La întrebarea mea referitoare la tricourile pe care au ales să le poarte, am primit răspunsul mai târziu când am citit, aproape pe nerăsuflate, al doilea număr din DOR.
Cum? Nu știți? A apărut "Decât o revistă", ediția a doua.
Și acolo am citit povestea lor de dragoste care m-a emoționat rău și care mi-a întărit convingerea că vreau să îi includ în cercul meu de prieteni speciali.
Să știți că nu scriu asta în scopuri publicitare, nici pentru Micul Studio și nici pentru DOR, deși amândouă îmi sunt foarte dragi.
Nu, o fac pentru că sunt atât de încântată de felul cum viața îmi scoate în cale oameni mișto pe bandă rulantă de când am pornit să îmi urmez visele cu studioul meu mic. Vă jur, nu aș fi câștigat niciodată atâta, nici măcar dacă aș fi fost în top ten-ul femeilor de succes din România (nu, nu de câștiguri materiale vorbesc aici).
Abia aștept să văd ce alte povești frumoase îmi va scoate în cale micul meu studio!
Sunt ei, Alina și Paul:
4 comentarii:
emana numai fericire. excelent!
sunt mandra de fostii mei colegi de facultate si, evident, sunt mandra de tine
Draga Raluca,
Acuma, nici eu nu scriu ca sa fac reclama la Micul Studio, desi nu vad de ce ar fi o rusine sa vorbesc despre o experienta speciala pe care am trait-o...
Poate nu ai observat cand am intrat la voi, dar eram incordati si stresati de sedinta foto care urma. Si tu ai facut lucrurile sa se intample; nu ne-ai transformat in ceva ce nu eram, ci pur si simplu ne-ai ajutat sa fim noi insine. Da, suntem extrem de fericiti si ma bucur ca si alti oameni remarca acest lucru... dar e o mare arta sa lasi oamenii sa se exprime asa cum sunt, in loc sa stea "ca la fotograf".
Iti multumim mult inca o data!
Alina, Paul, si cred ca si Toma ar spune ceva daca nu ar avea apa in gura
te asteapta un premiu la mine pe blog!
multumesc mult pentru premiu!
Trimiteți un comentariu