miercuri, 20 ianuarie 2010

Aproape un an

...a trecut fulgerător de repede și mi-e dureros de dor de ea. Aș vrea să fie aici, să râdem de năzdrăvăniile lui Matei, să guste din mâncarea pe care am învățat să o fac, deși chiar nu mă vedeam în stare, să mă susțină în proiectul meu foto.

Nu cred că rănile astea se vindecă în timp, atâta doar că ne învățam noi cu ele, deși vă mărturisesc că încă nu pot să mă uit la pozele cu ea fără să mă bușească plânsul.

Noroc că cred în existența Raiului, noroc că o simt mereu aproape și cumva știu că face toate lucrurile de mai sus.

Vă conjur să vă apreciați părinții, să faceți tot posibilul să știe cât de mult îi iubiți și cât de importanți sunt pentru voi!

5 comentarii:

Geanina Codita spunea...

Mulţumesc pentru această postare.
Pe toţi cei care am citit-o ne-a pus pe gânduri şi lacrimi în ochi...

Zile liniştite.

Degetica spunea...

o imbratisare pentru tine.

alina spunea...

HUG. Mi-au dat lacrimile. O vad pe mama in ele, sa stii. Gesturi de-ale ei, uneori imi imaginez cum ar fi reactionat, ce ar replicat ... Doare al naibii. Si-au trecut, deja, 4 ani jumate.

Loriana spunea...

Multumesc pentru ca mi-ai amintit ce importanta e mama...Iti trimit gandul meu bun, si convingerea ca mama ta iti va fi mereu aproape...

AdrianaG spunea...

PE 20 ian 2010 se fac 2 la mine...

LinkWithin

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin