miercuri, 6 iulie 2011

Adunare generală


Pentru că ieri am primit o săpuneală total meritată pentru că nu mă hrănesc suficient, astăzi am purces cu Pavel în Manduca-cea-frumoasă la piață, de unde mi-am luat multe multe, dar în cantități mici: morcovi, dovlecei, roșii, ceapă, un ardei, plus cireșe și zmeură pentru desert. Cumpărături haotice, că altfel nu știu, fără să am un plan clar de utilizare.

Când le-am văzut pe toate, m-a lovit brusc inspirația, mai ales cum Pavel și-a manifestat clar dorința de a părăsi cât mai rapid bucătăria.

Așa că am făcut...adunare generală: ceapă, usturoi, ardei, dovlecei, morcovi, toate au fost învârtite cu ulei de măsline în wok și aruncate într-un castron. Am stors puțină lămâie peste, am tăiat și o roșie, niște pătrunjel...și parcă mai trebuia ceva. Niște cușcuș. Bineînțeles că nu aveam din ăla bun care se umflă rapid, așa că am fiert niște cușcuș-paste, bune și ele.

Rezultatul - delicios. Vă recomand, mai ales dacă aveți chef/timp de gătit la fel ca mine.

Ștefan, am mâncat tot castronul, dar dacă vrei, facem altul când vii.

Niciun comentariu:

LinkWithin

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin