joi, 26 septembrie 2013

Postare neterminată doi

Să vă zic acum de noua mea iubire, instagramul. Da da, am spus bine, e potrivit cuvântul "noua". Relațía mea cu fotografia, o știți deja, e una veche, durabilă, dătătoare de mari împliniri, aducătoare de multă energie, mijlocitoare de întâlniri magice. Așa cum se întâmplă cu relațiile de lungă durată, lucrurile tind să cadă în rutină dacă nu apare ceva nou, dacă nu se reinventează cineva, dacă nu se rupe cumva ritmul. 

Și aici a apărut el, instagramul, cu formatul lui nou, cu regulile lui altele, cu... cu-ntreaga lui comunitate. Și cu ceva... genial: cu accesibilitatea lui - ești în metrou și pe scaunele din fața ta surprinzi cu coada ochiului un moment, un ceva atât de volatil încât știi cu siguranță că va trece peste două clipiri. Însă ai timp să îți ridici telefonul pe care îl aveai oricum în mână, să-l pui pe silent urgent și... click! Să prinzi clipa fără să se prindă nimeni.Iubesc discreția lui, iubesc senzația asta de paparazzi full-time!

Și mai iubesc ceva la nebunie: de când cu el, sunt mereu cu ochii deschiși cât cepele, privesc laaarg sus, jos, în față, în spate, în bălți, în vitrine, m-am trezit că văd pentru prima dată lucruri/locuri mișto de tot, pe lângă care am trecut fără să le privesc cu adevărat de nu știu câte ori până acum.

De ce spun alte reguli? Pentru că formatul/suportul/dimensiunea imaginii fac ca acolo să jucăm altfel: ușurința cu care faci o imagine trebuie să se regăsească și atunci când o citești. În instagram pot să trăiască cadre care oriunde altundeva ar fi judecate ca naive/plictisitoare/greșit compuse. Și trăiesc nu pentru că acolo suntem mai permisivi, ci o fac pentru că acolo se joacă altfel. Acolo, fiind atât de mic, eu zic că putem avea cadre unde forma să fie conținutul, unde unuplusunu să fie doi sau infinit.






... Și e așa o prospețime, un entuziasm, încât creează dependență maximă, jur. și e inspirațional, aducător de frumos și de good vibes.




miercuri, 25 septembrie 2013

Postare neterminată unu

... Și vor mai fii, asta mi-am dat seama că ar fi singura soluție ca eu să scriu aici, mi-am dat seama ca e mai bine puțin decât deloc, că e mai bine să pun aici un gând decât să-l las să moară neștiut, uitat și nebăgat în seamă. E clar, sunt egoistă, vor fi mai mult pentru mine-cea-care-va-veni-aici decât pentru voi-cei-de-acum.

Deci să vorbim neterminat, să zicem lucruri mici, nu teorii împachetate-n coerență.

V-am spus că m-am pornit să schimb lumea? La propriu adică., pentru că m-am prins că se poate. Că pot asta. Eu. Poți și tu. Poate te vei prinde la un moment dat. Nu-i simplu însă. Dar e bine că e așa.

Și ce fac? Păi zic mai departe. Încerc să deschid minți, să dărâm prejudecăți, să sap la rădăcina fricilor cele paralizante și stricătoare. Am momente (multe) când îmi cade scutul și o iau personal/și mă doare/și îmi vine să o las baltă și să îmi văd de colțișorul meu cald și scăldat de iubire, dar... nu pot să stau. Așa că mă ridic, mă scutur de praf, îmi ling puțin rănile și o iau din loc. Și mai fac ceva: citesc, mă documentez, mă antrenez. Ca să pot să lupt mai bine adică.

Și miza? Păi asta-i buba: e mare. Sunt ei, ăștia micii. Ei, cărora, știu sigur că le mai bine dacă sunt alăptați (de preferință la cerere), dacă sunt ținuți cât mai mult în brațe, dacă sunt ascultați. Și dacă sunt lăsați să își aleagă singuri momentul în care să vină pe lume:)

va urma


Și va fi cu câte un instagram, unul ce merge cu vorbele de mai sus, vine ea și postarea neterminată despre noua mea iubire (aifonul).

joi, 8 august 2013

Ei 2

Din vacanță. Cadre, nu vorbe. De fapt și mici explicații, acolo:)

Așa comunica bicicleta din față ( Ștefan) cu bicicleta din spate (eu). Super-util. Am găsit și un filmuleț cu traseul pe care il faceam aici


După un traseu greu pe dealuri și prin pădure, am ajuns în Meșendorf și am eșuat la primul ABC pentru o înghețată.


La Bunești, ne pregăteam să mergem la Viscri



Viscri


Nu are rost sa vă spun unde. Nu?:)




În cort se doarme taaare bine.


Archita - singura pana. A mea.


La piscina din campingul de la Sighișoara


Daia - foarte amandonată biserica. Trist locul. Sentiment ciudat.


Daneș - o mini - fermă a animalelor. 


Mălâncrav - cel mai frumos loc


În curtea noastră personală de la Mălâncrav (am închiriat o casă cu totul - 160 de lei/zi)


La Copșa Mare


Tot acolo


La Richiș





În celălalt camping unde am stat, la Blăjel, un camping în care noi eram singurii români, în rest olandezi, nemți, polonezi:)


Cheia bisericii din Bazna

 Am adunat atâtea amintiri frumoase, încă sunt sub efectul lor. Pozele astea au menirea să vă facă să ne călcați pe urme:)

luni, 5 august 2013

Altfel de vacanță


Se iau doi copii, trei biciclete, o valiză plină ochi și... multă energie. Așa am făcut noi anul ăsta: am închis ochii, am învârtit globul (mă rog, harta țării) am pus degetul și am plecat în explorare. Am plecat să vedem, să mirosim, să pipăim locuri neștiute, am plecat în căutarea imaginilor din visele copiilor noștri, imaginile cu palate fermecate, cu cavaleri, prințese, libelule uriașe și animale blânde.

Au fost două săptămâni pe îndelete, două săptămâni în care ne-am adăpostit în cele mai încântătoare locuri, când cu cortul când pe la alții, în care am mâncat mult "din brișcă", dar în care am descoperit și cele mai delicioase ciorbe românești. Ne-am împotmolit(total neprogramat) vreo două zile și în Sighișoara cea medievală cu al ei festival trezitor de amintiri studențești, am luat la rând satele ce-au fost odată pline ochi de sași, dar care astăzi cu greu mai își știu cântul.

Criț, Viscri, Apold, Daia, Mălâncrav, Biertan, Archita, Richiș, Alma Vii - locuri de poveste, unele complet uitate, altele știute doar ca și cântare de rapsod anonim... Sunt atâtea lucruri minunate, atâtea locuri nedreptățite de istoria dată copiilor în manuale prea seci, prea sumare, prea fără de culoare. Mi-am dus copiii de mână pe poteci știute doare de căprioare, le-am arătat cum își așteaptă puii de berze părințíi, i-am lăsat să se joace pe lespezi de piatră și să mănânce fructe căzute din copaci prea grei de rod.

A fost o vacanță cu un ritm propriu, ritm pe care l-am învățat ușor, pentru că era în ton cu bătăile inimilor noastre. Ne-am întors mai bogați, cu tolba plină și cu sertarele cu-amintiri ticsite până la refuz.

E inutil cred să vă spun că avem o țară minunată și că nu e neapărat nevoie să mergi mii de kilometrii ca să găsești FRUMOSUL, în forma lui extinsă, la minte, ochi și suflet.



În poarta bisericii de la Bazna


La Biertan în cetate - poate clișeios cadrul, însă mega-spectaculos locul


Vedeți  cât sunt de terasate dealurile? A fost zonă viticolă aici cândva...


Am auzit niște povești savuroase de la domnul din imagine, un sas adevărat, păstrătorul cheilor bisericii de la Richiș (lângă Biertan)


Aproape de Mălâncrav, la intrarea în Florești mai demult Felța, (în germană Felsendorf) , un sat sălbatic, din care sașii au dispărut în totalitate de prin '92



În cimitirul săsesc de la Alma Vii am descoperit că sașii trăiau fie prea puțin fie muuult de tot


Am întâlnir berze multe peste tot, dar nicăieri ca aici, unde în jurul unui tractor ce ara câmpul, am numărat 22 de bucăți, deloc speriate de uruitul vehicolului


La Șaeș, biserica și zidurile din jurul ei sânt în stare gravă, așteaptă nerăbdătoare să fie ingluse în programul de recondiționare a bisericilor, program ce a salvat, câți va kilometri mai jos de ea, biserica de la Apold

Pentru poze m-a ajutat instagramul, pe care l-am primit cu căldură în viața mea, întrebându-mă chiar cum am putut fără el până acum:) 


luni, 22 iulie 2013

Pe-o gură de Rai

A trecut o săptămână de când m-am întors... parcă din alte vremuri, din altă dimensiune, una în care se șade în jurul focului, se spun povești cu oameni curajoși și se merge în sunet de potcoave.

Mi-a trebuit ceva până să mă apuc de scris aici, pentru simplul motiv că n-am știut ce vorbe să potrivesc... Simțeam că oricum aș alege, îmi va fi tare greu să împărtășesc starea acelor zile petrecute într-un loc tare frumos, cu oameni frumoși... și cu aparatul de fotografiat. A fost o cură intensivă de bine, de încărcat baterii, de mers la origini, acolo unde clipele se-aștern întotdeauna după bunul lor plac, fără grabă, fără vreo noimă de-a noastră, a puilor lui mâine cel atât de îngrijorător. A fost o cură de AZI, chiar dacă am vorbit și ne-am uitat mult la cum a fost IERI pentru ei...

Ați simțit vreodată gustul istoriei ieșită din manualele atât de anoste și neiubite pe care le-am cărat zi de zi la școală? E fix gustul pe care îl simte Pavel când vede pentru prima dată cum se formează curcubeul în ciobul aruncat neglijent pe marginea drumului. E visul cu vrăjitori buni și animale rare pe care-l are Matei la cinci dimineața și pe care mi-l desenează apoi pe prima foaie întâlnită, de frică să nu se piardă în vuietul  .

Știți că am întâlnit un dac? Unul adevărat, pe care l-am recunoscut după povești, nu după straie, un dac ce știe mersul lucrurilor, și mai mult decât atât, știe să citească urma timpului. Am călătorit împreună, la Blidaru, Costești și Sarmisegetuza, am ascultat, am văzut lucruri care nu mai sunt, dar care am lăsat urme - în mine, în tine, în noi cei de aici... Vă spun cum se numește - Mugur Pop - și vă doresc sincer să aveți ocazia să-l ascultați vreodată.

... Vorbe scrise după Tabăra de Fotografie și Legende Dacice "Călare în Carpați" - un eveniment organizat de Foto Union, Dacia Plant și Asociația Descoperă Natura.




















vineri, 19 iulie 2013

Pentru Sakura







Cuvinte nu prea am... doar multe multe gânduri bune pentru tine, acum... Am plâns mult zilele astea, aș vrea să îți dau puțină putere. Ți-aș spune vorbele, dar știu că tu le știi. Nu e încă momentul pentru ele, acum sunt doar lacrimile și rugăciunile.

LinkWithin

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin