miercuri, 30 noiembrie 2011

Nu sunt un exemplu

Întrebarea la care trebui să răspund tot mai des în ultima vreme e următoarea "Nu ți-e greu cu doi?". O întrebare legitimă, pusă oricărei persoane aflate în situația mea.

Vă spun sincer: Pe mine întrebarea asta mă încurcă, pentru că nu știu exact de unde să o apuc. Dacă spun că nu mi-e greu, clar spun o minciună. Dacă spun în schimb că e greu, vă induc puțin în eroare și așa, în sensul că vă provoc probabil niște sentimente de compasiune sau milă și iarăși nu e corect.

Lumea se gândește probabil că acum, a doua oară, știu să îmi rezolv unele lucruri în așa fel încât să îmi fac viața mai ușoară, însă eu... eu fac altceva - merg pe mâna instinctelor mai mult ca prima oară și aleg mereu variantele care mi se par cele mai bune pentru el, nu pentru mine.

Tocmai din cauza asta îmi dau seama că nu aș putea să îndemn pe nimeni să facă la fel ca mine. Sunt alegeri pe care mulți le văd greșite poate, pentru că se gândesc că îți complică viața. Mă gândesc acum la alăptare la cerere, la alăptare prelungită pe care o prevăd, la diversificare majoritar BLW, la scutece textile și purtarea bebelușului sută la sută din timp, fără cărucior în zonă. Lista aș putea-o prelungi, desigur.

Nu știu alții cum sunt, dar eu, după ce am găsit o metodă de a face ceva mai bine, pur și simplu nu mai pot să nu o aplic. Și da, cred că e mai bine pentru Pavel că am adoptat toate lucrurile înșirate mai sus. Pentru mine? Hmm... da, e mai bine și pentru mine prin ricoșeu, fericirea puiului meu înseamnă clar și fericirea mea.

Felul în care se dezvoltă, felul în care îmbrățișează lumea și lucrurile din jur, curiozitatea și curajul lui, toate adunate îmi confirmă faptul că e bine pe unde am luat-o.

Sunt mai mulți cei care nu gândesc la fel ca mine în multe privinţe, am înţeles-o destul de târziu, am văzut-o în privirea multora , dar faptul că mă încadrez cred într-o minoritate nu mă face deloc să mă îndoiesc de justeţea hotărârilor mele. Mi-ar plăcea însă poate, puţin mai multă încredere în skill-urile mele de mamă...

joi, 24 noiembrie 2011

Parole, parole

Adică vorbe, nu altceva:)

Sunt într-o perioadă aglomerată, înghesuită, cu energii bune și planuri, cu treabă cu lumina și recalibrări de tot soiul. Aș zice multe, despre nou versus vechi, despre greu versus ușor. O voi face, îmi tot promit, nu știu exact când.

E. Și care sunt totuși vorbele alea?

"Azi am făcut multe prostioare. Dar tu ești o mamă bună. Ești ca o prințesă."
Am rămas mută. Era după ziua de ieri, când din cauza unor deranjamente la burtică, l-am ținut acasă. Și s-a auto-analizat corect: a făcut multe năzbâtîi. Dar nu a fost cu supărare:)

Și pe cealaltă voce: "Ma-ma ma-ma ma-ma-ma-ma" Toată ziua bună ziua, dar mai ales când dispăream o secundă din peisaj. Nu ca un apelativ, mai mult ca o dojană.

Vreau să vă mai spun. Și să vă arăt.

Și știți care e gândul săptămânii? "Maternitatea asta e de departe cel mai mișto lucru ce mi s-a întâmplat." Pe ăsta chiar vreau să îl dezvolt într-un post separat:)

Hai, vă las acum. Am fugit la treabă. Să aveți o zi frumoasă.

vineri, 18 noiembrie 2011

Home Alone

E ultima plantare din toamna asta iar eu mă bucur. Nu mai vreau week-end-uri singură. Mă tot gândesc la soțiile alea de marinari și nu pricep defel cum rezistă.

În fine. Sunt ruptă în paișpe de oboseală, tocmai mi-a adormit și prințul moștenitor. Ar trebui să sar direct în pat, dar parcă nu mi se pare corect față de mine să închei așa ziua, fără măcar acolo cinci minute ale mele cu mine.

Mi-am adus aminte de o treabă din copilărie. O treabă pe care ne învățaseră la cateheză (da, am făcut așa ceva la greco-catolici deși sunt botezată cât se poate de ortodox). Ne-au învățat ca în fiecare seară, când ne punem în pat, să ne analizăm ziua care tocmai s-a scurs. Să îi dăm un rewind și să vedem exact care sunt vârfurile, care sunt chestiile care ies din peisaj. Să ne oprim asupra lor și să vedem ce se poate face cu ele.

Mi se pare un exercițiu extrem de util și de dătător de vise frumoase, iar eu țin foarte mult la calitatea somnului meu, indiferent cât e el de fragmentat și de înghesuit.

Astăzi m-am văzut cu niște fete frumoase. Îmi venea să nu mai plec de la Sala Dalles. Am stat vreo patru ceasuri. Îmi dau seama că iubesc să stau cu oameni la care le place sincer de noi.

Aveam niște ingrediente faine pentru bucătărit, făcusem piața de dimineață, dar evident că nu am ajuns acolo(în bucatărie). Poate mâine.

Uneori, Pavel mi se pare atât de special, încât rămân fără respirație. De Matei nu vă mai zic - cu el descopăr niște nuanțe noi fix acolo unde credeam că le știu deja de toate.

luni, 14 noiembrie 2011

Încă un mini-prag

Sâmbătă, cu ocazia Talciocului, a trecut și Pavel pragul de opt spre nouă luni. Nici nu mi-aș fi dat seama, dacă nu îmi spunea altcineva (o triplu-mamă frumoasă cu care am fost colegă de naștere:))

Lunile zboară, distanța dintre cei doi prinți din dotare pare că se micșiorează pe zi ce trece. Asta pentru că Pavel insistă din răsputeri să fie exact ca fratele mare. Se ridică în picioare mereu, în doi timpi ți trei mișcări, chiar merge de-a lungul patului, îl surprind rămas așa, ținându-se doar cu o mână.

Mega-expresiv, foarte vesel, foarte guraliv, ne umple casa și viețile 24 din 24 de ore, fără drept de apel

Creștem împreună, ne simțim indestructibili în cuibul nostru de vibrații bune și mulțumim în fiecare clipă pentru cadourile astea minunate pe care ni le-a făcut destinul.




din nou, credit foto - talentatul Dedi

luni, 7 noiembrie 2011

Vă place?



E discretă și e tot pentru Bibi. Doar 10 lei, dacă vreți și voi una (sau mai multe:)), veniți sâmbătă la talcioc, sau... îmi spuneți și vă pun deoparte:)

Le-a donat Andreea Popescu, colega lui Ștefan de la MaiMultVerde, care se recuperează după operație.

Haideți să ne unim forțele și să îl ajutăm pe Bibi! Nu știu de ce, dar am un feeling bun legat de asta...

Sâmbătă suntem aici!



Pe 12 noiembrie revine în forță Talciocul Urban păstorit de mama-de-geamăn-a-lui-Pavel. De data asta el se ține într-o altă locație, la Casa Margarit. Și, ce e cel mai important, în acest an, Talciocul îl susține pe Bibi. Taxele de la expozanți, plus o parte din vânzări vor fi donate către el. Va fi chiar o zona special dedicată, unde nu numai ca se vor putea face donații, dar se vor și putea cumpăra hăinuțe și altele, banii intrând tot în contul lui Bibi.

Va rog și eu frumos, frumos să spuneți mai departe, să audă cât mai multă lume, să se strângă câți mai mulți bani pentru Bibi.

vineri, 4 noiembrie 2011

Încă un conducător auto

Îl mai știți pe primul? Era mai mare cu vreo doua luni, dar folosea același volan.



Dacă erați curioși cu ce ne mai distrăm noi, iată și răspunsul:)

7 luni și trei săptămâni, șase dinți, capacități îmbunătățite cu fiecare zi de mers în patru labe ÎNAINTE.

LinkWithin

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin