înţeleg de ce mama asta îmi strică toată distracţia...



















O să mă strecor aşa...că doar nu am învăţat să merg de-a buşilea degeaba!










Noroc cu tati că altfel nu ştiu cum puteam să ajung aşa departe!















Şi petrecerea









da da..ştiu...ţara (lumea) arde şi baba se piaptănă...Obama e preşedinte şi eu vorbesc de butuci.

ps. Acest post a sosit doar acum din motive tehnice( mi s-a stricat laptopul şi mi s-a reparat singur!)

LinkWithin

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin