marți, 26 iulie 2011

Pure Love

Totul e pe bune, nimeni nu pozează. Suntem patru în aventura asta(vorbesc aici de viața noastră de zi cu zi, nu de cine știe ce vacanță fabuloasă) și tragem mereu unul la altul, după o îmbrățișare, după un pupic pe creștet.

Pare prea dulceag? Credeți că văd doar ceea ce vreau? Mda, probabil că aveți dreptate, dar nu vă mint deloc când spun că cei doi pui ai mei încep deja să se iubească. Mai sunt manifestări de gelozie din partea lui Matei, dar felul în care își caută fratele mai mic și își dorește să fie în prezența lui e pe bune.

Iar Pavel... presimt că pentru el, Matei va fi un mic zeu, chiar dacă acum se sperie de chiotele lui de luptă.




5 comentarii:

Simona spunea...

Superb!!!
Vei avea dovada finala cand vei pati ca mine, cand ii dau Micai ceva bun de mancare si primul lucru pe care il aud de la ea e "unde-i Robbie?!" il cauta sa fie sigura ca imparte cu el... asta te face sa uiti toate momentele in care se paruiesc pentru aceeasi jucarie...
Sunteti FOARTE frumosi!!!

g.cojocaru spunea...

sunteti minunati! :) ... iar starea de spirit in care m-a prins postarea asta, m-a facut sa lacrimez citind-o... :)

raluca spunea...

@Simona - multumesc frumos, eu fiind singura la parinti, am tanjit toata viata dupa un frate..asa ca iti dai seama cat ma bucur pentru ei!

@Gabi - mai ai putin de indurat si vom vedea si la tine poze in patru - stiu ca abia astepti, vor trece momentele astea grele repede repede. Ma gandesc cu drag la tine!

OFFICE LITERATURA spunea...

Noi apariţii editoriale la OFFICE LITERATURA:
Cele mai frumoase poeme de dragoste – “Atunci când vara se reinventa” – autor Cristian Lisandru
Un nou roman pe care-l vei citi cu dintr-o suflare – Romanul care se scria singur” - autor Cristian Lisandru

Pentru tine:

De-ar fi să plouă un mileniu şi mai mult
N-aş mai ieşi din casă şi aş sta să te ascult
Cum taci…
Să simt cum în tăcere mă îmbraci.
Să deseneze ploaia chipul tău pe geam,
Într-un decor lacustru lângă mine să te am,
Să-mi mai reciţi încet dintr-un poet bolnav de ploaie,
Să simt cum intră apa în odaie.
Ascunde telefonul, să nu-l auzim,
Din dulcea beţie-a ploii să nu ne mai trezim,
Să nu aprinzi lumina, pe întuneric ploile-s atât de vii
Şi mumură-mi iubirea aşa cum numai ştii…
E-atâta ploaie-n suflet şi atâta ploaie-n gând
Şi parcă lumea-ntreagă s-a oprit plângând,
Dar, vai, doar noi mai râdem, o pereche renăscută-n ploaie
Şi apa intră-ntruna în odaie…
Doresc să-ţi mângâi părul printre picături
Şi peste tot ce-a mai rămas iubire vreau să-mi juri
Şi mai recită-mi, iarăşi, dintr-un poet bolnav de ploaie
Să văd cum intră apa în odaie…
Să ne spălăm păcatele,
Să fim curaţi,
Îndrăgostiţi adevăraţi,
Şi-n lumea asta care râde şi de ploi
Să fim curaţi doar noi…(Ploaia de Cristian Lisandru)

http://officeliteratura.blogspot.com/

Andreea Badran spunea...

Pentru Pavel, Matei va fi cu siguranta un zeu, asa e si la noi. Cat priveste ce spune Simona, exact asa face si Philip. Nu exista sa-i dau ceva, indiferent ce, si sa nu vrea sa imparta si cu frati-su. Invers insa nu prea se intampla :-)

LinkWithin

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin