duminică, 27 septembrie 2009

Murături şi vagoane de dormit

Dacă m-aţi fi întâlnit aşa, din întâmpare, şi m-aţi fi întrebat ce am făcut săptămâna asta, aş fi fost înclinată să vă răspund în grabă că “Nimic interesant, ca de obicei...” Însă în momentul în care întrebarea a apărut ca pe o provocare scrisă, am început să îmi derulez puţin zilele, una câte una, în căutarea unor lucruşoare care au apărut acum, în premieră.

Probabil că premiera care mă face să mă umflu ca un cocoş în pene este borcanul imens cu ardei umpluţi cu varză (roşie şi albă), care şi-a găsit un loc de cinste, lângă diplomele obţinute pentru rezultatele grozave la învăţătură din clasele primare.

A doua premieră este mai mult a lui Matei, dar mi-o adjudec şi eu... mamele ştiu de ce... e prima oară când l-am lăsat pe M. cu altcineva, două zile la rând – s-a descurcat excelent, chiar dacă în ziua doi l-am trimis cu tanti în parc şi a făcut-o să-şi depăşească recordul personal la 5000 metri cu obstacole, după ce a alergat-o până la extenuare de la un tobogan la altul.

Mai am o premieră, de tipul "2-în-1": L-am dus pe Matei cu trenul la Cluj (sunt zece ore, ştiţi) şi i-am uitat bagajul, cu toate hainele şi efectele lui, acasă.

Chiar dacă sunt suspectată că am făcut-o intenţionat, numai ca să am un pretext să-i cumpăr ţinute noi pentru trei zile, vă jur, oricât de mult îmi place shopping-ul de bb, nu sunt atât de inventivă.

Şi încă o realizare de-a lui Matei. Când îl întrebi câţi ani are, dacă are chef îţi răspunde - "do" şi îţi arată un deget. E confuzant, ştiu, dar noi suntem mulţumiţi.

Mai departe, aş fi curioasă să aflu noutăţile din săptămâna asta a lui Bee şi Răzvan, a Bogdanei şi ale Alinei

8 comentarii:

sultana spunea...

e ceva! foarte tare... si mie mi-a placut leapsa asta, plicticoasa in aparenta :) dar sint curioasa, ai luat-o cumva de la mine ? caci si eu ti-am dat-o ;))

Razvan spunea...

Misto! mai ales ca aveam ce sa povestim :)

PS Data viitoare cand ne vedem sigur o sa il intreb pe Matei cati ani are:D, si pe undeva are dreptate, pentru ca nu a implinit inca doi, are unu si ceva:)

raluca spunea...

da, Bogdana, de la tine am luat-o, dar am uitat, din viteza, sa pun link-ul...se mai intampla!

alina spunea...

o sa incerc sa ma gandesc de lucruri noi sunt si pe la noi prin ograda, la prima analiza nu prea-mi iese nimic. ori nimic interesant. dar vad ca asta e si sensul lepsei. lucruri marunte, nu? :))

sultana spunea...

nu tb sa pui link, eram doar curioasa daca te-ai executat asa, in liniste totala:)))

Unknown spunea...

faza cu bagajul e tare rau! sunt curioasa cand ti-ai dat seama totusi :)))

raluca spunea...

@Bogdana - cand am vrut sa ii schimb body-ul pentru ca iesise continutul(treaba mica)...

Unknown spunea...

auch :) bine ca macar a fost mica si nu mare... atunci chiar era bai

Daisypath Happy Birthday tickers
Lilypie Kids Birthday tickers

LinkWithin

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin