miercuri, 30 septembrie 2009

Un taxi la linia trei


Ora douăzeci şi treizeci de minute. Trenul va pleca în câteva minute. A venit cu întârziere, trebuia deja să fi plecat. Ne înghesuim copil, cărucior şi alte sarsanale în compartimentul vagonului de dormit. În sfârşit, putem şi noi să ne relaxăm puţin...

Din bezna de peste linii, se apropie un necunoscut şi ne face semne grăbite să lăsăm jos geamul.

“Dumneavoastră sunteţi cei care au venit cu taxiul din Zorilor?”
Dăm afirmativ din cap, puţin cam suspicioşi, vizibil iritaţi de intruziune...

„V-aţi uitat asta la mine în maşină” spune el şi se ridică pe vârfuri, să ne dea pe fereastră, suzeta lui Matei!

„M-am gândit că aveţi nevoie de ea, la drum de noapte".

Îi face cu mâna lui Matei şi se îndepărtează grăbit.

Cred că nu are rost să vă spun că am rămas înmărmuriţi, de parca ne călcase trenul, uitându-ne la suzeta a cărei lipsă mărturisesc că nici nu o sesizasem...e la ordinea zilei ca ele să dispară misterios. Nu s-a mai întâmplat însă să şi apară...

Am stat apoi să ne gândim. Oare cum ne-a găsit? Doar în maşină nu am pomenit nimic de destinaţia noastră. Iar trenul era taman pe linia trei, primele două fiind şi ele ocupate de-alte trenuri, care se pregăteau şi ele să plece.

Da, am plecat de la Cluj cu zâmbetul pe buze şi cu convingerea întărită că acolo e ceva magic.

marți, 29 septembrie 2009

Act ratat

Ea - undeva(oriunde) între 40 şi 50 de ani, cititoare de "Libertatea femeilor" şi admiratoare secretă a lui Moni Columbeanu.
Eu - nu prea fresh, după o zi despachetat şi montat casa la loc, înhămată la cărucior


Ea (seacă, deşi politicoasă): "Fiţi amabilă, îmi puteţi spune cum să ajung în Piaţa Romană?"

Eu (binevoitoare): "E aproape, o luaţi pe acolo şi ajungeţi în cinci minute"

Ea (ofticată): "Piaţa Romană e în partea asta (arată exact direcţia opusă), nu ştii nimic!"

duminică, 27 septembrie 2009

Murături şi vagoane de dormit

Dacă m-aţi fi întâlnit aşa, din întâmpare, şi m-aţi fi întrebat ce am făcut săptămâna asta, aş fi fost înclinată să vă răspund în grabă că “Nimic interesant, ca de obicei...” Însă în momentul în care întrebarea a apărut ca pe o provocare scrisă, am început să îmi derulez puţin zilele, una câte una, în căutarea unor lucruşoare care au apărut acum, în premieră.

Probabil că premiera care mă face să mă umflu ca un cocoş în pene este borcanul imens cu ardei umpluţi cu varză (roşie şi albă), care şi-a găsit un loc de cinste, lângă diplomele obţinute pentru rezultatele grozave la învăţătură din clasele primare.

A doua premieră este mai mult a lui Matei, dar mi-o adjudec şi eu... mamele ştiu de ce... e prima oară când l-am lăsat pe M. cu altcineva, două zile la rând – s-a descurcat excelent, chiar dacă în ziua doi l-am trimis cu tanti în parc şi a făcut-o să-şi depăşească recordul personal la 5000 metri cu obstacole, după ce a alergat-o până la extenuare de la un tobogan la altul.

Mai am o premieră, de tipul "2-în-1": L-am dus pe Matei cu trenul la Cluj (sunt zece ore, ştiţi) şi i-am uitat bagajul, cu toate hainele şi efectele lui, acasă.

Chiar dacă sunt suspectată că am făcut-o intenţionat, numai ca să am un pretext să-i cumpăr ţinute noi pentru trei zile, vă jur, oricât de mult îmi place shopping-ul de bb, nu sunt atât de inventivă.

Şi încă o realizare de-a lui Matei. Când îl întrebi câţi ani are, dacă are chef îţi răspunde - "do" şi îţi arată un deget. E confuzant, ştiu, dar noi suntem mulţumiţi.

Mai departe, aş fi curioasă să aflu noutăţile din săptămâna asta a lui Bee şi Răzvan, a Bogdanei şi ale Alinei

sâmbătă, 26 septembrie 2009

Pe prima pagină

Aventurile lui Matei au acaparat prima pagină în Ziarul Copiilor.

Mafia Mămicilor rules!

vineri, 25 septembrie 2009

Unora le place

Lui îi place să adulmece cărţi noi, ei îi place să mănânce merele cu tot cu cotor. Virtual, îi cunoaştem de ceva vreme: vor avea şi ei un Matei, în curând.
Pentru că ne-am mirosit ca fiind din acelaşi film, am organizat o întâlnire week-endul ăsta, face a face, în parc. Totul a ieşit ca la carte, iar impresiile le puteţi citi aici.

La întâlnire, am venit fiecare cu ce-a putut: ei cu o dihanie prietenoasă albastră, pe care Matei o plimbă neîncetat, în toate vehicolele din dotare, iar noi cu un Curs despre alăptare, marca Ana Culcer.
Însă în stilul caracteristic, nu am verificat carcasa Cursului, unde s-a strecurat din greşeală, alături de alăptare şi un film: Soylent Green...nu tocmai nimerită asocierea...


În aceeaşi ordine de idei, astăzi am primit un mesaj de la cineva căruia i-au plăcut Lucrurile mărunte şi a scris despre ele aici. Mulţumim.

miercuri, 23 septembrie 2009

La noi, visele nu au intrat în criză

Pentru că Matei cel mic se apropie vertiginos de pragul celor doi ani de-acasă, încep să-mi pun tot mai des întrebarea:”What’s next?”, atât în ceea ce priveşte soarta progeniturii, cât şi când vine vorba de propria persoană...
Probabil că ar fi destul de uşor să mă întorc de unde am plecat...dar nu vreau să o fac.

Era un job ca oricare altul, dar avea o problemă:era cam departe de pasiunea mea, de specializarea mea, de ceea ce ştiu eu să fac cel mai bine. Adică fotografie. Asta am terminat, am chiar şi un master în domeniu.
Când am sosit în Capitală, urmându-mi un alt vis frumos, care s-a şi-mplinit apoi, mi-am lăsat puţin pasiunea deoparte. Eram un peştişor prea mic, într-un ocean prea mare.

Acum, lucrurile s-au schimbat puţin. Sunt în continuare un peşte mic, însă am început să cunosc marea baltă şi nu mă mai simt aşa intimidată.

Iar dacă unii, văd maternitatea ca pe ceva dăunător pentru carieră, eu o percep acum ca pe o oportunitate. Pot pune punct şi pot s-o iau din loc în orice direcţie doresc.
Cândva prin iarnă, Dragoş mă întreba ce-aş face dacă nu mi-ar fi frică. Şi am spus asta: aş face foto. Chiar îmi doresc să îmi înving teama. Ştiu că am cam rămas în urmă, cu dotările şi cunoştinţele. Ei, nu-i nimic! Voi învăţa. Mi-am suflecat deja mânecile şi m-am pus pe treabă.

Nu va fi uşor şi nu se va întâmpla nimic peste noapte, dar important e că am pornit. Nu put să vă spun exact cum voi proceda, dar sunt încrezătoare în destin.Pentru că, eu am convingerea (copilărească poate) că, de fiecare dată când porneşti în urmărirea unui vis, toate forţele Universului se aliniază în ajutorul tău...

O spun aici, pentru că vreau să am unde să ămă întorc, dacă mă rătăcesc pe drum. Sau dacă mă las pe tânjeală...Vă rog să mă trageţi de mânecă...şi să îmi ţineţi pumnii!

Şi nişte pozne, puţin mai vechi...



vineri, 18 septembrie 2009

Parenthood



O scurtă poveste despre răbdare. Înduioşător. Pe mine nu mă preocupă atât dacă asta mă aşteaptă, cât mă macină întrebarea: "Oare aşa sunt şi eu?"...
Mulţumesc, Cris.

Schimbând registrul, un short by PIXAR, pe care îl găsesc g-e-n-i-a-l. Cu dedicaţie specială, pentru părinţii care nu ştiu să le spună celor mici de unde vin copiii şi nici din ce cauză plouă.


PIXAR - Partly Cloudy

via Mitrana

joi, 17 septembrie 2009

Such A Busy Guy

"De ce trebuie să mă sunaţi întotdeauna când apare o problemă? Chiar nu sunteţi capabil să luaţi şi voi singuri o decizie?"


"…mi-am luat şi eu o zi liberă, special pentru tine...speram să mergem şi noi liniştiţi în Herăstău, am auzit că au adus leagăne noi...da, din alea cu chiloţel..."


"Sigur că poţi să vii cu mine-n cărucior...venim noi să te luăm...pune-ţi rochiţa roşie cu buline...am o surpriză pentru tine..."



"Să le trimit un mesaj înainte să plec, nu cumva să se atingă de rezervele mele speciale de pufuleţi..."

/>
"E un exemplar superb, într-adevăr...sunt chiar lângă el...nu, nu muşcă...va fi o surpriză perfectă pentru Micuţă..."


"Cum? Nu aţi mai găsit? Au cumpărat tot stocul?... Să nu cumva să vă atingeţi de rezervele mele!"


“Cred că ar trebui să –mi mai las telefonul acasă, altfel nu reuşesc nicicum să mă distrez şi eu puţin...”



miercuri, 16 septembrie 2009

Cântecul gazelei şchioape

Adică al meu. Îl cânt aproape în fiecare noapte. Uneori pe unu şi un sfert, alte ori pe la trei juma, nu sunt reguli.

De fapt, staţi!

Să o luăm de la-nceput.

Matei, de felul lui băiat finuţ, rezonabil pe alocuri, încă se mai trezeşte noaptea. Uneori motivat,(ies dinţii, vin gaze) alteori nemotivat-dacă mă întrebaţi pe mine.

Îşi primeşte butelcuţa cu lapte şi adoarme urgent, la mine-n braţe.

Încetişor, îl repoziţionez în propriul pătuţ, cel cu o latură deschisă acum. Succes total, am scăpat de ţepii din aşternut. Nici nu clinteşte.

Şi atunci se deschide în faţa mea, prăpastia. De la pătuţ până la uşă. Sunt un coşmar, vă jur.

Nu mi s-a părut aşa acum doi ani, când am văzut pentru întâia oară, apartamentul. Credeam atunci că parchetul acela vechi, şi-ar pierde total farmecul dacă nu ar şi scârţiâi la fiecare pas.

Oh, cât de tare am greşit...

Fac primul pas, un scârţâit moderat. Copilul se foieşte puţin.

Fac încă unul, încetişor. Un scârţâit puternic. Copilul răcneşte.

Iau totul de la început. Îl iau în braţe. Adoarme.Îl pun în pat. Prăpastia. Încerc să o acopăr din trei paşi săltaţi. Primii doi îmi ies, coplul doarme, însă al treilea, e eşec total. Şi de la început...

Dacă sunt norocoasă, din trei sau patru încercări, am reuşit, dar dacă nu...ajung la cântecul gazelei şchioape...pe la cinci dimineaţa...

Nu pot să nu mă întreb:”Oare până când voi continua cu sporturile astea de noapte?” « Există alte metode, înafară de înlocuitul parchetului, ca să scap de scârţâit? »

marți, 15 septembrie 2009

La a doua participare

Se pare că funcţionez prea mult după principiul:"mai bine mai târziu decât niciodată"...eh, ce să-i faci...copilul în toate zările...hainele...vasele de spălat şi o carte începută. În concluzie, micul meu colţ virtual a rămas în penumbră.

Am fost şi noi sâmbătă la Verde Cafe. Din păcate, am cam ratat discuţiile mafiote, pentru că aveam de supravegheat copilul supersonic-mâncător de clătite-jumulitor de pisică.

Oare am putea face ceva care să înlesnească puţin socializarea? Recunosc că nu îmi e tocmai la îndemână să abordez mămici cu replica:"Bună, eu sunt mama lui Mateicelmic...tu cine eşti?"

Şi câteva imagini, de(cu) legendă.


Rareş al lui Crina şi Georgiana la tablă



Rareş şi Matei



Măriuca.


Darie



Vlăduţ şi Matei

ps: Mai vrem. Mai venim.

miercuri, 9 septembrie 2009

Mai bine mai târziu

Undeva prin martie, vă întrebam ce părere aveţi şi vă promiteam că voi reveni şi cu jumătatea cealaltă.

Se pare că a durat puţin mai mult decât mă gândeam, însă, cum e vorba:"mai bine mai târziu decât niciodată".


Şi o poză recentă cu Matei:


Deci, ce părere aveţi?

Later edit: În prima imagine, în ciuda aparenţelor, e tatăl copilului. Pe mama, o găsiţi în link-ul de la începutul post-ului.

Eliberaţi condiţionat

Deşi în ultimele zile am fost arestaţi la domiciliu(eu şi progenitura) împreună cu siropul de tuse şi batistele de hârtie, ne-am bucurat de un tonus excelent.

Bineînţeles, arestul ăsta presupune întotdeauna o dezordine de zile mari, în care nu îţi mai găseşti nici măcar uşa de la cameră, ce să mai vorbim de periuţă de dinţi sau încarcătorul de la telefon...

Dar, pentru că tocmai am pus mâna pe o carte mişto, am decis că e momentul să fac ceva. Doar pentru mine. Aşa că mi-am croit o potecă îngustă printre jucăriile împăştiate peste tot şi mi-am făcut un colţ special, numai bun de citit:

Să nu vă faceţi iluzii. Colţul meu este ÎN camera lui Matei, asediat de jucării, dar nu contează. Sunt mulţumită. Iar pentru că am devorat cartea în două zile, cu o rapacitate care m-a uimit, vă rog frumos să-mi daţi alte motive literare să stau acolo...A! Cartea se numea "Umbra vântului"- Carlos Ruiz Zafon. Mi-a plăcut mult. Mai vreau.

ps. Răceala ne-a trecut cu totul.

vineri, 4 septembrie 2009

La joacă, cu mic cu mare

Bineînţeles, şi eu sufăr de lipsă de timp...Iar cu stabilirea priorităţilor, de care se discuta pe ici pe colo, acu câteva zile, stau cam prost...sunt cam haotică...

Aşa că voi pune doar acum, pozele unui week-end cu adevărat reuşit, la Predeal. Şi vă spun sincer: de când e Matei, avem şi noi un chef de joacă de nestăvilit!









Şi o imagine offtopic, cu "frumuseţile patriei"- e ceva acolo, de neînţeles pentru mine, zău:
Daisypath Happy Birthday tickers
Lilypie Kids Birthday tickers

LinkWithin

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin