luni, 28 decembrie 2009

Scurte. Stop.

La munte cu zapada. Stop. Mami invata intr-un final glorios sa schieze. Stop. Cinci copii. Stop. Toti urasc zapada. Stop.

Ne intoarcem pe final de an, asa ca nu va spun inca La multi ani. Stop.

vineri, 25 decembrie 2009

A venit!



Dezastrul de după :))

Matei & co vă doresc un Craciun tihnit și fericit!

marți, 22 decembrie 2009

O amintire de-atunci

În noaptea de 22 spre 23 decembrie, mă lăfăiam într-un pat prea mare pentru mine. Ca niciodată, de două zile mama insista să dorm la ei în dormitor. Era probabil nevoia ei să mă aibă aproape în zilele acelea atât de altfel.

Eram doar noi două acasă, tata fiind încă la fabrică, unde se tot organizau tot felul ce celule de apărare. Era undeva după miezul nopții, când m-a trezit și m-a scos pe balcon. Buimacă, îmi aduc aminte că am început să cercetez cerul în căutarea unui obiect neidentificat. Nici nu am apucat să îmi manifest dezamăgirea, că mama apare cu un scaun pe care îl poziționează aproape de geamul care separa balconul nostru de cel al vecinilor de palier și mă ajută să trec dincolo. Pe moment nu am priceput chiar nimic din echilibristica în pijama de la etajul trei...Imediat în urma mea a sărit și mama, bineînțeles.

Acum încercați să vă imaginați cam ce-au gândit vecini noștri când ne-au văzut în pijama, în balconul lor. Cum spuneam, erau într-adevăr niște zile speciale, dar eu în locul lor m-aș fi speriat al naibii...
În timp ce li se dădeau explicații, am început să înțeleg și eu cum stau lucrurile. Erau teroriștii. La noi la ușă. Încercau să intre.

Primul lucru pe care l-au făcut vecinii noștri a fost să ne dea niște jersee. Apoi am ieșit cu toții pe casa scării și am mai convocat încă vreo trei familii, să stabilească un plan de bătaie.
Cumva, teama inițială a început să dispară, pe măsură ce adrenalina punea stăpânire pe toate fibrele ființei mele care avea parte de cea mai mare aventură din cei zece ani ai mei.

Până la urmă, șeful de bloc și-a adunat toate puterile și a hotărât că va merge singur să vadă.

Mi s-a părut un act suprem de curaj.

Bineînțeles că nu a găsit nici urmă de terorist. Era doar tata, venit de la fabrică și care, după ce își uitase cheile, încercând din răsputeri să nu mă trezească, a apăsat clanța și apoi a început să bată încet în ușă.

Atunci au aflat și vecinii că mama nu îndrăznise nici măcar să se uite pe vizor, de frică să nu fie împușcată în ochi...

Acum, la douăzeci de ani după, am senzația că nu doar ea a fost păcălită în zilele alea.

Nu aș vrea să transmit un mesaj greșit, știu că au murit mulți oameni nevinovați, știu totodată că era momentul să se întâmple schimbarea, să ieșim din totalitarism, dar sentimentul de farsă nu a dispărut nici acum. Sunt convinsă că vor mai trece niște ani buni până să aflăm adevărul despre ceea ce s-a întâmplat în acel decembrie...

duminică, 20 decembrie 2009

Să ne oprim puțin din goană

Există un moment care îmi place mult în timpul liturghiei, când preotul zice "Dăruiți-vă pacea", iar fiecare dă mâna cu cei din jurul său, fie el cunoscut sau nu, copil, bătrân morocănos, sau poate gură cască aterizat din întâmplare-acolo. Cumva așa-mi imaginez Crăciunul la începuturi: ca pe-un moment special, un moment de dăruire necondițíonată. Ei bine, lucrurile au evoluat de când cu Coca-Cola asta și nu neapărat într-o direcție fericită. De ceva timp deja accentul vine pus pe cantitate și nu pe calitate. Să fie cât mai multe și cât mai mari. Nu?

E clar ca nu despre asta este vorba. Sunt perfect conștientă că e o șmecherie consumeristă la mijloc, că au reușit să ne facă să credem că e obligatoriu să ne cheltuim toți banii, chiar și pe cei pe care nu-i avem, acum, la final de decembrie...Dar e momentul să vă fac o mărturisire. Iubesc să-mpart cadouri. Să le împachetez cu minuțiozitate. Să scriu pe ele,cu markerul, destinatarul. Îmi place la nebunie momentul acela fix dinaintea devoalării conținutului, mixtura aia de curiozitate și nerăbdare, mult mai vizibilă la copii decât la noi, adulții.

Mi se pare un job extrem de dificil și totodată incitant, ăsta cu găsitul cadoului potrivit pentru fiecare...cel puțin dacă dorești să oferi ceva care să rimeze cu sufletul omului, ceva înafara sferei clasice fular-lumânare-sticlă de vin.

E un lucru ce presupune un pic de imaginație, chiar și un pic de psihologie dar mai ales muuultă empatie. Dorința mea secretă de fiecare dată, este să ajung cât mai aproape de miezul intim, de corzile bine ascunse.

Și chiar dacă nu îți iese, chiar dacă ai ales ceva ce destinatarul avea deja, poți fii sigur că el va simți și aprecia dorința ta de a-i aduce ceva special.

Și un secret pe care-l stiți probabil: un cadou BUN nu trebuie neapărat să fie unul scump. Chiar și o pietricică împachetată în hârtie poate să reușească să transmită lucrurile alea frumoase la care te-ai gândit tu când ai ales-o de pe marginea drumului...

Iar la final, un film care se potrivește cu peisajul:

joi, 17 decembrie 2009

To Do List

Iată cum ar arăta o ipotetică listă dintr-o ipotetică agendă a lui Mateicelmic, pe ziua de azi:


- Să aud cum trece primul tramvai, împreună cu mami - checked

- Să gust noua mâncare uscată a pisicii - checked

- Să număr bobițele din castronul pisicii - sunt prea mic!!!!dar am încercat

- Să fac să se coloreze în albastru ecranul de la calculator - checked

- Să pictez plasma cu cremă din aia albă cu care mă dă mami la funduleț - checked

Nu știu dacă vi se pare o listă lungă sau din contră, dar nu uitați că la cele de sus se adaugă neprevăzutele, neplănuitele, dintre care aș aminti doar cafeaua mea, pe care a turnat-o pe el...

Și să ne înțelegem: toate cele de mai sus au fost rezultatul unor acțiuni fulger de tip comando, în urma cărora nimeni nu a fost rănit!...iar eu susțin și cred în continuare că am un copil cuminte:) Mă înșel oare?

Îmi pare sincer rău că nu am avut prezența de spirit să imortalizez măcar primul tramvai, cu răsăritul în fundal.

miercuri, 16 decembrie 2009

Vizita la stilist




Am făcut-o, l-a tuns puțin așa cum mi-am dorit. Sunt mulțumită. Cred că și el e fericit ca nu mai îi intră în ochi.

marți, 15 decembrie 2009

Părinți denaturați

Faptul că suntem mari devoratori de filme nu mai este probabil niciun secret pentru cititorii acestui clasor virtual de lucruri mărunte. Ceea ce probabil bănuiți este că suntem totodată devoratori de seriale.

Avem în permanență pe rol vreo trei-patru. Acum lucrurile stau cam așa: tocmai am văzut ultimul episod din Dexter, sezonul patru, serialul despre un ucigaș în serie de ucigași în serie. Cu House suntem la zi, nici nu mai știu ce sezon...fani pe viață. Urmărim și FlashForward, un serial nou cu o premiză simpatică( toţi locuitorii planetei îşi pierd cunoştinţa simultan preţ de 2 minute şi 17 secunde, perioadă în care văd ceea ce li se va întâmpla într-un anumit moment din viitor), dar despre care nu mi-am format o impresie clară.

Descoperirea lunii este însă un serial de-a dreptul d-e-m-e-n-ț-i-a-l! Breaking Bad. Îl recomand, clar, un serial de nota zece.

Nu știu dacă ați văzut Weeds, un alt serial pe care îl ador, mai ales ultimele două sezoane, în care totul o ia complet razna. Ca și subiect cele două seamănă...Și nu știu exact de ce, dar Breaking Bad îmi aduce aminte de Arrested Development.

Ștefan, dacă treci pe aici, te rog să spui și tu ceva, doar e subiectul tău!:)



Acum mi-am dat seama...nu prea sunt seriale de părinți responsabili...oops.

luni, 14 decembrie 2009

Mașina, ultimul animal



E distracţia momentului. Până în timpul mesei, trebuie să ne uităm peste cartea cu animale. Nu se poate altfel.

Aţi observat că atât raţa cât şi pisica, chiar şi câinele, toate fac "ma" respectiv "ma-ma"?:))

Am încercat şi cu animalele sălbatice, dar nu prezintă niciun interes...nu ştiu de ce.

duminică, 13 decembrie 2009

Un duh rău mă urmărește

Nu, nu mi se trântesc ușile noaptea și nu îmi scărție parchetul.

Nu, vorbesc aici de un duh al electronicelor și tehnicii.

Relația mea cu calculatoarele și imprimantele a fost una specială de la început. Momente de stupoare când eu spuneam "stânga" și ele făceau "dreapta" au existat mereu, dar am învățat încet încet să le accept. Deh, latura mea feminină împrăștie energii total neprielnice obiectele care funcționează pe bază de curent electric.

Lăsând gluma laoparte mărturisesc că de data asta am comis-o, bineînțeles, tot cu participarea duhului respectiv. Cel puțin așa îmi place mie să declar.

Vă rog să nu faceți ca mine. Să nu combinați niciodată momentele de melancolică visare cu manevrele tehnice. Puteți formata din greșeală, un hard extern de 500 de giga! Nu mi-am dat seama de pocinog imediat, a descoperit Ștefan că au dispărut informațiile cu pricina. L-a cuprins disperarea, mai ales că nu avea habar ce se întâmplase.

L-am găsit cu calculatorul desfăcut, încercând să remedieze ceva total necunoscut.

Atunci am înțeles că eu sunt autoarea. S-a dat imediat un război intens între a mărturisi sau nu implicarea mea în problemă...Mă și vedeam exilată pe balcon pentru următoarele trei nopți. Mi-am dat seama totodată că nu pot trăi cu musca asta pe căciulă. Că mă voi urî fiecare minuțel în care Ștefan se dă de ceasul morții să repare un hard care nu este stricat.

Așa că mi-am luat inima în dinți și am mărturisit. El a înțeles, iar eu am devenit brusc mai ușoară.

Și-am învățat încă o dată o lecție vitală, aș spune. Minciuna, chiar și prin omisiune, este extrem de toxică. Nu știu zău cum se descurcă politicienii ăștia ai nostri cu ea!

miercuri, 9 decembrie 2009

marți, 8 decembrie 2009

Dulce grai ardelenesc

Mi-au rămas puţine persoane în jur cărora să pot să le spun: "Hai să merem la o kafă!" fără să mă privească ciudat.

Ei bine, tocmai am avut revelaţia unei oarecare frustrări cauzate de faptul că mi-am izgonit din vocabular o sumedenie de cuvinte şi expresii la care ţineam mult, aşa cum ţin la orice e legat de copilăria cea lipsită de griji, la amintirile cu lipiciul Pelican şi îngheţata Polar.

Nu spun că lista de mai jos aparţine copilăriei. Nu, ea aparţine "etapei mele existenţiale de dincolo de munţi", o perioadă plină ochi cu amintiri pe care nu vreau să le uit deloc.

Cum vă spuneam, s-a născut o listă surprinzător de lungă, probabil de neînţeles pentru mulţi dintre voi. Cred că multe dintre cuvintele de mai jos nici nu există în dicţionar. Pe unele poate că nu le-am scris corect, datorită faptului că, deşi le-am folosit o perioadă lungă, nu le-am văzut scrise prea des:

vailing - un fel de castron mai mare, din metal, cu două toarte
laibăr - vestă
sfeter - jerseu cu nasturi
roling - bluză pe gât
ştrampi - dresuri
ţiţo nodrag - greu de tradus...budigău, ceva gen iegăr din tricot, aveau toate fetele iarna pe sub uniforma
jeb - buzunar
ronghi - cârpă de şters pe jos
pihe - scame
vană - cadă
mămăruţă - gărgăriţă
badog - doză(de suc, bere etc), butoi
leţ - scândură
botă - nuia
ţoaglă - biclă
pepe - goangă
şod - urât, caraghios
ocoş - deştept(peiorativ)
piscoş - murdar
zălud - ţicnit
conci - cu strabism
icsoş - cu picioarele în x
cracoş - cracanat
goz - gunoi
bugăt - destul
hintă - leagăn
a se hâi - a se strâmba (eu mă hâiesc, voi vă hâiţi)
a se îmburda - a se dărâma
a scociorî - a scurma, a căuta
a păli - a lovi
hepa! - interjecţie de genul "pârtie!", se foloseşte oricând şi oriunde vrei să se tragă cineva din calea ta
gomboţ - popanaş cu prune
mâţă - leapşa
floaşter - bulevard, strada principală

Completări din partea publicului:

culpător - fund de lemn
lebeniţă - pepene roşu
bolund - nebun
răgice - ridiche
găzdoi - cineva bogat
puiuc - sertar
cheneș - cineva dificil
ghezăș - mocăniță, tren
țâclăzău - fier de călcat
a sta guguli - a sta pe vine


Completările lui tata, un sibian clujenizat:

hanorac - jachetă de vânt, în general cu glugă
tină - noroi
tulai! - văleleu!
slană - slănină
ţâdulă - bileţel
pled - pătură
cucuruz - porumb
cremeş - cremşmit
perje - prune


Cam atat am găsit eu, las lista deschisa eventualilor ardeleni nostalgici ca mine.
O precizare: nu sunt regionalisme de la ţară, nu sunt cuvintele bunicilor. Nu, ele sunt doar cuvinte din vocabularul meu de Cluj:)

vineri, 4 decembrie 2009

Preferatul meu

Mărturisesc că am o simpatie specială pentru el, mai ales de când am aflat că nu îşi arată niciodată faţa. Nu ai nici o şansă să îl prinzi în flagrant, în timp ce încearcă să îţi îndese o portocală în pantof. Îmi place mult anonimatul lui

Mi se pare că locul lui a fost cumva uzurpat de către Moş Crăciun. Pănă şi numele(Santa Claus) i l-a cam şutit. Ce să mai spun de obiceiul cu cadourile în pantofi...Ei, dar trebuie să recunosc...doi e mai bine decât unul singur, deşi mi s-ar părea mai corect să nu vină chiar aşa, unul după altul.

Nu vi se pare o idee mai bună că unul să ne onoreze cu prezenţa undeva prin iunie sau august, când copiii duc puţin lipsă de motive de cadouri? În plus, aşa nu ar mai fi nevoie ca Moşu să vină pe placa de surf În Australia de exemplu...ar veni şi el prin nămeţi, ca tot Moşu!

M-am documentat puţin şi am mai aflat nişte lucruri chiar drăguţe despre Moşu meu preferat. De exemplu, am aflat că este o perioadă a anului cand lumea se întoarce, de aceea există în toata luna noiembrie o grămadă de ritualuri magice (Noaptea Strigoilor şi Săntandrei). Apariţia lui Sân' Nicoară aka Moş Nicolae pune capăt dezordinii şi aduce lumea pe făgaşul ei (începutul de an nou în tradiţia geto-dacă era chiar în această perioadă).

Mi-am adus aminte cu nostalgie şi de crenguţa aurie sau argintie pe care o lasă împreună cu cadourile lui. La mine în Cluj era obligatorie. Şi nu, nu are nici o legătură cu joarda de bătaie, nici un cantitatea de cuminţenie existentă în casă! Ele simbolizează nişte ramuri care urmează să înflorească...

Mi-o doream întotdeauna cât mai mare şi mai stufoasă şi nu ştiu voi cum faceţi(făceaţi) dar eu postam cizmele fiecărui membru al familiei pe marginea ferestrei, că doar pe acolo trecea Moşu...



"Băieţi fiţi pregătiţi...am auzit că Moş Nicolae nu îşi mai permite ajutoare...va trebui să ne împrietenim şi noi cu Rudolf şi băieţii lui, că altfel intrăm şi noi în şomaj!"

marți, 1 decembrie 2009

Parada

Nu ştiu ceilalţi(mulţi) participanţi ce au vizionat astăzi la parada clasică de unu decembrie, dar eu am văzut un alai de unicorni şi de cai înaripaţi, prinţi cu prinţesele lor, care fantastice de turtă dulce şi alte minunăţii...

Mă întrebaţi cumva unde am fost?

La bulevard, în zona Arcului de Triumf, ca toată lumea.

Mărturisesc însă că am trişat puţin... am stat cu spatele la stradă şi cu ochii pe Matei, care a savurat evenimentul aşa cum numai un copil de-aproape doi ani o poate face!





Am spus cumva că numai un copil de doi ani o poate face?

V-am păcălit.

Priviţi-l şi pe tati!





A fost cea mai fabuloasă paradă pe care n-am văzut-o!

LinkWithin

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin