Și eu despre "Marți după Crăciun"

L-am ratat la TIFF și mi-a părut grozav de rău, mai ales când am auzit cât de mult a plăcut unor oameni a căror părere o iau întotdeauna în serios. L-am văzut acum cu o prietenă la mall, Ștefan nu îl ratase la Cluj. Dacă reușești să faci abstracție de comentariile "inteligente" ale colegilor de vizionare care au aterizat la film probabil din greșeală, la mall s-a văzut și s-a auzit bine.

Și despre ce e vorba'n fabulă? Nimic nou, în schimb totul spus, jucat și filmat al naibii de bine, fără cusur aș spune. Nu se întâmplă, de fapt, prea multe. Un bărbat are o amantă. Soția o cunoaște la un moment dat, fără să știe că e amanta. După aceasta întâlnire, bărbatul se hotărăște și îi spune soției că e îndrăgostit. De altcineva.

Filmul începe direct, chiar deranjant de direct, în relaţia păcătoasă: frontal, cu cei doi goi, expuși într-o lumină aproape albă după o partidă de amor, aproape invadându-ne spațiul vital. Este una dintre acele scene din cinema care te face să te simți în plus. Atunci începi să bănuiești ce vrea regizorul să facă cu tine ca spectator, că vrea să te implice în poveste până în punctul în care o vei lua personal și că vei ajunge să vezi sub lupă o situație deloc confortabilă.

Din momentul mărturisirii adulterului și până mult după ce am ieșit din sală, am avut senzația că mă strânge cineva de gât. A fost ceva atât de real încât nu cred că ai cum să nu o iei personal. Nu situația în sine, ci povestea. Nimic nu te ajută să iei vreo parte. Nu e o împărțeală între buni, corecți și răi, toți au partea lor de vină și circumstanțele lor atenuante; sunt pur și simplu trei oameni decenţi, perfect normali care se găsesc într-o situaţie dificilă, fără nicio șansă de happy-end.

Reacția soției la aflarea veștii e monumentală, Mirela Oprișor e genială aici, prin felul în care reușește să treacă prin registre şi intensităţi emoţionale diferite: de la o uşoară indignare la şoc, trecând prin furie şi revoltă, ca totul să culmineze cu un plâns care te țintuiește de scaun. Chiar dacă se spun unele replici extrem de dure, datorită probabil greutății lor, reușesc cumva să nu fie obscene.

Este povestea știută a unui triunghi conjugal, dar fără istericalele pe care ești obișnuit să le vezi atunci când se atinge acest subiect.... Nu se moralizează şi nu se pun ștampile. Bărbatul trădător nu e chiar un ticălos, amanta e chiar drăguță și de treabă iar femeia trădată nu e călcată în picioare.

"Altfel, însă, să ne înţelegem: eu nu fac filme pentru toată lumea. Cine vrea să se ducă la cinema doar ca să îşi spele creierii şi să se relaxeze după o zi grea de muncă, să nu vină la filmul meu! Mi-am propus şi ar trebui ca „Marţi, după Crăciun” să fie măcar un film incomod. Nu de relaxare!
" (Radu Muntean) ...și zău dacă nu e așa.