miercuri, 16 septembrie 2009

Cântecul gazelei şchioape

Adică al meu. Îl cânt aproape în fiecare noapte. Uneori pe unu şi un sfert, alte ori pe la trei juma, nu sunt reguli.

De fapt, staţi!

Să o luăm de la-nceput.

Matei, de felul lui băiat finuţ, rezonabil pe alocuri, încă se mai trezeşte noaptea. Uneori motivat,(ies dinţii, vin gaze) alteori nemotivat-dacă mă întrebaţi pe mine.

Îşi primeşte butelcuţa cu lapte şi adoarme urgent, la mine-n braţe.

Încetişor, îl repoziţionez în propriul pătuţ, cel cu o latură deschisă acum. Succes total, am scăpat de ţepii din aşternut. Nici nu clinteşte.

Şi atunci se deschide în faţa mea, prăpastia. De la pătuţ până la uşă. Sunt un coşmar, vă jur.

Nu mi s-a părut aşa acum doi ani, când am văzut pentru întâia oară, apartamentul. Credeam atunci că parchetul acela vechi, şi-ar pierde total farmecul dacă nu ar şi scârţiâi la fiecare pas.

Oh, cât de tare am greşit...

Fac primul pas, un scârţâit moderat. Copilul se foieşte puţin.

Fac încă unul, încetişor. Un scârţâit puternic. Copilul răcneşte.

Iau totul de la început. Îl iau în braţe. Adoarme.Îl pun în pat. Prăpastia. Încerc să o acopăr din trei paşi săltaţi. Primii doi îmi ies, coplul doarme, însă al treilea, e eşec total. Şi de la început...

Dacă sunt norocoasă, din trei sau patru încercări, am reuşit, dar dacă nu...ajung la cântecul gazelei şchioape...pe la cinci dimineaţa...

Nu pot să nu mă întreb:”Oare până când voi continua cu sporturile astea de noapte?” « Există alte metode, înafară de înlocuitul parchetului, ca să scap de scârţâit? »

13 comentarii:

Albinutza spunea...

Atat de cunoscuta imi este "prapastia" asta, ca nici n-ai idee. Sa vezi cand sunt 2, ca tipa aman2. Sau cand nu exista prapastie (se mai intampla sa-mi iasa din 2 pasi), si crezi ca doarmeee dusss, si dai sa pleci, nici nu te ridici bine, ca hop: "mami unde pleci?" Cred ca pe la 18 ani, cand vor pleca la fete, atunci scapam si noi :D

adelamaria spunea...

:))) Sunt in exact aceeasi situatie! Doamne, cate mai zic si eu in toiu' noptii la adresa parchetului ala blestemat!...Solutii nu stiu, din pacate! :(

raluca spunea...

ma mai întreb eu - oare exista copii imuni la zgomote de genul ăsta? adică obişnuiţi cu motociclete noaptea?
Albinutzo eu mă gândeam că voi scăpa de asta odată cu Pamperşii...sunt optimistă zici?

Crina spunea...

In cate nopti nu m-am rugat pentru imponderabilitate de la pat pana dincolo de usa. Sau sa nu-mi trosneasca vreun genunchi. Si merg de parca as fi personaj de desene animate. Nici nu-mi vine sa cred ca nu sunt singura cu pitici pe ... parchet :)

Andreea Badran spunea...

Ei bine draga mea, un copil caruia ii poate canta si fanfara militara in cap si tot nu se scoala este Rayan. Deci exista si copii pentru care nu nu numai ca scartaitul parchetului nu reprezinta nimic, dar cred ca nici macar cel al unei bombe cazute langa patul lui nu ar reprezenta vreun stres atunci cand doarme. Chiar mi-o aduc aminte pe Ruxi care se minuna intr-o zi cand a venit la mine ca Rayan dormea cu usa deschisa la camera lui, iar dincolo urla televizorul pe stiri. Philip in schimb, este exact opusul lui, se trezeste si la un bazait de musca. Nu mai vorbim de parchet. Si da, si eu am parchet care scartaie rau, mai ales in jurul patului cu gratii inca pe ambele parti ale lui. Ce e de facut? Nu trebuie inlocuit cica, ci doar scos si pus la loc mult mai bine. Daca vrei iti recomand eu un parchetar, f. f bun si f.f serios (pe bune, nu glumesc)care-ti poate face operatia asta in cateva ore. Think about it!

Albinutza spunea...

Raluca, inotdeauna ne ramane luminta de la capatul tunelului. Eu si acum sper, ca ai mei copii sa nu se mai scoale noaptea sa vin peste noi :D...deci spera!!! e tot ce ne-a ramas

Monica spunea...

tata(care nu e parchetar) ne-a scapat odata de parchet scartaind, dar e de lucru mult: scartaie pentru ca s-a dus maglavaisul care il tinea fix de cum se cheama, avea un nume interesant, ce e sub el. a injectat aracet intre spatii.(nu stiu daca nu ar merge si cu silicon si cu dispozitivul acela folosit acum). dar nu ai voie sa calci ceva timp pe el, sa nu scartaie din nou. Bricolezi, deci?

raluca spunea...

@Monica - nu prea mă simt capabilă să rezolv problema cu mâinile mele, oricât de mult mi-ar plăcea mie să bricolez...parcă intră în altă ligă treaba asta! Spune-mi fricoasă, dar cred că voi apela totuşi la parchetarul Andreei...

stanca spunea...

Cunosc si eu bine de tot cantecul asta al gazelei. Si, da, obviously, si parchetul nostru scartaie, doar ca am gasit un traseu, asa incet-incetisor, pe langa pereti unde nu scartaie. Numai ca Marcu cred ca are un extra-senzor numit "mami s-a pus in pat" - atunci se trezeste. Asa ca o luam si noi de la inceput de cateva ori pe noapte. Io zic ca-s dintii de vina, hai sa fim optimiste!!!

poca spunea...

no, acuma in sfarsit e un subiect la care pot spune si io ceva din experienta :): de prunc, nu de mama, normal. Io nu dormeam mai mult de 30 de minute la rand (a durat vreo un an si ceva). Mama avea jurnal unde scria: marti 5 ianuarie,ora 14 : 15 minute, ora 16: 20 de minute. Daca ma tinea intinsa peste ea, cu capul pe inima ei, dormeam, daca ea aspira, dormeam, dar daca ea facea orice ce nu era sclavagism( de la pieptanat pana la citit) incepea urlatul. Io va spun, si acum lucrurile au ramas cam la fel: eu sunt un terorist prin excelenta, mama e un dictator. Un terorist simpatic, un dictator bland, nu conteaza tot asta ramanem ca structura. Teroristii exista ca sa nu doarma bine cei "in charge". La noi de aici se naste conflictul inca din cele mai fragede pruncii, recunosc.

G. spunea...

Da, da, si eu subscriu! Parchetul este dusmanul numarul 1! In unele nopti chiar si fosnitul patului in care dorm eu il trezeste asa ca renunt sa ma mai misc in pat, ce daca ma trezezc amortita si intepenita dimineata, important e ca am dormit,

raluca spunea...

@Stanca - crede-ma, am incercat degeaba toate traseele, scartie uniform...asa ca, esti norocoasa
@Poca - da, nu ma mir ca ai fost mereu o terorista...haha
@Georgiana - imi aduc aminte de treaba cu frica de fosnire in asternut si iti spun sincer ca au devenit mai linistite noptile de cand doarme la el in camera, cu tot cu parchet...

Laura N. spunea...

si noi suntem in aceeasi situatie!:)) de la cateva luni fetele au invatat ca sunetul parchetului anunta sosirea sau plecarea cuiva. Cand erau mici mici, la scartaitul parchetului doar ridicau capul in directia usii si radeau, acum insa urla...mai ales noaptea!:((( Si eu fac sporturi nocturne si salturi de gazela disperata dupa somn, incercand daca s-ar putea sa levitez peste zona "minata":)) Solutii...doar de scos si pus din nou...

LinkWithin

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin